Ce este tulburarea de panică?
Aproape fiecare dintre noi simte uneori anxietate. Însă în timpul atacurilor de panică, anxietatea este atât de intensă, încât o puteţi interpreta eronat ca fiind un semn că aveţi un atac de cord sau altă problemă medicală.
Într-un atac de panică e posibil să resimţiţi simptome fizice cum ar fi: senzaţie de lipsă de aer, furnicături, probleme digestive, ţiuit în urechi, senzaţie de pericol iminent, tremur, senzaţie de leşin, senzaţie de sufocare, dureri de piept, transpiraţie sau bătăi puternice ale inimii. Trebuie să vă faceţi întâi un consult medical, ca să eliminaţi orice cauză medicală posibilă a acestor simptome, cum ar fi hipertiroidism, dependenţă de cofeină, prolaps al valvei mitrale sau alte cauze.
După ce s-au exclus toate cauzele medicale, este vital să solicitaţi o evaluare din partea unui psiholog/psihoterapeut/medic psihiatru, pentru a stabili dacă suferiţi de „tulburare de panică”. Tulburarea de panică este numită şi „frica de frică”, deoarece persoanele care suferă de această afecţiune ajung să se teamă de simptomele fricii (sau de un „atac de panică”) şi interpretează simptomele respective ca fiind semne că li se va întâmpla ceva foarte rău.
CÂT DE EFICIENTĂ ESTE TERAPIA COGNITIV-COMPORTAMENTALĂ ÎN TULBURAREA DE PANICĂ ŞI AGORAFOBIE?
Din fericire, există mai multe studii care investighează efectele terapiei cognitiv-comportamentale în cazul tulburării de panică şi al agorafobiei. Aceste studii au fost derulate la Universităţile Oxford (Marea Britanie), Universitatea din Pennsylvania, Universitatea de Stat din New York (Albany), precum şi la alte universităţi, facultăţi de medicină şi clinici. Rata eficienţei intervenţiilor variază între 85-90% după un tratament de 12-15 şedinţe. În plus, odată încheiată intervenţia, efectul acesteia s-a menţinut la majoritatea pacienţilor evaluaţi după un an.
CARE SUNT CÂTEVA DINTRE ETAPELE INTERVENŢIEI COGNITIV-COMPORTAMENTALE?
Terapia cognitiv-comportamentală a tulburării de panică şi agorafobiei se focalizează asupra unor scopuri specifice: în primul rând, sunteţi ajutat să înţelegeţi natura anxietăţii, a panicii şi a agorafobiei; În al doilea rând, sunt identificate acele situaţii pe care le evitaţi sau de care vă este teamă; În al treilea rând, sunt evaluate natura, severitatea şi frecvenţa simptomelor dumneavoastră şi sunt identificate situaţiile specifice care vă declanşează atacurile de panică; în al patrulea rând, se determină dacă mai există alte probleme pe lângă panică - de exemplu, depresie, alte tulburări de anxietate, abuz de substanţe, alimentaţie excesivă, singurătate sau probleme în relaţii.
Intervenţia de care veţi beneficia include unele componente sau toate tehnicile de intervenţie care urmează: psihoeducaţia în legătură cu panica (pentru a învăţa să nu vă mai temeţi de ea), tehnici de control al respiraţiei, tehnici de relaxare, inducerea panicii (pentru a vă ajuta creierul să înveţe că atacurile de panică nu sunt vătămătoare şi că nu sunteţi în pericol), expunerea treptată la situaţiile care declanşează atacurile de panică, identificarea şi modificarea interpretărilor eronate ale panicii şi senzaţiilor de activare fiziologică (de exemplu, „Inima îmi bate foarte tare, o să fac un atac de cord.”) şi a asumpţiilor (de exemplu, „Senzaţiile fizice sunt periculoase”, „Sunt o persoană fragilă şi slabă.”) pe care se întemeiază interpretările eronate; intervenţia mai cuprinde tehnici pentru dezvoltarea abilităţilor de coping în contextul situaţiilor stresante de viaţă, tehnici de dezvoltare a asertivităţii (la nevoie) şi tehnici de creştere a capacităţii de a recunoaşte şi reduce simptomele atacului de panică în momentul în care acestea apar. în plus, se pot discuta şi rezolva în cadrul intervenţiei şi alteprobleme cu care vă confruntaţi (de exemplu, depresia).
CE TREBUIE SĂ FACEŢI DUMNEAVOASTRĂ CA PACIENT
Terapia cognitiv-comportamentală nu este o experienţă pasivă pentru pacienţi. Se aşteaptă de la dumneavoastră să veniţi săptămânal la şedinţe (în unele cazuri chiar mai des), să completaţi fişe prin care se evaluează problemele dumneavoastră şi să vă faceţi între şedinţe temele de casă planificate împreună cu terapeutul. Majoritatea pacienţilor care participă la aceste de intervenţii resimt îmbunătăţiri în funcţionare, unii la scurt timp după iniţierea terapiei. Chiar şi in cazul în care resimţiţi rapid aceste îmbunătăţiri, trebuie să urmaţi toate şedinţele din pachetul de intervenţie. Intreruperea prematură a intervenţiei creşte riscul de a avea recăderi. Primele şedinţe sunt alocate evaluării şi explicării modului în care se derulează şi funcţionează intervenţia, iar restul sunt alocate implementării strategiilor. După depăşirea fazei intensive a tratamentului, se pot programa şedinţe la interval de două săptămâni, apoi de o lună, pentru menţinerea efectului terapiei şi pentru prevenirea recidivelor. Prin această terapie învăţaţi cum să vă ajutaţi pe dumneavoastră înşivă. De aceea este atât de important să faceţi teme în cadrul terapiei.
Bibliografie: Robert L. Leahy, Stephen J.F. Holland, Lata K. McGinn - PLANURI DE TRATAMENT SI INTERVENŢII PENTRU DEPRESIE SI ANXIETATE , Editura ASCR, 2017