ROmedic Cabinete medicale Bucuresti Cabinete Psihiatrie Psihiatrie Bucuresti

Dezvoltarea abilitatilor personale de comunicare in raportul cu pacientul. Program dedicat tinerilor medici.

Dezvoltarea abilitatilor personale de comunicare in raportul cu pacientul. Program dedicat tinerilor medici.
Autor: Petre Radescu, MD
Dragi colegi,

În anii de experienţă ca medic rezident în psihiatrie, cu mult suport oferit de formările în consiliere și psihoterapie, am avut prilejul de a urmări interacţiunea colegilor din diverse specialităţi (medici rezidenţi dar şi tineri sau mai în vârstă specialişti) cu pacienţii dar şi cu colegii lor şi în mod particular cu mine.

În acei ani am realizat pentru prima dată că, a fi informat, a cunoaşte cum este potrivit să acționezi într-o situaţie dată, nu mai are nici o valoare atunci când trebuie să faci faţă oboselii acumulate după cele şase, șapte gărzi lunare sau când nu găseşti cele necesare tratamentului şi trebuie să suporţi, să îţi asumi riscuri inutile (nepotrivite), sau când sistematic te loveşti de atitudini nepotrivite şi lipsite de respect din partea aparţinătorilor, pacienţilor sau chiar din partea colegilor și a îndrumătorilor.

În aceste situaţii contează deprinderile, reflexele ce ţin de relaţie, de comunicarea cu celălalt şi nu ceea ce ştim, cunoaştem cu toţii că este potrivit să facem.

Programele de formare Psy1&2 au ca menire și aducerea de informaţii dar mai ales ajustarea deprinderilor individuale, astfel încât să ofere o mai mare libertate de expresie în situaţiile presante, să reducă stresul profesional, tensiunea acumulată la locul de muncă, să permită îmbunătăţirea relaţiei medic pacient şi implicit o mai bună complianţă din partea acestuia, să aducă rezultate mai bune ale actului medical printr-o mai clară înțelegere a recomandărilor și o mai bună apreciere a serviciului oferit de către noi, ca medici. Aceste programe de formare sunt și un demers de psihoeducație și implicit de psihoigienă.

Mai multe detalii despre aceste programe de formare puteți găsi la adresa: www.radescu.info/node/31