Coordonare defectuoasă

Coordonarea defectuoasă este reprezentată de tulburările de coordonare caracterizate prin mișcări necontrolate, dezorganizate și neregulate, însoțite de tulburări de echilibru (pierderea echilibrului și incapacitatea menținerii echilibrului în statism). În termeni medicali, coordonarea defectuoasă este cunoscută sub denumirea de „ataxie”.

În procesul de coordonare a mișcărilor sunt implicate mai multe segmente ale sistemului nervos (creier - cerebel, măduva spinării, structuri nervoase) care, la rândul lor, controlează mișcările musculare. Lezarea unuia dintre segmentele sistemului nervos implicate în asigurarea coordonării mișcărilor duce la apariția tulburărilor de coordonare, prin alterarea controlului asupra mobilității musculare.

Coordonarea defectuoasă poate duce în timp la alterarea calității vieții, cu perturbarea activitățile cotidiene, sociale și profesionale. [1], [2]

Cauzele coordonării defectuoase

Coordonarea defectuoasă a fost înregistrată în cadrul următoarelor afecțiuni sau condiții patologice:

• Accidentul vascular cerebral
• Atacul ischemic tranzitor
• Encefalita
• Meningita
• Intoxicația cu monoxid de carbon
• Hemoragia cerebrală
• Boala Wilson
• Toxoplasmoza
• Sifilisul
• Tripanosomiaza africană
• Tumorile cerebrale
• Traumatismele craniene
• Deficitul de vitamine în organism (precum deficitul de vitamine B, deficitul de vitamină E, etc.)
• Vasculita
• Scleroza multiplă
• Boala celiacă
• Afecțiunile metabolice caracterizate prin hipoglicemie
• Disfuncțiile glandei tiroide
• Afecțiunile cerebrale neurodegenerative (precum ataxia spinocerebelară, atrofia mutisistemică, etc.)
• Administrearea anumitor medicamente, precum barbituricele, Fenitoina, litiul, sedativele, Carbamazepina, Amiodarona, anumite medicamente antibiotice
• Factorul genetic (ereditatea). [3], [4], [5]

Manifestări clinice caracteristice coordonării defectuoase

Coordonarea defectuoasă este caracterizată din punct de vedere clinic prin mișcări necoordonate ale mâinilor, tremor ale membrelor superioare și inferioare sau chiar al întregului corp, tulburări de echilibru în ortostatism, tulburări de mers și de vorbire (vorbire neclară), tulburări ale mișcărilor oculare și tulbuări de vedere (vedere dublă sau încețoșată) și amețeli.

Dificultățile de mers apărute în contextul coordonării defectuoase sunt reprezentate de instabilitate în timpul mersului cu căderi frecvent, imposibilitatea de a merge în linie dreaptă, mersul cu picioarele depărtate, mersul legănat și tendința la cădere într-o parte și în alta în timpul mersului.

În funcție de afecțiunea cauzatoare, coordonarea defectuoasă a mișcărilor poate fi însoțită de o multitudine de manifestări clinice:

• Cefalee bruscă și severă, confuzie, tulburări de respirație, tulburări de vedere și de vorbire, amorțirea feței sau a membrelor, pierderea conștienței, paralizie, probleme de înghițire, etc., în cazul accidentului vascular cerebral sau a atacului ischemic tranzitor.
• Febră, frisoane, cefalee, oboseală, slăbiciune musculară, parestezii, agitație, confuzie, agitație, convulsii, fotofobie, confuzie, grețuri, vărsături, pierderea conștienței, iritabilitate, inapetență, etc., în cazul meningitei sau encefalitei.
• Amețeli, cefalee, oboseală, somnolență, agitație, confuzie, halucinații, incontinență sfincteriană, grețuri, vărsături, tulburări vizuale, convulsii, comă și chiar deces, în cazul intoxicației cu monoxid de carbon cu expunere îndelungată.
• Icter, inapetență, dureri abdominale, oboseală, edeme, dificultăți la vorbire, contractură musculară, etc., în cazul bolii Wilson.
• Febră, cefalee, durere în tot corpul, oboseală, adenopatii limfatice, confuzie, convulsii, etc., în contextul toxoplasmozei.
• Febră, hepatomegalie, splenomegalie, adenopatie cervicală și tulburări de somn (insomnie nocturnă și somnolență diurnă), în caz de apariție a tripanosomiazei.
• Confuzie, vedere dublă și încețoșată, amorțeli, dificultăți la înghițire, pierderea memoriei, modificări de comportament și de personalitate, tulburări de miros, de auz și gust, pierderea capacității de concentrare, convulsii, etc., în contextul apariției tumorilor cerebrale.
• Oboseală, iritabilitate, insomnie, anxietate, slăbiciune musculară, parestezii, cefalee, anxietate, glosită, cheilită, anemie, neuropatie periferică senzitivă, astenie, dispnee, artralgii, mialgii, manifestări cutanate, etc., în contextul deficitului de vitamine în organism.
• Amorțeli, amețeli, slăbiciune la nivelul membrelor, vedere dublă sau încețoșată, pierderea parțială sau totală a vederii, durere în anumite segmente ale corpului, etc., în cazul sclerozei multiple.
• Oboseală, diaree sau constipație, balonare, scădere ponderală, grețuri, vărsături, durere abdominală, anemie, osteoporoză sau osteomalacie, ulcerații bucale, artralgii, cefalee, etc., în caz de apariție a bolii celiace.
• Amețeli, somnolență, anxietate, nervozitate, iritabilitate, confuzie, delir, cefalee, vedere încețoșată, spasme musculare, slăbiciune, oboseală, neliniște, tristețe, coșmaruri sau crize de plâns în timpul somnului, tahicardie, palpitații, senzația de nod în gât, de sufocare, etc., în contextul diferitelor afecțiuni metabolice caracterizate prin hipoglicemie. [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnosticarea coordonării defectuoase

Pentru identificarea diferitelor afecțiuni care duc la apariția coordonării defectuoase, pe lângă examinarea clinică cardiologică, oftalmologică, neurologică, psihologică și cognitivă a bolnavului în cauză, este necesară efectuarea următoarelor investigații paraclinice:

• Hemoleucograma completă și examenul biochimic al sângelui
• Examinarea lichidului cefalorahidian
• Examenul sumar de urină
• Monitorizarea tensiunii arteriale
• Electromiografia
• Studii de conducere nervoasă
• Teste genetice pentru sânge
• Tomografia computerizată cerebrală
• Rezonanța magnetică nucleară cerebrală
• Rezonanța magnetică nucleară de coloană vertebrală.

În cele din urmă, coroborând datele clinice cu datele obținute în urma efectuării investigațiilor paraclinice, se poate ajunge la o concluzie de diagnostic al coordonării defectuoase. [3], [4], [5]

Tratamentul coordonării defectuoase

Ameliorarea simptomatică a coordonării defectuoase se poate realiza prin terapie fizică (fizioterapie), logopedică și ocupațională.
Este deosebit de importantă însă corectarea bolii de fond care a dus la apariția tulburărilor de coordonare. În acest context, trebuie evidențiată legătura strânsă dintre cauză (boala declanșatoare) și efect (tulburările de coordonare). Pe toată durata tratamentului simptomatic are loc ameliorarea tulburărilor de coordonare, acestea agravându-se odată cu întreruperea teapiei deoarece substratul, afecțiunea cauzatoare, nu a fost corectată. În schimb, în urma administrării tratamentului etiologic pentru corectarea bolii de fond, coordonarea defectuoasă va fi ameliorată, fără recidivă.
Astfel, tratamentul accidentului vascular variază în funcție de etiologie și presupune fie restabilirea fluxului sangvin la nivelul respectiv, fie întreruperea hemoragiei la acel nivel.
Tratamentul bolilor inflamatorii cerebrale presupune administrarea de antibiotice, în cazul etiologiei bacteriene sau antiinflamatoare și antivirale, în contextul inflamației virale.
Tratamentul intoxicației cu monoxid de carbon presupune intubare oro-traheală și oxigenoterapie 100% la bolnavii comatoși, respectiv oxigenoterapie 100% pe mască în cazul persoanelor care și-au păstrat starea de conștiență.
Tratamentul toxoplasmozei este medicamentos și presupune administrarea Pirimetaminei în asocierea Clindamicinei sau a Sulfadiazinei.
Tratamentul tripanosomiazei presupune administrarea intramusculară sau intravenoasă a Isotionatului de pentamidină, a Suraminei sodice, a Difluorometilornitinei sau a Melarsoprolului.
Tratamentul sifilisului este medicamentos și presupune administrarea de Penicilină.
Tratamentul tumorilor cerebrale este chirurgical și presupune extirparea formațiunii tumorale. În cazul tumorilor cerebrale maligne, tratamentul chirurgical este asociat chimioterapiei și radioterapiei.
Tratamentul sclerozei multiple presupune administrarea miorelaxantelor (pentru combaterea contracturilor musuclare, precum Baclofen sau Tizanidină), a Amantadinei, a Metilfenidatului sau a Modafinilului (pentru ameliorarea oboselii), a inhibitorilor selectivi ai serotoninei (pentru combaterea depresiei) și a Dalfampridinei (pentru creșterea vitezei de mers).
Tratamentul bolii celiace constă în adoptarea dietei alimentare fără gluten, administrarea de corticoizi pentru ameliorarea simptomatologiei bolii și administrarea suplimentelor alimentare pe bază de vitamine și minerale, pentru prevenirea instalării avitaminozei.
În cazul în care coordonarea defectuoasă apare în urma administrării anumitor medicamente, se recomandă sistarea utilizării acelor substanțe medicamentoase.
În cazul în care tulburările de coordonare apar în contextul dficitului de vitamine în organism se recomandă corectarea acestuia din urmă prin administrarea suplimentelor alimentare pe bază de vitamine. [1], [2], [3], [4], [5]