Convulsii

Convulsiile reprezintă semnele fizice sau modificările de comportament care apar în urma unui episod de activitate electrică anormală la nivelul creierului. În timpul unei convulsii, persoana are mișcări necontrolate, rapide și ritmice, iar mușchii se contractă și relaxează în mod repetitiv. Există mai mult tipuri de convulsii, unele severe, iar altele ușoare. (1)

Creierul uman este alcătuit din mii de neuroni, celule care procesează și transmit informațiile mai departe. Între acești neuroni există o comunicare continuă, care poate fi observată și evaluată cu ajutorul electroencefalogramei (EEG).

La majoritatea persoanelor, interacțiunile dintre neuroni au loc haotic, dar într-un mod echilibrat și organizat. Chiar dacă uneori pot avea loc mici erori de transmitere a semnalului, ele nu determină modificări notabile. Totuși, atunci când mai mulți neuroni transmit semnale greșite, care pot varia ca severitate și localizare, pot apărea spasme musculare.

Deși termenul de „convulsie” este adesea asociat cu cel de „epilepsie”, între cele două există o diferență. În timp ce convulsia reprezintă un episod unic de spasme musculare, epilepsia este definită ca două sau mai multe crize neprovocate. (2)

În funcție de zona din creier unde încep convulsiile, acestea se împart în două tipuri:
1. Convulsii generalizate – încep simultan în mai multe zone din creier și nu au un debut evident:

• absence seizures (petit mal);
• convulsii mioclonice;
• convulsii clonice;
• convulsii tonice;
• convulsii tonico-clonice (grand mal);
• convulsii atonice.

2. Convulsii parțiale (focale, locale) – declanșate într-o singură zonă din creier (3)

Cauze

Uneori este greu de stabilit cauza exactă a unor convulsii. Ele pot fi clasificate drept provocate sau neprovocate. O convulsie provocată are drept cauză leziunile traumatice craniene, în timp ce o convulsie neprovocată poate fi asociată cu un defect congenital.

Cauzele convulsiilor neprovocate sunt:

• defecte congenitale (prezente la naștere);
• deficitul de GLUT-1;
• factori genetici;
• febră;
• infecție;
• tulburări metabolice sau chimice în organism;
• tulburări neurologice;
• boala Alzheimer;
• cauze necunoscute. (5)

Cauzele convulsiilor provocate sunt:

• leziuni craniene sau cerebrale;
• traumă la naștere;
• alcool sau droguri;
• atac cerebral;
• boala degenerativă a creierului;
• tumori cerebrale;
• displazie corticală;
• scleroză temporală mezială (STM);
• hemimegalencefalie;
• abstinență de la alcool;
• medicamente;
• cauze necunoscute. (5)

Simptome

Cele 3 etape ale unei convulsii sunt:

• aura - reprezintă momentul inițial al unei convulsii parțiale. Convulsia parțială simplă implică doar aura, episodul oprindu-se după acest moment. Dacă convulsia se propagă, afectând starea de conștiență, atunci termenul utilizat este de convulsie parțială complexă. Convulsia generalizată are loc când aceasta se răspândește la tot creierul.
• ictus (accident vascular cerebral sau atac) – este un alt termen pentru caracteristicile fizice ale unei convulsii;
• postictal (după atac) – face referire la efectele unei convulsii (senzație de amorțire, pierderea conștienței, paralizie parțială). (2)

Absence seizure

O absence seizure (petit mal) este un tip de convulsie rar întâlnită. Ea începe brusc și este lipsită de semne, cu excepția faptului că persoanele rămân cu privirea blocată într-un punct fix. De obicei durează mai puțin de 15 secunde și poate apărea de mai multe ori pe parcursul zilei, uneori fiind confundată cu visarea cu ochii deschiși. (5)

Convulsiile mioclonice

Convulsiile mioclonice constau într-o creștere a tonusului muscular. Deoarece zonele din trunchiul cerebral responsabile de creșterea și scăderea tonusului muscular sunt apropiate ca localizare, este posibil ca aceeași porțiune din trunchi să inițieze convulsiile atonice și mioclonice. Prin urmare, pacienții cu schimbări bruște de tonus muscular pot avea un singur tip de convulsii sau ambele tipuri. Pacienții care au convulsii mioclonice reacționează ca și cum ar fi primit un șoc electric. De cele mai multe ori acestea sunt unica manifestare a unor convulsii mixte (parțiale și generalizate). În cazuri mai rare, pacienții pot simți ca și cum ar fi primit mai multe șocuri, iar acest tip de sever epilepsie este definit ca spasme infantile. (14)

Convulsiile tonice

În timpul unei convulsii tonice, inițial mușchii înțepenesc, iar persoana își pierde conștiența. Globii oculari ajung să se rotească în sus (persoana își dă ochii peste cap) în timp ce mușchii se contractă și spatele se încovoaie. Mușchii toracelui se rigidizează, persoana începe să respire din ce în ce mai greu, iar buzele și fața pot căpăta o culoare cianotică. De asemenea, poate apărea o vorbire rapidă și indistinctă. În cazul unei convulsii tonice înghițirea limbii nu este posibilă și orice încercare de a mobiliza mandibula încleștată poate înrăutăți situația. (15)

Convulsiile clonice

Convulsiile clonice includ spasme și contracții musculare. Are loc flectarea coatelor, picioarelor și capului, urmată de un moment inițial de relaxare rapidă, apoi frecvența spasmelor scade treptat până la oprire. Pe măsură ce spasmele încetează, se poate întâmpla ca persoana să ia o gură adâncă de aer, după care să respire normal. (15)

Convulsiile tonico-clonice (grand mal)

Convulsiile tonico-clonice pot fi unele dintre cele mai impresionante convulsii. Ele includ două faze: faza tonică și faza clonică. (16)
În mod tipic, o convulsie tonică este însoțită de o convulsie clonică, în cazuri rare experimentând o persoană doar una dintre convulsii. (15)
După ce persoana depășește faza clonică, ea trece în perioada post-convulsivă, denumită și perioadă postictală, rămânând inconștientă pentru câteva minute sau mai mult, în funcție de severitatea convulsiei. În această perioadă creierul este extrem de activ, încercând să oprească interacțiunile haotice dintre neuroni și respectiv, episodul convulsiv. Când persoana se trezește, poate avea dureri musculare și se poate simți obosită sau confuză. (16)

Convulsiile parțiale (focale)

Au originea într-o singură zonă din creier și se împart în:

• convulsii parțiale simple – convulsia este localizată într-o singură zonă dintr-o singură emisferă, dar se poate răspândi și în alte părți, fără alterarea conștienței;
• convulsii parțiale complexe – convulsiile au originea într-o singură zonă din creier care afectează conștiența;
• convulsii parțiale care în mod secundar sunt generalizate – convulsii parțiale care se pot răspândi și la alte zone din creier. (17)

Tratament

Nu există o singură schemă terapeutică care să poată fi aplicată tuturor bolnavilor experimentând convulsii, ci planul de tratament variază de la un individ la altul, în funcție de diagnostic și simptome. Opțiunile constau în tratament medicamentos, stimularea nervului vag, ajustarea dietei (dietă ketogenica) sau intervenția chirurgicală. (5)

Tratament medicamentos

În funcție de raportul risc-beneficiu, medicul împreună cu bolnavul sau persoana care îngrijește bolnavul vor alege schema medicamentoasă potrivită. Nu există o anumită doză pentru medicamente, ea fiind eficientă atunci când reușește să oprească convulsiile fără efecte adverse semnificative.
Riscurile și efectele fiecărui medicament variază în funcție de tipul de medicament, doză, vârsta pacientului, reacția individuală la tratament, alte medicamente și patologii, tipul și frecvența convulsiilor, momentul din zi când au loc convulsiile și durata de timp a tratamentului. (6)

Stimularea nervului vag

Stimularea vagală utilizează un mic dispozitiv asemănător unui pacemaker care este amplasat în cavitatea toracică, stimulând nervul vag. Stimularea vagală are efecte inhibitorii în cortexul cerebral, reducând șansele de apariție ale unei convulsii. (7)

Intervenția chirurgicală

Întrucât operația este un pas important, trebuie luată în considerare atunci când poate aduce beneficii în cazul particular al unui pacient. Ea reprezintă o opțiune dacă convulsiile sunt frecvente sau destul de severe încât să afecteze capacitatea unei persoane de a duce o viață normală. Candidați pentru o intervenție chirurgicală sunt pacienții de toate vârstele, inclusiv nou-născuții. (7)

Intervenția chirurgicală ar trebui să reprezinte una din primele variante de tratament dacă terapia cu medicamente anticonvulsive eșuează. Ea se recomandă dacă convulsiile au loc într-o singură zonă din creier, iar acea zonă poate fi îndepărtată cu ușurință, fără consecințe negative. De asemenea, poate fi utilă în cazul în care convulsiile sunt cauzate de un chist, tumoră, leziune sau altă formațiune care nu răspunde la medicamente. (9)

Există mai multe tipuri de intervenții chirurgicale:

• rezecție focală;
• hemisferectomie;
• calostomia corpului calos;
• laser interstițial thermal therapy; (9)
• rezecția focală – îndepărtarea zonei din creier unde au originea convulsiile; cel mai frecvent se realizează rezecția lobului temporal; operația este indicată doar dacă convulsiile pornesc într-o singură zonă din creier (10)
• hemisferectomie – îndepărtarea a unei emisfere parțial intregi; indicată la pacienții cu convulsii în aproape o întreagă emisferă; (11)
• calostomia corpului calos – întrerupe circuitele neuronale prin care se propagă convulsiile; operația nu îndepărtează zonele din creier unde au originea convulsiile; (12)
• laser interstițial thermal therapy (LiTT) – este o operație minim invazivă indicată pacienților cu epilepsie rezistentă la medicamente, în special persoanelor cu convulsii focale; presupune trimiterea unor semnale către zona din creier afectată și îndepărtarea acesteia; postoperator, pacienții au mai puține dureri și o perioadă de recuperare mai rapidă. (13)

Dieta ketogenică

Constă în consumul de alimente bogate în grăsimi și sărace în carbohidrați. Dieta trebuie atent concepută și monitorizată de un medic, fiind, mai ales la început, o provocare. Ea necesită spitalizare, o complianță crescută, măsurarea exactă a cantității de alimente și multă răbdare. (8)

Dieta Atkins modificată

Scade riscul de apariție al unei convulsii la aproximativ jumătate dintre adulții care urmează această dietă. Ea nu presupune spitalizare, măsurarea cantității de alimente, post sau numărarea caloriilor sau lichidelor. (8)

Acordarea primului ajutor

O persoană din 10 poate avea o convulsie de-a lungul vieții.
În caz de convulsii generalizate tonico-clonice (grand mal), se recomandă:

• întinderea persoanei pe podea;
• desfacerea cravatei sau a oricărui obiect de vestimentație care ar putea să îngreuneze respirația;
• întoarcerea persoanei pe o parte, pentru a o ajuta să respire mai bine;
• îndepărtarea oricăror obiecte ascuțite și periculoase, pentru a nu se răni;
• îndepărtarea ochelarilor de soare;
• plasarea sub capul persoanei a ceva moale și neted;
• cronometrarea episodului convulsiv - în cazul în care durează peste 5 minute, se sună la ambulanță.

Se recomandă apelarea la ambulanță în următoarele cazuri:

• convulsia durează mai mult de 5 minute;
• este pentru prima oară când pesoana are convulsii;
• persoana respiră greu sau nu își recapătă conștiența după criză;
• există o a două convulsie după prima;
• persoana este rănită în timpul episodului;
• persoana are diabet, boală cardiacă sau este însărcinată;
• episodul convulsiv se petrece în apă.
  

Următoarele măsuri se pot lua în cazul oricărui tip de convulsie:

• rămâneți cu persoana respectivă până când episodul convulsiv a încetat și persoana este complet conștientă, apoi ajutați-o să se așeze într-un loc sigur;
• după ce persoana își revine complet, fiind capabilă să comunice, povestiți-i pe scurt și pe un ton calm ce s-a întâmplat;
• verificați dacă persoana deține o brățară medicală sau alte instrucțiuni în caz de convulsii;
• rămâneți calm și încercați să calmați persoana;
• asigurați-vă că ajunge acasă în siguranță.

Următoarele lucruri NU se fac în timpul sau după un episod convulsiv:

• nu se imobilizează persoana;
• nu se introduce nimic în cavitatea bucală întrucât se pot leza dinții sau mandibula (în timpul unei convulsii nu există riscul de înghițire a limbii);
• nu se fac respirații gură la gură (întrucat după o criză persoana poate respira normal de la sine);
• nu administrați apă sau alimente până când există certitudinea că persoana este complet conștientă. (18)
  

Convulsiile non-epileptice

Convulsiile non-epileptice sau disociative sunt diferite față de epilepsie întrucât au o cauză diferită. Ele nu se datorează unei activități electrice anormale la nivelul creierului, ci pot avea o cauză fizică (hipoglicemie sau o tulburare cardiacă) sau o cauză psihologică. (19)

Există 2 tipuri de convulsii non-epileptice:

Convulsii organice

Au o cauză fizică, fiind determinate de lipotimie (sincopă) și de tulburări metabolice precum diabetul. Pot fi ușor de diagnosticat. Dacă boala de bază este tratată, atunci convulsiile se vor opri. (19)

Convulsii psihogenice

Au o cauză mentală sau emoțională. Există mai multe tipuri:

• Convulsii disociative (cel mai comun tip) – apar inconștient, persoana nu deține control asupra lor. Sunt cauzate de evenimente traumatice precum accidente majore, stres psihologic, tulburare emoțională severă (moartea unei persoane dragi), relații dificile, abuz fizic sau sexual, intimidare. Debutul convulsiilor poate fi imediat după evenimentul traumatic sau la o diferență de ani de zile. Uneori, convulsiile disociative pot apărea ca urmare a unei tulburări de stres post traumatic. În timpul convulsiei, persoana poate plânge, țipa sau poate avea priviri retrospective asupra trecutului, sub formă de flashback. După convulsie, există posibilitatea ca persoana să nu își mai aducă aminte episodul. Printre semne și simptome se numără palpitațiile, transpirațiile, uscăciunea cavității bucale și hiperventilația. Unele sunt comune cu crizele epileptice: pierderea conștienței, a senzațiilor și a controlului asupra mișcărilor corpului (convulsii). Convulsiile disociative pot apărea la orice vârstă, dar sunt mai frecvente la femei, la adulții tineri, la persoanele care au suferit o leziune, au avut o tulburare emoțională severă, au trecut prin evenimente stresante sau au depresie, anxietate, tulburări de personalitate. (19)
• Atacuri de panică – pot apărea în situații înspăimântătoare, la aducerea aminte a unor experiențe înfricoșătoare sau într-o situație pe care persoana o percepe ca fiind înspăimântătoare. Persoana poate avea transpirații abundente, palpitații, tremur, dificultăți de respirație, ajungând să își piardă conștiența sau să aibă convulsii.
• Convulsii facticioase – persoana are un anumit nivel de control asupra convulsiilor. Sunt întâlnite în sindromul Munchausen, o boală psihiatrică rară prin care o persoană solicită investigații medicale și tratament fără a avea cu adevărat nevoie. (19)

Diagnosticul poate fi pus pe baza examenului medical, analizelor de sânge, tomografiei computerizate, rezonanței magnetice nucleare, electroencefalogramei. (19)
Convulsiile non-epileptice nu răspund la medicamentele anti-epileptice. Psihoterapia este tratamentul recomandat pentru acest tip de convulsii, iar dintre tipurile de psihoterapie, cea mai populară este terapia cognitiv-comportamentală, care poate dura luni de zile sau chiar o perioadă mai lungă de timp. (19)