Compresia nervoasă

Compresia nervoasă este o condiție medicală manifestată prin lezarea, temporară sau permanentă, a unui nerv periferic. În afara traumatismelor care au ca rezultat direct presarea acestor nervi, compresia mai poate fi declanșată și de către deformarea corpului ca urmare a îngrășării sau retenției de apă, dar și ca urmare a menținerii unei poziții incomode sau efectuării unor sarcini repetitive.

Aceasta debutează cu senzația de amorțire, arsură sau durere și se poate manifesta oriunde pe traseul acelui nerv, nu neapărat în zona imediată leziunii. De multe ori simptomele ușoare se întind pe parcursul a câteva săptămâni, nefiind identificate în timp util.

În funcție de cauza declanșatoare, gravitatea afecțiunii și momentul în care se intervine pentru tratare, compresia nervoasă poate avea efecte minore sau severe, precum afectarea permanentă a nervului, atrofia musculară și chiar paralizia. (1)

Anatomia unei compresii nervoase

Sistemul nervos fiind unul deosebit de complex, care acoperă întregul corp, nervii traversează adesea spații extrem de înguste. Prin urmare, în oricare din aceste puncte poate apărea la un moment dat o compresie, cauzată de structurile externe, anumite umflături sau chiar dezvoltarea unor tumori.

La început, simptomele pot fi abia sesizabile, dar ele se înrăutățesc pe măsură ce trece timpul. Compresia presupune vătămarea țesutului exterior protector al nervului (teaca de mielină) și, în situații mai grave, chiar și a miezului structurii nervoase. Odată acest țesut afectat, diferite fluide se pot acumula în interior, cauzând inflamarea locală și acumularea unei presiuni și mai mari, capacitatea de funcționare a nervului putând fi afectată serios.

Nervii periferici sunt irigați cu sânge printr-o rețea extrem de fină de artere și vene, constituite într-un țesut areolar flexibil, care dă și o oarecare mobilitate nervilor. Această rețea vasculară se extinde atât la exteriorul, cât și la interiorul nervului, iar menținerea ei în bună funcționare este esențială pentru:

• Conservarea funcției metabolice a nervilor
• Menținerea presiunii interstițiale optime pentru traversarea acestei bariere de către anumiți ioni

Acest ansamblu este, așadar, extrem de sensibil la orice schimbare de presiune, fie ea cât de mică. În plus, partea activă a nervilor este constituită de axonii neuronilor, care au nevoie de energie, transfer ionic respectiv transfer fizic de metaboliți și chimicale active. Acestea sunt transportate printr-un sistem de microtuburi foarte sensibil la variațiunile de presiuni.

Prin urmare, orice modificare a presiunii, mai ales când este efectuată pe un segment foarte mic, poate avea efecte multiple asupra nervilor periferici. Aceste efecte depind nu doar de locul în care se aplică presiunea, ci și de durata menținerii ei, respectiv de magnitudinea presiunii.

Compresiile ușoare și tranzitorii pot altera funcția și conductivitatea nervului fără a cauza daune fizice – atunci când nervul nu mai poate transmite semnale către creier în mod corespunzător, apare acea senzație de amorțeală. Compresiile mai severe au însă consecințe pe măsură, în sensul că afectează însăși structura nervului: determină alterarea stratului exterior protector, subțierea nervului și formarea de cicatrici la interiorul acestuia. (2)

Factori de risc și cauze

În principiu, orice situație care duce la creșterea presiunii asupra unui nerv poate determina o compresie. Cele mai comune cauze sunt loviturile directe, menținerea unei posturi necorespunzătoare, ținerea picioarelor încrucișate sau sprijinirea pe coate vreme îndelungată:

• Traumatismele osoase – dislocările, fracturile sau excrescențele anormale pot reduce spațiul alocat acelui nerv, sporind presiunea;
• Inflamarea tendoanelor sau articulațiilor;
• Bolile țesuturilor conjunctive (poliartrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, guta), care au ca efect inflamarea anumiotr articulații și, implicit, compresia nervoasă;
• Creșterea în greutate;
• Retenția de apă (care poate duce la acumularea de kilograme suplimentare);
• Afecțiunile tiroidiene, în speical hipotiroidismul (care poate determina atât retenția de apă, cât și creșterea în greutate);
• Diabetul;
• Artrita reumatoidă;
• Sarcina, însoțită și ea de kilograme suplimentare;
• Menopauza;
• Activitățile repetitive, precum dactilografierea, cusutul de mână sau utilizarea constantă a unui anumit instrument

... sunt cu toții factori de risc sau cauze în sine, în măsura în care pot determina acumularea de fluide, umflături sau modificarea anormală a anatomiei osului. (1)

Simptomatologia compresiei nervoase

În funcție de zona în care acționează nervul afectat, simptomele pot varia. Cel mai adesea durerea este singurul semn de compresie nervoasă, care se poate resimți totuși și ca arsură, înțepătură, furnicătură sau amorțeală. Durerea poate fi însă constantă sau intermitentă, surdă sau extrem de puternică și chiar poate evolua în intensitate treptat.

Simptomele pot crește sau scădea în intensitatea în funcție de poziția corpului, dar, la fel de bine, pot dispărea spontan și reapărea mai târziu. În timp poate fi afectată și funcția musculară, observându-se în cazul compresiei unui nerv motor anumite contracții și o scădere a forței acelui mușchi, în special pe o anumită parte a sa.

Pe măsură ce condiția se menține și funcția nervului este tot mai afectată, mușchiul din zonă se poate atrofia. Când nutrienții și sângele care hrăneau acel nerv responsabil cu acționarea mușchiului nu mai pot iriga nervul corespunzător, se poate instala hipotonia musculară (scăderea tonusului muscular) și chiar paralizia.

În situațiile în care nervul afectat este responsabil cu controlarea rectului sau a vezicii urinare, disfuncționalitatea acestuia are ca fect chiar și incontinența.

Atunci când durerea sau celelalte simptome durează mai mult de câteva zile fără a arăta niciun semn de ameliorare, controlul medical este mai mult decât necesar. (3)

Compresiile nervoase duble

Acest fenomen numit în literatura de specialitate „double crush” a fost menționat pentru prima dată de către Upton și McComas, în urma unui studiu clinic efectuat pe 115 pacienți diagnosticați cu sindromul compresiei nervoase a nervului median sau ulnar. Descoperind că 81 dintre aceștia prezentau urme ale unei leziuni cervicale, cei doi au concluzionat că instalarea compresiei la un anumit nivel crește considerabil riscul de a experimenta compresii și la alte nivele.

Explicația lor a fost aceea că, prin natura afecțiunii, compresia afectează practic abilitatea nervilor de a-și transporta nutrienții, de aici și riscul crescut al apariției unor noi inflamații în alte părți ale sistemului nervos periferic. Iar cercetarea lor a fost urmată și susținută și de alte cercetări, care au indicat o corelație cu compresiile de la nivel cervical, toracic, dar și al tunelelor carpian și cubital. (7)

Tipuri de compresii nervoase

• Sindromul de tunel carpian – afectează nervul median, unul dintre principalii nervi ai mâinii, care trece chiar pe dedesubtul tunelului carpian de la încheietura mâinii;
• Sindromul interosos anterior – afectează nervul interosos anterior, de regulă prin presiunea exercitată asupra capului profund al rotundului pronator;
• Sindromul pronator teres – afectează nervul median chiar la intrarea în mușchiul pronator-teres;
• Sindromul ligamentului Struthers – afectează nervul median în zona ligamentului Struther (acest ligament este o structură destul de rară, constând într-o fâșie de țesut conjunctiv care leagă diafiza humerusului de epicondilul medial);
• Sindromul de tunel cubital – afectează nervul ulnar în regiunea cotului, la trecerea prin tunelul cubital;
• Sindromul de canal Guyon – afectează nervul ulnar la trecerea prin canalul Guyon (canal situat în zona articulației radio-carpiene, chiar pe fața palmară);
• Compresia nervului radial – afectează nervul radial, în zona axilei;
• Compresia nervului interosos posterior – afectează nervul radial chiar la intrarea în mușchiul supinator, de regulă ca urmare a unei fracturi a antebrațului;
• Compresia nervului suprascapular – afectează nervul suprascapular la nivelul umărului;
• Compresia nervului peronier – afectează nervul peronier în zona capului fibulei;
• Sindromul de tunel tarsian – afectează nervul tibial posterior, de regulă în zona maleolei mediale;
• Meralgia paraesthetica – afectează nervul cutanat lateral al coapsei;
• Compresia nervului iliohipogastric sau a celui obturator – afectează nervul iliohipogastric sau obturator la nivelul plexului lombar;
• Compresia nervului pudendal – afectează nervul pudental la nivelul plexului sacrat. (2, 4)

Diagnosticarea compresiei nervoase

Atribuirea diagnosticului de compresie nervoasă se face avându-se în vedere atât simptomatologia raportată, cât și istoricul medical al persoanei afectate. Acestora li se adaugă un examen fizic detaliat, împreună cu o serie de teste.

Cel mai cunoscut test pentru diagnosticarea compresiei nervoase este electromiografia. În termeni de specialitate se prescurtează EMG și definește o procedură de analiză a activității electrice înregistrate la nivelul nervilor sau al mușchilor. Aceasta se face utlizându-se electrozi în formă de ac, introduși în mușchiul ce urmează să fie testat. Celălalt capăt este conectat la un aparat care generează un grafic al contracțiilor acelei unități motorii analizate.

La fel de bine se poate utiliza însă și o tomografie computerizată sau un RMN, prin care vor fi identificate eventualele fracturi, artrite, inflamații sau anomalii responsabile pentru exercitarea presiunii. (1, 2)

Având în vedere contextul în care se poate produce o compresie și faptul că nu există foarte multe astfel de locuri înguste prin care trec nervii prin corp, diagnosticarea nu ar trebui să pună foarte mari probleme. Există, totuși, câteva leziuni ale sistemului nervos central ale căror simptome sunt destul de asemănătoare cu cele ale sistemului nervos periferic.

Mai exact, este vorba despre durerea de braț sau de mână, parestezii (senzații anormale, subiective), amorțeală sau pierderea simțurilor, slăbiciune și dificultate de mișcare sau anormalități de tip vasomotor sau sudomotor.

Astfel, durerea poate fi deopotrivă un semn al sindromului talamic sau al compresiei nervului median. Atrofia musculară poate indica o leziune a rădăcinii nervului, a măduvei spinării sau, în cazuri foarte rare, a cortexului parietal.

Tocmai de aceea evaluarea medicală trebuie să fie extrem de amănunțită și sistematică. Incluzând o verificare foarte atentă a întregului corp, aceasta implică și urmărirea semnelor unor boli articulare sau a unor probleme circulatorii.

Diagnosticul nu este un proces intuitiv, ci mai degrabă unul logic, rezultat prin analiza atentă a tuturor factorilor observați. (5)

Tratament

De la caz la caz, în funcție de natura și severitatea afecțiunii, modalitățile de tratare a compresiei nervoase variază. Cazurile minore pot fi adesea depășite printr-un simplu repaos sau evitarea reluării acelei acțiuni care a declanșat durerea.

Alternativ, opțiunile includ, dar nu se limitează la:

• Medicamente din grupa AINS (anti-inflamatoare nesteroidiene): ibuprofen, aspirină – prin reducerea inflamațiilor se reduce, automat, și presiunea exercitată asupra nervului;
• Corticosteroizi administrați oral sau steroizi injectabili – tot pentru reducerea inflamațiilor;
• Terapie fizică – anumite exerciții fizice permit lucrarea musculaturii sau a articulațiilor care puneau probleme, remediind anormalitățile fizice.

Cea mai simplă formă a exercițiilor fizice o reprezintă aerobicul. Acest tip de activitate fizică are capacitatea de a îmbunătăți performanțele inimii și, în consecință, capacitatea sistemului circulator. Mai mult sânge pompat în corp înseamnă mai mulți nutrienți către toate organele, inclusiv către mușchi și către nervii care îi acționează. Iar atunci când își primesc nutrienții atât de necesari, capacitatea lor de regenerare se îmbunătățește și ea semnificativ. Însă este extrem de important ca programul de aerobic să fie stabilit prin consultarea prealabilă a unui medic - în caz contrar, efortul depus ar putea forța și mai mult zonele afectate.

Un alt exercițiu util mai ales în cazul compresiilor nervilor de la spate îl reprezintă ridicările de genunchi. Întinși pe spate cu genunchii îndoiți și tălpile lipite de sol, trebuie să contractăm mușchii abdominali și să ridicăm încet un singur picior, până când formează un unghi drept cu corpul. Îl coborâm la fel de încet și repetăm de 10 ori cu fiecare picior.

Astfel de exerciții sunt extrem de variate, dar, la fel ca și în cazul aerobicului, este foarte important să beneficiem de consiliere profesională atât în stabilirea setului de exerciții de practicat, cât și în stabilirea intervalului optim pentru fiecare în parte.

Nu în ultimul rând, intervenția chirurgicală este utilizată pentru remedierea compresiilor severe. În funcție de situație, scopul poate fi diminuarea durerii (în cazurile cele mai complicate) sau diminuarea durerii și recuperarea funcțiilor (în cazuri mai accesibile). Rata de succes a acestor intervenții sau posibilitatea de recurență variază însă, în funcție de tipul de sindrom de compresie nervoasă:

• Sindromul de tunel carpian – simptomele nervului median se îmbunătățesc în proporție de 70-90%, în timp ce complicațiile pot include secționarea incompletă a TCL, dureri palmare sau pierderea temporară a mobilității și a forței încheieturii;
• Compresia nervului ulnar la nivelul cotului – simptomele se îmbunătățesc în proporție de 80%, iar eventualele complicații survin în cazul unei decompresii necorespunzătoare sau a unei compresii secundare;
• Compresia nervului interosos posterior – operația prezintă rezultalte excelente însoțite de o recuperare extrem de rapidă;
• Compresia nervului suprascapular – decompresia chirurgicală oferă îmbunătățiri în ceea ce privește capacitatea de rotație a umărului spre exterior, în decurs de câteva zile de la operație; în cazul în care atrofia musculară se instalase anterior intervenției, recuperarea poate dura până la câteva luni și, în unele cazuri, nu va fi niciodată completă;
• Compresia nervului ulnar la încheietură – rezultatele sunt foarte bune în cazul compresiilor ușoare;
• Meralgia paresthetica – decompresia chirurgicală este extrem de eficientă în general, dar, din păcate, rata de recurență este de 15-20%;
• Sindromul tunelului tarsian – aproximativ 75% din pacienți se bucură de o îmbunătățire semnificativă post-operatorie, mai ales în cazul pacienților a căror leziune s-a produs în interiorul tunelului. (1, 6, 8)