SINDROMUL TUSEI CRONICE DIN PERSPECTIVA MEDICULUI INTERNIST
Autor: Dr. Anamaria Lupu - Medic specialist medicina internă
SINDROMUL TUSEI CRONICE DIN PERSPECTIVA MEDICULUI INTERNIST
Dr. Anamaria Lupu
Medic specialist medicina internă
Regina Maria, reţeaua privată de sănătate
Policlinica şi Centrul de Recuperare şi Fizioterapie Pasteur
Tusea este considerată cronică atunci când durează mai mult de 8 săptămâni. Este o situaţie frecventă într-un cabinet medical în ambulator şi poate fi o provocare pentru clinician. Se estimează că până la 40% (unii autori susţin 60%) din populaţie suferă de tuse cronică. Tusea cronică afectează calitatea vieţii pacientului nu numai prin prisma cauzei care o provoacă, dar şi prin consecinţele directe ale efortului de tuse: oboseală, insomnie, cefalee, ameţeli, transpiraţii, incontinenţă urinară.
Cauzele care pot duce la tuse cronică sunt variate şi aparţin mai multor specialităţi: medicina internă, pneumologie, alergologie, gastroenterologie, ORL. Abordarea unui astfel de caz este multidisciplinară. Rolul medicului internist este de a direcţiona cazul spre specialitatea/specialităţile potrivite si de a coordona datele obţinute, încât pacientul să primească tratamentul adecvat. Practic, orice patologie începând de la nivelul nasului şi până la nivelul plămânului poate cauza tusea cronică. O împărţire practică a cauzelor este în funcţie de frecvenţa lor în populaţia generală.
Cauzele tusei cronice:
Frecvente (90-95%)
Boala de reflux gastro-esofagian
Astmul bronşic
Sindromul de tuse legat de căile aeriene superioare
Bronşita eozinofilică nonastmatică
Rare (5-10%)
Bronşiectaziile
Bronşiolita
Bronhopneumopatia cronică obstructivă
Cancerul bronho-pulmonar
Corpii străini aerieni
Pneumopatiile interstiţiale
Bolile neuromusculare
Sarcoidoza
Tuberculoza
Insuficienţa cardiacă congestivă
Fistula traheo-esofagiană
Diverticulul Zenker
Tusea psihogenă
Există situaţii evidente, cum ar fi fumatul şi tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie (folosiţi in tratamentul hipertensiunii arteriale), în care abordarea este clară si imediată. În lipsa unei cauze respiratorii evidente, cele mai frecvente cauze de tuse cronică sunt boala de reflux gastro-esofagian, astmul bronşic, bronşita eozinofilică nonastmatică şi ceea ce se numeste sindromul de tuse legat de căile aeriene superioare (cunoscut anterior ca şi drenajul posterior nazal sau rinoreea posterioară ).
Abordarea în cabinetul medical de interne al unui caz de tuse cronică începe întotdeauna cu examenul clinic, pentru a se putea descoperi acele situaţii care orientează imediat asupra etiologiei. Astfel, fumatul, mediul toxic profesional, alergiile cunoscute sau sugerate de simptome, tratamentul cu medicamente care au tusea ca si efect secundar, antecendentele de tuberculoză (personale sau familiale, provenienţa dintr-o arie geografică în care tuberculoza este frecventă), cancerul (cu altă localizare decât pulmonară), SIDA sunt situaţii în care cauza este suspectată imediat, iar investigaţiile ulterioare nu fac decât să o confirme.
Prezenţa unor simptome de alarmă poate orienta medicul asupra cauzei. Acestea sunt: tusea cu spută muco-purulentă, tusea cu sânge, transpiraţiile excesive (inclusiv nocturne), scăderea în greutate, şuieratul în timpul tusei sau sub forma de accese care însoţesc tusea.
În funcţie de examenul clinic, medicul poate indica efectuarea unei radiografii pulmonare. O imagine patologică la acest nivel impune conduita ulterioară.
Dacă radiografia pulmonară este normală şi din examenul clinic nu se conturează o cauză evidentă, abordarea unui caz de tuse cronică se bazează pe evaluarea celor mai frecvente cauze.
Boala de reflux gastro-esofagian (prezenţa de suc gastric acid la nivelul esofagului şi de aici, prin răspântia reprezentată de faringe, la nivelul laringelui si al căilor aeriene inferioare) poate să se manifeste (în până la 50% dintre cazuri) doar prin simptomele respiratorii, în care tusea cronică este cea mai evidentă. Medicul ORL este cel care evidenţiază modificările specifice la nivelul căilor aeriene superioare, iar în situaţii selecţionate se fac investigaţii speciale în cabinetul de gastroenterologie pentru obiectivarea refluxului. Tratamentul cuprinde schimbarea regimului alimentar, cu evitarea preparatelor de cafea, cacao şi ciocolată, a băuturilor carbo-gazoase si a celor alcoolice, întreruperea fumatului, la care se asociază medicamentele (inhibitori de pompă de protoni si prokinetice); după 2 săptămâni de tratament apare ameliorarea simptomelor, dar de cele mai multe ori este nevoie de 6-8 săptămâni până la remiterea lor.
Astmul bronşic uşor se manifestă prin tuse, la care se asociază dificultatea la respirat, respiraţia şuierătoare, sub formă de accese. Un set de întrebări ţintite, care să aprofundeze circumstanţele de apariţie a tusei, poate ridica suspiciunea de astm, mai ales în cazul unei alergii cunoscute sau posibile. Medicul alergolog (prin testările alergice specifice) si cel pneumolog (prin spirometrie) se alătură medicului internist pentru stabilirea tratamentului, cu medicamente administrate inhalator (beta-agonisti, corticosteroizi).
Bronşita eozinofilică nonastmatică se caracterizează prin prezenţa de eozinofile în spută, dar spirometrie nondiagnostică pentru astmul bronşic. Tratamentul este cu consticosteroizi administraţi pe cale inhalatorie.
Sindromul de tuse legat de căile aeriene superioare cuprinde mai multe boli: rinoreea posterioară, sinuzita acută, rinita alergică, rinita nonalergică - ocupaţională, prin factori chimici şi fizici, postinfecţioasă, vasomotorie, din sarcină, medicamentoasă. Cazul aparţine specialităţii ORL, care stabileşte cauza şi tratamentul.
Atunci când în urma acestui tip de abordare nu s-a descoperit cauza tusei cronice, sunt necesare investigaţii complexe, care merg până la tomografie computerizată pulmonară, bronhoscopie, biopsie pulmonară, ECG şi ecografie cardiacă etc.
Dr. Anamaria Lupu
Medic specialist medicina internă
Regina Maria, reţeaua privată de sănătate
Policlinica şi Centrul de Recuperare şi Fizioterapie Pasteur
Tusea este considerată cronică atunci când durează mai mult de 8 săptămâni. Este o situaţie frecventă într-un cabinet medical în ambulator şi poate fi o provocare pentru clinician. Se estimează că până la 40% (unii autori susţin 60%) din populaţie suferă de tuse cronică. Tusea cronică afectează calitatea vieţii pacientului nu numai prin prisma cauzei care o provoacă, dar şi prin consecinţele directe ale efortului de tuse: oboseală, insomnie, cefalee, ameţeli, transpiraţii, incontinenţă urinară.
Cauzele care pot duce la tuse cronică sunt variate şi aparţin mai multor specialităţi: medicina internă, pneumologie, alergologie, gastroenterologie, ORL. Abordarea unui astfel de caz este multidisciplinară. Rolul medicului internist este de a direcţiona cazul spre specialitatea/specialităţile potrivite si de a coordona datele obţinute, încât pacientul să primească tratamentul adecvat. Practic, orice patologie începând de la nivelul nasului şi până la nivelul plămânului poate cauza tusea cronică. O împărţire practică a cauzelor este în funcţie de frecvenţa lor în populaţia generală.
Cauzele tusei cronice:
Frecvente (90-95%)
Boala de reflux gastro-esofagian
Astmul bronşic
Sindromul de tuse legat de căile aeriene superioare
Bronşita eozinofilică nonastmatică
Rare (5-10%)
Bronşiectaziile
Bronşiolita
Bronhopneumopatia cronică obstructivă
Cancerul bronho-pulmonar
Corpii străini aerieni
Pneumopatiile interstiţiale
Bolile neuromusculare
Sarcoidoza
Tuberculoza
Insuficienţa cardiacă congestivă
Fistula traheo-esofagiană
Diverticulul Zenker
Tusea psihogenă
Există situaţii evidente, cum ar fi fumatul şi tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie (folosiţi in tratamentul hipertensiunii arteriale), în care abordarea este clară si imediată. În lipsa unei cauze respiratorii evidente, cele mai frecvente cauze de tuse cronică sunt boala de reflux gastro-esofagian, astmul bronşic, bronşita eozinofilică nonastmatică şi ceea ce se numeste sindromul de tuse legat de căile aeriene superioare (cunoscut anterior ca şi drenajul posterior nazal sau rinoreea posterioară ).
Abordarea în cabinetul medical de interne al unui caz de tuse cronică începe întotdeauna cu examenul clinic, pentru a se putea descoperi acele situaţii care orientează imediat asupra etiologiei. Astfel, fumatul, mediul toxic profesional, alergiile cunoscute sau sugerate de simptome, tratamentul cu medicamente care au tusea ca si efect secundar, antecendentele de tuberculoză (personale sau familiale, provenienţa dintr-o arie geografică în care tuberculoza este frecventă), cancerul (cu altă localizare decât pulmonară), SIDA sunt situaţii în care cauza este suspectată imediat, iar investigaţiile ulterioare nu fac decât să o confirme.
Prezenţa unor simptome de alarmă poate orienta medicul asupra cauzei. Acestea sunt: tusea cu spută muco-purulentă, tusea cu sânge, transpiraţiile excesive (inclusiv nocturne), scăderea în greutate, şuieratul în timpul tusei sau sub forma de accese care însoţesc tusea.
În funcţie de examenul clinic, medicul poate indica efectuarea unei radiografii pulmonare. O imagine patologică la acest nivel impune conduita ulterioară.
Dacă radiografia pulmonară este normală şi din examenul clinic nu se conturează o cauză evidentă, abordarea unui caz de tuse cronică se bazează pe evaluarea celor mai frecvente cauze.
Boala de reflux gastro-esofagian (prezenţa de suc gastric acid la nivelul esofagului şi de aici, prin răspântia reprezentată de faringe, la nivelul laringelui si al căilor aeriene inferioare) poate să se manifeste (în până la 50% dintre cazuri) doar prin simptomele respiratorii, în care tusea cronică este cea mai evidentă. Medicul ORL este cel care evidenţiază modificările specifice la nivelul căilor aeriene superioare, iar în situaţii selecţionate se fac investigaţii speciale în cabinetul de gastroenterologie pentru obiectivarea refluxului. Tratamentul cuprinde schimbarea regimului alimentar, cu evitarea preparatelor de cafea, cacao şi ciocolată, a băuturilor carbo-gazoase si a celor alcoolice, întreruperea fumatului, la care se asociază medicamentele (inhibitori de pompă de protoni si prokinetice); după 2 săptămâni de tratament apare ameliorarea simptomelor, dar de cele mai multe ori este nevoie de 6-8 săptămâni până la remiterea lor.
Astmul bronşic uşor se manifestă prin tuse, la care se asociază dificultatea la respirat, respiraţia şuierătoare, sub formă de accese. Un set de întrebări ţintite, care să aprofundeze circumstanţele de apariţie a tusei, poate ridica suspiciunea de astm, mai ales în cazul unei alergii cunoscute sau posibile. Medicul alergolog (prin testările alergice specifice) si cel pneumolog (prin spirometrie) se alătură medicului internist pentru stabilirea tratamentului, cu medicamente administrate inhalator (beta-agonisti, corticosteroizi).
Bronşita eozinofilică nonastmatică se caracterizează prin prezenţa de eozinofile în spută, dar spirometrie nondiagnostică pentru astmul bronşic. Tratamentul este cu consticosteroizi administraţi pe cale inhalatorie.
Sindromul de tuse legat de căile aeriene superioare cuprinde mai multe boli: rinoreea posterioară, sinuzita acută, rinita alergică, rinita nonalergică - ocupaţională, prin factori chimici şi fizici, postinfecţioasă, vasomotorie, din sarcină, medicamentoasă. Cazul aparţine specialităţii ORL, care stabileşte cauza şi tratamentul.
Atunci când în urma acestui tip de abordare nu s-a descoperit cauza tusei cronice, sunt necesare investigaţii complexe, care merg până la tomografie computerizată pulmonară, bronhoscopie, biopsie pulmonară, ECG şi ecografie cardiacă etc.