Vederea binoculară și provocările tehnologiei
Autor: dr. Angela Buznean, medic specialist oftalmolog
Dacă vederea binoculară reprezintă o calitate neesențială supraviețuirii ființei umane, “un articol de lux”, de ce este atât de important să facem efortul de a o dezvolta? Mai întâi, pentru că, atât acuitatea vizuală, cât și câmpl vizual sunt mai bune în vederea binoculară. Acuitatea vizuală este cu o linie Snellen (0,1) mai bună la privirea cu ambii ochi față de privirea cu fiecare ochi în parte. Acest fapt este mai evident la persoanele care au nistagms, la care privirea binoculară poate ameliora acuitatea vizuală chiar peste 0,1. În ce privește câmpul vizual, mai ales, cel orizontal, acesta este cu 30grade mai bun la privirea binoculară. În al doilea rând, și simțul cromatic și sensibilitatea la contrast sunt mai bune la privirea binoculară.
Un subiect care și-a pierdut vederea la un ochi comite erori în aprecierea distanțelor și în perceperea mărimii obiectelor. Readaptarea pentru aprecierea reliefului se face cu după aproximativ un an. Acest lucru este posibil deoarece vederea binoculară nu este singurul factor care influențează perceperea reliefului, mai intervin și alții, nu toți cu aceeași importanță.
Acomodația – este procesul prin care ochiul se adaptează pentru vederea clară la aproape; efortul acomodativ este cu atât mai mare cu cât obiectul este mai aproape de privitor; dincolo de distanța de 4 metri, acomodația nu este utilizată; procesul acomodativ este dependent de vârstă.
Paralaxa monoculară – atunci când se fixează un punct și se imprimă capului mișcări de lateralitate, obiectele situate în urma punctului fixat se mișcă în sens contrar mișcării capului.
Mărimea aparentă a obiectelor în câmpul vizual – oamenii cunosc din experiență mărimea obiectelor din mediul înconjurător, obiectele familiare lui; imaginea proiectată de un obiect la nivelul foveii este cu atât mai mică cu cât obiectul este mai departe de ochi. De aceea, un obiect mai mic se apreciază a fi mai departe de privitor.
Schimbarea aparentă a culorii în funcție de distanță – un obiect este apreciat cu atât mai “șters”, cu cât e mai departe de examinator; obiectele situate departe capătă o tentă albăstruie (copacii priviți la depărtare apar albaștri în loc de verzi); la semiobscuritate, perceperea distanței dintre obiecte este distorsionată, obiectele par mai îndepărtate decât sunt în realitate.
Acoperirea unei părți a obiectelor îndepărtate decât cele din plan apropiat
Distribuția umbrelor pe obiectul fixat
Perspectiva – liniară. Cu cât un punct este mai departe de ochi, unghiul format de liniile care pleacă de la el la cei doi ochi este mai mic.
Dubla perspectivă – este un fenomen utilizat mai ales în pictură și se referă la redarea senzației de relief utilizând micile oscilații ale privirii examinatorului.
Dacă până acum, absența vederii binoculare putea fi impediment doar pentru anumite profesii (șofer profesionist, arhitect, proiectant, laborant) odată cu dezvoltarea tehnologiei 3-D și alte categorii de persoane pot fi afectate de fenomen. Un pacient care utilizează ochelari 3-D și nu are dezvoltată vederea binoculară, nu va percepe senzația de relief. Problemele la privirea imaginilor 3-D pot apărea însă și la persoanele normale. În lumea reală privitorul poate focaliza atât obiectele din plan apropiat, cât și cele din plan îndepărtat. Într-un film realizat 3-D (celebrul “Avatar”), focalizarea se face acolo unde dorește regizorul, iar când se încearcă mutarea privirii în altă parte, imaginea nu mai este clară. Dacă dorești să eviți o durere de cap, este bine să rămâi la dorința regizorului. Pe de altă parte, chiar și așa, o convergență menținută pe o durată mai mare decât suntem obișnuiți în viața de zi cu zi, obligă mușchii la efort și creierul la adaptare.
Uneori problemele apărute la vizionarea unui film 3-D sau a imaginilor transmise la canalele sportive realizate 3-D, pot fi indicii asupra unor tulburări vizuale. Anizometropia reprezintă diferența dintre puterea dioptrică a celor 2 ochi și este asociată cu anizeiconie, adică diferență între mărimea imaginii percepută de către retina fiecărui ochi și această diferență poate genera o problemă în fuzionarea celor 2 imagini la nivelul creierului. Un efort al creierului de a egaliza imaginile poate genera cefalee. Dacă durata de timp nu este prea mare, atunci cefaleea nu apare. Cu aceeași problemă se pot confrunta și anizometropii necorectați care utilizează pe durată lungă de timp monitorul calculatorului.
Ambliopia reprezintă o scădere a vederii la un ochi, necorectabilă cu ochelari. Imaginea ochiului ambliop este neclară și implicit, creierul face un efort mai mare în a o prelucra.
Strabismul cu vedere binoculară prezentă și cel secundar unor afecțiuni ca de exemplu, miastenia Gravis, oftalmopatia tiroidiană, scleroza în plăci și strabismele paralitice pot fi și ele cauză de cefalee la privirea unui film 3-D. Uneori, acest deficit se poate corecta cu prisme, cu condiția ca strabismul să nu fie prea mare. Strabismele latente (foriile) pot genera și ele tulburări, datorită unui efort de fuziune excesiv.
De aceea, este necesar să ne avertizăm pacienții că odată cu apariția tehnologiei 3-D, ne vor vizita mai des pentru consultații.
Un subiect care și-a pierdut vederea la un ochi comite erori în aprecierea distanțelor și în perceperea mărimii obiectelor. Readaptarea pentru aprecierea reliefului se face cu după aproximativ un an. Acest lucru este posibil deoarece vederea binoculară nu este singurul factor care influențează perceperea reliefului, mai intervin și alții, nu toți cu aceeași importanță.
Acomodația – este procesul prin care ochiul se adaptează pentru vederea clară la aproape; efortul acomodativ este cu atât mai mare cu cât obiectul este mai aproape de privitor; dincolo de distanța de 4 metri, acomodația nu este utilizată; procesul acomodativ este dependent de vârstă.
Paralaxa monoculară – atunci când se fixează un punct și se imprimă capului mișcări de lateralitate, obiectele situate în urma punctului fixat se mișcă în sens contrar mișcării capului.
Mărimea aparentă a obiectelor în câmpul vizual – oamenii cunosc din experiență mărimea obiectelor din mediul înconjurător, obiectele familiare lui; imaginea proiectată de un obiect la nivelul foveii este cu atât mai mică cu cât obiectul este mai departe de ochi. De aceea, un obiect mai mic se apreciază a fi mai departe de privitor.
Schimbarea aparentă a culorii în funcție de distanță – un obiect este apreciat cu atât mai “șters”, cu cât e mai departe de examinator; obiectele situate departe capătă o tentă albăstruie (copacii priviți la depărtare apar albaștri în loc de verzi); la semiobscuritate, perceperea distanței dintre obiecte este distorsionată, obiectele par mai îndepărtate decât sunt în realitate.
Acoperirea unei părți a obiectelor îndepărtate decât cele din plan apropiat
Distribuția umbrelor pe obiectul fixat
Perspectiva – liniară. Cu cât un punct este mai departe de ochi, unghiul format de liniile care pleacă de la el la cei doi ochi este mai mic.
Dubla perspectivă – este un fenomen utilizat mai ales în pictură și se referă la redarea senzației de relief utilizând micile oscilații ale privirii examinatorului.
Dacă până acum, absența vederii binoculare putea fi impediment doar pentru anumite profesii (șofer profesionist, arhitect, proiectant, laborant) odată cu dezvoltarea tehnologiei 3-D și alte categorii de persoane pot fi afectate de fenomen. Un pacient care utilizează ochelari 3-D și nu are dezvoltată vederea binoculară, nu va percepe senzația de relief. Problemele la privirea imaginilor 3-D pot apărea însă și la persoanele normale. În lumea reală privitorul poate focaliza atât obiectele din plan apropiat, cât și cele din plan îndepărtat. Într-un film realizat 3-D (celebrul “Avatar”), focalizarea se face acolo unde dorește regizorul, iar când se încearcă mutarea privirii în altă parte, imaginea nu mai este clară. Dacă dorești să eviți o durere de cap, este bine să rămâi la dorința regizorului. Pe de altă parte, chiar și așa, o convergență menținută pe o durată mai mare decât suntem obișnuiți în viața de zi cu zi, obligă mușchii la efort și creierul la adaptare.
Uneori problemele apărute la vizionarea unui film 3-D sau a imaginilor transmise la canalele sportive realizate 3-D, pot fi indicii asupra unor tulburări vizuale. Anizometropia reprezintă diferența dintre puterea dioptrică a celor 2 ochi și este asociată cu anizeiconie, adică diferență între mărimea imaginii percepută de către retina fiecărui ochi și această diferență poate genera o problemă în fuzionarea celor 2 imagini la nivelul creierului. Un efort al creierului de a egaliza imaginile poate genera cefalee. Dacă durata de timp nu este prea mare, atunci cefaleea nu apare. Cu aceeași problemă se pot confrunta și anizometropii necorectați care utilizează pe durată lungă de timp monitorul calculatorului.
Ambliopia reprezintă o scădere a vederii la un ochi, necorectabilă cu ochelari. Imaginea ochiului ambliop este neclară și implicit, creierul face un efort mai mare în a o prelucra.
Strabismul cu vedere binoculară prezentă și cel secundar unor afecțiuni ca de exemplu, miastenia Gravis, oftalmopatia tiroidiană, scleroza în plăci și strabismele paralitice pot fi și ele cauză de cefalee la privirea unui film 3-D. Uneori, acest deficit se poate corecta cu prisme, cu condiția ca strabismul să nu fie prea mare. Strabismele latente (foriile) pot genera și ele tulburări, datorită unui efort de fuziune excesiv.
De aceea, este necesar să ne avertizăm pacienții că odată cu apariția tehnologiei 3-D, ne vor vizita mai des pentru consultații.