Vederea binoculară
Autor: dr. Angela Buznean, medic specialist oftalmolog
Vederea binoculară reprezintă capacitatea scoarței cerebrale de a uni într-o senzație unică cele două imagini percepute de către retina fiecărui ochi. Ea reprezintă cea mai înaltă etapă de dezvoltare a aparatului vizual, fiind prezentă doar la primate și la om și se dezvoltă progresiv, în primii ani de viață.
Worth a stabilit 3 grade de vedere binoculară. Ele pot fi evaluate la un aparat denumit sinoptofor.
Gradul 1 – perceperea simultană
Reprezintă capacitatea retinei fiecărui ochi de a percepe simultan o imagine fixată. Testarea se face cu teste diferite pentru fiecare ochi, o imagine centrală pentru un ochi și una periferică pentru celălalt (de ex, un leu și o cușcă sau un soldat și o gheretă). Dimensiunile testelor depind de aria de retină ce se dorește a fi explorată, între 1 și 10°.
Dacă un subiect posedă stadiul 1, va vedea cele două imagini suprapuse. Dacă vede doar una, există o neutilizare a celeilalte sau o ambliopie a ochiului ce nu vede imaginea. Examinarea acestui stadiu e oarecum artificială, în condiții fiziologice imaginile nu sunt separate, dar este utilă pentru că se poate stabili astfel unghiul subiectiv al deviației strabice (cel obiectiv se poate aprecia prin alte metode, de exemplu cu prisme) de către cel ce face examinarea la sinoptofor.
Gradul 2 – fuziunea
Reprezintă capacitatea de a uni mental imagini primite de la puncte retiniene corespondente și de a le interpreta ca pe o imagine unică. Se testează prin teste ce au în principiu aceeași imagine, dar există un mic detaliu ce face diferența, de exemplu, o imagine cu un iepure cu codiță, ținând o tijă de flori, iar alta cu același iepure fără codiță și ținând florile fără tijă.
Fuziunea presupune pe de o parte suprapunerea percepției de la cei 2 ochi (senzorială), dar și mișcări oculare care să o mențină, aspect care ține de reflexul de fixație binoculară (motorie). Ea poate fi evaluată calitativ, măsurând amplitudinea de fuziune.
Gradul 3 - stereopsia
Reprezintă perceperea reliefului și se realizează unind imaginile primite, dar de data aceasta prin puncte ușor disparate ale celor 2 retine. Fiecare retină percepe o imagine bidemensională, dar noțiunea de relief se datorează diferenței dintre imaginele proiectate pe retină datorită distanței de aproximativ 6 cm dintre cei 2 ochi.
Testarea se face utilizând teste cu 3 linii verticale, linia din mijloc nefiind la egală distanță de celelalte. După suprapunere, această linie va apărea în fața sau în spatele celorlalte linii laterale. Se apreciază că dintre cei cu vedere binoculară evaluată la sinoptofor, doar 1/3 o pot utiliza în spațiul liber.
Efectul stereoscopic se poate obține și folosind culorile complementare roșu verde. În loc de suprapunerea a două teste stereoscopice se pot suprapune două desene diferit colorate (aceleași desene realizate cu puncte multiple). Se utilizează sticlă roșie ușor pe un ochi și verde pe celălalt. Cele 2 culori diferite (cele două lungimi de undă diferite) separă câmpurile și figurile vor apărea tridimensionale. Pentru culoarea desenului văzut prin aceeași culoare a lentilei, variațiile de strălucire trec neobservate, dar pentru culoare complementară, umbrele devin mai întunecate și se accentueză părțile mai clare.
Un efect asemănător se obține și la utilizarea filtrelor polarizate diferit pentru cei 2 ochi, ca în testele cu animale sau figuri geometrice (Titmus). Pentru aceste tipuri de teste distanța de examinare este 40-45 mm. Aceste unde și teste nu necesită ochelari; se poate varia distanța de observare și realiza astfel efectul.
Dezvoltarea vederii binoculare
Nou născutul are o acuitate vizuală (AV) slabă și nu are vedere binoculară. Aceasta din cauză că macula nu e complet dezvoltată și nu se percep detalii. Pentru a sesiza detalii este nevoie de o acuitate vizuală de 2/3, care se atinge către vârsta de 5 ani. Nou născutul nu fixează cu macula ci cu o zonă inelară, mai întinsă, de aceea există o necoordonare oculară și o ușoară lipsire de paralelism a axelor vizuale. La 3 luni, macula devine funcțională, copilul vede mai clar, apare reflexul de fixare maculară.
Acesta e un reflex înnăscut, dar nu se manifestă de la naștere. Vederea binoculară este de fapt un reflex condiționat, stbilit pe baza unor reflexe necondiționate (cele de postură, interesând musculatura sau cele vestibulare, dar și reflexul de fixație maculară). Aceste reflexe necondiționate există și la animale și sunt subcorticale (în mezencefal își au centrii). Reflexul de fixație e monocular și e declanșat de lumină; se consolidează la 5-6 săptămâni. La 3 luni un copil urmărește cu privire un obiect, la 6 luni poate fixa obiectul 1-2 minute. Tot acum apare și convergența. Se apreciază că vederea binoculară este dezvoltată la 5 ani, dar perfecționarea ei se poate face după unii până la 10 ani, după alții, până la 12 ani.
O persoană care nu are vederea binoculară nu are conștiența acestui fapt, excepție făcând situația în care pierderea vederii binoculare a survenit mai târziu, după momentul consolidării ei.
Worth a stabilit 3 grade de vedere binoculară. Ele pot fi evaluate la un aparat denumit sinoptofor.
Gradul 1 – perceperea simultană
Reprezintă capacitatea retinei fiecărui ochi de a percepe simultan o imagine fixată. Testarea se face cu teste diferite pentru fiecare ochi, o imagine centrală pentru un ochi și una periferică pentru celălalt (de ex, un leu și o cușcă sau un soldat și o gheretă). Dimensiunile testelor depind de aria de retină ce se dorește a fi explorată, între 1 și 10°.
Dacă un subiect posedă stadiul 1, va vedea cele două imagini suprapuse. Dacă vede doar una, există o neutilizare a celeilalte sau o ambliopie a ochiului ce nu vede imaginea. Examinarea acestui stadiu e oarecum artificială, în condiții fiziologice imaginile nu sunt separate, dar este utilă pentru că se poate stabili astfel unghiul subiectiv al deviației strabice (cel obiectiv se poate aprecia prin alte metode, de exemplu cu prisme) de către cel ce face examinarea la sinoptofor.
Gradul 2 – fuziunea
Reprezintă capacitatea de a uni mental imagini primite de la puncte retiniene corespondente și de a le interpreta ca pe o imagine unică. Se testează prin teste ce au în principiu aceeași imagine, dar există un mic detaliu ce face diferența, de exemplu, o imagine cu un iepure cu codiță, ținând o tijă de flori, iar alta cu același iepure fără codiță și ținând florile fără tijă.
Fuziunea presupune pe de o parte suprapunerea percepției de la cei 2 ochi (senzorială), dar și mișcări oculare care să o mențină, aspect care ține de reflexul de fixație binoculară (motorie). Ea poate fi evaluată calitativ, măsurând amplitudinea de fuziune.
Gradul 3 - stereopsia
Reprezintă perceperea reliefului și se realizează unind imaginile primite, dar de data aceasta prin puncte ușor disparate ale celor 2 retine. Fiecare retină percepe o imagine bidemensională, dar noțiunea de relief se datorează diferenței dintre imaginele proiectate pe retină datorită distanței de aproximativ 6 cm dintre cei 2 ochi.
Testarea se face utilizând teste cu 3 linii verticale, linia din mijloc nefiind la egală distanță de celelalte. După suprapunere, această linie va apărea în fața sau în spatele celorlalte linii laterale. Se apreciază că dintre cei cu vedere binoculară evaluată la sinoptofor, doar 1/3 o pot utiliza în spațiul liber.
Efectul stereoscopic se poate obține și folosind culorile complementare roșu verde. În loc de suprapunerea a două teste stereoscopice se pot suprapune două desene diferit colorate (aceleași desene realizate cu puncte multiple). Se utilizează sticlă roșie ușor pe un ochi și verde pe celălalt. Cele 2 culori diferite (cele două lungimi de undă diferite) separă câmpurile și figurile vor apărea tridimensionale. Pentru culoarea desenului văzut prin aceeași culoare a lentilei, variațiile de strălucire trec neobservate, dar pentru culoare complementară, umbrele devin mai întunecate și se accentueză părțile mai clare.
Un efect asemănător se obține și la utilizarea filtrelor polarizate diferit pentru cei 2 ochi, ca în testele cu animale sau figuri geometrice (Titmus). Pentru aceste tipuri de teste distanța de examinare este 40-45 mm. Aceste unde și teste nu necesită ochelari; se poate varia distanța de observare și realiza astfel efectul.
Dezvoltarea vederii binoculare
Nou născutul are o acuitate vizuală (AV) slabă și nu are vedere binoculară. Aceasta din cauză că macula nu e complet dezvoltată și nu se percep detalii. Pentru a sesiza detalii este nevoie de o acuitate vizuală de 2/3, care se atinge către vârsta de 5 ani. Nou născutul nu fixează cu macula ci cu o zonă inelară, mai întinsă, de aceea există o necoordonare oculară și o ușoară lipsire de paralelism a axelor vizuale. La 3 luni, macula devine funcțională, copilul vede mai clar, apare reflexul de fixare maculară.
Acesta e un reflex înnăscut, dar nu se manifestă de la naștere. Vederea binoculară este de fapt un reflex condiționat, stbilit pe baza unor reflexe necondiționate (cele de postură, interesând musculatura sau cele vestibulare, dar și reflexul de fixație maculară). Aceste reflexe necondiționate există și la animale și sunt subcorticale (în mezencefal își au centrii). Reflexul de fixație e monocular și e declanșat de lumină; se consolidează la 5-6 săptămâni. La 3 luni un copil urmărește cu privire un obiect, la 6 luni poate fixa obiectul 1-2 minute. Tot acum apare și convergența. Se apreciază că vederea binoculară este dezvoltată la 5 ani, dar perfecționarea ei se poate face după unii până la 10 ani, după alții, până la 12 ani.
O persoană care nu are vederea binoculară nu are conștiența acestui fapt, excepție făcând situația în care pierderea vederii binoculare a survenit mai târziu, după momentul consolidării ei.