Cistocel (prolapsul vezicii urinare)

Planseul pelvin este format din muschi si ligamente care sustin organele pelvice (vezica urinara, uter, intestin gros). Daca aceste tesuturi se intind sau devin slabite, unele organe ale pelvisului pot proemina in vagin – vorbim in acest caz de prolapsul organelor pelvice.

Atunci cand peretele dintre vezica urinara si vagin este slabit sau intins, vezica poate proemina in vagin – aceasta afectiune poarta denumirea de cistocel (prolaps de vezica) si este cel mai frecvent tip de prolaps pelvin.

Prolapsul vezicii urinare apare in conditiile intinderii tesuturilor, in timpul sarcinii, din cauza constipatiei sau a ridicarii de greutati ce solicita muschii pelvieni. Poate aparea si in urma menopauzei, atunci cand nivelul de estrogen – care contribuie la mentinerea muschilor pelvisului – scade. Prin urmare, femeile in postmenopauza, multipare (care au nascut mai multi copii) prezinta riscuri de cistocel.

Pentru cazurile usoare sau moderate de cistocel, masurile de ingrjire si tratamentele nechirurgicale sunt eficiente. In cazurile grave, chirurgia este necesara pentru a aduce vaginul si organele pelvice in pozitie fiziologica.

Cauze si factori de risc

Cauze

Sarcina si nasterea sunt cele mai frecvente cauze pentru prolapsul vezicii urinare, deoarece muschii si ligamentele care sustin vaginul pot fi afectate, intinse sau slabite in timpul travaliului. Din aceasta cauza, cistocelul apare cu precadere la femeile multipare (care au avut mai multe nasteri).

Prolapsul vezicii urinare nu apare la toate femeile care au nascut pe cale naturala. Muschii si ligamentele care sustin organele pelvice pot fi foarte puternice, astfel incat nu sunt afectate in timpul sarcinii. In general, femeile care nasc prin cezariana nu sunt afectate de cistocel.

Prolapsul vezicii urinare poate fi cauzat de afectarea planseului pelvin:

• la femeile supraponderale sau obeze
• in urma ridicarii repetate de greutati
• dupa perioadele de constipatie
• din cauza bronsitei sau tusei cronice

Factori de risc

Urmatorii factori de risc pot creste riscul aparitiei prolapsului de vezica urinara:

• Nastere – Femeile multipare care nasc pe cale naturala prezinta un risc mai mare de a suferi de prolaps pelvin.
• Inaintarea in varsta – Riscul de a suferi de cistocel creste odata cu inaintarea in varsta, deoarece nervii ce controleaza structurile pelvine isi pierd treptat functiile, iar muschii se intind si slabesc. Acest lucru devine evident dupa menopauza, cand nivelul de estrogen scade, odata cu nivelul de colagen - o proteina ce ajuta la mentinerea functiei muschilor pelvieni.
• Histerectomia – operatia de indepartare a uterului poate contribui la slabirea planseului pelvin.
• Factorii genetici – la unele femei, tesuturile conjunctive din zona pelvina sunt mai puternice, astfel incat ele sunt mai putin predispuse la cistocel.

Semne si simptome

• senzatie de presiune la nivelul pelvisului sau vaginului – in special atunci cand femeia sta in picioare mult timp
• disconfort in timpul tusei sau a ridicarii de greutati
• prezenta unei umflaturi, de marimea unei nuci sau chiar a unui grapefruit, care dispare in pozitia culcat
• senzatie de golire incompleta a vezicii dupa mictiune
• pierderea involuntara de urina atunci cand femeia stranuta, tuseste sau rade (incontinenta urinara de efort), mergand in cazurile grave pana la pierderea totala a controlului asupra vezicii
• infectii urinare recurente
• durere sau pierdere de urina in timpul raporturilor sexuale

Diagnostic

In cazurile usoare, un cistocel nu necesita ingrijiri medicale, iar persoana poate sa nu fie constienta de prezenta sa. In cazurile moderate sau severe, prolapsul vezicii urinare poate fi suparator si uneori, dureros. Golirea vezicii poate deveni dificila, astfel incat infectiile urinare devin frecvente.

Pentru a diagnostica un cistocel, medicul va efectua o examinare a perineului, va pune intrebari legate de antecedentele medicale si de numarul nasterilor.
In timpul examinarii, medicul poate cere femeii sa se incordeze pentru a vedea cat de mult au coborat organele pelvice in vagin. Pacienta poate de asemenea sa isi contracte muschii pelvisului (ca si cum ar incerca sa opreasca fluxul urinar) pentru ca medicul sa poata verifica puterea muschilor pelvici.

Tratament

Tratamentul pentru cistocel depinde de stadiul bolii. Cazurile usoare - cele in care nu exista simptome evidente – nu necesita tratament, ci doar masuri simple (exercitii speciale de intarire a muschilor pelvici). Atunci cand aceste masuri nu sunt eficiente, tratamentul consta in:

Utilizarea pesarelor

Pesarul este un inel de plastic sau cauciuc introdus in vagin pentru a sustine vezica si pentru a permite mentinerea pozitiei ei normale. In unele cazuri, medicul poate recomanda utilizarea unei diafragme in locul pesarelor. La majoritatea femeilor, pesarul este o alternativa temporara pentru chirurgie, desi unele femei le folosesc ani la rand.

Terapia cu estrogeni

Administrarea estrogenului, fie pe cale orala, fie sub forma de crema vaginala, este indicata femeilor la menopauza. Nivelul de estrogen scade dupa menopauza, avand drept rezultat slabirea muschilor care sustin organele pelvice.

Tratamentul chirurgical

Cazurile grave sau care nu raspund la tratamentul nechirurgical pot necesita o interventie chirurgicala. Aceasta are drept scop reducerea simptomelor cauzate de cistocel.
In majoritatea cazurilor, chirurgia consta in refacerea vaginului. In cadrul acestei proceduri, medicul chirurg ridica vezica pana la pozitia normala si intareste muschii si ligamentele planseului pelvin. Aceasta procedura poate necesita indepartarea tesutului afectat. Desi beneficiile acestui tip de interventie pot dura mai multi ani, exista si un risc de recurenta, din cauza faptului ca muschii pelvici continua sa slabeasca pe masura inaintarii in varsta.

Daca cistocelul revine, pacienta va trebui sa suporte o noua interventie chirurgicala – desi sansele de reusita sunt mai mici la a doua interventie. In unele cazuri, in special atunci cand tesuturile care trebuie sa sustina vaginul sunt neobisnuit de subtiri, se utilizeaza un tip special de grefa pentru a intari tesuturile vaginului si a contribui la sustinerea organelor pelvice. In alte cazuri, medicul poate recomanda o histerectomie (indepartarea chirurgicala a uterului) pentru a corecta problema si pentru a preveni recurenta ei.
Atunci cand este posibil, tratamentul chirurgical trebuie evitat la pacientele care doresc o sarcina. Insa, daca prolapsul vezicii urinare este atat de suparator incat necesita refacerea vaginului, pacienta poate avea copii, nasterea prin cezariana fiind recomandata in aceasta situatie.

Tratarea incontinentei urinare

Medicul poate recomanda injectii cu colagen in jurul uretrei (tubul prin care urina este eliminata din organism), pentru a trata incontinenta cauzata de cistocel. Astfel, grosimea muschiului uretral creste, prevenind pierderea involuntara de urina.

Prevenirea prolapsului de vezica

Prolapsul de vezica urinara poate fi prevenit prin adoptarea urmatoarelor masuri:

• exercitii speciale de intarire a muschilor pelvici – exercitii Kegel – sunt deosebit de importante dupa nasterea unui copil
• tratarea si prevenirea constipatiei
• evitarea ridicarii de greutati sau ridicarea corecta a greutatilor
• controlarea tusei – tratarea bronsitei si renuntarea la fumat
• evitarea surplusului ponderal – pacientele trebuie sa afle care este greutatea lor ideala si sa incerce pe cat posibil sa mentina o greutate apropiata de aceasta