Ciclotimia - tulburarea ciclotimică

Ciclotimia mai este cunoscută şi sub denumirea de tulburare ciclotimică şi reprezintă o tulburare bipolară sub formă uşoară.

Este o tulburare a dispoziţiei ce se caracterizează prin alternarea unor perioade de euforie cu perioade de depresie. Ȋntre aceste perioade pacientul poate avea o dispoziţie stabilă.

Etiologie

Etiologia nu este cunoscută cu certitudine, fiind, ca şi ȋn cazul altor boli psihice, rezultatul interacţiunii mai multor factori:

• Factori de mediu;
• Factori genetici;
• Modificări la nivelul neurotransmisiei.

Factorii de risc pentru apariţia ciclotimiei sunt reprezentaţi de:

• Antecedente personale de tulburare bipolară sau ciclotimică;
• Stres excesiv;
• Consumul de substanţe narcotice sau alcool;
• Evenimente majore ȋn viaţa pacientului precum decesul unei persoane dragi.

Ȋn ciclotimie, spre deosebire de tulburarea bipolară, intensitatea tulburărilor de dispoziţie este redusă.

Tablou clinic

Simptomatologia de bază a ciclotimiei este alternanţa ȋntre dispoziţia euforică şi cea depresivă. Dispoziţia euforică poartă denumirea de hipomanie ȋn ciclotimie, iar cea depresivă de depresie.

Faza hipomaniacală a ciclotimiei se caracterizează prin:

• Optimism extrem;
• Dispoziţie euforică;
• Creşterea ȋncrederii ȋn sine;
• Fuga de idei;
• Agitaţie;
• Agresivitate;
• Ostilitate;
• Activitate fizică crescută;
• Cheltuieli exagerate şi de multe ori inutile;
• Scăderea necesităţii de a dormi;
• Distractibilitate;
• Incapacitatea de a se concentra;
• Dorinţă sexuală crescută.

Conform DSM IV, faza hipomaniacală se defineşte astfel:

• Dispoziţie euforică, expansivă sau iritabilă;
• Durata episodului poate fi de patru zile;
• Nu se asociază cu afectare funcţională marcată, spitalizare sau simptome psihotice

Faza depresivă a tulburării ciclotimice presupune:

• Tristeţe;
• Sentimente de devalorizare faţă de propria persoană;
• Lipsa de speranţă;
• Insomnie;
• Fatigabilitate, astenie;
• Pierderea plăcerii ȋn realizarea activităţilor zilnice;
• Tulburări de concentrare;
• Sentimente de anxietate, vinovăţie;
• Comportament suicidar.

Semne vegetative ce pot fi prezente ȋn depresie:

• Pierderea libidoului;
• Constipaţie;
• Uscăciunea gurii;
• Treziri matinale;
• Variaţia diurnă a dispoziţiei;
• Cefalee.

Uneori simptomele din faza hipomaniacală şi cea depresivă pot coexista, situaţie ȋn care poartă denumirea de episoade mixte, ce trebuie să aibă o durată de cel puţin șapte zile.

Diagnostic

Diagnosticul nu este unul uşor. Medicul trebuie să diferenţieze o tulburare bipolară de ciclotimie sau de depresie.

Examenul clinic pe aparate şi sisteme va include examinările de rutină ce se realizează pentru orice pacient din orice specialitate.

Examenele biochimice realizate sunt reprezentate de:

• Hemoleucogramă;
• Teste de funcţionalitate a tiroidei;
• Uree, creatinină;
• Profilul lipidic;
• Teste urinare pentru abuzul de alcool şi droguri.

Evaluarea psihologică va fi realizată de medicul psihiatru sau de un psiholog ce va discuta cu pacientul despre gȃndurile şi sentimentele acestuia, despre comportamentul său. Tot ȋn cadrul acestei evaluări, pacientul poate fi ȋntrebat dacă consumă alcool sau droguri.
Se pot realiza şi chestionare de autoevaluare dacă pacientul cooperează.
După discuţia purtată, pot fi ȋntrebaţi şi membrii familiei despre simptomatologia observată ȋn cadrul tulburărilor de dispoziţie.

Criterii pentru diagnosticul ciclotimiei

• Prezenţa de multiple episoade de hipomanie sau depresie pe parcursul ultimilor doi ani;
• Tulburările de dispoziţie de tip hipomaniacal sau depresiv cu o durată mai mică de două luni;
• Pacientul nu prezintă tulburare maniacală, depresie sau tulburare schizoafectivă;
• Simptomatologia apărută nu este determinată de consumul de droguri sau alcool;
• Simptomatologia pertrurbă ȋndeplinirea funcţiilor sociale şi profesionale.

Complicaţiile ciclotimiei sunt reprezentate de:

• Cea mai importantă complicaţie este reprezentată de suicid;
• Abuzul de substanţe narcotice şi alcool;
• Dificultăţi de relaţionare cu cei din jur;
• Probleme legale şi financiare;
• Creşte riscul de a face pe parcursul vieţii tulburare bipolară;
• Scăderea performanţelor profesionale.

Factori predictori pentru suicid:

• Vȃrstă tȃnără la debut;
• Fumatul;
• Obezitatea;
• Suicidul ȋn antecedentele heredocolaterale;
• Tentative de suicid ȋn antecedentele personale;
• Consumul de alcool sau droguri.

Diagnosticul diferențial trebuie făcut cu:

• Condiţii medicale precum psihoza mixedematoasă;
• Tulburările determinate de consumul de cocaină, amfetamine, steroizi;
• Schizofrenia;
• Tulburările de personalitate;
• Doliul;
• Tulburarea de adaptare cu depresie;
• Tulburarea schizoafectivă;
• Tulburările primare ale somnului;
• Tulburările anxioase;
• Tulburările somatoforme;
• Anorexia şi bulimia nervoasă.

Tratament

Ciclotimia este o afecţiune la care odată ȋnceput tratamentul, acesta trebuie urmat toată viaţa, chiar şi atunci cȃnd pacientul prezintă perioade de stabilitate a dispoziţiei.
Tratamentul este iniţiat de un psihiatru, ȋn cadrul unei instituţii specializate, sub supraveghere. Instituirea tratamentului cȃt mai precoce va scădea riscul de a dezvolta ulterior o tulburare bipolară.

Scopul tratamentului este de a:

• Reduce severitatea şi frecvenţa episoadelor;
• Scăderea riscului suicidar;
• Creşterea capacităţii pacientului de a-şi controla propria viaţă;
• Creşterea calităţii vieţii;
• Menţinerea funcţionalităţii.

Ȋntreruperea tratamentului va determina reapariţia simptomatologiei, uneori cu o intensitate mult mai mare decȃt anterior.
Tratamentul ciclotimiei presupune un tratament farmacologic şi unul psihoterapic.

1. Tratamentul farmacologic

Are drept scop diminuarea pȃnă la dispariţie a simptomatologiei ciclotimiei şi evitarea apariţiei episoadelor de hipomanie sau depresie.

Medicaţia presupune utilizarea:

• Stabilizatorilor de dispoziţie, cel mai frecvent utilizat fiind litiu - prima linie de tratament ȋn cazul episoadelor hipomaniacale; deseori această medicaţie trebuie urmată toată viaţa;
• Antiepilepticelor precum acidul valproic, carbamazepina şi lamotrigina previn modificările bruşte de dispoziţie;
• Antipsihoticelor atipice precum olanzapina, risperidona ce pot fi utilizate ȋn special pentru cazurile ȋn care nu există răspuns la administrarea antiepilepticelor; antipsihoticele atipice prezintă ȋnsă multiple efecte adverse precum: obezitate, diabet, hipertensiune arterială, modificarea profilului lipidic, fiind necesară monitorizarea minuţioasă a pacientului.

Efecte secundare ce apar consecutiv tratamentului medicamentos:

• Creştere ȋn greutate ce apare la administrarea tuturor stabilizatorilor de dispoziţie şi neurolepticelor;
• Instalarea diabetului, a simptomelor extrapiramidale, consecutiv tratamentului ȋndelungat cu neuroleptice;
• Dermatologice (carbamazepină);
• Disfuncţii sexuale;
• Interacţiuni medicamentoase.

Pentru medicul ce a iniţiat tratamentul, semnul de alarmă este creşterea ȋn greutate de 2kg/lună. Pentru a combate acest lucru este necesară combinarea dintre dietă şi exerciţiu fizic astfel:

• Exerciţiu fizic aproximativ 200 de minute/ săptămȃnă, pȃnă la 400 de minute / săptămȃnă;
• Ȋnlocuirea preparatului administrat anterior, care a determinat creşterea ȋn greutate.

2. Tratamentul psihoterapic

Psihoterapia este foarte importantă ȋn realizarea tratamentului ciclotimiei.
Realizarea acestui tip de consiliere ajută pacientul să ȋnţeleagă ce este ciclotimia şi cum poate fi tratată.

Obiectivul principal al psihoterapiei este de a reduce afectarea funcţionalităţii pacientului.
Obiectivele secundare sunt reprezentate de:

• educaţia pacientului;
• oferirea de suport emoţional atȃt pentru pacient cȃt şi pentru familie;
• adaptarea pacientului la boală;
• identificarea factorilor determinanţi şi a simptomelor ce preced instalarea unei crize.

Există mai multe tipuri de psihoterapie utilizate ȋn cazul ciclotimiei:

• Terapia cognitiv comportamentală are ca scop ȋndepărtarea gȃndurilor şi comportamentului negativ şi ȋnlocuirea lor cu unele pozitive; pacientul va fi ȋnvăţat să identifice ceea ce ȋi declanşează episoadele şi cum să le evite;
• Terapia de familie include atȃt pacientul cȃt şi familia acestuia, ȋncurajȃnd comunicarea dintre membrii familiei, ȋnţelegerea bolii şi rezolvarea conflictelor existente;
• Terapia de grup se realizează cu pacienţi aflaţi ȋntr-o situaţie asemănătoare.

Ȋn viitorul apropiat scopul tratamentului va fi de a identifica genele ce determină apariţia bolii, de a identifica medicaţii noi cu mare eficacitate şi tolerabilitate şi de a depista, diagnostica şi trata precoce această patologie.

Profilaxie

Nu există o metodă de a preveni apariţia ciclotimiei, ȋnsă instituirea unui tratament precoce ȋmpiedică agravarea acesteia spre tulburare bipolară.

Pentru ca un pacient să poată face faţă bolii există cȃţiva paşi ce pot fi urmaţi cu uşurinţă:

• ȋn primul rȃnd informarea despre boală, despre tratament şi despre importanţa continuităţii acestuia;
• realizarea terapiei de grup, unde pacientul va putea ȋmpărtăşi experienţa sa altor persoane aflate ȋn aceeaşi situaţie;
• ȋntelegerea că scopul tratamentului este de a ȋndepărta simptomatologia din ciclotimie, iar durata acestuia este de cele mai multe ori pentru toată viaţa;
• identificarea de metode plăcute de petrecere a timpului liber;
• controlul stresului prin tehnici de meditaţie sau yoga.

Evoluţie şi prognostic

Majoritatea pacienţilor cu tulburare ciclotimică prezintă:

• Abuz de alcool sau alte substanţe;
• Afectarea relaţiilor sociale şi de familie;
• Scăderea funcţionării profesionale sau şcolare;
• Stigmatizare;
• Infracţionalitate;
• Risc suicidar foarte crescut;
• Afectarea marcată a calităţii vieţii.