Chist paravezical

Chistul paravezical este o afecțiune medicală caracterizată prin formarea unui chist în spațiul paravezical, regiune situată în apropierea vezicii urinare și a peretelui pelvin anterior. Deși mai puțin frecvente decât alte chisturi cu această localizare, chisturile paravezicale pot provoca disconfort și necesită asistență medicală, întrucât se pot însoți de o simptomatologie zgomotoasă și pot produce modificări în sens negativ asupra calității vieții pacienților ce suferă de acestea. Spațiul paravezical face parte din cavitatea pelviană și conține diferite structuri, inclusiv vase de sânge, ganglioni limfatici, țesut adipos și țesut conjunctiv, chisturile de la acest nivel putând varia în dimensiune și putând conține lichid sau alte materiale.

Etiopatogenie

Cauza exactă de apariție a chisturilor paravezicale nu este pe deplin elucidată, dar mai mulți factori și afecțiuni subiacente pot contribui la dezvoltarea lor. Spre exemplu, slăbirea mușchilor podelei pelviene poate duce la hernie și formarea de chisturi în spațiul paravezical. Această slăbire poate apărea din cauza unei varietăți de factori, inclusiv înaintarea în vârstă, nașterea și traumatismele abdominale inferioare.

De asemenea, nașterea naturală, în special atunci când este însoțită de ruperea sau deteriorarea structurilor pelviene, poate crește riscul de dezvoltarea a unor chisturi paravezicale. Contracturile musculare și presiunea exercitată în timpul nașterii pot duce la dezvoltarea chisturilor în timp, chiar și în lipsa unor leziuni evidente în momentul nașterii. Mai mult, anumite tulburări ale țesutului conjunctiv, cum ar fi sindromul Ehlers-Danlos, pot predispune pacienții la hernii și chesturi paravezicale, aceste afecțiuni genetice putând afecta rezistența și integritatea țesuturilor conjunctive din zona pelviană. (1)

Prevalența

Chisturile paravezicale sunt relativ mai puțin frecvente în comparație cu alte afecțiuni pelviene. Prevalența lor variază în funcție de populație și de factori demografici și pot afecta indivizi de toate vârstele și genurile. În timp ce ratele de prevalență specifice nu sunt documentate pe scară largă, chisturile paravezicale sunt în general considerate o afecțiune relativ rară. Incidența poate fi mai mare la anumite grupuri, cum ar fi persoanele cu tulburări ale țesutului conjunctiv sau cele care au suferit o naștere traumatică. (2)

Semne și simptome

Chisturile paravezicale pot provoca diverse simptome. Pacienții pot experimenta un disconfort vag, persistent sau presiune în abdomenul inferior, disconfortul putând fi agravat la activitatea fizică sau la statul în picioare pentru perioade lungi de timp. În plus, prezența unui chist în apropierea vezicii urinare poate duce la inițierea unor reflexe patologice de urinare, ceea ce determină pacienții să urineze mai des decât de obicei.

Unele persoane pot experimenta durere sau disconfort în timpul actului sexual. Acest disconfort poate fi atribuit presiunii exercitate asupra chistului în timpul activității sexuale, însă poate apărea și o senzație de balonare sau de plenitudine în abdomenul inferior, în special după mâncare sau efort fizic. (3)

În unele cazuri, și durerile de spate pot fi asociate cu chisturi paravezicale, deoarece prezența acestora în zona pelviană poate exercita o presiune asupra structurilor din apropiere, printre care se numără și structuri nervoase. (4)

Diagnostic

Diagnosticul unui chist paravezical implică o asociere a unei evaluări fizice și teste de imagistică. Inițial, medicul va întreba despre simptomele prezente și va efectua un examen fizic, ce reprezintă o examinare a zonei pelviene. În timpul examinării fizice, medicul poate să palpeze chistul sau să identifice orice modificări în regiunea pelviană, astfel reieșind mai multe informații despre caracterul, conținutul, duritatea și mărimea sa.

Cu toate acestea, pentru a confirma prezența unui chist paravezical și pentru a evalua dimensiunea și caracteristicile acestuia, sunt adesea utilizate teste imagistice, ce pot include:

• tomografie computerizată;
• rezonanță magnetică nucleară;
• ultrasunete;
• cistoscopie. (4)

O ecografie pelviană este o metodă de imagistică neinvazivă care utilizează unde sonore pentru a crea imagini ale zonei pelviene, ce poate ajuta la vizualizarea locației și dimensiunii chistului. Scanările CT oferă imagini detaliate în secțiune transversală ale pelvisului și pot oferi mai multe informații despre structura chistului și relația acestuia cu elementele din apropiere. Pe de altă parte, scanările RMN pot oferi imagini de înaltă rezoluție ale pelvisului și pot fi utilizate pentru a evalua compoziția chistului și impactul acestuia asupra țesuturilor din jur.

În unele cazuri, poate fi efectuată o cistoscopie pentru a evalua impactul chistului asupra vezicii urinare. Un cistoscop, un tub subțire cu o cameră, este introdus prin uretră în vezica urinară pentru a examina interiorul acesteia și a determina dacă chistul afectează funcția vezicii urinare. (5)

Tratament

Atitudinea terapeutică în cazul chisturilor paravezicale depinde de mai mulți factori, inclusiv dimensiunea și localizarea chistului, severitatea simptomelor și starea generală de sănătate a pacientului. Opțiunile de tratament pot include:

• expectativă;
• modificarea stilului de viață;
• intervenții chirurgicale. (3)

Chisturile paravezicale asimptomatice sau mici pot să nu necesite tratament imediat și pot fi monitorizate în timp. Urmărirea regulată poate fi recomandată pentru a urmări orice modificări ale mărimii sau simptomelor chistului. Pentru persoanele cu simptome ușoare sau disconfort, modificări ale stilului de viață pot fi suficiente pentru a combate agravarea acestora, și pot include modificări ale dietei, exerciții pentru musculatura pelviană și evitarea activităților care exacerbează simptomele.

Cu toate acestea, chisturile paravezicale mari sau simptomatice pot necesita îndepărtarea chirurgicală. Tipul de intervenție chirurgicală efectuată depinde de dimensiunea chistului, de locația și de impactul acestuia asupra structurilor din jur. Opțiunile chirurgicale includ laparoscopia, operația în câmp deschis și laparotomia.

Chirurgia laparoscopică, minim invazivă, este o abordare comună pentru îndepărtarea chisturilor paravezicale. În timpul acestei proceduri, se fac mici incizii și se folosește un laparoscop pentru a ghida chirurgul în profunzimea chistului. În unele cazuri însă, poate fi necesară o intervenție chirurgicală în câmp deschis, în special pentru chisturile mari sau complexe. Chirurgia de această natură oferă un acces mai bun la chist și țesuturile din jur și permite o evaluare mai amănunțită.

În cazuri rare, poate fi efectuată o laparotomie, care implică o incizie mai mare în abdomen pentru a accesa și îndepărta chistul. Această abordare este de obicei rezervată chisturilor foarte mari sau complicate. Alegerea tratamentului este individualizată, iar pacienții ar trebui să discute despre opțiunile lor cu medicii curanți pentru a determina cea mai potrivită abordare în funcție de circumstanțele lor specifice. (7)

Prognostic

Prognosticul pentru persoanele cu chisturi paravezicale este în general favorabil, în special atunci când chisturile sunt mici, asimptomatice și tratate corespunzător. Factorii care influențează prognosticul includ:

• tehnica terapeutică aleasă;
• severitatea simptomelor;
• tulburările subiacente;
• dimensiunea chistului;
• comorbidități.

Chisturile mai mici sunt adesea mai ușor de gestionat și pot necesita un tratament mai puțin invaziv, iar chisturile asimptomatice sau mici, care nu afectează calitatea vieții unei persoane, deseori pot să nu necesite intervenție terapeutică. Îndepărtarea chirurgicală a chisturilor simptomatice sau mari duce de obicei la ameliorarea simptomelor și la un prognostic bun. Procedurile minim invazive, cum ar fi laparoscopia, sunt frecvent utilizate și au ca rezultat timpi de recuperare mai scurți.

Majoritatea persoanelor cu chisturi paravezicale pot obține ameliorarea simptomelor și îmbunătățirea calității vieții cu îngrijiri medicale adecvate. Urmărirea regulată de către medici este esențială pentru monitorizarea oricăror modificări ale dimensiunii chistului sau a simptomelor și pentru a se asigura că abordarea de tratament aleasă este eficientă. (8)