Chist de canal tireoglos

Chistul canalului tireoglos este o anomalie congenitală comună ce apare atunci când resturile acestui canal persistă în timpul dezvoltării fetale. Această structură, ce leagă glanda tiroidă de limbă, dispare în mod fiziologic pe măsură ce fătul crește. Cu toate acestea, în unele cazuri, ductul rămâne și formează un chist cunoscut sub numele de chist de canal tireoglos. Deși chisturile de acest tip sunt adesea asimptomatice, ele pot provoca disconfort, se pot infecta sau pot oferi un aspect neplăcut al regiunii cervicale, dacă sunt lăsate netratate. (1)

Este important de reținut faptul că tratamentul în timp util al acestor chisturi poate ajuta la prevenirea complicațiilor. De obicei, diagnosticat clinic cu ajutorul unor teste imagistice, cum ar fi o ecografie cervicală, tratamentul său implică îndepărtarea chirurgicală atât a chistului, cât și a tractului de legătură al său. Abordând această afecțiune precoce prin strategii de tratament adecvate, medicii pot atenua în mod eficient riscurile potențiale asociate cu existența unei astfel de formațiuni, precum infecția sau transformarea malignă.

Etiologie

Dezvoltarea unui chist al canalului tireoglos este atribuită obliterării incomplete a canalului tireoglos în timpul dezvoltării embrionare. Inițial, acest canal acționează ca o cale pentru coborârea glandei tiroide din poziția inițială, de la baza limbii, până la locația sa finală, la nivelul gâtului. Când obliterarea nu este completă, are ca rezultat formarea unei structuri chistice căptușite cu celule epiteliale. Aceste structuri se pot umple cu lichid și uneori chiar pot conține țesut tiroidian. (2)

Deși există încă incertitudini cu privire la motivul pentru care apare obliterarea incompletă, cercetările sugerează faptul că factorii genetici și perturbările din timpul dezvoltării embrionare joacă un rol important în declanșarea apariției chisturilor canalului tireoglos.

Prevalență

Chisturile canalului tireoglos sunt o anomalie de dezvoltare care se prezintă de obicei ca mase congenitale ale gâtului la pacienții pediatrici. Acest fapt se traduce printr-o frecvență mai mare în rândul copiilor și adulților tineri a diagnosticării lor, de obicei între 2 și 10 ani. Deși mai puțin frecvente, chisturile canalului tireoglos pot fi observate și la adulți. Prevalența acestor chisturi poate diferi între diferite populații, dar ele sunt în general considerate relativ comune. (3)

Semne și simptome

Chisturile canalului tireoglos nu provoacă adesea niciun simptom și sunt dscoperite accidental în timpul examinărilor fizice de rutină sau a testelor imagistice. Cu toate acestea, în cazurile în care aceste chisturi se însoțesc de o simptomatologie aparentă, pot prezenta o varietate de manifestări clinice.

Chisturile de această natură se caracterizează prin prezența unei mase nedureroase, rotunde și mobile pe linia mediană a gâtului, sub osul hioid. Această masă palpabilă este o caracteristică definitorie a chisturilor canalului tireoglos. Chistul în sine se dezvoltă din cauza unei anomalii în timpul dezvoltării embrionare în care canalul tireoglos nu reușește să dispară după coborârea glandei tiroide. Este important de reținut că, dacă nu sunt tratate, aceste chisturi pot duce la complicații precum infecție sau chiar transformare malignă. (4)

Disfagia și dispneea sunt simptome frecvente asociate cu chisturile canalului tireoglos mai mari. Aceste simptome apar din cauza comprimării fizice a structurilor adiacente de către chistul de dimensiuni crescute. Disfagia se traduce clinic prin dificultăți la înghițire, în timp ce dispneea implică dificultăți de respirație. (5)

Când chistul se infectează, poate provoca durere, eritem, hipertermie locală și inflamație în regiunea gâtului. Pielea care acoperă chistul poate deveni sensibilă și fluctuantă din cauza inflamației cauzată de infecție. Este importantă solicitarea de asistență medicală la observarea unor astfel de simptome, deoarece poate fi necesar un tratament cu antibiotice.

În afară de durere și sensibilitate la locul infecției, alte semne, cum ar fi febră sau frisoane, pot însoți, de asemenea, un chist infectat al canalului tireoglos. Acestea apar atunci când bacteriile pătrund printr-o leziune a pielii sau dintr-o altă sursă de infecție din apropiere. În unele cazuri, atunci când sunt implicate microorganisme piogene, cum ar fi Staphylococcus aureus sau Streptococcus pyogenes, se pot forma abcese în interiorul chistului care necesită o procedură de drenaj împreună cu terapie cu antibiotice. (6)

Ocazional, chistul canalului tireoglos poate elibera mucus sau puroi printr-un tract sinusal situat în mijlocul gâtului. Aceasta este denumită fistulă a canalului tireoglos. Formarea acestei fistule permite drenajul și atenuează simptomele precum inflamația și disconfortul, cauzate de acumularea de lichid în interiorul chistului.

În anumite cazuri, persoanele cu un chist al canalului tireoglos pot prezenta episoade intermitente în care mucusul sau puroiul sunt exteriorizate prin acest pasaj care conectează chistul cu mediul exterior printr-un orificiu situat la nivelul tegumentelor. Este important de reținut că aceste scurgeri sunt de obicei nedureroase și nu prezintă probleme serioase de sănătate, însă denotă, în general, o complicație a acestuia.

În fapt, existența concomitentă a acestor simptome, cum ar fi roșeața sau căldura în jurul chistului, împreună cu exteriorizări de material patologic din acesta, sugerează o infecție, iar consultarea cu un medic este benefică pentru a aprecia gravitatea sa și pentru a realiza un diagnostic diferențial cu alte posibile afecțiuni ale zonei cervicale. (7)

Tratament

Excizia chirurgicală este considerată principalul tratament pentru chisturile canalului tireoglos. Scopul principal al intervenției chirurgicale este de a preveni apariția complicațiilor asociate în mod obișnuit cu aceste chisturi, inclusiv infecții recurente, mărirea și potențiala transformare malignă. În timpul procedurii chirurgicale, nu numai chistul în sine este îndepărtat, ci și țesutul care îl înconjoară,. Această abordare are potențialul de a reduce semnificativ riscul de recidivă în majoritatea cazurilor, datorită posibilității ca în acest țesut să existe resturi de celule cauzatoare de recidivă. (8)

Prevenire

Chisturile canalului tireoglos sunt cauzate în principal de anomalii congenitale în timpul dezvoltării embrionare, ceea ce face dificilă prevenirea completă a apariției lor. Cu toate acestea, recunoașterea și diagnosticarea timpurie a acestor chisturi poate reduce semnificativ riscul de complicații cum ar fi infecția, transformarea malignă și creșterea volumului. Examinările fizice regulate, cuplate cu îngrijirea medicală adecvată, joacă un rol crucial în identificarea chisturilor canalului tireoglos într-un stadiu incipient și în facilitarea intervenției în timp util.

Punând accent pe controalele de rutină și măsurile proactive de tratare a acestora, pacienții pot crește probabilitatea de a detecta aceste chisturi înainte ca acestea să devină problematice. Odată diagnosticată, intervenția chirurgicală este de obicei recomandată pentru a îndepărta întregul tract ductal al chistului tireoglos. Această abordare ajută la minimizarea riscurilor viitoare, asigurând în același timp rezultate optime. (9)

Prognostic

Prognosticul pe termen lung pentru persoanele diagnosticate cu chisturi ale canalului tireoglos este de obicei pozitiv după extirpare chirurgicală. Studiile au arătat că rata de recidivă după excizie este relativ scăzută. Este important să fie luați în considerare anumiți factori, cum ar fi vârsta, dimensiunea chistului și tehnica specifică utilizată în timpul intervenției chirurgicale, deoarece aceștia pot influența probabilitatea recidivei. (8)

În plus, în cazurile în care o fistulă a canalului tireoglos s-a format alături de chist, este crucial ca acest aspect să se trateze de urgență prin mijloace chirurgicale. Prezența unei fistule crește susceptibilitatea la infecții recurente, dacă nu este tratată. În general, pacienții ce beneficiază de o intervenție terapeutică în timp util au rezultate favorabile, fără riscuri semnificative de recidivă sau complicații asociate cu aceste chisturi.