Cheilita glandulară

Cheilita glandulară este o afecțiune inflamatorie a buzelor, caracterizată prin tendința de eversiune a mucoasei labiale ce devine extrem de susceptibilă la leziuni și infecții.

Clasificări

A. 1. Forma primară - cheilita care apare independent, fără a fi pus în legătură cu alte afecțiuni;
2. Forma secundară – apare pe fondul unei patologii preexistente (ex. leucoplachia).

B. 1. CG simplă
2. CG superficială supurativă
3. CG profundă supurativă

Incidență

Cheilita glandulară este o boală rară, cu frecvența mai mare la bărbați în decada a 6-a și a 7-a de viață, cu localizarea predominantă pe buza inferioară.

Etiologie

Unii cercetători consideră cheilita glandulară ca fiind o formă de ectopie a glandelor salivare minore, alții o pun pe seama unei hipertofii a acestora. Se mai presupune că boala ar putea fi transmisă genetic, însă nici această teorie nu a fost încă demonstrată. Cauzele producerii ei ramân deocamdată necunoscute, următoarele condiții fiind considerate a fi predispozante:
- Igiena orală nesatisfăcătoare;
- Fumatul;
- Expunerea frecventă la radiațiile solare sau vânt;
- Scăderea capacităților de apărare ale sistemului imun;
- Stresul.

Tablou clinic

Forma simplă
În zona de trecere de la mucoasa labială la roșul buzelor, se observă orificiile de deschidere a canalelor salivare dilatate, la suprafața cărora proemină picături de salivă (semnul de rouă). Aceste glande hipertrofiate sunt palpabile, ceea ce nu se întâmplă în mod normal, deoarece dimensiunile lor ar trebui să fie minime, ca și secrețiile eliberate, iar topografia lor să se limiteze la porțiunea mucoasei labiale. Anomalia respectivă le face extrem de vulnerabile la traumatismele produse de marginile tăioase ale dinților, neregularitățile obturațiilor sau protezelor, tartrului cu care vin în contact; prezența unor infecțiilor parodontale favorizează secreția continuă de salivă, ce va „dizolva” buza. În aceste condiții se va produce deshidratarea porțiunii labiale cu apariția consecutivă de leziuni de tipul crustelor, fisurilor, etc. Printre posibilele complicații se numără:
- Eczema roșului buzei;
- Fisura cronică a buzei;
- Malignizare.

Formele secundare
De această dată, hipertrofia glandelor este produsă în urma unor inflamații cronice care interesează buzele (Lupus eritematos, de ex.). Apare supurația, datorită asocierii unor specii bacteriene ce provoacă formarea puroiului. Glandele salivare minore infectate sunt palpabile, și acoperă buza cu cruste de puroi. Nodulii limfatici regionali sunt măriți în volum și dureroși la palpare.

Diagnostic diferențial

Se face cu:
- cheilita granulomatoasă;
- cheilita actinică;
- mucocelele;
- carcinomul mucoepidermoid;
- adenomul chistic, etc.

Tratament

Tratamentul conservator:
În forma primară, se recurge la tratamentul cheilitei glandulare atunci când secreția de salivă prin glandele situate pe buză este abundentă și continuă, incomodând pacientul. Metoda include electrocoagularea glandelor minore respective (doar atunci când numărul lor este redus). Se încearcă detectarea factorului care a produs cheilita și eliminarea lui; se reduce expunerea la soare sau vânt, se renunță la fumat etc. Local, se aplică steroizi topici sau intralezional, pe cale generală – antihistaminice, antibiotice. În forma secundară, se recurge la tratamentul bolii de bază.

Tratamentul chirurgical:
Se indică în cazurile în care terapia conservative nu dă rezultate satisfăcătoare. Poate include următoarele metode:
- Vermilionectomia – excizia vermilionului pentru îndepărtarea glandelor afectate;
- Criodistrucția glandelor interesate;
- Strippingul mucoasei labiale.