Ce facem cu micutii batausi?
Autor: Cristina Negoita
Copilul tău este un împătimit al jocului dar totuşi nu ştie să respecte regulile sociale în compania altor copii. Deşi cu tine şi cu alţi adulţi se joacă adorabil, când este în compania altor copii, bătaia pare să fie refrenul lui favorit.
Pasul 1: Înţelege cauza!
Este foarte important să înţelegi ce anume îl determină pe micuţul tău să se bată cu alţi copii sau să îi bată pe aceştia. Poţi încerca sa observi ce fel de "victime" preferă. Acest lucru îţi poate spune câte ceva despre motivele sale.
Cel mai adesea copiii învaţă bătaia ca mod de relaţionare de la un adult important din viaţa lor sau de la televizor. Modelul este calea cea mai răspândită de învăţare la copilul mic dar şi la cel mare.
Bătaia şi în general agresivitatea fizică pot fi de asemenea, încercări greşite ale copilului de a se apropia de o altă persoană. Contactul fizic, fie el şi de tip agresiv satisface o nevoie de bază a copilului, deşi ea este dusă la extrem.
Violenţa fizică poate fi de asemenea un semn al faptului că micuţul tău nu cunoaşte alte modalităţi de soluţionare a problemelor şi mai ales pot fi un indiciu al faptului că el a învăţat în timp că această soluţie te scapă de multă bătaie e cap - în acest caz e bine să fii din nou atentă cine i-a prezentat un asemenea model.
Pasul 2: Observă efectele!
Concentrează-te pe a nota ce anume se întâmplă după ce copilul tău recurge la acest "truc" în cadrul jocului. Este el pedepsit pentru asta? Şi dacă da, cum anume? Este el lăudat sau recompensat în vre-un fel? Obţine în acest mod ceea ce doreşte? Dobândeşte un anumit statut în cadrul grupului său de prieteni? Este în acest fel o copie a unui model sau erou pe care îl admiră?
Toate aceste consecinţe ale comportamentului său, îl pot determina pe cel mic să menţină acest comportament şi să îl perfecţioneze. De multe ori, acest tip de observaţie poate cere timp şi răbdare, deoarece avantajele rezultate din acţiunea sa pot fi greu observabile sau pot fii unele la care nici nu te-ai gândi.
Pasul 3: Înlătură comportamentul nedorit!
Acesta este cel mai important pas dar şi cel mai greu de săvârşit. El nu poate avea loc fără achiziţiile din paşii anteriori, cere perseverenţă şi răbdare, inteligenţă şi intransigenţă.
Ideea de bază pe care trebuie să reţii se referă la faptul că orice comportament este întreţinut de consecinţele lui. Dacă copilul tău are avantaje sau beneficii de pe urma faptului că îi bate pe ceilalţi, el va continua să facă acest lucru. Ceea ce poţi face tu în acest sens, este să elimini eventualele beneficii pe care le-ar putea avea şi chiar să îl sancţionezi pentru acest tip de comportament. Atenţie însă, dacă cumva păstrezi beneficiile dar institui şi pedepse, copilul va pune în balanţă cele două elemente şi dacă va ajunge la concluzia că beneficiile sale sunt mai mari decât dezavantajele, el va continua să facă lucrul de care tu vrei să scapi.
Indiferent ce vei face, atitudinea ta şi a celor din jurul copilului tău, în ceea ce priveşte comportamentul lui de bătăuş, trebuie să fie unitară şi constantă. Orice permisiune de a încălca regula înseamnă întărirea comportamentului lui. De aceea, dragă mami, ai nevoie de educarea întregii familii şi a grupului de prieteni, nu numai de tine pentru a depăşi această problemă.
Bătaia şi comportamentul agresiv, pot fii pentru micuţul tău, un mod de răsfăţ, un mod de a cere ceva, o cale de a rezolva probleme sau de a se apropia de cineva. A demonstra că eşti puternic este, mai ales pentru băieţei, o cerinţă socială des întâlnită în zilele noastre. Modelele familiale de agresivitate dar şi cele promovate prin mijloace mass-media (chiar şi prin desene animate) pot fii cauze ale comportamentului agresiv la copii. Dacă tu îi poţi arăta alternative care să îl satisfacă şi care să îi aducă beneficii, atunci aceste comportamente vor fii înlocuite cu altele, dezirabile din punct de vedere social şi moral. Este important ca cel mic să accepte alternativa şi să o placă, să o recunoască ca aducându-i beneficii şi satisfacţie, pentru a nu putea să o refuze.