Terapia de cuplu si familie
Autor: Ramona Ghidu
Psihoterapia de familie a aparut prin anii 50 in SUA, plecand de la constatarea empirica a faptului ca, pentru persoanele aflate in suferinta sau cu probleme sociale, juridice etc, e mult mai utila terapia cu intreaga familie, nu doar cu cel care este considerat a fi "problema". Pe scurt, terapeutii familiali sunt preocupati mai ales de interactiunile dintre client (adus sau venit din proprie initiativa in terapie) si familia lui, nu pentru a cauta vinovati sau responsabili, ci pentru a gasi resursele intregii familii care vor ajuta la restabilirea armoniei.
Virginia Satir (una din figurile cheie ale psihoterapiei de familie) spunea ca parintii sunt arhitectii familiei. Fiecare partener aduce cu sine ce-a invatat din familia lui despre a fi parinte, la care se adauga experienta personala de viata. Ce se intampla atunci cand credintele despre ce inseamna sa fii parinte sunt extrem de diferite in noua familie? Cand tatal are o metoda de disciplina, iar mama cu totul alta... si asa se ajunge la circularitate, cand oricum ar face, zice unul sau altul rezultatul e mereu acelasi: un copil cu probleme la scoala sau mereu bolnav, o casnicie resimtita ca fiind neimplinita, dificultati de relationare, distantare emotionala etc.
Familia, pe parcursul terapiei, va invata de unde vine si cum sa-si gaseasca o cale proprie functionala pentru a creste si a merge mai departe. Parintii vor descoperi ca ei sunt cei care au puterea de a mentine armonia in familie. Nu povestile si nici sfaturile vor transforma un copil intr-un adult sanatos, ci ceea ce fac parintii sub ochii lui.
Tot mai multi cercetatori in domeniu ajung la concluzia ca exista o legatura puternica intre calitatea vietii individuale si calitatea vietii in relatie. Importanta acestei legaturi nu se reflecta numai in conditii extreme, acolo unde sunt cazuri de abuz, traume severe, abandon etc, ci in orice mediu familial. Astfel acolo unde sunt probleme intre soti, intre parteneri apar si dificultati la nivel individual. Cei care au probleme in casnicie sau in viata de cuplu pot dezvolta, de exemplu, mult mai usor depresie, anxietate, dependente de substante sau diverse probleme somatice.
Cert e ca efectul relatiei este puternic. Studiile arata ca persoanele care au tendinte depresive au de asemenea si tendinta sa intre in relatii disfunctionale, iar relatia pe care ei o leaga creste riscul depresiei. Studiile lui John Gottman arata ca o relatie satisfacatoare incepe cu stabilirea echilibrata a schimbului pozitiv-negativ. Astfel, cu cat schimburile pozitive le depasesc pe cele negative, cu atat relatia este considerata ca fiind satisfacatoare. Vorbim despre o relatie nesatisfacatoare atunci cand schimburile negative le depasesc pe cele pozitive, cand partenerii au tendinta sa dezvolte sentimente negative peste care nu pot trece, cand se impartasesc mai mult aspectele negative ale relatiei decat cele pozitive, ceea ce duce la blocarea relatiei, la sentimentul de separare emotionala fata de celalalt. De cele mai multe ori, copiii sunt prinsi la mijloc in acest joc "care pe care". Parintii uita uneori ca un copil isi iubeste ambii parintii si ii cer sa aleaga intre ei, prinzandu-l in diverse coalitii, si, mai mult decat atat, acolo unde sunt mai multi copii, fratii sunt obligati sa aleaga si intre ei, impartindu-se pana la urma intre parinti, ceea ce nu face decat sa creasca suferinta si distantarea emotionala. Poate asa ajunge uneori un adult sa nu mai aiba incredere in partener, plecand de la ce a vazut intre parintii sai...Si asa ajungem la teoria atasamentului.
S-a observat ca in cuplurile in care exista un atasament securizant relatiile sunt cu mult mai satisfacatoare decat in cuplurile unde partenerii traiesc cu senzatia ca nu se pot baza unul pe celalalt, ca le lipseste increderea in celalalt. Pana la urma, intrebarea "ma pot baza pe tine" e foarte importanta pentru fiecare partener, mai ales ca o conectare emotionala sigura cu partenerul este o nevoie fundamentala: "pot sa contez pe tine?, vei fi acolo cand voi avea nevoie de tine?" sunt intrebari pe care si le pune orice sot sau sotie. Din perspectiva teoriei atasamentului, frica de singuratate si lipsa de ajutor care o insoteste (neputinta in fata singuratatii) exista in fiecare suflet. De altfel, aceasta teorie spune ca nu exista independenta in cuplu, ci exista dependenta securizanta (atunci cand raspunsurile la intrebarile de mai sus sunt pozitive) sau o dependenta insecurizanta (atunci cand partenerii nu au incredere unul in celalalt, cand se suspecteaza reciproc, cand raspunsul la intrebarea "pot sa ma bazez pe tine?" este negativ).
Lipsa increderii in celalalt duce inevitabil la probleme in cuplu, iar cand increderea scade sub un nivel acceptabil de fiecare partener e nevoie de o sesiune de terapie de cuplu/familie. Terapeutul poate oferi, intr-un mediu securizant, posibilitatea fiecarui partener sa descopere si sa transforme experientele negative in experiente pozitive. Poate, uneori, reconcilierea nu mai e posibila, dar putem face loc iertarii, chiar daca ea pare imposibila la un moment dat.
Virginia Satir (una din figurile cheie ale psihoterapiei de familie) spunea ca parintii sunt arhitectii familiei. Fiecare partener aduce cu sine ce-a invatat din familia lui despre a fi parinte, la care se adauga experienta personala de viata. Ce se intampla atunci cand credintele despre ce inseamna sa fii parinte sunt extrem de diferite in noua familie? Cand tatal are o metoda de disciplina, iar mama cu totul alta... si asa se ajunge la circularitate, cand oricum ar face, zice unul sau altul rezultatul e mereu acelasi: un copil cu probleme la scoala sau mereu bolnav, o casnicie resimtita ca fiind neimplinita, dificultati de relationare, distantare emotionala etc.
Familia, pe parcursul terapiei, va invata de unde vine si cum sa-si gaseasca o cale proprie functionala pentru a creste si a merge mai departe. Parintii vor descoperi ca ei sunt cei care au puterea de a mentine armonia in familie. Nu povestile si nici sfaturile vor transforma un copil intr-un adult sanatos, ci ceea ce fac parintii sub ochii lui.
Tot mai multi cercetatori in domeniu ajung la concluzia ca exista o legatura puternica intre calitatea vietii individuale si calitatea vietii in relatie. Importanta acestei legaturi nu se reflecta numai in conditii extreme, acolo unde sunt cazuri de abuz, traume severe, abandon etc, ci in orice mediu familial. Astfel acolo unde sunt probleme intre soti, intre parteneri apar si dificultati la nivel individual. Cei care au probleme in casnicie sau in viata de cuplu pot dezvolta, de exemplu, mult mai usor depresie, anxietate, dependente de substante sau diverse probleme somatice.
Cert e ca efectul relatiei este puternic. Studiile arata ca persoanele care au tendinte depresive au de asemenea si tendinta sa intre in relatii disfunctionale, iar relatia pe care ei o leaga creste riscul depresiei. Studiile lui John Gottman arata ca o relatie satisfacatoare incepe cu stabilirea echilibrata a schimbului pozitiv-negativ. Astfel, cu cat schimburile pozitive le depasesc pe cele negative, cu atat relatia este considerata ca fiind satisfacatoare. Vorbim despre o relatie nesatisfacatoare atunci cand schimburile negative le depasesc pe cele pozitive, cand partenerii au tendinta sa dezvolte sentimente negative peste care nu pot trece, cand se impartasesc mai mult aspectele negative ale relatiei decat cele pozitive, ceea ce duce la blocarea relatiei, la sentimentul de separare emotionala fata de celalalt. De cele mai multe ori, copiii sunt prinsi la mijloc in acest joc "care pe care". Parintii uita uneori ca un copil isi iubeste ambii parintii si ii cer sa aleaga intre ei, prinzandu-l in diverse coalitii, si, mai mult decat atat, acolo unde sunt mai multi copii, fratii sunt obligati sa aleaga si intre ei, impartindu-se pana la urma intre parinti, ceea ce nu face decat sa creasca suferinta si distantarea emotionala. Poate asa ajunge uneori un adult sa nu mai aiba incredere in partener, plecand de la ce a vazut intre parintii sai...Si asa ajungem la teoria atasamentului.
S-a observat ca in cuplurile in care exista un atasament securizant relatiile sunt cu mult mai satisfacatoare decat in cuplurile unde partenerii traiesc cu senzatia ca nu se pot baza unul pe celalalt, ca le lipseste increderea in celalalt. Pana la urma, intrebarea "ma pot baza pe tine" e foarte importanta pentru fiecare partener, mai ales ca o conectare emotionala sigura cu partenerul este o nevoie fundamentala: "pot sa contez pe tine?, vei fi acolo cand voi avea nevoie de tine?" sunt intrebari pe care si le pune orice sot sau sotie. Din perspectiva teoriei atasamentului, frica de singuratate si lipsa de ajutor care o insoteste (neputinta in fata singuratatii) exista in fiecare suflet. De altfel, aceasta teorie spune ca nu exista independenta in cuplu, ci exista dependenta securizanta (atunci cand raspunsurile la intrebarile de mai sus sunt pozitive) sau o dependenta insecurizanta (atunci cand partenerii nu au incredere unul in celalalt, cand se suspecteaza reciproc, cand raspunsul la intrebarea "pot sa ma bazez pe tine?" este negativ).
Lipsa increderii in celalalt duce inevitabil la probleme in cuplu, iar cand increderea scade sub un nivel acceptabil de fiecare partener e nevoie de o sesiune de terapie de cuplu/familie. Terapeutul poate oferi, intr-un mediu securizant, posibilitatea fiecarui partener sa descopere si sa transforme experientele negative in experiente pozitive. Poate, uneori, reconcilierea nu mai e posibila, dar putem face loc iertarii, chiar daca ea pare imposibila la un moment dat.