Ipohondria sau teama exagerata de imbolnvire
Autor: Cristina Negoita
Izbucnita ca urmare a unei pierderi de pe urma bolii, a unei imbolnaviri reale sau a unor simptome aparute intr-un moment inoportun, ipohondria este pentru cei care o primesc la ei, o dificultate real ace afecteaza viata si relatiile.
Cuzele ipohondriei, asa cum am spus si mai sus, pot fi multiple si destul de nunatate. Multe persoane pot lega aparitia tulburarii lor de un eveniment anume: in general imbolnavirea grava sau chiar pierderea prin imbolnavire a unei persoane dragi. La ceva timp dupa, cateodata chiar la scurt timp, persoana se confrunta cu simptome asemanatoare bolii detinute de cel drag, fapt care determina ganduri legate la boala iminenta sau chiar la moartea ce ar putea surveni.
Pentru altii ipohondria este ceva invatat din familie, prin observarea adultilor (parinti sau bunici) care se temeau de boala, se panicau atunci cand cineva sau chiar ei, se confruntau cu cele mai minore simptome. Aceasta invatare prin model are ca efect amprentarea mintii la un nivel preconstient, persoana in cauza neputand adesea sa faca legaturi directe sau foarte exacte cu modul in care a invatat sa se teama de boala sau imbolnavire.
Ca orice dificultate de ordin psihologic, ipohondria poate fi tratata cu succes prin psihoterapie atunci cand persoana decide sa solicite ajutorul unui psihoterapeut. Simpla cerere de ajutor nu este insa suficienta, pentru ca, de cele mai multe ori, in aceste cazuri, motivatia pacientului este una importanta iar frica lui este una cat se poate de reala. In general, ipohondria influenteaza relatiile sociale ale persoanei si face ca persoana sa devina dependenta de asigurarile medicilor sau de suportul rudelor si prietenilor. Se poate spune ca de multe ori, ipohondria devine liantul social pentru cel care se simte descurajat si singur in fata bolii.
Orientarile psihoterapeutice diverse ofera solutii diferite ipohondriei. Daca unele sapa in trecut pentru a descoperi ce anume a provocat teama, altele se centreaza pe modul in care persoana a invatat sa gandeasca in legatura cu simptomele si continua sa se perturbe prin intermediul ruminarii acestor ganduri distorsionate, in timp ce unele “pun bete in roate” problemei si o impiedica sa se mai alimenteze.
Orientarea pe simptom si abordarea problemei actuale este dovedit mai eficienta si mai rapida in depasirea dificultatii si eliberarea persoanei din inchisoarea temerii. Acest lucru se intampla pentru ca, de cele mai multe ori, desi intoarcerea in trecut si constientizarea momentului declanasator poate a vea rol de insight, si poate ajuta persoana sa ia distanta fata de problema, acest lucru nu ajuta persoana sa gaseasca noile strategii de a face fata in prezent, tuturor consecintelor pe care teama le-a produs in viata sa actuala. Altfel spus, degeaba ne-am dat seama ca pana de la bicicleta am facut-o in momentul in care am trecut pe soseaua plina de gropi, degeaba contemplam gaura din roata si intelegem care a fost momentul exact in care ea s-a produs, daca nu punem mana sa facem ceva pentru a rezolva pana si a folosi in continuare bicicleta.
Terapia ipohondriei incepe de cele mai multe ori in urma recomandarilor medicilor care, negasind nimic in neregula cu persoana, o sfatuiesc sa ajunga la psiholog. De foarte multe ori, vizitele repatate la doctor si investigatiile facute, in urma carora nu a rezultat nimic concludent, vor face ca persoana care se confrunta cu aceasta dificultate sa se vada in fata unei duble temeri: teama de boala fizica si teama de etichetare in fata unei posibile tulburari psihice. Tocmai din acest motiv, este nevoie ca teama sa fie privita cu seriozitate si tratata cu grija. Ipohondria este acceptata de persoana in viata ei ca o metoda de securitate si ajunge sa devina un tiran ce tine persoana in captivitate. Aceasta captivitate este insa una dorita si desi, de multe ori nu este una placuta, poate fi preferata bolii potentiale pe care persoana o intrezareste ca alternativa.
Aliat sau dusman? In relatia cu ipohondria „diplomatia” este punctul forte al terapiei. Teama trebuie luata mai intai ca aliat iar apoi trimisa sa lupte pe campuri de batalie mai indepartate.
Cuzele ipohondriei, asa cum am spus si mai sus, pot fi multiple si destul de nunatate. Multe persoane pot lega aparitia tulburarii lor de un eveniment anume: in general imbolnavirea grava sau chiar pierderea prin imbolnavire a unei persoane dragi. La ceva timp dupa, cateodata chiar la scurt timp, persoana se confrunta cu simptome asemanatoare bolii detinute de cel drag, fapt care determina ganduri legate la boala iminenta sau chiar la moartea ce ar putea surveni.
Pentru altii ipohondria este ceva invatat din familie, prin observarea adultilor (parinti sau bunici) care se temeau de boala, se panicau atunci cand cineva sau chiar ei, se confruntau cu cele mai minore simptome. Aceasta invatare prin model are ca efect amprentarea mintii la un nivel preconstient, persoana in cauza neputand adesea sa faca legaturi directe sau foarte exacte cu modul in care a invatat sa se teama de boala sau imbolnavire.
Ca orice dificultate de ordin psihologic, ipohondria poate fi tratata cu succes prin psihoterapie atunci cand persoana decide sa solicite ajutorul unui psihoterapeut. Simpla cerere de ajutor nu este insa suficienta, pentru ca, de cele mai multe ori, in aceste cazuri, motivatia pacientului este una importanta iar frica lui este una cat se poate de reala. In general, ipohondria influenteaza relatiile sociale ale persoanei si face ca persoana sa devina dependenta de asigurarile medicilor sau de suportul rudelor si prietenilor. Se poate spune ca de multe ori, ipohondria devine liantul social pentru cel care se simte descurajat si singur in fata bolii.
Orientarile psihoterapeutice diverse ofera solutii diferite ipohondriei. Daca unele sapa in trecut pentru a descoperi ce anume a provocat teama, altele se centreaza pe modul in care persoana a invatat sa gandeasca in legatura cu simptomele si continua sa se perturbe prin intermediul ruminarii acestor ganduri distorsionate, in timp ce unele “pun bete in roate” problemei si o impiedica sa se mai alimenteze.
Orientarea pe simptom si abordarea problemei actuale este dovedit mai eficienta si mai rapida in depasirea dificultatii si eliberarea persoanei din inchisoarea temerii. Acest lucru se intampla pentru ca, de cele mai multe ori, desi intoarcerea in trecut si constientizarea momentului declanasator poate a vea rol de insight, si poate ajuta persoana sa ia distanta fata de problema, acest lucru nu ajuta persoana sa gaseasca noile strategii de a face fata in prezent, tuturor consecintelor pe care teama le-a produs in viata sa actuala. Altfel spus, degeaba ne-am dat seama ca pana de la bicicleta am facut-o in momentul in care am trecut pe soseaua plina de gropi, degeaba contemplam gaura din roata si intelegem care a fost momentul exact in care ea s-a produs, daca nu punem mana sa facem ceva pentru a rezolva pana si a folosi in continuare bicicleta.
Terapia ipohondriei incepe de cele mai multe ori in urma recomandarilor medicilor care, negasind nimic in neregula cu persoana, o sfatuiesc sa ajunga la psiholog. De foarte multe ori, vizitele repatate la doctor si investigatiile facute, in urma carora nu a rezultat nimic concludent, vor face ca persoana care se confrunta cu aceasta dificultate sa se vada in fata unei duble temeri: teama de boala fizica si teama de etichetare in fata unei posibile tulburari psihice. Tocmai din acest motiv, este nevoie ca teama sa fie privita cu seriozitate si tratata cu grija. Ipohondria este acceptata de persoana in viata ei ca o metoda de securitate si ajunge sa devina un tiran ce tine persoana in captivitate. Aceasta captivitate este insa una dorita si desi, de multe ori nu este una placuta, poate fi preferata bolii potentiale pe care persoana o intrezareste ca alternativa.
Aliat sau dusman? In relatia cu ipohondria „diplomatia” este punctul forte al terapiei. Teama trebuie luata mai intai ca aliat iar apoi trimisa sa lupte pe campuri de batalie mai indepartate.