Celulita periorbitală

Celulita periorbitală constituie inflamația țesuturilor din regiunea ce înconjoară structura osoasă a orbitei. Termenul de celulită desemnează procesul inflamator ce afectează țesuturile moi reprezentate de dermul profund, parte constituentă a pielii și țesutul celular subcutanat.

Care sunt cauzele celulitei periorbitale?

Celulita periorbitală este o afecțiune care se poate regăsi în toate grupele de vârstă, însă este întâlnită cel mai frecvent în rândul populației pediatrice. Etiologia cel mai des incrimintată este inflamația sinusurilor paranazale care poartă denumirea de sinuzită, alături de patologia traumatică a regiunii orbitare.

În cazul copiilor, celulita periorbitală apare consecutiv extensiei unui proces infecțios localizat la nivelul sinusului etmoidal, care poartă denumirea de etmoidită. Sinusul etmoidal este prima cavitate care se pneumatizează în timpul dezvoltării organismului, acest proces având loc în cursul primelor luni de viată ale sugarului. Prin urmare, proximitatea acestui sinus față de orbită, precum și aspectul perforat al osului etmoid contribuie la extensia rapidă a infecției către regiunea periorbitală.

În cadrul celorlalte categorii de vârstă, celulita periorbitală poate apărea consecutiv inoculării directe în timpul traumatismelor penetrante sau înțepăturilor de insecte cu sau fără retenție de corp străin, precum și prin extensie de la un proces rino-sinusal sau infecțios cutanat precum impetigo.

Din punct de vedere etiologic, celulita periorbitală este o inflamație de natură bacteriană, iar germenii frecvent incriminați sunt stafilococul auriu, pneumococul, Streptococcus pyogenes sau Haemophilus influenzae. Acest aspect joacă un rol important în conduita terapeutică, respectiv în alegerea antibioticului corespunzător, având în vedere incidența crescută a bacteriilor multidrog rezistente. (1)

Ce simptomatologie determină celulita periorbitală?

Manifestările clinice ale celulitei periorbitale sunt în general prezente strict la nivel local, limitate unilateral și sunt reprezentate de cele cinci semne cardinale ale inflamației:
• Durere accentuată de palparea regiunii;
• Roșeata tegumentelor înconjurătoare;
• Edemul pleoapei superioare și inferioare;
• Tegumente calde, congestive;
• Dificultate la deschiderea ochiului;
În plus, celulita se poate asocia cu un aspect hiperemic (roșu) al conjunctivei, hipersecreție lacrimală, edem conjunctival și prezența secrețiilor. Mișcările globului ocular nu determină durere, acuitatea vizuală este conservată și presiunea intraoculară este normală. Aceste elemente sunt importante pentru diagnosticul diferențial cu celulita orbitală, care reprezintă invazia țesuturilor din componența orbitei, evoluează cu scăderea acuității vizuale, limitarea mișcărilor globului ocular, oftalmoplegie și exoftalmie, caz în care conduita terapeutică diferă substanțial. (1), (2)

Care sunt metodele de diagnostic ale celulitei periorbitale?

Stabilirea diagnosticului de celulită periorbitală se realizează prin asocierea elementelor clinice cu investigațiile paraclinice. Examenul clinic este în general înalt sugestiv și în general permite diferențierea între localizarea periorbitală și respectiv orbitală a procesului infecțios.

În cazurile în care examenul clinic este echivoc sau se ridică suspiciunea prezenței complicațiilor se vor efectua investigații imagistice precum radiografia sinusurilor, computer tomografia (CT) sau rezonanța magnetică nucleară (RMN) care permit evidențierea complicațiilor rino-sinusale sau cranio-cerebrale. De asemenea, se vor recolta probe de sânge, precum și culturi din secrețiile conjunctivale. (2), (3), (4)

Cum se tratează celulita periorbitală?

Fiind o inflamație bacteriană, principala resursă terapeutică este reprezentată de agenții antibacterieni (antibioticele). Aceasta se inițiază empiric, fiind alese antibiotice cu spectru care acoperă atât stefilococul auriu, speciile de streptococi, cât și bateriile anaerobe. Cel mai frecvent utilizate clase de antibiotice sunt aminopenicilinele (amoxicilina în asociere cu acidul clavulanic) și cefalosporinele (cefpodoxim, cefdinir, ceftriaxonă, cefuroxim).
Având în vedere creșterea incidenței infecțiilor multidrog rezistente, în prezent terapia celulitei periorbitale este centrată pe stafilococul auriu meticilino-rezistent (SARM) prin intermediul antibioticelor precum clindamicină, doxicilcină și asocierea între sulfametoxazol și trimetoprim. În unele cazuri este necesară administrarea a mai multor antibiotice pentru eradicarea infecțiilor.

Terapia se administrează în general pe cale orală, însă în cazul sugarilor este preferată administrarea pareneterală. Aspectul clinic se ameliorează în general în primele 48 de ore, iar durata terapiei variază între 5 și 7 zile.
Unele cazuri de celulită pot prezenta în evoluție constiuirea unei colecții purulente locale care poartă denumirea de abces. În consecință este necesară intervenția chirurgicală pentru practicarea inciziei și drenajului. (1), (3), (5)

Recomandări pentru pacienți

Celulita periobitală este o afecțiune care evoluează favorabil în majoritatea cazurilor și prezintă un prognostic bun. Cu toate acestea, există riscul extensiei procesului infecțios către regiunile adiacente, caz în care apar simptome specifice, precum:
• Inflamația globului ocular;
• Apariția febrei, alterarea stării generale;
• Scăderea acuității vizuale;
• Mobilitatea dureroasă sau limitată a globului ocular;
• Protruzia (deplasarea în afară) a globului ocular;
• Apariția simptomelor neurologice precum durere de cap, fotofobie, vedere dublă;
• Stagnarea sau înrăutățirea simptomelor în ciuda tratamentului.
Acestea reprezintă semne de alarmă și este important a fi recunoscute cu rapiditate, caz în care este necesară prezentarea de urgență către unitatea medicală de specialitate.