Cearcăne

Cearcănele reprezintă o afecțiune cunoscută și sub denumirile de hiperpigmentare periorbitală, hiperpigmentare perioculară, melanoză periorbitală sau hipercromie cutanată idiopatică, fiind una dintre cele mai frecvent întâlnite patologii în practica dermatologică. Ele se prezintă sub forma unor macule pigmentate de culoare maronie sau maro închis, de formă rotundă sau semicirculară, situate bilateral în regiunea perioculară. Un studiu din India sugerează că cearcănele sunt mai prevalente la categoria de vârstă 16-25 de ani, mai frecvent la femei decât la bărbați. (1, 2, 3)

În funcție de prezentarea clinică a pigmentării și vascularizației, hiperpigmentarea periorbitală se clasifică în:

• Pigmentată: cearcăne de culoare maronie, situate infraorbital
• Vasculară: cearcăne de culoare albastră, roz, violetă, situate infraorbital, însoțite sau nu de edem periorbital
• Structurală: cearcănele au culoarea pielii și pot fi asociate cu pungi palpebrale infraorbitale, blefaroptoză și pierderea țesutului adipos cu evidențierea proeminențelor osoase
• Tipul mixt:

- pigmentat-vascular (PV)
- pigmentat-structural (PS)
- vascular-structural (VS)
- combinație de cele 3 (1)
Clasificarea este utilă în tratamentul cearcănelor întrucât fiecare tip răspunde la un anumit tratament. (1)

Cauze și factori de risc

Cele mai frecvente cauze ale cearcănelor sunt:

• Fatigabilitatea
• Procesul de îmbătrânire
• Frecarea sau zgârierea ochilor
• Alergii
• Dermatită atopică
• Dermatită de contact
• Rinită alergică
• Ereditatea
• Disfuncții pigmentare – la persoanele de culoare, în special la rasa neagră și asiatici
• Expunerea la soare – determină producerea de melanină, pigmentul care conferă culoare pielii
• Subțierea tegumentului și lipsă de țesut adipos și colagen
• Extensia liniilor de demarcare pigmentară ale feței – liniile reprezintă zone de tranziție bruscă între piele hiperpigmentată și piele deschisă la culoare (1, 5)

Cearcănele (hiperpigmentarea periorbitală) pot avea cauze genetice, raportându-se familii în cadrul cărora mai mulți membrii se prezintă cu un anumit grad de pigmentare periorbitală, mai ușoară sau mai severă. La majoritatea, cearcănele apar în copilărie și crește în intensitate odată cu vârsta. De asemenea, factori precum stresul intensifică cearcănele, în timp ce o stare bună de sănătate determină scăderea gradului de pigmentare. Una dintre cauzele congenitale sau dobândite este melanocitoza dermală, caracterizată de prezența melanocitelor la nivelul dermului și de apariția unor pete de culoare gri sau gri-albăstrui.

Melanocitoza oculodermală sau nevul lui Ota este un tip de melanocitoză dermală congenitală care afectează zonele inervate de prima și a două ramură din nervul trigemen. Ea apare sub forma unor pete pigmentare având o nuanță care variază între albastru-gri și albastru-negru și care vizează pielea, conjunctiva, sclera, membrana timpanică sau mucoasa orală și nazală a dermatoamelor afectate. Dacă se localizează infraorbital, poate determina hiperpigmentare periorbitală.

Nevul lui Hori, caracterizat de macule asemănătoare cu cele din nevul lui Ota dar bilaterale și dobândite, se prezintă clinic cu hiperpigmentare de culoare albastra-maronie până la cenușiu și are predilecție pentru regiunea malară, de unde se poate extinde până în zona perioculară, determinând cearcăne. Nevul lui Hori nu presupune afectare oculară sau a mucoaselor, ceea ce diferențiază boala de alte forme de melanocitoză dermală. (1)

Pigmentarea în exces poate fi dată și de hiperpigmentarea postinflamatorie secundară dermatitei de contact și atopice, frecării sau zgârierii ochilor, expunerii la soare sau altor patologii dermatologice, putând fi indusă medicamentos, spre exemplu în cazul erupțiilor cutanate provocate de medicamente. (1, 4)

Localizarea superficială a vascularizației și un tegument subțire ce acoperă mușchiul orbicularis oculi este o altă cauză frecvent întâlnită de hiperpigmentare. Patologia afectează întreaga pleoapă inferioară unde vasele sangvine se evidențiază datorită stratului subțire de piele care învelește, determinând un aspect violaceu, mai pigmentat în colțul interior al pleoapei. De obicei, aspectul se accentuează în timpul menstruației. (1)

O altă cauză a cearcănelor este depresiunea șanțului lacrimal care apare odată cu vârsta, din cauza pierderii de țesut adipos și subțierii pielii de la nivelul ligamentelor arcadei orbitale, combinată cu căderea obrajilor. Acest lucru determină apariția unei scobituri în zona arcadei orbitale care, împreună cu pseudohernia grăsimii infraorbitale accentuează umbra din șanțul lacrimal, determinând cearcăne, în funcție de patologie. (1)

Edemul periorbital este o altă cauză de cearcăne și „pungi sub ochi”, zona pleoapelor acționând precum un burete care poate acumula fluid datorită agenților locali sau sistemici. Diagnosticul de edem se poate pune în condițiile în care acesta se agravează dimineața sau după consumul de alimente bogate în sare. Istoricul variabilității intensității și extensiei este esențial pentru determinarea legăturii dintre edem și hiperpigmentarea periorbitală. (1)

Alte cauze sunt reprezentate de medicamentele care scad tensiunea oculară, precum analogii de prostaglandine (latanoprost și bimatoprost), administrate sub formă de picături la pacienții cu glaucom. Cel mai adesea, pacienții dezvoltă hiperpigmentare perioculară la 3-6 luni de la începutul tratamentului cu bimatoprost, cu dispariția completă a pigmentării după încetarea tratamentului. (1)

Dintre factorii de mediu, radiațiile ultraviolete, lipsa somnului, stresul, abuzul de alcool și fumatul agravează cearcănele. (1)

Cearcănele sunt mai evidente în anumite situații, spre exemplu când persoana este obosită, are edem periorbital sau este deshidratată. (4)

Persoanele predispuse la a avea cearcăne sunt:

• Bătrânii (dar și adolescenți)
• Persoanele de rasă neagră
• Persoanele cu o predispoziție genetică de a dezvolta hiperpigmentare perioculară (4)

Semne și simptome

Pacienții cu hiperpigmentare perioculară se prezintă cu o zonă de pigmentare în jurul pleoapei care variază ca și nuanță între maroniu deschis și negru închis, conferind un aspect obosit al feței. (1)

Diagnosticul cearcănelor

Diagnosticul corect al cearcănelor implică obținerea unui istoric personal, medical și familial, realizarea unui examen fizic amănunțit și evaluarea cu lampa Wood, care ajută medicul să estimeze gradul de pigmentare. (4)

Un pas important în realizarea examenului clinic este observarea zonei de umbră, care se poate datora depresiunii canalului lacrimal. Pentru a putea diferenția zona de umbra de cea pigmentată, se întinde pleoapa inferioară cu ajutorul mâinii. Zona de pigmentare își păstrează culoarea la întindere în timp ce zona de umbră scade în intensitate sau dispare. Dacă culoarea violacee pălește la întinderea pleoapei inferioare, acest lucru se datorează unui strat subțire de piele sau hipervascularizatiei pleoapei inferioare. (1)

Pentru a diferenția pigmentarea epidermală de cea dermală, se realizează examinarea cu lampa Wood. Variațiile în pigmentarea epidermală devin mai clare dacă se utilizează lampa Wood, în timp ce pentru pigmentarea dermală, contrastul este mai puțin pronunțat. (1)

Pentru diferențierea cauzelor vasculare de edemul periorbital se poate realiza o ecografie. (1)

Tratament

Există mai multe variante de tratament pentru cearcăne: medicamente pentru uz topic care îndepărtează pigmentul (hidrochinona, acid kojic, acid azelaic, acid retinoic pentru uz topic) și terapii fizice precum exfoliere chimică, intervenție chirurgicală sau terapie cu laser. Scopul tratamentului este identificarea și tratarea cauzei primare a hiperpigmentării dar și a factorilor care contribuie la formarea cearcănelor. (1)

Dintre medicamentele pentru uz topic, se utilizează agenții de albire fenoli și non-fenoli, în particular hidrochinona și tretinoin, ai căror mecanism de acțiune este inhibarea enzimei tirozinază, care inhibă conversia dopa la melanină, determinând reducerea cantității de melanină la nivelul epidermului. În mod obișnuit, efectul hidrochinonei se observă după 5-7 luni de terapie, de aceea tratamentul pentru cearcăne ar trebui făcut pe o perioadă de minim 3 luni. Efectele adverse includ iritații ușoare la nivelul tegumentului, hiperpigmentație postinflamatorie și hipocromie tranzitorie. Utilizarea pe termen îndelungat poate duce la ocronoză exogenă, leucomelanoderma en confetti, decolorare la nivelul unghiilor și millium coloid. Deși Food and Drug Administration (FDA) a aprobat tripla combinație de hidrochinonă, tretinoină și fluocinolon acetonid în tratamentul melasmei și a altor boli pigmentare, utilizarea acestora pe termen îndelungat în zona periorbitală poate avea efecte negative, întrucât conține un steroid aplicat local. (1)

Produs de speciile Aspergillus și Penicillinum, acidul kojic acționează prin inhibarea tirozinazei, același mecanism întâlnindu-se și la acidul azelaic. (1)

Un alt medicament care inhibă tirozinaza este arbutin, dar acesta inhibă și măturarea melanozomală. Efectele sale sunt dependente de doză, iar concentrațiile mari pot determina hiperpigmentare. (1)

Vitamina C este de asemenea utilizată în tratamentul cearcănelor, stimulând producerea de colagen și mascarea culorii determinate de staza sangvină, îmbunătățind aspectul cearcănelor de sub pleoapa inferioară. (1)

Crema cu factor de protecție solară poate ajuta la ameliorarea hiperpigmentării, dar în acest caz pacienții trebuie să fie precauți, întrucât administrarea se face la nivelul zonei delicate a ochiului. De asemenea, crema de soare cu spectru larg și ochelarii cu protecție UV pot aduce beneficii în hiperpigmentarea perioculară. (1)

Exfolierea chimică se poate aplica singură sau în combinație cu agenți de înălbire pentru uz local. Un exemplu de exfoliant chimic este acidul glicolic, care se administrează în concentrații de 20%. În tratamentul hiperpigmentării perioculare la nuanțe de piele medii spre închise la culoare se recomandă curățarea întregii fețe, pentru a evita demarcarea post-exfoliere. De asemenea, înaintea tratamentului chimic se recomandă pretratamentul cu agenți de înălbire (hidrochinona sau tretinoin) pentru 2-4 săptămâni. Printre efectele adverse se numără hiperpigmentarea postinflamatorie, care poate fi ameliorată cu ajutorul hidrochinonei și tretinoinului. (1)

Cearcănele pot fi tratate și cu ajutorul laserului non-invaziv care acționeaza la nivelul pigmentului și vascularizației.

În cazul hiperpigmentării cauzate de subțierea stratului de piele de la nivelul pleoapei inferioare, care acoperă mușchiul orbicularis oculi, se poate realiza transplant autolog de țesut adipos.

Acidul hialuronic este utilizat ca și filtru pentru refacerea tridimensională a complexului periorbital. Se observă o îmbunătățire a conturului canalului lacrimal, cu ameliorarea cearcănelor.

Un tratament relativ recent este administrarea de plasmă bogată în trombocite, în cazul deformării de canal lacrimal și riduri.

Blefaroplastia ajută la eliminarea cearcănelor determinate de umbrele proiectate de depozitele de grăsime sau exces de piele.

O altă variantă este carboxiterapia, care presupune injectarea subcutan de CO2 o dată pe săptămână timp de 7 săptămâni, în zona periorbitală. (1)

Recomandări

Dacă aveți cearcăne puteți lua următoarele măsuri generale:

• Somn adecvat
• Renunțarea la fumat
• Utilizarea de anticearcăne care reflectă lumina acoperite cu pudră de față translucidă
• Plasarea mai multor perne sub cap în timpul somnului, pentru ridicarea capului și reducerea edemului pleoapei
• Comprese reci ce ameliorează aspectul de vase sangvine proeminente
• Masaj al zonei edematiate în timp ce se aplică comprese reci (4)

Cearcănele sau hiperpigmentarea periorbitală este o patologie frecvent întâlnită, care afectează calitatea vieții, răspunzând cu greu la terapiile standard, din cauza etiologiilor multifactoriale. Totuși, cu autorul unor tratamente pentru uz topic și al unor terapii fizice, aspectul cosmetic al cearcănelor poate fi îmbunătățit. (1)