Prevenirea și Psihoterapia Tulburărilor de Anxietate
Starea de anxietate este considerată de majoritatea cercetătorilor, în acelaşi rând de teoriile învăţării, drept cauza principală a apariţiei nevrozei. Asemenea dereglări apar în urma stabilizării unor modele comportamentale neadaptive la situaţiile de stres. Unica cale de a depăşi anxietatea şi de a se elibera de spaime şi nevroze este „reînvăţarea”. În abordarea behavioristă există mai multe tehnici şi traininguri, a căror eficienţă a fost deja demonstrată. În ultimul timp acţiunea terapeutică apelează nu doar la simptome, ci încearcă să creeze condiţii prielnice pentru a educa persoanei încrederea în sine, pentru a schimba atitudinea ei faţă de propriul comportament şi faţă de oamenii din jur.
Scurt istoric al anxietatii – frica, neliniștea, angoasa
Din cele mai vechi timpuri gânditorii delimitau sentimentul de frică, cum îl percepem noi astăzi, de emoţiile provocate de un posibil pericol. Frica este un mecanism eficient de adaptare. Pe parcursul vieţii acest mecanism se perfecţionează încontinuu, deoarece şanse mai mari de supravieţuire le are cel care reuşeşte să evite sau să depăşească cu succes pericolul.În teoria periferică a emoţiei de James-Lange, acesta considera frica, alături de bucurie şi furie, una dintre cele mai puternice emoţii, la baza căreia stă instinctul primar al omului. W.James a studiat îndelung „factorii clasici” care declanşează frica înnăscută a omului, precum zgomotul, înălţimea, şerpii, păianjenii, animalele ş.a. Cunoscutul filosof a subliniat, la fel ca şi Darwin, rolul primordial al instinctelor ca sursă de declanşare a stărilor afective negative. John Bowlby, cunoscut medic psihiatru, a inclus în lista obiectelor susceptibile să stârnească frica şi alţi factori: singurătatea, necunoscutul, apropierea bruscă, schimbarea bruscă a stimulenţilor şi durerea. Starea de panică a fost abordată din punct de vedere psihologic pentru prima oară în lucrările lui Sigmund Freud. Prin modalitatea sa de a interpreta neliniştea şi frica, S.Freud consideră frica o reacţie la un pericol concret, cunoscut, iar neliniştea – manifestare a reacţiei la un pericol nedeterminat, necunoscut.
În caracteristica pe care o face anxietăţii, S.Freud descrie senzaţia de incertitudine şi neajutorare. Starea de angoasă el o consideră că anticipare a unui pericol. De asemenea, ea este însoţită de o serie de factori somatici, cum ar fi accelerarea bătăilor de inimă. În lucrările sale de mai târziu a ajuns la concluzia că angoasa este nu altceva decât o suferinţă conştientă, de care depinde în mod direct abilitatea persoanei de a evita sau a depăşi pericolul. Freud atribuie un rol important experienţei, pe care individul o acumulează trecând prin anumite situaţii de neajutorare. Angoasa, după părerea autorului, reprezintă repetarea acestei experienţe în fantezia individului. În legătură cu aceasta, un loc important capătă teoria sa cu privire la trauma naşterii, de altfel susţinută şi de mulţi alţi autori. Cu toate că S.Freud nu insistă asupra naşterii ca fiind trauma principală, totuşi acest fapt nu e lipsit de un anumit misticism. Apariţia angoasei de timpuriu, din fragedă copilărie, demonstrează că organismul uman este deja predispus fiziologic spre a dezvolta asemenea stări.
Ce reprezintă si ce este de fapt anxietatea?
Tulburările de anxietate reprezintă îngrijorări constante cu privire la trecut, prezent și viitor. Multe persoane care suferă de tulburarea de anxietate generalizată preferă să normalizeze aceste stări descriindu-le ,,îngrijorări din fire”. Pe de o parte aceste persoane consideră că trebuie să se îngrijoreze pentru a fi mereu pregătite, iar pe de altă parte își dau seama că îngrijorarea le face rău și trebuie să stopeze toate aceste gânduri. Anxietatea este în strânsă legătură neputința de a dezvolta inteligența emoțională, persoanele care se îngrijorează au convingeri negative despre emoții, au dificultăți în etichetarea acestora și uneori îngrijorarea constantă poate suprima activarea fiziologică. De cele mai multe ori persoanele care suferă de anxietate au avut o copilărie zbuciumată, cu părinți hiperprotectivi, unii poate au experimentat schimbarea rolurilor părinte-copil, alții au suferit în urma divorțului părinților, etc.
De unde provine?
Unele studii indică un grad moderat de transmitere pe cale ereditară a tulburărilor de anxietate, în proporție de 30%. Totodată anxietatea este asociată și cu alți factori specifici cum ar fi: neuroticismul, iritabilitatea, depresia, rezistența scăzută la frustrare și inhibiția. Persoanele care se îngrijorează pentru mai multe lucruri, pot resimți simptome precum tensiune musculară, insomnie, hiperactivare fiziologică, oboseală. Rolul terapeutului este de a explica clienților faptul că unele tipuri de îngrijorare sunt productive, utile, iar alte tipuri de îngrijorare nu sunt productive și produc niveluri inutile de anxietate. Toate acestea se realizează în cadrul unui proces de ghidare, necesar pentru schimbarea comportamentelor dezadaptative ale clientului.
Pe moment, atunci când apare starea de anxietate, ce poți face?
Orientează-ți atenția către corp, focusează-te pe respirație, încearcă să inspiri adânc și mai apoi să expiri lung, repeți de câteva ori, acest exercițiu;
Încearcă să îți identifici emoțiile (furie, tristețe, bucurie) apoi să le înțelegi;
Scrie tot ceea ce îți trece prin minte, indifferent cât de infantil ți s-ar părea;
Ascultă muzica preferată;
Atunci când bătăile inimii accelerează dacă ai la îndemână un cub de gheață, ține-l în mână și strange pumnul;