Bubițe în gură - cauze, diagnostic, tratament

©

Autor: Bulacu-Dabu Ioan-Alexandru, student medicină

Bubițele în gură de forme variabile se numesc, în termeni medicale, afte orale, acestea afectând, conform unor studii, aproximativ 20% din populație la nivel global. Desigur, în afara aftelor bucale, mai există diverse modificări patologice ale mucoasei orale, însă acestea nu au o prevalență la fel de crescută precum aftele. (1, 2)

Clasificarea aftelor orale

În general, aftele bucale se prezintă sub trei forme. Cel mai frecvent tip e reprezentat de aftele minore, reprezentând peste 70% din totalitatea cazurilor de afte orale, dimensiunile acestora determinând denumirea lor, întrucât se prezintă sub forma unei singure ulcerații sau a unei grupări de leziuni de maximum 5 mm în diametru, particularitatea acestor tipuri de afte fiind lipsa simptomatologiei dureroase. (1, 3, 4)

Cel de-al doilea tip de afte orale îl reprezintă aftele majore, a căror dimensiune depășește pragul de 5 mm al celor minore. Spre deosebire de primele, aceste afte sunt dureroase, senzația de neplăcere fiind mai accentuată la contactul alimentelor sau lichidelor cu mucoasa orală afectată. De obicei, aftele bucale majore pot fi prezente o perioadă cuprinsă între două săptămâni și câteva luni, așadar tratamentul acestora durează mai mult decât cel aferent aftelor minore.

O clasă particulară de afte este cea din care fac parte aftele herpetiforme, denumirea acestora fiind inspirată din aspectul leziunilor herpetice, apărute atunci când la nivelul mucoasei orale apar manifestări ale infecției cu virusul Herpes simplex. Cu toate că aftele herpetiforme nu sunt cauzate de acest agent viral, aspectul macroscopic al lor cuprinde grupări de leziuni ulcerative de forme neregulate și de dimensiuni crescute. (1, 3)

În plus, o altă clasificare a aftelor orale poate fi realizată în funcție de perioada de timp în care acestea se află la nivelul epiteliului oral. Astfel, o leziune ce este prezentă mai puțin de trei săptămâni este considerată acută, iar dacă aceasta persistă mai mult de o lună se consideră cronică. De menționat, însă, este importanța investigării suplimentare a aftelor cronice, întrucât persistența unei leziuni pe perioade mai mari de trei săptămâni poate indica prezența unui proces tumoral malign la acest nivel, ce este indicat să fie diagnosticat din timp. (6)

Cauzele bubițelor în gură

Aftele bucale pot fi produse de o serie de agenți etiologici, printre care se numără:

• anumite alimente, precum cafeaua, ciocolata sau brânza;
• schimbările hormonale din timpul sarcinii;
• traumatisme la nivelul mucoasei orale;
• utilizarea produselor ce conțin SLS;
• alergii la microorganisme orale;
• imunodeficiențe;
• fumatul;
• stresul. (1, 2)

De asemenea, numeroase substanțe medicamentoase pot determina apariția aftelor orale, cele mai frecvente fiind cele antiinflamatorii, precum ibuprofenul, sau acidul acetilsalicilic administrat oral. În plus, suplimentele pe bază de nicotină ce se administrează per os pot determina astfel de leziuni, precum și consumul de substanțe ilegale, cum ar fi cocaina.

Simptomele asociate bubițelor în gură

Denumirea de afte orale are origine greacă, provenind de la cuvântul aphthi, ce denotă acțiunea de „a da foc”. Prin urmare, principala manifestare ce se întâlnește în cazul leziunilor de natură ulceroasă de la nivelul epiteliului oral este reprezentată de o senzație de arsură, asociată cu durere. În plus, aceste leziuni pot fi însoțite inițial, până la concretizarea lor, de o senzație prurit local. (3)

Diagnostice pozitive și diferențiale

Certificarea diagnosticului de ulcerații orale este realizată printr-un examen clinic amănunțit și prin evaluarea posibilității ca alți membri ai familiei să fi prezentat, la un moment dat, astfel de leziuni. Diagnosticarea corectă a aftelor orale este importantă prin prisma posibilelor corelări ale acestora cu boli sistemice, precum boala celiacă, boala Crohn sau afecțiuni ce slăbesc sistemul imunitar, cum ar fi HIV.

De aceea, de elecție este ca medicul să realizeze și aceste diagnostice diferențiale ulterior examinării, prin prelevarea unor probe sanguine, gastroscopie sau colonoscopie, astfel încât afecțiunile enumerate să poată fi excluse. De asemenea, din categoria afecțiunilor cu care este indicat să fie făcut un diagnostic diferențial fac parte și dermatita de contact, cancerul oral, leziunile herpetice, lupus eritematos și lichen plan oral. (3, 4, 5)

Macroscopic, leziunile aftoase se prezintă sub forma unor ulcerații bine delimitate, ce conțin în interior o zonă necrotică de culoare gri, înconjurată de exudat fibrinos și halou eritematos. Localizările predilecte ale aftelor sunt reprezentate de epiteliile nekeratinizate, precum:

• suprafața anterioară a limbii;
• mucoasa labială;
• planșeul bucal;
• epiteliul bucal;
• palatul moale. (6)

stomatita aftoasă recidivantă

Atunci când bubițele reapar la diverse perioade de timp după ce s-au vindecat, acestea fac obiectul unei afecțiuni de natură idiopatică, denumită stomatită aftoasă. Etiologia acesteia nu este pe deplin descoperită, în prezent, însă implicată în apariția ei este activarea anormală a sistemului imunitar mediat celular de către factori precum sensibilitatea la anumite substanțe din pastele de dinți sau apele de gură, expunerea la toxine, menstruația sau alterări ale microflorei orale.

Statistic, studiile arată că leziunile ulceroase sunt rezultatul unei recurențe a stomatitei aftoase recidivante în 25% din cazurile întâlnite la adulți și în 40% din cazurile întâlnite la copii. Din punct de vedere fiziopatologic, stomatita aftoasă apare ca urmare a alterărilor de la nivelul acidului dezoxiribonucleic (ADN) cauzate de stresul oxidativ apărut în urma dezechilibrului dintre statusul oxidant și antioxidant individual al pacienților. (3)

Posibile complicații

Cu toate că majoritatea leziunilor aftoase dispar în mai puțin de două săptămâni de la apariția lor, există posibilitatea ca acestea să se suprainfecteze cu diverși agenți bacterieni, ce determină o schimbare a atitudinii terapeutice în sensul adăugării la tratament a unor substanțe antibiotice, precum apa de gură cu antibiotic, sau administrarea acestora pe cale orală. (1)

Tratamentul bubițelor în gură

Din cauza caracterului idiopatic al leziunilor aftoase, nu există la momentul actual un tratament țintit care să determine o remitere a ulcerațiilor apărute pe mucoasa orală. Managementul acestei afecțiuni se rezumă la administrarea de substanțe antiinflamatorii și antialgice, ce reprezintă un tratament simptomatic, menit să reducă fenomenele inflamatorii locale și senzația de durere ce însoțesc, din punct de vedere clinic, leziunile ulceroase. (4, 5, 6)

În cazul în care afecțiunea este mai severă, se poate opta pentru administrarea unor unguente ce conțin corticosteroizi topici, însă adoptarea acestei atitudini terapeutice este riscantă din cauza posibilității de apariție a infecțiilor cu fungii din familia Candida, la care epiteliile sunt predispuse în urma administrării de corticosteroizi. În plus, antiseptizarea mucoaselor orale este necesară pentru prevenirea suprainfectării leziunilor, folosit în acest scop fiind gluconatul de clorhexidină, cel mai frecvent. (3)

Prevenirea apariției bubițelor în gură

Leziunile aftoase pot fi prevenite printr-o serie de sfaturi medicale, cele mai eficiente fiind:

• adoptarea unei diete fără gluten la pacienții cu boală celiacă;
• administrarea de vitamine și minerale în cazul unor carențe;
• evitarea factorilor declanșatori (stres, alimente, substanțe);
• adoptarea unei igiene orale bune. (1, 2)