Bronșiolita obliterantă

Bronșiolita obliterantă este o afecțiune cronică caracterizată de existența unor polipi la nivelul lumenului căilor aeriene mici.

Este necesar ca această patologie să fie diferențiată de bronșiolita obliterativă, în cadrul căreia apare o îngustare a lumenului bronhiolelor printr-un proces de fibrozare, spre deosebire de bronșiolita obliterantă, în care obstrucția este cauzată de existența formațiunilor polipoide intraluminale. [1, 4]

Cauze și factori de risc

În bronșiolita obliterantă apar modificări la nivelul întregului perete bronșiolar. Acesta devine îngroșat prin apariția unui infiltrat inflamator limfo-plasmocitar, prin apariția edemului și a fibrozei. Poate apărea și afectare de vecinătate, prin extinderea inflamației și a fibrozei la căile aeriene mici alăturate. Formațiunile polipoide intraluminale caracteristice se formează prin organizarea fibrotică a exudatului inflamator de la nivelul lumenului. Pe alveolele situate dincolo de bronșiolele obstruate pot apărea macrofage cu conținut crescut de lipide. [3, 4]

Bronșiolita obliterantă afectează în egală măsură femeile și bărbații, cu vârste de 40-50 de ani. O importantă cauză este reprezentată de infecțiile bronșiolare virale. Virusurile implicate sunt: adenovirusurile, virusul respirator sincițial și virusurile gripale. De asemenea, această patologie mai poate apărea și secundar altor afecțiuni bronhopulmonare, precum bronșiectazia sau fibroza chistică. Inhalarea de substanțe toxice precum oxizi de azot, diacetil, gaze de război reprezintă și ea o cauză de apariție a bronșiolitei obliterante prin cauzarea inițială a unei bronșiolite de natură chimică. Pacienții care au fost supuși unui transplant pot dezvolta această patologie în perioada imediat următoare procedurii din cauză că sunt predispuși la infecții. [2, 4]

Semne și simptome

Aproximativ 50% dintre pacienți menționează, la prezentarea la medic, că simptomatologia a debutat cu manifestări respiratorii asemănătoare celor date de pneumonie, cum ar fi:

• tuse neproductivă;
• febră;
• stare generală alterată;
• pierdere în greutate;
• fatigabilitate.

Pot apărea și manifestări precum hemoptizia și durerea toracică, dar nu la fel de frecvent.
La examenul clinic al aparatului respirator se evidențiază auscultator raluri crepitante fine, uscate. [2, 3, 4]

Diagnostic

Teste imagistice (radiografie, tomografie computerizată)

Radiografic, se evidențiază opacități cu localizare periferică, difuză, bilaterală, rareori unilaterală. Acestea au caracter migrator și recurent. Pot apărea și opacități nodulare sau liniare interstițiale. De asemenea, se pot regăsi și aspectul de „fagure de miere” și fenomenul de „air trapping” (acumulare de aer la nivel pulmonar, fenomen mai bine evidențiat în timpul expirului).

Tomografia computerizată poate releva o afectare mai serioasă decât cea evidențiată radiografic. De asemenea, oferă informații mai precise cu privire la localizarea formațiunilor condensate, de aceea este utilă înainte de realizarea biopsiei. Se evidențiază zone de parenchim pulmonar consolidate, cu dispunere uniformă sau neuniformă, îngroșarea pereților bronșici și dilatarea acestora. Formațiunile condensate sunt dispuse preponderent periferic și în zonele lobilor inferiori pulmonari.

Teste funcționale pulmonare

În general, se observă un sindrom restrictiv, deși se poate întâlni și sindrom obstructiv. Rareori, funcția pulmonară poate fi relativ normală.

Biopsie pulmonară

Morfopatologic, se evidențiază proliferare marcată a țesutului de granulație, însoțită de infiltrat inflamator cronic.
Este important de diferențiat formațiunile specifice acestei patologii de cele specifice carcinoamelor pulmonare primare și de determinările secundare apărute la nivelul plămânilor. [2, 3, 4]

Tratament

Corticosteroizii sunt utilizați pentru tratarea bronșiolitei obliterante. În general, tratamentul durează între 6 și 12 luni, pentru minimizarea șanselor de apariție a recurențelor, acestea fiind destul de frecvente la pacienții cu această simptomatologie. Eficiența tratamentului este dovedită ca fiind mai mare în cazul în care formațiunile sunt de tip nodular, nu linear. [2, 3]