Brașov: Bărbatul atacat de urs la Predeal va fi transferat cu un avion medical la Spitalul Floreasca

Data publicării: 01-04-2025

Brașov: Bărbatul atacat de urs la Predeal va fi transferat cu un avion medical la Spitalul Floreasca Bărbatul atacat de urs, duminică, pe o stradă din Predeal, va fi transferat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca din București, au anunțat, marți, reprezentanții Spitalului Județean Brașov.

Pacientul va fi transferat de la Brașov la București pe calea aerului, de pe aeroportul din Ghimbav, a precizat sursa citată.

'Pacientul este stabilizat în momentul de față, s-a luat legătura cu spitalul Floreasca pentru transfer și va fi transportat la București cu un avion medical', a declarat purtătorul de cuvânt al SCJU Brașov, Marius Leonte.

Bărbatul este salvamontist și se afla în afara orelor de serviciu în momentul incidentului.

Conform purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, Marius Leonte, bărbatul a fost adus în unitatea medicală cu multiple răni pe cap și pe torace.

'Bolnavul a fost adus aseară de la Predeal cu multiple traumatisme cranio-faciale, toracice, plăgi anfractuase la nivelul scalpului și feței, fracturi de mandibulă și multiple fracturi costale provocate de animal sălbatic (urs). Este internat în Terapie Intensivă, intubat, instabil hemodinamic. În acest moment, o comisie multidisciplinară hotărăște conduita terapeutică', a afirmat, marți, reprezentatul SCJU Brașov.
Sursa: Agerpres, 01-04-2025, Vizualizari 138
 Agentia Nationala de Presa Agerpres Stirile medicale sunt furnizate de Agentia Nationala de Presa "Agerpres", partenerul nostru pe sectiunea de Noutati si Stiri medicale.