Boala Bornholm (pleurodinia epidemică)

Boala Bronholm, cunoscută și sub numele de pleurodinie epidemică sau mialgie epidemică, apare în urma infecției cu virusul Coxsackie grup B (enterovirus) care determină leziuni musculare, leziuni degenerative și distructive ale sistemului nervos central.

Boala Bronholm este o boală acută epidemică, ce are drept caracteristici apariția bruscă de dureri paroxistice intercostale (uneori și abdominale), cu reducerea ampliațiilor mișcărilor respiratorii ale toracelui, cu febră, cefalee și inapetență.

Enterovirusurile sunt numite astfel ca urmare a capacității lor de a se înmulți în tractul gastrointestinal (deși nu sunt cauza principală a gastroenteritelor). Membri ai familiei Picornaviridae (virusuri mici cu genom ARN), enterovirusurile cuprind mai multe serotipuri, între care și cele de virus Coxsackie. O caracteristică a acestor virusuri este faptul că nu au anvelopă lipidică, fiind stabile în medii acide, inclusiv în stomac. Sunt rezistente la inactivările cu dezinfectante standard (de exemplu alcool, detergenți) și pot persista multe zile la temperatura camerei. (2)

Virusurile Coxsackie (enterovirusuri) se transmit cu ușurință pe cale fecal-orală sau pe cale respiratorie. Infecțiile provocate de ele apar cu incidență maximă vara și toamna, în zonele temperate. Cei predispuși la infecții sunt nou-născuții și adulții tineri de până în 30 de ani, aceștia putând avea complicații. (1), (6)

Epidemiologie

Odată intrat în organism, virsul se multiplică în faringe și intestin, de unde poate pătrunde și în sânge, realizând astfel o viremie. Se produc afectări multiple în diverse țesuturi și organe (paralizii și leziuni musculare, leziuni degenerative ale sistemului nervos central, leziuni miocardice, endocardite și miocardite). Incubația este în medie de 3-5 zile, putând ajunge până la 9 zile.

Sursele principale de infecție sunt:

• purtătorii de virus, cu puțin timp înainte de apariția simptomelor de boală;
• apa și alimentele contaminate.

Sistemul imunitar poate lupta împotriva infecției, prevenind astfel apariția simptomelor. În cazul în care sistemul imunitar este slăbit, pacientul prezintă o stare generală alterată, cu dureri de cap, tuse, greață, diaree, febră și dureri musculare la nivelul toracelui și abdomenului superior. (1), (2), (6)

Simptome

Pacienții cu pleurodinie se prezintă la medic cu un episod acut de:

• durere pleurală sau epigastrică;
• febră;
• cefalee;
• stare generală alterată.

Durerea toracică este mai frecventă la adulți, pe când cea abdominală e mai obișnuită la copii. (2), (3)

Durerea toracică se amplifică odată cu mișcările respiratorii, motiv pentru care se aseamănă cu durerea din pleurită. Apare brusc, este spastică, de intensitate medie spre mare (poate fi confundată cu durerea din atacul de cord, ulcer sau coastă ruptă). Durerea durează între 15-30 de minute si este asociată cu diaforeza (transpirație abundentă) și tahipnee (creșterea frecvenței respiratorii).

Mușchii afectați ai trunchiului pot deveni tumefiați și sensibili la palpare, iar auscultator poate fi detectată frecatura pleurală.

Febra cedează în 4-7 zile, dar dacă apar complicații, poate persista până la 14 zile. (3), (5)

Complicații

Complicațiile sunt rare și constau în otită sau meningită seroasă acută, care apar din cauza pătrunderii virusului în organe. Bărbații se pot confrunta și cu inflamația testiculelor.
De asemenea, pot apărea probleme cardiace:

• inflamația pericardului (pericardită);
• inflamația mușchiului inimii (miocardită) sau
• ritm cardiac crescut (tahicardie).

Diagnostic

Diagnosticul se pune pe baza simptomelor, în urma examinării făcute de medic. Dacă se cunoaște faptul că există o epidemie de pleurodinie epidemică, atunci este și mai ușor de diagnosticat, fiind o boală extrem de contagioasă. Este necesar un examen clinic diferențial, pentru a exclude alte patologii ale plămânilor și inimii sau chiar cu apendicita, atunci când durerile abdominale sunt de intensitate mare.

Nu există un test special care să poată pune diagnosticul de boală Bornholm, dar virusul poate fi identificat prin diagnostic de laborator: izolarea virusului pe culturi celulare din faringe, scaun, sânge sau lichid cefalorahidian sau determinarea anticorpilor din sânge. (2), (3), (4)

Tratament

Cele mai multe infecții sunt ușoare și se remit spontan. Nu există un tratament specific pentru pleurodinia epidemică, dar o îngrijire suportivă poate fi necesară: administrare de antialgice și antiinflamatoare nesteroidiene pentru a calma durerea, antipiretice pentru scăderea febrei.

Prevenție

Fiind o boală cu transmitere fecal-orală, pleurodinia epidemică poate fi prevenită prin spălarea mâinilor înainte de fiecare masă și prin evitarea contactului dintre mâini și gură/nas după folosirea spațiilor publice.

Copiii sunt cei mai predispuși la infecția cu virusul Coxsackie întrucât ei au tendința de a băga orice lucru în gură. Nu există vaccin care să prevină boala, motiv pentru care tratamentul preventiv indicat este cel cu imunoglobuline (injecții ce conțin anticorpi care ajuta organismul să lupte împotriva infecției). Tratamentul cu imunoglobuline nu va împiedica infecția cu virusul Coxsackie, dar va ajuta organismul, astfel încat boala să se manifeste printr-o formă ușoară și să prevină apariția complicațiilor.

Infecția cu virusul Coxsackie în timpul sarcinii crește probabilitatea ca fătul sa fie la rândul său infectat, caz în care este recomandat tratamentul cu imunoglobuline pentru mamă, dar mai ales pentru nou-născut. (4), (2), (3)