Blefarita

Blefarita reprezinta o infectie acuta sau cronica a marginii pleoapelor (gr. blepharon = pleoapa si " -ita" = inflamatie).

In functie de localizare, se deosebesc mai multe tipuri de blefarita: blefarita angulara, blefarita ciliara sau blefarita marginala. In functie de aspectele anatomopatologice, pot fi diferentiate urmatoarele tipuri de blefarita: blefarita non-ulcerativa (seboreica), blefarita scuamoasa, blefarita scuamoasa-seboreica sau blefarita ulceroasa. Blefarita este o infectie recidivanta, care se asociaza in mod frecvent cu conjunctivita. Cea mai crescuta incidenta a acestei infectii se inregistraza in randul indivizilor care asociaza anumite afectiuni determinate de un mecanism alergic (atopii).

Infectia se localizeaza la nivelul marginii libere palpebrale, deoarece aici exista foliculii ciliari, dar si glandele anexe acestor foliculi; de asemenea, in aceasta regiunea exista si orificiul de deschidere al glandelor excretoare Meibomius – glande excretoare tarsale de mici dimensiuni, in numar de 25-30, situate in grosimea tarsului palpebral si care elaboreaza o secretie grasoasa ce se amesteca cu lacrimile, contribuind astfel la lubrefierea corneei.

Aparitia blefaritei este favorizata de hipersecretia glandelor Meibomius, dar si de stagnarea la acest nivel al produsilor de excretie; blefarita se manifesta mai ales in randul indivizilor care prezinta dermatita seboreica a tegumentului facial; de asemenea, apare mai ales in randul persoanelor care prezinta matreata sau diferite forme de eczema.

Dermatita seboreica mai este cunoscuta si sub denumirea de eczema seboreica – afectiune cutanata, care imbraca toate caracteristicile unei eczeme (eczema este caracterizata prin aparitia de leziuni eritemato-veziculare pruriginoase, imprecis delimitate), dar care nu este insotita de leziuni veziculare cutanate.

In schimb, dermatita seboreica este caracterizata prin prezenta unor leziuni maculo-eritematoase, bine delimitate, localizate in zonele anatomice bogate in glande sebacee (pielea de la nivelul capului, tegumentul facial, tegumentul trunchiului si tegumentul membrelor inferioare); uneori, leziunile maculo-eritematoase pot fi acoperite de scuame. Dermatita seboreica mai este cunoscuta si sub denumirea de Boala Unna.

 

Cauze

Blefarita este o boala cu etiologie complexa si incomplet elucidata pana in momentul de fata. Frecvent, au fost izolati si incriminati in etiologia blefaritelor urmatorii doi germeni aerobi – Staphylococus epidermidis si Staphylococus aureus. Manifestarea semnelor de iritatie locala palpebrala, a congestiei pleoapelor, a edemului local si a micro-abceselor marginilor libere palpebrale, sunt favorizate de stagnarea secretiilor glandelor meibomiene, dar si de elaborarea unor toxine iritative de catre speciile de stafilococ enumerate mai sus.

Din cauza perturbarii functionalitatii glandelor excretorii (glandele Meibomius si glandele Zeiss), pelicula lichidiana corneeana va deveni instabila, ca urmare a formarii unui strat lipidic anormal. Glandele Zeiss sunt formatiuni sebacee anexe cililor palpebrali, iar orjeletul reprezinta o stafilococie a foliculului ciliar, localizata la nivelul glandelor Zeiss.

Tocmai din cauza perturbarii secretiilor sebacee de la nivel palpebral, formele grave de blefarita vor conduce la aparitia unor complicatii locale variate – keratita punctata supericiala sau keratita flictenulara. Keratita este o inflamatie a corneei, manifestata prin roseata conjunctivala, durere acuta, lacrimare in exces, clipit anormal si fotofobie; in keratite, epiteliul corneei este alterat, iar acest lucru poate fi evidentiat in urma instilatiilor oculare cu fluoresceina.

Blefarita apare mai ales la persoanele care prezinta un ten deschis la culoare, dar si la persoanele cu par blond sau roscat. Dintre factorii de ordin general, care pot contribui la aparitia blefaritelor, putem enumera – tulburarile digestive cronice (constipatia), tulburarile hormonale care apar in perioada pubertatii, dar si menopauza. Asa cum deja am amintit, incidenta blefaritelor este mult mai crescuta in randul persoanelor care prezinta un teren atopic (alergii diverse) – contactul cu alergenul respectiv, joaca un rol important in declansarea infectiei palpebrale.

De asemenea, fumul, praful, patogenii parazitari, umiditatea excesiva, frigul, radiatiile solare, dar si colirurile sau cosmeticele utilizate de catre o anumita persoana, reprezinta factori care favorizeaza aparitia blefaritelor. O blefarita se poate croniciza, daca individul respectiv prezinta un viciu de refractie ce nu a fost corectat – aceasta deoarece, congestia locala se prelungeste, intretinand astfel focarul inflamator.

Blefarita apare mai ales la persoanele de varsta adulta, afectand in egala masura femeile si barbatii. Nu se cunoaste inca daca factorii genetici au un rol determinant in manifestarea acestor infectii. Candidoza, acneea rozacee, tulburarile endocrine, starile de imunodepresie (infectiile HIV / SIDA), infectiile faciale de vecinatate – toate acestea reprezinta factori care favorizeaza aparitia si evolutia blefaritelor.

Blefarita este o boala suparatoare, deoarece in foarte multe cazuri este dificil de diferentiat de alte patologii oculare; mai mult decat atat, terapia este de lunga durata, efectele benefice ale medicatie nu apar imediat si de cele mai multe ori, infectia recidiveaza.

Semne si simptome

In continuare vom aborda aspectele clinice ale urmatoarelor tipuri de blefarita: blefarita eritematoasa, blefarita scuamoasa si blefarita ulcerativa. Mai exista o alta clasificare clinica, care imparte infectiile marginilor libere ale pleoapelor in doua categorii: blefarita seboreica (in care secretia excesiva a glandelor sebacee joaca un rol principal in aparitia fenomenelor iritative) si blefarita stafilococica (la care, pe langa secretia sebacee excesiva, se supraadauga si elaborarea unor toxine ce vor amplifica si mai mult fenomenele iritative locale).

Blefarita eritematoasa se manifesta prin congestia pleoapelor si tumefierea marginilor libere palpebrale; in foarte multe situatii conjunctiva este si ea congestionata. Pacientul prezinta o intensa senzatie de mancarime palpebrala si o suparatoare senzatie de usturime. Particulele de fum, umezeala excesiva si anumiti vapori toxici vor contribui la acutizarea simptomatologiei; de asemenea, simptomatologia se exacerbeaza in urma eforturilor oculare sustinute sau ca urmare a oboselii excesive (lipsa de somn).

Blefarita scuamoasa se manifesta de asemenea prin aparitia edemului si al eritemului palpebral; de data aceasta, marginea libera a pleoapelor va fi acoperita de o serie de scuame uscate, de culoare galbena. In absenta acestor scuame, marginea libera palpebrala poate fi acoperita de o secretie groasa, cu aspect spumos si coloratie galbuie. Daca scuamele sunt indepartate mecanic, tegumentul subiacent ramane iritat si congestionat, situatie ce favorizeaza grefarea unor infectii bacteriene ciliare sau glandulare.

Blefarita ulcerativa este o forma de boala ce se manifesta mai rar in populatia generala; se caracterizeaza prin aparitia unor mici abcese, localizate la radacina cililor – abcesele sunt produse de infectia cu stafilococ auriu. Colectia purulenta (abcesul) poate fi drenata atunci cand cilul este extras. Infectia se poate extinde cu usurinta de la un cil la cilul invecinat. Dupa extragerea cililor, marginea libera a pleoapelor va prezenta o serie de leziuni ulcerative care se vindeca cu dificultate.

Nu doar ca leziunile ulcerative se vindeca greu, dar apar cicatrizari retractile ce vor modifica pozitia cililor restanti – trichiaza = situatie anormala in care genele (cilii) sunt deviate (orientate) catre cornee si in care pupila isi pastreaza topografia normala. Trichiaza se poate manifesta si ca o sechela a trahomului. Trichiaza este deosebit de suparatoare deoarece conjunctiva bulbara si corneea sunt in permanenta iritate de catre cilii anormali pozitionati.

In blefarita ulcerativa, aparitia microabceselor va conduce la distrugerea foliculilor ciliari. Genele astfel distruse si pierdute nu se vor mai regenera. Apare astfel alopecia cililor, cunoscuta si sub denumirea de madaroza – alopecie = caderea firelor de par (genelor), progresiva sau brusca, congenitala sau dobandita (in urma unor infectii), localizata sau difuza.

Daca blefarita se cronicizeaza, pacientul prezinta risc crescut pentru aparitia orjeletelor si a shalazioanelor. Orjeletul este o inflamatie localizata purulenta, cu aspect „in bob de orez’’, datorata infectiei glandelor sebacee palpebrale, de etiologie stafilococica. Mai este cunoscut sub denumirea populara de urcior sau sub denumirea stiintifica de hordeolum. Functie de afectarea glandulara, exista o forma de hordeolum extern – inflamatie a glandelor Zeiss si hordeolum intern – inflamatie acuta purulenta a glandelor Meibomius. Shalazionul reprezinta o inflamatie cronica a glandelor sebacee Meibomius, ce apare in urma obstructiei canalelor excretorii glandulare si care se manifesta sub forma unor mici formatiuni tumorale chistice, localizate la nivelul marginilor pleoapelor.

Alte posibile complicatii generate de catre blefarite sunt conjunctivita cronica, conjunctivita foliculara, keratita punctata superficiala sau keratita foliculara (keratite = infectii ale corneei), alopecie ciliara (caderea genelor), infectii ale ductelor lacrimale sau chiar carcinoame (tumori maligne epiteliale). Aceste carcinoame sunt deosebit de periculoase, deoarece pot fi usor confundate cu anumite leziuni benigne (urcior).

Diagnostic

Pentru stabilirea diagnosticului de blefarita se recomanda realizarea unui examen de specialitate – examen oftalmoscopic. Semnele locale sunt sugestive – marginile palpebrale libere ce prezinta leziuni ulcerative, detritusuri celulare, aspect grasos al marginilor pleoapelor, precum si absenta unui numar considerabil de gene (alopecie ciliara). Lacrimarea excesiva, fotofobia, senzatia de corp strain si senzatia de usturime determina pacientul sa se prezinte la medicul oftalmolog; in plus, aspectul estetic nu este tocmai unul agreabil.

Pentru realizarea diagnosticului diferential al blefaritei vor fi luate in considerare posibile formatiuni tumorale – carcinoame care pot fi confundate cu leziunile aparute in blefarita (o reactie inflamatorie persistenta a marginii libere palpebrale, precum si ingrosarea pleoapei, pot fi semnele unui carcinom cu celule scuamoase). De asemenea, carcinoamele pot fi confundate cu shalazionul. Leziunile marginilor libere palpebrale (inflamatie, tumefiere, ulceratii) care nu se vindeca in urma unui tratament corect aplicat si condus, pot ridica suspiciunea unui diagnostic de carcinom.

Tratament

Blefarita are un caracter trenant si recidivant, iar pacientul trebuie bine informat asupra acestui fapt – factorii constitutionali sunt deosebit de importanti in aparitia recidivelor infectioase. Deoarece blefarita este o boala multifactoriala, se impune realizarea a numeroase examene clinice, care sa investigheze fiecare aparat si sistem in parte – examene gastroenterologice, examene alergologice, examene coproparazitologice, examene endocrine, dar mai ales axaminari ale refractiei oculare. Prin realizarea acestor investigatii, este posibil ca factorul favorizant al bolii sa fie depistat si ulterior contracarat, asigurand pe aceasta cale eficienta tratamentului local impotriva blefaritei.

Se va acorda o deosebita atentie si va fi tratata dermatita seboreica de la nivelul tegumentului facial sau de la nivelul tegumentului paros al extremitatii cefalice (cu ajutorul unui specialist in dermatologie). De asemenea, se va efectua o igiena foarte riguroasa a regiunii pleoapelor, mai ales seara inainte de culcare; se pot face spalaturi utilizand samponuri speciale, care sa nu amplifice fenomenele iritative locale deja existente. Apoi, se recomanda clatirea bine cu apa. Spalaturile au rolul de a indeparta mecanic scuamele, secretiile, dar si o parte din patogenii infectiosi.

Unii medici recomanda ca inainte de efectuarea spalaturilor, local sa fie aplicate comprese calde, imbibate cu un antiseptic, eventual ceai de musetel timp de cel putin 15 minute. Alaturi de spalarea zilnica a regiunii palpebrale, se recomanda si spalarea zilnica a parului. Pot fi utilizate cu o foarte buna eficienta sampoanele destinate copiilor mici, care nu au efect iritativ ocular.

In blefarita eritematoasa se pot face instilatii cu solutii astringente – solutii care determina o reactie fibrilara la nivelul structurilor vii, reactie foarte utila pentru reducerea secretiilor unei plagi sau ale unei mucoase. Colirurile si unguentele cu antibiotice (gentamicina, kanamicina, tetraciclina – antibiotice care sa fie eficiente impotriva stafilococilor) pot fi utilizate in cazul blefaritei scuamoase si a blefaritei ulcerative. In cazul blefaritei ulcerative, dupa extragerea cililor si evacuarea abceselor foliculare, leziunea ulcerativa restanta, poate fi tamponata cu nitrat de argint, in concentratie de 1%.

De asemenea, oricare ar fi forma clinica de blefarita, se recomanda masarea digitala, zilnica, a pleoapelor, pentru a stimula eliminarea retentiilor de sebum. Masajul se poate efectua si cu un tampon de tifon, care in prealabil a fost impregnat cu un antibiotic si cu un conticosteroid (cortizon).

Tratamentul general urmareste indepartarea tuturor factorilor care concura la aparitia blefaritelor – de exemplu, corectarea viciilor de refractie ale dioptrului ocular. In formele grave de boala, cu evolutie indelungata si recidivanta, pot fi administrate antibiotice pe cale sistemica – penicilina sau eritromicina. De asemenea, poate fi instituit un tratament de lunga durata cu eritromicina, care se administraza sub forma unei doze de intretinere de 1 mg / 24 de ore; in tratamentul de lunga durata, alaturi de eritromicina, poate fi administrat si prednison, in doze nu foarte crescute.