Bigorexia

Bigorexia sau tulburarea dismorfică musculară este o subcategorie a tulburărilor dismorfice corporale, din care fac parte și cunoscutele anorexia nervosa și bulimia nervosa.

Dismorfia este definită că o anomalie anatomică și pe măsură ce a devenit mai evident că în cazul bigorexiei vorbim de o tulburare psihopatologică, au început să fie utilizați termenii de dismorfie musculară sau anorexia inversă. (1)

Toate aceste tulburări presupun o discrepanţă, o nepotrivire între imaginea corporală și realitate precum și preocuparea compulsivă de a ajunge la un corp „ideal”. Dismorfia musculară poate fi încadrată şi ca un tip de tulburare obsesiv-compulsivă, gândurile și comportamentele obsesive fiind axate pe imaginea corporală. (2)

Semne și simptome

Persoanele care suferă de dismorfie musculară se precep că fiind mici și slabe sau lipsite de forță, deși aspecul lor este unul normal sau chiar foarte musculos. Pentru a corecta acest „defect” persoanele se angajează în activități fizice foarte intense și diete restrictive, folosesc în exces suplimente alimentare și pot recurge și la folosirea unor steroizi anabolizanți.

Mai mult, apar și schimbări la nivel comportamental, indivizii afectați ajungând să evite alte activități sociale sau profesionale din cauza nevoii simțite de a-și menține programul strict de exerciții și dietă. (3)

Bigorexia este întâlnită mai frecvent la barbați decât la femei și în particular în cazul atleților care practică sporturi ca wrestling sau culturism. Numărul cazurilor de dismorfie musculară este însă în creștere și nu sunt limitate doar la lumea sportivă.

Etiologie

Cauzele bigorexiei sunt multifactoriale și îndreptate în mai multe direcții. Există specialiști care înclină către o cauză psihologică predispozantă, iar alții care înclină către un rol determinant al efectelor mass-media și presiunii sociale care ar impune standarde de frumusețe.

În plus, mai există și un număr de situații asociate cu persoanele care dezvoltă această afecțiune, spre exemplu bullying în copilărie, o încredere scăzută în sine, singurătatea și izolarea de ceilalți. (4)

Diagnostic

Criterii de diagnostic pentru dismorfia musculară:
A. Preocuparea cu ideea corpului care are insuficientă masă mulsculară sau e prea slab, comportamente asociate fiind o atenție exagerată acordată dietei sau antrenamente îndelungate care presupun ridicarea unor greutăți
B. Preocuparea aceasta se manifestă prin cel puțin 2 din următoarele:

• 1. indivizii renunță frecvent la activități sociale, profesionale sau recreaționale din cauza nevoii compulsive de a continuă programul de antrenament și a menține dieta
• 2. indivizii evită situațiile în care corpul este expus altora sau suportă aceste situații manifestând stări intense de anxietate
• 3. persoanele continuă programul de antrenamente, dieta sau consumul diverselor substanțe anabolizante în ciuda efectelor adverse cunoscute
• 4. preocuparea legată de aspectul inadecvat al corpului sau musculaturii creează o stare de suferință care afectează și alte arii, cum ar fi cele profesionale sau sociale

C. Preocuparea principală este îndreptată spre apectul inadecvat al mușchilor, spre deosebire de anorexia nervosa, unde focusul este pe greutate și grăsime corporală (5)

Multe dintre aceste persoane pot recurge la diverse suplimente alimentare (de exemplu creatina) sau steroizi anabolizanți, lucru care le predispune la o varietate de alte probleme de sănătate, printre care și insuficiența renală.

Alte tipuri de comportante pot fi semne de dismorfie musculară:

• antrenamente excesive, până la câteva ore zilnic și continuarea acestora chiar și în cazul durerii sau accidentărilor
• uitatul excesiv în oglindă sau, din contra, evitarea de a se privi în oglindă pentru că persoana este convinsă de imaginea sa corporală negativă
• numărarea caloriilor și căutarea raportului „perfect” de proteine, carbohidrați, grăsimi, vitamine (6)

Tratament

Tratamentul bigorexiei presupune în principal psihoterapie, în mod particular terapia cognitiv-comportamentală.

Pentru a vorbi însă de aceste opțiuni, este important ca persoana în cauză să conștientizeze nevoia de ajutor. Diferența faţă de anorexia nervosa constă și în faptul că din cauza morbidității asociate aceste persoane sunt forțate să caute ajutor, pe când cele care suferă de dismorfie musculară par a avea o stare de sănătate bună, cel puțin pe termen scurt, dar conscecințele psihologice sunt adesea nerecunoscute și ca atare netratate.

Participarea la grupuri de suport, practicarea meditației și a exercițiilor de respirație, efectuarea antrenamentelor în aer liber și nu în sala de fitness pot fi toate strategii care să contribuie la un mai bun control al simptomelor.