Balonarea

©

Autor: Dr. Horoșan Lavinia-Andreea

Balonarea este reprezentată de acumularea de gaze la nivelul tractului digestiv care determină o senzaţie de disconfort. Uneori, această senzaţie de disconfort abdominal poate să fie asociată şi cu distensia abdomenului care, în anumite cazuri, poate deveni dereroasă. Această distensie abominală apare la aproximativ jumătate dintre indivizii care acuză această senzaţie de balonare.

Balonarea reprezintă un simptom, ceva subiectiv relatat de pacient, pe când distensia abdominală este un semn, ceva obiectivabil din punct de vedere clinic. (2) În cele mai multe cazuri, balonarea este de origine benignă, fiind legată de o anumită dietă şi poate fi evitată uşor şi controlată prin regim alimentar. Însă, în anumite cazuri, această stare de balonare poate avea cauze importante ce necesită atenţie din partea unui cadru medical şi investigaţii atente. Aceasta poate să apară fie în contextul unei patologii gastro-intestinale preexistente, fie singură.

Balonarea este unul dintre cele mai frecvente simptome din sfera gastroenterologică şi este asociată, în cele mai multe cazuri, fie cu o patologie de tip inflamator de la nivel intestinal, fie unei disfuncţii organice. Pentru prima dată balonarea a fost descrisă de către Alvarez în 1949 la o femeie care asocia şi tulburări psihiatrice. (3)

Prevalență

În Statele Unite ale Americii aproximativ 15-30% din populaţia generală acuză simptomatologie de acest tip. (6) În Asia procentele sunt foarte asemănătoare, între 15 şi 23%, ceea ce poate sugera că nu există o diferenţă interrasială în ceea ce priveşte prevalenţa balonării. (4) Există, însă, diferenţe între sexe astfel încât femeile acuză balonarea mult mai frecvent decât bărbaţii, una dintre posibilele explicaţii fiind legate de variaţiile hormonale legate de ciclul menstrual. (5) Această simptomatologie este una importantă, mai mult de 65% dintre persoanele cu aceste simptome identificându-le ca fiind severe şi aproximativ 54% relatează că au o scădere a activităţilor zilnice secundar balonării. (6)

Cauze și factori de risc pentru balonare

Cauzele balonării pot fi foarte variate, printre ele enumerându-se ingestia de aer, producţia crescută de gaze de la nivelul tractului intestinal, o hipersensibilitate individuală. De foarte multe ori, pacienţii cu balonare au şi o patologie inflamatorie intestinală sau sindrom dispeptic, motiv pentru care tratamentul balonării este suprapus peste cel etiopatologic. De cele mai multe ori, balonarea nu este determinată de un singur factor etiopatologic, ci de o întrepătrundere a mai multor condiţii.

Deoarece senzaţia de balonare este determinată de acumularea de gaze la nivelul tractului intestinal, cazele pot fi împărţite în două etiologii: fie înghiţirea de aer, fie producţia crescută de gaze de către flora bacteriană de la acest nivel. Ingestia de aer poate fi scăzută prin evitarea utilizării unui pai, evitarea gumei de mestecat şi a bomboanelor de supt, cât şi a consumării de băuturi carbogazoase. Unele persoane înghit aer în momentele de stres sau de nervozitate, evitarea acestor stări fiind, evident, una dintre metodele de a evita balonarea.

Este dificil de efectuat un diagnostic diferenţial între o patologie psihiatrică, precum isteria, în care se pot suprapune şi acuze de tip balonare, şi balonarea cu un substrat etiologic identificabil. Uneori aceste două categorii se pot întrepătrunde. (1)

Printre alimentele care pot determina balonare se numără: fasolea şi lintea care conţin oligozaharide (acestea necesită o digestie mediată de flora bacteriană comensală de la nivel intestinal), fructe şi legume precum varza de Brussels, conopidă, salată, morcovi, prune sau caise care conţin de asemenea zaharuri. Dulciurile pot determina şi ele balonare deoarece conţin sorbitol, un îndulcitor artificial, care nu poate fi digerat. Creşterea aportului de cereale integrale bruscă poate fi o cauză de balonare. Aportul crescut de fibre are foarte multe beneficii asupra sănătăţii dar, în acelaşi timp, poate determina balonare şi constipaţie. O creştere treptată a conţinutului de fibre din alimentaţie ar putea să prevină acest disconfort. (1) De asemenea, fumatul poate cauza balonare.

Diagnostic clinic și paraclinic

Un diagnostic final bun este imperios necesar pentru a putea iniţia un tratament corect. Un diagnostic clinic trebuie să înceapă cu o anamneză amănunţită, prin care trebuie decelate câteva date importante în ceea ce priveşte conturarea etiopatologiei simptomatologiei: când au început simptomele, dacă pacientul a observat o legătură a acestora cu alţi factori precum alimentele ingerate sau consumul de anumite medicamente, patologiile asociate, durata stării de balonare, dacă a observat să cedeze în vreo circumstanţă, semne şi simptome asociate, patologii asemănătoare în familie, etc.

Este foarte important de evidenţiat dacă sunt prezente sau nu semne de alarmă, precum o scădere imporantă în greutate nedorită, prezenţa unui sindrom anemic sau sângerări. Examenul clinic trebuie să includă inspecţia abdomenului, acesta putând fi destind de volum dar nu în toate cazurile, percuţia abdomenului cu decelarea unei creşteri a sonorităţii secundar acumulării de gaze în tractul intestinal, palparea abomenului pentru a decela eventualele modificări şi pentru a evidenţia dacă durera este prezentă sau nu şi auscultaţia zgomotelor intestinale, uneori balonarea fiind asociată cu o cluzie intestinală sau cu o paralizie a peristalticii intestinale.

Analizele biologice trebuie să conţină un profil complet pentru a ajuta la excluderea anumitor etiologii, cât şi pentru a orienta diagnosticul, următoarele investigaţii şi starea generală de sănătate a individului. Un bilanţ complet este foarte util pentru conturarea unui profil medical. Este importantă şi o coprocultură pentru a putea identifica eventualele disbioze intestinale care ar putea duce la o producţie crescută de gaze, mai ales când sunt asociate simptome de tip infecţios (febră, frison, alterarea stării generale) sau manifestări digestive de tip diaree.

Investigaţiile imagistice trebuiesc centrate în funcţie mai ales de simptomele care însoţesc balonarea. De exemplu, în cazul unui sindrom diareic asociat poate fi indicată o colonoscopie pe când, în cazul asocierii cu un sindrom dispeptic poate fi sugerată o endoscopie digestivă superioară. Un examen computer tomograf abdominal poate să identifice, de asemenea, alte cauze asociate.

Balonarea este un simptom. Diagnosticul clinic ce poate fi pus este acela de meteorism abdominal. În continuare, diagnosticul final trebuie să vizeze existenţa unei patologii de bază care ar putea determina balonarea.

Tratament pentru balonare

Tratamentul balonării trebuie să fie împărţit în două categorii: tratamentul simptomatic şi tratamentul etiopatologic, atunci când este cazul. Fiecare individ în parte are nevoie de o schemă de tratament individualizată pe particularităţile sale. De asemenea, este foarte importantă idenficarea şi diagnosticul diferenţial între o patologie de origine funcţională şi una de origine organică.

Tratamentul igieno-dietetic trebuie introdus. Acesta este, în anumite cazuri, şi o metodă de identificare a etiopatologiei. Pacientul este îndrumat să elimine din dietă progresiv câte un aliment care poate să provoace balonare până la identificarea celui principal. De cele mai multe ori, pecienţii preferă să pornească un regim alimentar de bază foarte strict pe bază de apă, bulion, pui fiert şi albuşuri de ou la care să adauge progresiv alimente până la identificarea celui care provoacă această simptomatologie. Exerciţii fizice regulate au, de asemenea, un efect benefic în dispariţia acestei stări de discofonrt.

Tratamentul medicamentos poate să includă probiotice pentru încercarea de normalizare a încărcăturii bacteriene de la nivelul tractului digestiv. În cazurile mai severe se poate recurge şi la un tratament antibiotic pe baza antibiogramei (de multe ori se optează pentru rifaximină).

Durerea abdominală determinată de distensie poate fi tratată prin administrarea controlată de antidepresive triciclice sau medicamente antispastice. În anumite cazuri balonarea poate fi determinată de o încetinire a tranzitului intestinal iar una dintre opţiunile terapeutice sunt laxativele osmotice pentru a încerca restabilirea acestuia.

O altă opţiune terapeutică este reprezentată de medicamentele prokinetice pentru a îmbunătăţi motilitatea tractului digestiv şi a înlătura gazele care stagnează la acest nivel. Se pot utiliza medicamente pe bază de neostigmină.

Tratamentul afecţiunii de bază şi a simptomatologiei care este asociată balonării este, de asemenea, importantă, deoarece poate influenţa calitatea vieţii pacientului. Tratamentul etiopatologic rămâne cel mai important. (7)