Atrofia corticală

Atrofia corticală se referă la pierderea progresivă de celule nervoase (neuroni) și la subțierea cortexului cerebral, stratul exterior al creierului, responsabil pentru procesarea informațiilor și pentru funcțiile cognitive superioare. Atrofia corticală afectează funcționarea normală a creierului și poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții pacientului. La momentul actual, atrofia corticală, în mod similar cu alte afecțiuni neurodegenerative progresive, nu beneficiază de un tratament curativ. (1, 3)

Cauze și mecanisme de apariție

În majoritatea cazurilor, procesul de atrofiere corticală este rezultatul deteriorării celulelor nervoase din cortexul cerebral asociat cu îmbătrânirea. Deteriorarea țesutului cerebral poate duce la scăderea volumului cortical și la modificări semnificative ale structurii și funcționării creierului. În general, se consideră că fiind patologică atrofia corticală doar în situația în care apare la persoane tinere sau dacă se corelează cu o altă afecțiune neurologică.

Factorii de risc și cauzele posibile asociate cu atrofia corticală includ:

• îmbătrânirea (odată cu înaintare a în vârstă, creierul poate suferi modificări structurale și funcționale, iar acest proces poate contribui la dezvoltarea atrofiei corticale);
• traumatismele craniene (leziunile cerebrale traumatice pot contribui la dezvoltarea atrofiei corticale, în special în cazul leziunilor repetate la cap, cum ar fi cele întâlnite în box sau în anumite sporturi de contact);
• afecțiuni vasculare (problemele vasculare, cum ar fi accidentele vasculare cerebrale sau bolile vasculare cerebrale, pot deteriora circulația sângelui în creier și pot duce la atrofie corticală);
• infecțiile cerebrale (anumite infecții cerebrale, precum encefalita sau meningita, pot provoca leziuni și inflamații în creier, care pot duce la atrofie corticală);
• consumul excesiv de alcool (abuzul cronic de alcool poate afecta negativ sănătatea creierului și poate contribui la dezvoltarea atrofiei corticale).

În plus, unele forme de atrofie corticală sunt cauzate de afecțiuni genetice ereditare care implică modificări genetice care duc la deteriorarea treptată a țesutului cerebral, cum ar fi boala Alzheimer, boala Pick și boala Creutzfeldt-Jakob. De asemenea, unele boli sistemice, cum ar fi diabetul sau bolile metabolice, pot afecta inclusiv creierul și pot crește riscul de atrofie corticală. (1, 2, 3, 5)

Semne și simptome

Simptomele atrofiei corticale pot varia în funcție de localizarea și severitatea pierderii de țesut cerebral. Pacienții pot prezenta dificultăți de memorie și învățare, tulburări de vorbire și limbaj, dificultăți de concentrare și atenție redusă. De asemenea, pot apărea schimbări de comportament, precum apatie, depresie, iritabilitate și agresivitate. Pe măsură ce boala progresează, pacienții pot deveni tot mai dependenți de îngrijirea altor persoane și pot avea dificultăți în efectuarea activităților zilnice.

În general, atrofia corticală afectează regiunea corticală posterioară a creierului, care controlează funcțiile vizuale și spațiale. Din acest motiv, pacienții cu atrofie corticală pot prezenta, de asemenea, deficite de vedere, dificultăți în recunoașterea obiectelor și tulburări de orientare în spațiu. (1, 2, 3)

Prevalența atrofiei corticale

În prezent, deoarece nu există criterii bine definite de diagnostic, iar atrofia corticală este diagnosticată de cele mai multe ori în faze avansate, concomitent cu alte condiții neurologice degenerative, nu este posibil să se cunoască cu exactitate prevalența la nivel global a atrofiei cerebrale. Cu toate acestea, unele studii au descoperit că aproximativ 5% dintre persoanele diagnosticate cu demență au atrofie corticală posterioară, cea mai frecventă formă de atrofie corticală. Cu toate acestea, deoarece atrofia corticală posterioară este adesea nerecunoscută, procentul real poate fi de până la 15%. (2, 3)

Diagnostic și evaluare

Diagnosticul atrofiei corticale este pus pe baza testelor neuroradiologice, precum tomografia computerizată (CT) sau imagistica prin rezonanță magnetică (RMN), care pot detecta semnele de atrofie corticală și pot ajuta la excluderea altor afecțiuni care pot cauza simptome similare. Uneori, în funcție de rezultatele evaluărilor imagistice, poate fi necesară o biopsie cerebrală, pentru a confirma diagnosticul. În general, însă, testele de laborator au o probabilitate redusă de identificare cu precizie a atrofiei corticale, diagnosticul fiind pus prin CT sau RMN. (1, 4)

Tratament și perspective

Deoarece atrofia corticală este o afecțiune neurodegenerativă progresivă, nu există un tratament curativ disponibil în prezent. Cu toate acestea, gestionarea simptomelor și susținerea calității vieții pacienților rămân obiective importante. Medicamentele pot fi prescrise pentru a controla simptomele specifice, cum ar fi tulburările de somn, depresia sau anxietatea. Terapia ocupațională, terapia fizică și terapia vorbirii pot fi benefice pentru a menține și îmbunătăți funcționalitatea pacienților.

Deși nu există un tratament curativ, o înțelegere mai profundă a mecanismelor apariției atrofiei corticale și progresele înregistrate în cercetare ar putea oferi speranță pentru viitoarele opțiuni terapeutice. Între timp, sprijinul adecvat și gestionarea simptomelor rămân esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților și a familiilor acestora. (1, 2, 3)