Asociația Zi de Bine lansează Teen Line, primul proiect de sănătate emoțională pentru adolescenții din România
Data publicării: 14-01-2021
Începutul anului 2021 vine cu un nou proiect susținut de Asociația Zi de Bine, în colaborare cu Asociația Happy Minds: Teen Line, prima platformă de sănătate emoțională și de prim ajutor emoțional din România, dedicată adolescenților cu vârste cuprinse între 13 și 21 de ani, care va fi gata la data de 31 Ianuarie. Apelând această linie, tinerii pot discuta liberi de prejudecățile celorlalți și pot primi asistență de specialitate. Mai mult decât atât, proiectul presupune și o platformă online cu articole și materiale video concepute de psihologi, pe înțelesul tinerilor. Suma necesară pentru întregul proiect este de 35.000 de euro, iar companiile care s-au angajat deja să susțină cauza sunt: Lidl România, Grupul EON România și UniCredit România. Acestea devin și parteneri strategici ai Asociației Zi de Bine pentru întreg anul 2021.
„Ne-am propus să dedicăm începutul de an unei generații pe care se pune uneori poate prea multă presiune. Adolescența este momentul în care viața se află într-o continuă schimbare, corpul se transformă, emoțiile explodează, iar cei din jur par a fi împotriva ta. Este vârsta la care începe să se resimtă presiunea din exterior, de la părinți cu așteptări ridicate, din familii complicate cu drame majore, la profesori lipsiți de răbdare și de înțelegere sau colegi care interacționează prin bullying. Când lucrurile tind să devină atât de copleșitoare, le punem la dispoziție Teen Line, o platformă special gândită pentru tineri care să vină la pachet cu răspunsuri, sprijin și înțelegere”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.
Prin proiectul Teen Line, asociația își dorește să facă un pas către tinerii care au nevoie de un sprijin real în unul dintre cele mai importante momente ale vieții lor, adolescența. Tuturor adolescenților din România, Asociația Zi de Bine le transmite mesajul că NU este nevoie să facă față singuri crizelor emoționale sau problemelor generate de anxietate și depresie, indiferent de mediul de proveniență și de condițiile de viață și le oferă o soluție la îndemână, un helpline gratuit, cu acoperire națională, disponibil 24/7.
„Asociația Happy Minds este formată dintr-o echipă de specialiști (psihologi clinicieni, psihoterapeuți, psihiatri, nutriționiști, avocați) pregătiți să vină în ajutorul celor care au nevoie de un sprijin în momente de răscruce. Generația tânără are nevoie de înțelegere, cunoaștere, îndrumare, răspunsuri și instrumente care să îi ajute să facă alegeri sănătoase pentru bunăstarea lor emoțională și pentru a ști ce au de făcut în cazul în care se vor confrunta, la un moment dat, cu depresia sau anxietatea. Dacă astăzi ne facem bine treaba, în 5-10 ani procentul de populație sănătoasă mental ar fi o realitate a României”, a declarat Yolanda Crețescu, Asociația Happy Minds.
Sărbătoriții lunii care rezonează cu această cauză o pot susține la rândul lor donându-și ziua de naștere aici: https://ziuata.galantom.ro/fundraising_pages/create?id_project=1201
Alte metode prin care se poate susține suplimentar cauza asociației:
https://www.zidebine.ro/doneaza
Din martie 2020 și până în prezent, Asociația Zi de Bine a facilitat implementarea a zece proiecte sociale. Cauzele susținute de asociație au primit ajutorul a peste 50.000 de donatori persoane fizice și a 40 de companii, atrăgând donații de peste 1 milion de euro.
Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.
Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.
Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro
Sursa: Public Advisors,
14-01-2021, Vizualizari 462