Arsura la stomac
Autor: Badea Mădălina Eugenia
Arsura la stomac (conform denumirii populare) sau pirozisul (conform denumirii medicale) reprezintă un tip de durere cu caracter de arsură, de intensitate variabilă, ce este resimțită în epigastru și iradiată retrosternal.
În timp ce apariția ocazională a acestui simptom, mai ales în prezența unor factori favorizanți, poate fi întâlnită în mod fiziologic, apariția de cel puțin 2 ori pe săptămână timp de minim 4-8 săptămâni descrie prezența unei boli de reflux gastro-esofagian, al cărei simptom cardinal este pirozisul.
Mecanism de producere
Mecanismul de producere a acestui simptom constă în refluxul conținutului acid gastric la nivel esofagian cu iritarea mucoasei esofagiene și apariția durerii cu caracter de arsură ce ascensionează retrosternal corespunzător ascensiunii coloanei de lichid de la nivel gastric pe o anumită lungime a esofagului. (1, 5, 6)
În mod normal sfinterul esofagian inferior nu ar trebui să permită refluxul conținutului gastric în esofag, dar există diverși factori cauzatori și favorizanți ai acestei patologii. (1, 2, 5)
Cauze şi factori de risc
Principalele cauze ale apariției bolii de reflux gastro-esofagian a cărei manifestare principală este pirozisul sunt:
- contracția ineficientă a sfincterului esofagian inferior;
- relaxarea patologică a sfincterului esofagian inferior. (2, 5, 6)
Există numeroși factori favorizanți care pot interveni și crește riscul apariției acestei patologii precum: ingestia unor mese voluminoase, consumul anumitor alimente sau băuturi (de exemplu ciocolată, citrice, cafea, alcool, băuturi carbogazoase), clinostatismul după masă, fumatul, anumite medicamente (de exemplu progesteron, blocante ale canalelor de calciu, sedative, antidepresive), obezitatea, sarcina, evacuarea gastrică întârziată etc. (1, 2)
Boala de reflux gastro-esofagian poate fi asociată unor patologii precum: sclerodermie, astm bronsic, hernia hiatală etc. (5)
Diagnostic
Din punct de vedere clinic, pirozisul reprezintă simptomul principal asociat bolii de reflux gastro-esofagian, putându-se asocia cu diverse alte manifestări precum: regurgitare acidă, eructație, senzație de plenitudine gastrică, halitoză, carii dentare, gingivită. (3, 5, 6)
Uneori se pot asocia și simptome atipice, extra-digestive din sfera ORL (disfonie), respiratorii (tuse seacă, wheezing) sau durerea toracică non-cardiacă. (5, 6)
Din punct de vedere paraclinic, cea mai utilă investigație pentru a pune un diagnostic de certitudine de boală de reflux gastro-esofagian (coroborat cu datele din anamneză și răspunsul terapeutic la administrarea de inhibitori de pompă de protoni) este endoscopia digestivă superioară. Alte investigații care pot fi realizate sunt: ph-metria și manometria esofagiană. (3, 5)
Diagnosticul diferenţial
Există trei entități cu care ar trebui în principal să se realizeze diagnosticul diferențial al pirozisului:
- odinofagia (durerea la înghițire);
- durerea toracică de cauză non-cardiacă/atipică;
- durerea toracică de cauză cardiacă. (4)
Importanţa pirozisului
Este important ca acest simptom să fie recunoscut și pacientul să se prezinte la medic pentru diagnostic și tratament doarece boala de reflux gastro-esofagian per se sau asociată cu alte patologii poate conduce la complicații posibil amenințătoare de viață precum: sângerări esofagiene, ulcerații esofagiene, stenoze esofagiene și metaplazia intestinală a esofagului cu evoluție posibilă spre adenocarcinom esofagian.
Tratament
Tratamentul este cel al bolii de reflux gastro-esofagian și include atât metode non-farmacologice (îndepărtarea factorilor favorizanți), cât și metode farmacologice (rolul principal avându-l de obicei terapia antisecretorie cu inhibitori de pompă de protoni) sau chiar tratament chirurgical în formele severe. (5, 6)
- Hernie hiatala la stomac mica-medie cu boala de reflux
- Imba încărcată și arsuri stomacale
- Arsuri pe esofag
- Usturimi in stomac si gura uscata
- O boala inexistenta?
- Sunt in dilema: Dicarbocalmul scade efectul AC?
- Arsuri la stomac si greturi
- Esofagita? ulcer - reflux zilnic, dureri mari si mi se inflameaza esofagul urat de tot