Aritmiile cardiace în timpul sarcinii

Cele mai frecvent întâlnite aritmii sunt fibrilația atrială și tahicardia paroxistică supraventriculară (TPSV). Tahicardiile ventriculare amenințătoare de viață, fibrilația ventriculară, bradiaritmiile și tulburările de conducere sunt foarte rare pe parcursul sarcinii. (2)

Fibrilația atrială se asociază cu un risc crescut de mortalitate, iar o alură ventriculară rapidă poate scădea debitul cardiac, cu consecințe nefavorabilă atât la mama cât și la făt. Pacientele cu istoric de tahicardie supraventriculară sau ventriculară ar trebui să efectueze preconcepțional ablație prin cateter. (2)

De regulă, în absența unei boli cadiace subiacente, bradiaritmiile și tulburările de conducere au un prognostic favorabil. (2)

Gravidele cu tahicardie paroxistică supraventriculară (TPSV) au un risc mai mare de morbiditate maternă, anomalii fetale, greutate scăzută la naștere și prematuritate. (2)

Adenozina administrată intravenos este medicamentul de elecție pentru conversia TPSV. Pentru prevenția episoadelor de TPSV se recomandă administrarea de betablocante sau verapamil. (2)

De asemenea, adenozina poate ajuta și la terminarea tahicardiei atriale focale în 30% dintre cazuri. (2)

Dacă fibrilația atrială este însoțită de instabiliate hemodinamică sau de risc matern sau fetal crescut, atunci se recomandă cardioversia electrică. La pacientele stabile, fără boală cardiacă structurală, cardioversia chimică a fibrilației sau flutter-ului se poate face cu ibutilidă sau flecainidă intravenos. Pentru controlul frecvenței ventriculare se utilizează betablocantele administrate oral sau intravenos. În cazul în care există disfuncție ventriculară, administrarea betablocantelor, antiaritmicelor de clasa I și sotalolului trebuie făcută cu precauție. (2)

Atât pentru tahicardia ventriculară stabilă, cât și pentru cea instabilă, se recomandă cardioversia electrică de urgență. Pentru conversia acută a tahicardiei ventriculare susținute, monomorfe, stabile hemodinamic, se poate lua în considerare administrarea de betablocante, sotalol, flecainidă sau procainamidă. (2)

Dacă există indicație de cardiodefibrilator, atunci acesta se recomandă a fi implantat înainte de sarcină. Cardiodefibrilatorul se recomandă a fi implantat și în timpul sarcinii, dacă există indicație, mai ales dacă vârsta gestațională este de sub 8 săptămâni.

Tratamentul pe termen lung la pacientele cu sindrom de QT lung sau cu tahicardie ventriculară polimorfă catecolaminergică constă în betablocante. De asemenea, betablocantele sau verapamil se recomandă în prevenția tahicardiei ventriculare susținute idiopatice asociate cu simptomatologie severă sau instabilitate hemodinamică. (2)

Bradiaritmiile

La gravide pot exista cazuri rare de bradicardie datorate sindromului hipotensiv supin. Acest sindrom apare din cauza compresiei venei cave inferioare de către uter atunci când gravida este în poziție supină. Afecțiunea poate apărea la 8% dintre femeile în al doilea și al treilea trimestru de sarcină. Simptomele survin de obicei în primele 3-10 minute după de pacienta se așează în decubit dorsal. Printre simptome se numără amețeala, scăderea tensiunii arteriale, paloare, creșterea fracventei cardiace, transpirație, greață. În acest caz, se recomandă modificarea poziției gravidei în decubit lateral stâng. Dacă simptomele persistă, poate fi necesară stimularea temporară. (2, 12)

Blocul atrioventricular complet congenital care apare izolat are un prognostic favorabil, mai ales dacă ritmul de scăpare este cu comples QRS îngust. Nu se recomandă stimularea temporară la pacientele stabile cu bloc atrioventricular complet. Aceasta poate fi necesară la femeile simptomatice, din cauza riscul de bradicardie și sincopă. (2)

Cardioversia pare să aibă un profil bun de siguranță în toate trimestrele sarcinii, cu condiția ca frecvența cardiacă a fătului să fie monitorizată postprocedural. Ablația prin catater ar trebui amânată până în al treilea trimestru de sarcină, fiind efectuată într-un centru experimentat.