Anxietatea de sănătate

Anxietatea de sănătate îi determină pe cei care suferă de această afecțiune să aibă o preocupare excesivă, obsesivă și irațională pentru investigarea stării de sănătate, având convingerea că suferă sau vor suferi de o boală gravă, încă nediagnosticată.

Afecțiunea se aseamănă tulburării hipocondriace, unele ghiduri tratându-le ca fiind una și aceeași boală, dar, în timp ce pacienții hipocondriaci au simptome mai pronunțate, în anxietatea de sănătate simptomele sunt minime sau pot chiar să lipsească. Atunci când simptomele există, ele sunt interpretate exagerat și eronat, în ciuda rezultatelor negative la testele medicale efectuate.

Afecțiunea trece dincolo de îngrijorarea și preocuparea pe care orice om trebuie să o aibă în ceea ce privește starea sa de sănătate și începe să acapareze toată viața celui afectat, acesta confruntându-se cu dificultăți economice și de integrare în mediul socio-familial. Persoana afectată este mai mult preocupată de ideea de boală, decât de simptomele în sine. Bolile de care pacienții se tem cel mai mult fac parte din spectrul tumorilor, infecției cu HIV sau al afecțiunilor care se regăsesc la membrii familiei, fiind convinși că, mai devreme sau mai târziu, vor suferi și ei de aceeași boală. Diagnosticul poate fi aplicat și celor care au simptome, dar a căror gravitate nu este atât de mare precum este îngrijorarea și temerea că se poate întâmpla tot ce e mai rău.

Cei cu fobie de boală cred cu tărie că orice simptom fizic pe care îl experimentează, fie el chiar minor și neînsemnat, indică o afecțiune medicală severă, astfel încât merg în permanență la medic și se investighează neîncetat. O persoană cu anxietate de sănătate poate fi convinsă că o simplă durere de cap este semnul unei tumori cerebrale, solicitând investigații suplimentare pentru a-și confirma sau infirma teama. În același mod, o răceală însoțită de tuse poate fi interpretată eronat ca semn al unei tumori pulmonare, o înțepătură în zona toracică poate fi considerată un semn de infarct miocardic sau o inflamație semn al infectării cu HIV. (1)

Boala se poate manifesta și în lipsa simptomelor, când, din cauza unor traume anterioare, pacientul se teme ca nu cumva să se îmbolnăvească, drept urmare merge la control și în lipsa oricăror acuze. Problemele pe care le ridică acești pacienți sunt adesea legate de faptul că interpretează într-un mod exagerat gravitatea simptomelor pe care le au, solicită investigații amănunțite și costisitoare, de care în final se îndoiesc, persistând în convingerea că au o boală gravă și nu acceptă că problema lor este una de natură psihică. Viața li se transformă într-o continuă luptă cu o boală închipuită.

Epidemiologie

Nu există studii foarte clare în ceea ce privește prevalența bolii. Unii estimează că un procent de aproximativ 4-6% din populație suferă de fobie de boală, la fel ca în cazul tulburării hipocondriace, alții afirmă că procentul poate ajunge la valori de până la 15%. Studii recente arată că aproximativ 10% din vizitele la medic au la bază o temere de îmbolnăvire și nu o boală reală. Afecțiunea este mai frecventă la vârstnici, decât la tineri, dar nu se înregistrează diferențe semnificative pe sexe, condiție socială, status marital sau nivel educațional. (2)

Simptomatologie

Pacienții cu anxietate de sănătate au convingerea falsă că suferă sau vor suferi de o boală gravă. Simptomele pe care le prezintă sunt absente sau minime, dar exagerate. Durata simptomelor trebuie să fie de cel puțin 6 luni, să afecteze integrarea și activitățile cotidiene ale bolnavului, iar examinările medicale să nu arate nimic patologic.

La început, persoanele cu anxietate de sănătate pot părea niște pacienți model, preocupați de prevenția sau diagnosticarea în stadii incipiente a anumitor afecțiuni. Cu timpul, atât medicul, cât și persoanele din anturajul celui afectat observă că preocuparea lui în acest sens este exagerată, pacientul manifestând o teamă permanentă de a nu se îmbolnăvi și o neîncredere chiar și atunci când analizele sunt negative. Viața sa devine organizată doar în jurul preocupării de a se investiga. Cheltuielile pentru analize se ridică la sume mari, iar faptul că medicul îi dă asigurări că nu are de ce să se teamă, în loc să îl liniștească și să îi scadă anxietatea, îl duc cu gândul că boala lui există cu siguranță, dar a scăpat diagnosticării, astfel încât cercul vicios teamă-investigații se reia neîncetat.

Pacientul va cere cât mai multe opinii medicale și investigații costisitoare, precum explorări RMN, CT, ecocardiografii sau chiar explorare chirurgicală. (3) Vizitele la medic și testele efectuate vor fi în număr mare, de multe ori pentru aceeași boală închipuită, iar de regulă pacientul tinde să evite locurile sau obiectele de unde crede că sunt șanse mari să contacteze vreo boală. (2) Rezultatele negative nu vor fi asociate cu lipsa bolii, ci cu convingerea că actul medical nu a fost de calitate, medicul a fost slab pregătit sau boala de care suferă este atât de rară încât metodele de explorare existente în prezent nu sunt capabile să o descopere. (1)

Există și o categorie dintre acești pacienți care, convinși fiind de existența unei boli, evită și refuză vizita la medic, de teamă că doctorul le va confirma un diagnostic nefericit. Nici acest comportament nu este unul de dorit, încât pot exista afecțiuni reale, ale căror diagnosticare să fie făcută cu întârziere din cauza evitării controalelor medicale. (3)

Cea mai mare parte a pacienților cu anxietate de sănătate însă își va petrece majoritatea timpului analizându-și corpul, notând fiecare semn nou apărut, pentru a-l putea asocia cu o afecțiune. De multe ori, îi roagă pe membrii familiei să îi asiste în căutarea și inventarierea oricărei noi zgârieturi, roșeți, usturimi sau nodul. Teama că orice semn corporal sau simptom poate fi un semnal al existenței bolii crește și mai mult nivelul de anxietate. Emisiunile televizate despre anumite afecțiuni sau citirea de articole pe diverse teme medicale îi poate face pe cei cu fobie de boală să se identifice cu unele dintre simptomele descrise și să fie convinși că, la rândul lor, suferă de boala în cauză. Nu simptomele în sine sunt cele care deranjează un astfel de pacient, ci semnificația pe care ar putea-o avea acestea. (1)

Etiologie

În ciuda faptului că etiologia bolii nu este complet elucidată, se pot identifica o serie de factori de risc și factori declanșatori pentru anxietatea de sănătate. Un membru al familiei cu o boală severă, moartea unei persoane apropiate răpusă de o boală gravă, afecțiuni severe în antecedente, toate acestea pot determina declanșarea unei anxietăți marcate în ceea ce privește starea de sănătate. (1) Trecerea printr-o perioadă stresantă, pierderile în trecut, dezamăgirile, stima de sine scăzută, relațiile conflictuale, un mediu familial ostil sau tipul de personalitate pot avea impact asupra dezvoltării tulburării . Uneori, anxietatea de sănătate poate fi parte dintr-o tulburare depresivă sau dintr-o tulburare anxioasă generalizată. (3) Ceea ce este cert este că în spatele acestei afecțiuni stă teama persoanei afectate de a se confrunta cu datoriile și obligațiile zilnice și vulnerabilitatea lui psihică, astfel încât rolul de bolnav este poarta sa de scăpare. (4)

Pentru a vă putea autoevalua dacă suferiți de o preocupare excesivă pentru investigarea stării de sănătate, vă propunem următorul mini-chestionar:
1. Aveți convingerea că este posibil să suferiți de o boală gravă? Această temere durează de cel puțin șase luni?
2. Preocuparea pentru investigarea sănătății vă provoacă disconfort sau anxietate?
3. Această preocupare are un impact negativ asupra vieții de familie, profesiei sau integrării sociale?
4. Simțiți nevoia de a vă autoexamina sau autodiagnostica în permanență?
5. S-a întâmplat să nu aveți încredere într-un diagnostic medical sau să nu fiți convins de starea de sănătate bună nici chiar atunci când doctorul v-a dat asigurări că totul este în ordine?
6. Simțiți nevoia de a primi reasigurări în permanență din partea medicilor, a familiei sau a prietenilor că starea dumneavoastră de sănătate este bună, chiar dacă nu sunteți pe deplin convinși de acest lucru?
Un răspuns afirmativ la majoritatea întrebărilor poate însemna că este prezentă o preocupare excesivă pentru starea de sănătate. (1)

Diagnostic diferențial

Anxietatea de sănătate este o afecțiune care adesea scapă diagnosticării. De multe ori, toată atenția se îndreaptă spre găsirea unei cauze care să justifice îngrijorarea pacientului, neglijându-se astfel probabilitatea ca boala să fie de natură psihică.

Pentru stabilirea diagnosticului de anxietate de sănătate trebuie să se excludă întâi existența oricărei boli a organelor interne. După ce s-au efectuat teste specifice acuzelor pe care le are fiecare pacient, trebuie să se ia în calcul alte tulburări de natură psihiatrică asemănătoare. Aceste tulburări fac parte, alături de anxietatea de sănătate, din clasa tulburărilor somatoforme și au în comun faptul că o problemă de natură psihologică îmbracă o formă de manifestare fizică, fără a fi găsită vreo afectare a unui organ în urma explorărilor efectuate. Medicul psihiatru este cel care stabilește dacă diagnosticul este cel de anxietate de sănătate sau afecțiunea face parte dintr-o altă categorie asemănătoare. Astfel, celelalte tulburări somatoforme, care trebuie luate în discuție atunci când se stabilește diagnosticul, sunt:

• hipocondria – are debutul de regulă înaintea vârstei de 30 de ani. Se aseamănă cu precedenta prin faptul că în urma investigațiilor medicale nu se înregistrează nicio anomalie. În cazul hipocondriei, pacientul este mult mai centrat pe acuzele pe care le are, este mai preocupat de disconfortul pricinuit, iar simptomele de care se plânge sunt mai multe la număr, spre deosebire de anxietatea de sănătate, unde simptomele sunt minime sau absente.
• Tulburarea de conversie – pacienții care trec prin perioade traumatizante mimează, nu neapărat în mod conștient, simptomele unei anumite patologii, pentru a capta atenția anturajului, fiind astfel o metodă de a face față unei situații intolerabile din punct de vedere psihic.
• Tulburarea algică – pacientul resimte permanent o durere, care este simptomul primar, a cărei declanșare și persistență este în corelație cu situații stresante. Durerea are o intensitate suficient de mare încât justifică atenție medicală.

Căutarea permanentă a unei boli sau simptomele de intensități variate pot să apară și în tulburarea dismorfică corporală, tulburare depresivă sau anxioasă, tulburarea de panică, tulburare delirantă, tulburarea obsesiv – compulsivă, de care anxietatea de sănătate trebuie diferențiată sau cu care coexistă (4).

Tratament

Trebuie înțeles că pacienților cu anxietate de sănătate nu le este suficient a li se infirma existența vreunei boli de organ, ci că, în primul rând, au nevoie de un anumit nivel de confort psihic și de un climat psiho-protectiv.

Folosirea unor expresii nefericite precum „simptomele dumneavoastră nu pot fi explicate”, „simptomelor dumneavoastră nu li se găsește cauza” sau „nu aveți nimic” nu fac decât să întărească convingerea bolnavului că suferința lui este prezentă și gravă și că nimeni nu este în stare să o diagnosticheze. Tulburarea, chiar dacă nu este una a vreunui organ, este de natură psihică și este cât se poate de reală. Pe lângă starea de confort psihic care trebuie asigurată pacientului, acesta trebuie ajutat să nu se mai concentreze doar asupra temerilor sale, ci la lucrurile din jur și la acțiunile care îi fac plăcere. În tratamentul anxietății de boală se pot implica medicul psihiatru, psihologul sau psihoterapeutul.

Medicul psihiatru trebuie să stabilească o relație de încredere cu pacientul și să nu îl încurajeze în dorința de a se investiga de nenumărate ori. Numărul examenelor medicale trebuie să fie minimalizat și raționalizat. (4)
Odată ce medicul a stabilit diagnosticul de anxietate de sănătate și s-au exclus toate celelalte cauze medicale care ar putea explica temerile pacientului, trebuie stabilit dacă anxietatea de sănătate este de sine stătătoare sau însoțește o altă tulburare psihiatrică, caz în care trebuie aplicat tratament specific, alături de suport psihologic și psihoterapeutic pentru identificarea și îndepărtarea factorului psiho-traumatizant declanșator.

Persoanele cu fobie de boală trebuie ajutate să treacă peste acest comportament costisitor și destructurant. În acest sens, se poate apela cu succes la terapia cognitiv-comportamentală, pentru identificarea situațiilor și gândurilor care provoacă și întrețin anxietatea. Psihoterapeutul trebuie să ajute pacientul să interpreteze corect simptomele de care suferă și să aibă o viziune mai realistă și echilibrată asupra noțiunii de boală. Alături de pacient, psihoterapeutul va lucra în sensul identificării situației traumatizante care declanșează simptomele sau teama de boală, va propune metode prin care pacientul să reușească să facă față acesteia și să aibă o viață activă, care să nu fie organizată în jurul anxietății sale.

Pentru cei cărora terapia cognitiv-comportamentală nu li se potrivește, se pot încerca alte tipuri de metode psihoterapeutice, adaptate la particularitățile fiecăruia (psihoterapie de grup - grupuri omogene, formate din pacienți care suferă de aceeași teamă - sau individuală, hipnoza etc).

Alegerea metodei cele mai potrivite se face după o anamneză riguroasă și o cunoaștere detaliată a cazului de către specialistul implicat în tratament. A nu se uita că pacientul însuși dispune, în interiorul său, de toate metodele de a se vindeca și că, prin ajutorul din partea specialiștilor, trebuie să își găsească forța interioară de a-și depăși temerile adesea nefondate.