Anxietate

Anxietatea poate fi definită ca o teamă acaparatoare ce interferează cu activitatea de zi cu zi a persoanei afectate. Uneori se poate descrie şi ca o frică persistentă apărută în contexte în care majoritatea oamenilor nu ar resimţi-o deloc.

În literatura de specialitate există sintagma „teamă fără obiect” menită să caracterizeze acest simptom. Distincţia între anxietate şi frică este realizată prin faptul că anxietatea reprezintă teama faţă de un eveniment posibil (proiecţia în viitor), pe când frica se referă la reacţia faţă de un pericol iminent, real sau perceput. Este cuprinsă în cadrul mai multor afecţiuni psihiatrice dintre care se pot menţiona:

• tulburarea de anxietate generalizată;
  
• tulburarea de panică;
  
• tulburarea de anxietate socială;
  
• mutismul selectiv (dificultatea de a comunica în diverse medii);
  
• anxietatea de separaţie;
  
• fobii specifice;
  
• tulburarea obsesiv-compulsivă;
  
• tulburarea post-traumatică de stres.

Anxietatea se manifestă în situaţii precum interacţiuni sociale sau condus, starea celui afectat fiind descrisă prin gânduri invazive, de necontrolat. Statistic, femeile sunt mai afectate decât bărbaţii şi stările anxioase debutează în intervalul 35-55 ani.  

La copii, frecvenţa acestui simptom este de 1/8 şi repercusiunile sunt reprezentate de performanţe slabe la învăţătură şi în relaţiile sociale. La polul opus, la vârstnici, tulburările anxioase sunt printre cele mai comune afecţiuni psihiatrice şi literatura de specialitate afirmă că majoritatea sunt asociate evenimentelor traumatice.

Trebuie totuşi menţionat că, în forme moderate, anxietatea nu reprezintă o problemă de sănătate mintală, ci este o modalitate prin care organismul reacţionează la o situaţie cauzatoare de stres. [1], [2], [3]

Cauze şi mecanisme de producere

Există mai mulţi factori care reprezintă fundamentul anxietăţii:

• factori biologici: activitate crescută în ariile cerebrale implicate în comportament şi emoţii; dezechilibrul balanţei serotonină-noradrenalină la nivel cerebral (neurotransmiţători implicaţi în controlul stărilor emoţionale);
  
• factori genetici: predispoziţie semnificativ crescută la persoanele cu cazuri în familie;
  
• perturbări ce intervin în echilibrul substanţelor chimice cerebrale;
  
• personalitatea pacientului;
  
• evenimente de viaţă (violenţă domestică, alte tipuri de abuzuri);
  
• medicaţia: prescrisă în afecţiunile psihiatrice, steroizi, antimalarice şi consumul de droguri;
  
• tulburări generate de consumul necorespunzător de alcool, cofeină, zahăr.

Mecanismele de producere vizează mediatorii chimici de la nivelul sistemului nervos: noradrenalină, serotonină, dopamină, acid gamma-aminobutiric (GABA) şi hormon eliberator de corticotropină (CRH). De simptomele şi semnele fizice este răspunzătoare activitatea crescută a sistemului nervos simpatic. Zonele corticale unde s-au observat modificări sunt reprezentate de: regiunea hipocampului, zona parahipocampică, amigdala cerebrală, lobul temporal şi cortexul prefrontal. [4], [5], [6]

Afecţiuni în care anxietatea este simptom

În continuare, vor fi prezentate pe scurt principalele tulburări psihiatrice în care anxietatea este simptom central:

Tulburarea anxioasă generalizată

Se caracterizează prin faptul că bolnavul are senzaţia că urmează să se întâmple un eveniment catastrofal. Temerile sunt stresante, îngrijorătoare şi incontrolabile. Ca frecvenţă, teama este aproape zilnică pentru cel puţin 6 luni. Frica distrage individul de la activităţile cotidiene şi, alături de aceasta, apar şi alte simptome fizice sau psihice precum: insomnie, tulburări digestive, nelinişte, oboseală marcată, dificultăţi de concentrare, ameţeală, palpitaţii, senzaţie de sufocare, stare de rău.

Înainte de stabilirea diagnosticului şi începerea tratamentului corespunzător trebuie excluse două situaţii cu simptomatologie similară, şi anume: anemia (prin deficit de fier sau de vitamine B9, B12) şi hipertiroidismul. De asemenea, orice comorbiditate psihiatrică (depresie, consum exagerat de alcool) trebuie tratată înainte de a începe tratamentul pentru tulburarea de anxietate generalizată.

Atacurile de panică şi tulburarea de panică

Tulburarea de panică se manifestă prin episoade bruşte şi repetate de atacuri de panică, acestea fiind succedate şi de teama repetării unui nou episod. Agorafobia este complicaţia care poate însoţi această afecţiune psihiatrică.

Tulburarea obsesiv-compulsivă

Este descrisă prin gânduri sau comportamente ce par imposibil de controlat. Obsesiile sau compulsiile reprezintă simptomul principal.

fobia

Reprezintă frica nerealistă şi exagerată faţă de un obiect, activitate, situaţie care, în mod normal, nu cauzează niciun pericol. Cele mai comune fobii sunt frica de: avion, animale sau înălţime. Evitarea acestora nu face decât să alimenteze fobia. Cauzele sunt reprezentate de evenimente traumatice sau experienţa unui atac de panică.

Tulburarea de anxietate socială

Se manifestă prin teama debilitantă că persoanele din jur nu vor accepta persoana care suferă de acest tip de anxietate. Este considerată cea mai comună tulburare de anxietate. Uneori este denumită şi timidate extremă. Sentimentul de „trac în faţa publicului” este exemplul cel mai elocvent. Cauzele sunt reprezentate de o combinaţie de factori genetici, biologici şi traumatici. Apare mai frecvent în adolescenţă şi la adulţii tineri. Persoanele cu părinţi foarte protectori sunt mai predispuse spre a dezvolta o astfel de tulburare.

Tulburarea post-traumatică de stres

Este o tulburare anxioasă extremă survenită în urma unui eveniment traumatizant care a ameninţat viaţa pacientului. Poate fi perceput ca un atac de panică, singura diferenţă fiind reprezentată de faptul că rareori se diminuează.
Această formă de nelinişte copleşitoare este tratabilă, însă numărul persoanelor diagnosticate şi tratate corespunzător este încă scăzut.

Anxietatea de separaţie

Este reprezentată de sentimentul de anxietate persistentă şi excesivă corelat cu despărţirea de o persoană faţă de care individul a manifestat un ataşament exagerat. Este mai frecvent la copii.

Consecinţele anxietăţii sunt reprezentate de: probleme de concentrare, iritabilitate, anticiparea a ceea ce este mai rău, urmărirea oricărui semn care ar putea cauza pericol, sentimentul de cap gol. Alături de simptomele mentale, se asociază şi anumite manifestări fizice precum:

• tahicardie;
• transpiraţii;
• tulburări digestive;
• nevoia imperioasă de a urina;
• diaree;
• senzaţie de sufocare (dispnee);
• tremor;
• tensiune musculară;
• cefalee (dureri de cap);
• insomnii.

Complicaţiile anxietăţii sunt reprezentate de: tulburările de somn, depresia, scăderea apărării imune; consum exagerat de tutun, alcool sau droguri; modificarea dinamicii sexuale. În egală măsură poate afecta viaţa cotidiană: menţinerea unei slujbe; menţinerea şi dezvoltarea de noi relaţii; incapacitatea de relaxare şi petrecere a timpului liber. [2], [3], [6], [7]

Metode de tratament

Tratamentul este reprezentat de combinaţia între psihoterapie şi terapia medicamentoasă. Răspunsul la tratament este prompt. Metodele psihoterapeutice la care se poate apela sunt terapiile comportamentale care se concentrează pe comportament mai degrabă decât pe conflicte psihologice sau tulburări din trecut. Psihoterapia cognitiv comportamentală este una dintre terapiile de elecţie cu rezultate vizibile după 12-16 săptămâni. Prin intermediul acesteia, bolnavul este implicat în procesul terapeutic, deţine un sentiment de control şi învaţă strategii utile în cazul în care, pe viitor, mai apar fenomene anxioase. Psihoterapia cognitiv comportamentală presupune ca pacientul să se canalizeaze asupra gândurilor generatoare comportamentului de tip anxios. Scopul terapiei este acela de a identifica şi de a anula modelele comportamentale şi de gândire capabile să alimenteze anxietatea.

O altă modalitate de confruntare a anxietăţii este terapia prin expunere, aceasta vizând reducerea fricii şi a neliniştii caracteristice anumitor boli sau evenimente. Implică confruntarea temerilor într-un mediu sigur şi controlat. Pentru creşterea controlului se recurge la exerciţii de imaginaţie cât mai realiste. Mecanismul psihologic asupra căruia acţionează această metodă este reprezentat de confruntarea cu frica fără a fi rănit, fapt ce duce la scăderea graduală a anxietăţii.

Medicaţia presupune administrarea de benzodiazepine şi antidepresive. Eficienţa maximă este atinsă atunci când tratamentul medicamentos se asociază cu terapia comportamentală şi exerciţiile de auto-ajutoarare. Este utilizată mai mult pe termen scurt pentru a reduce simptomele exagerate provocate de anxietate decât pentru a înlătura cauza.

Antidepresivele utilizate sunt reprezentate de: inhibitorii selectivi de recaptare ai serotoninei (sertralină, escitalopram, fluoxetină) şi inhibitorii selectivi de recaptare ai serotoninei şi ai noradrenalinei (venlafaxină, duloxetină). Inhibitorii selectivi de recaptare ai serotoninei cresc nivelul serotoninei la nivel cerebral. Efectele adverse cele mai întâlnite sunt reprezentate de: greaţă, reducerea libidoului, tulburări de vedere, ameţeală, diaree sau constipaţie, gură uscată, pierderea apetitului, transpiraţii, agitaţie, letargie, insomnie. Inhibitorii selectivi de recaptare ai serotoninei şi noradrenalinei cresc nivelul acestor două substanţe la nivel cerbral. Reacţiile adverse sunt similare celor produse de inhibitorii selectivi de recaptare ai serotoninei.

Benzodiazepinele (diazepam, lorazepam, alprazolam) sunt foarte eficiente, însă, din cauza riscului de instalare a dependenţei şi a unui sindrom de abstinenţă grav, nu se recomandă administrarea decât pentru perioade scurte de timp. Efectul anxiolitic apare după 30-90 minute de la adminsitrare, iar dependenţa apare dacă tratamentul are o durată mai lungă de 4 săptămâni. În privinţa reacţiilor adverse s-au constatat: letargie, tulburări de concentrare, cefalee, tremor, scăderea libidoului.

În tratamentul tulburărilor care au ca simptom anxietatea se mai poate administra pregabalină, un anticonvulsivant folosit în tratamentul epilepsiei. De asemenea, şi beta-blocantele (propranolol, atenolol) s-au dovedit eficiente în tratarea simptomelor fizice provocate de anxietate. [1], [3], [4], [6]

Elemente de auto-ajutorare şi sfaturi pentru apropiaţi

Elemente de auto-ajutorare

Confruntarea gândurilor negative

• scrierea temerilor (este mai dificil să scrii despre un lucru decât să te gândeşti la el, astfel că această metodă poate duce la dispariţia mai rapidă a fricilor);
  
• crearea unei perioade rezervate gândurilor anxioase (10 minute în fiecare zi în care persoana să se gândească numai la gândurile negative, ulterior acestea trebuind îndepărtate sau, dacă apar, trebuind scrise pe hârtie şi contramandate până în momentul perioadei rezervate gândurilor anxioase);
  
• acceptarea necunoscutului (lipsa de siguranţă în legătură cu un eveniment, aceasta nefăcând viaţa mai predictibilă);
  
• discutarea problemelor cu o persoană de încredere.

Grijă pentru propria persoană

• tehnici de relaxare: meditaţie, relaxare musculară progresivă, respiraţie profundă;
• adoptarea unor obiceiuri de hrană sănătoase (reducerea glicemiei poate facilita apariţia anxietăţii);
• reducerea consumului de alcool şi de nicotină;
• efectuarea de exerciţii fizice regulate (minimum 30 de minute de exerciţii zilnice sau aproape zilnice);
• alocarea de timp suficient pentru somn (somnul insuficient exacerbează gândurile şi sentimentele anxioase).  

Sfaturi pentru prieteni şi familie:

• empatie cu suferinţa persoanei afectate;
  
• încercarea de a nu presa persoana să vorbească despre temerile sale;
  
• oferirea sprijinului;
  
• acumularea de informaţii despre anxietate;
  
• încurajarea persoanei de a căuta ajutor;
  
• grijă pentru sine (să nu se lase copleşit de problemele persoanei anxioase). [7], [8]