Antracoza

Antracoza (numită și „plămânul negru”) este o boală care apare în urma inhalării prafului de cărbune și grafit pe o perioadă îndelungată (tipic, în jur de 20 ani).

Antracoza este încadrată ca o boală profesională (pneumoconioză), deoarece minerii sunt cei la care se întâlnește cel mai frecvent, din cauza expunerii la factorii declanșatori, însă apare în forme ușoare și la persoanele care locuiesc în orașe mari cu aer poluat. [1, 3, 4]

Cauze și factori de risc

Particulele de praf inhalate se comportă diferit în funcție de diametru, formă și densitate. De asemenea, în mecanismele în care sunt implicate particulele de praf inhalate intervin și factori interni ai organismului, precum modul de curgere a fluxul de aer, ramificarea bronhiilor și alte patologii respiratorii asociate. Aceste particule se pot comporta în trei moduri diferite:

• impact cauzat de inerție - în cazul în care direcția sau viteza fluxului de aer se modifică, atunci particulele se comportă precum o mașină care intră cu viteză prea mare în curbă, ieșind din decor; particulele se lovesc de pereții bronhiilor;
• sedimentare - sub influența gravitației, particulele se depun cu o viteză proporțională cu densitatea și pătratul diametrului lor;
• difuziune - particulele mai mici capătă o anumită mișcare sub influența factorilor înconjurători reprezentați de moleculele de gaz.

Particulele se pot dispune la nivelul alveolelor în cazul în care au un diametru între 1 și 5 microni, densitate aproximativ egală cu cea a apei și formă sferică, pe când cele care se depun la nivelul bronhiilor au densitate și diametru mai mare. Acestea din urmă sunt eliminate prin mișcarea cililor dinspre alveole spre exterior. Unele dintre particulele mici pot ajunge în alveole fără să se depună la acest nivel, urmând să fie eliminate prin expir sau prin spută.

Există o diferență de depunere la nivel pulmonar a particulelor inhalate. Ca urmare a faptului că bronhia dreaptă urmează traiectul traheei, că este mai scurtă decât bronhia stângă și că transportă o cantitate relativ mai mare de aer decât aceasta din urmă, la nivelul plămânului drept se depune mai mult praf inhalat.

Pentru ca particulele de praf inhalate să determine acest tip de pneumoconioză este necesar ca ele să ajungă la nivelul interstițiului pulmonar. Există două procese care au rolul de a elimina aceste particule: mișcarea cililor de la nivelul epiteliului respirator, acțiune care determină eliminarea particulelor “stabilite” la nivelul bronhiilor și clearance-ul alveolar, care este realizat în mare parte de macrofage care vor elimina particulele „stabilite” la nivel alveolar pe două căi: prin tractul respirator până la nivelul faringelui sau pe cale limfatică până la ganglionii situați în apropiere.

Totuși, aceste două modalități de „curățare” nu sunt eficiente în proporție de 100%, astfel încât cantitatea mică de praf rămasă și care ajunge la nivelul interstițiului pulmonar este cea care cauzează boala. Mecanismul de producere constă în traversarea epiteliului alveolar de către particulele inhalate, de aceea, cu cât epiteliul alveolar este mai afectat, cu atât cantitatea care ajunge la nivel interstițial este mai mare. Macrofagele situate la nivelul interstițiului pulmonar, având rolul de a fagocita aceste particule, de a le elimina și de a elibera citokine care stimulează reacția inflamatorie adiacentă, au tendința de a se aglomera în jurul țesutului limfoid de la acest nivel, astfel încât antracoza are caracteristice leziuni de tip focal, nodulare, cu o cantitate mare de colagen în structura lor. Totuși, există particule de praf și în afara acestor zone „fixe”, care sunt ingerate și eliberate de macrofage în cadrul unui ciclu constant.

Din punct de vedere al dispoziției, leziunile sunt mai frecvente și mai bine dezvoltate la nivelul lobilor pulmonari superiori deoarece aceștia sunt mai bine aerați, spre deosebire de lobii bazali.

În urma acestor leziuni pot apărea:

• emfizem focal;
• distrugerea arhitecturii parenchimului pulmonar;
• obstrucție în calea fluxului de aer;
• alterarea funcționalității plămânilor.

Intensitatea acestor manifestări este variabilă la fiecare bolnav.

Există două forme ale antracozei:

• forma simplă - în cadrul ei apar noduli izolați, este asimptomatică și poate fi întâlnită și la cei care locuiesc în orașe mari, cu aer poluat; o radiografie toracică poate stabili gravitatea și extinderea leziunilor;
• forma complicată - în cadrul ei apare confluarea nodulilor cu formare de mase de culoare neagră, de consistență cauciucată; evoluția acestora poate fi spre distrugerea vascularizației și a ramificațiilor respiratorii înconjurătoare sau spre formare de cavități în parenchimul pulmonar; de asemenea, mai poate apărea fibroza masivă progresivă ce se poate dezvolta chiar dacă expunerea la factorii dăunători a încetat.

Fibrozarea extensivă duce la alterarea funcționalității pulmonare. Aceasta poate determina o susceptibilitate crescută a bolnavului la boli autoimune precum artrita reumatoidă (antracoza asociată cu artrită reumatoidă formează sindromul Caplan). [1, 3, 4]

Semne și simptome

Forma simplă de antracoză este, de obicei, asimptomatică, dar se poate manifesta uneori prin dispnee și tuse cronică, aceasta din urmă putând persista și după încetarea expunerii la factorii dăunători. Pot apărea și semne cauzate de patologii asociate, precum emfizemul determinat de fumat, ce trebuie diferențiate de cele determinate de antracoză.

Forma complicată este caracterizată de dispnee progresivă, tuse cronică însoțită de expectorație de culoare neagră ce apare atunci când se rupe un nodul, afectarea funcționalității plămânilor, hipertensiune pulmonară ce evoluează spre hipertrofie ventriculară dreaptă și insuficiență respiratorie.[1, 3]

Diagnostic

• istoric de expunere la praf de cărbune și grafit;
• examen fizic;
• radiografie toracică/CT toracic - apar opacități sau noduli mici, rotunzi, cu dispunere difuză; dacă apare un nodul cu diametrul mai mare de 10mm, atunci diagnosticul este orientat spre forma complicată a antracozei (fibroza masivă progresivă);
• radiografia nu oferă informații specifice, mare parte dintre formațiunile descoperite și catalogate drept noduli de antracoză se dovedesc a fi de altă natură, de exemplu, tumorală sau cicatriceală;
• CT-ul toracic oferă informații mai specifice decât radiografia, fiind mai de ajutor în stabilirea cât mai exactă a unui diagnostic;
• teste funcționale pulmonare - nu sunt folosite în scop diagnostic, dar sunt utile în stabilirea funcționalității pulmonare în cazul în care pacientul cu antracoză dezvoltă sindrom respirator obstructiv, sindrom respirator restrictiv sau sindrom respirator mixt (restrictiv-obstructiv);
• testul cutanat la tuberculină - se realizează pentru că expunerea este de obicei atât la praf de cărbune și grafit, cât și la siliciu; dacă rezultatul este pozitiv, atunci se fac cultură și citologie din spută, CT toracic și bronhoscopie pentru confirmarea diagnosticului de tuberculoză. [1, 2]

Tratament

Tratamentul este rareori necesar în cazul formei simple de antracoză și este nespecific.
Se administrează oxigen suplimentar în cazul în care pacientul prezintă hipertensiune pulmonară sau hipoxemie. [1, 2]

Recomandări

Se recomandă în principal încetarea expunerii la praf de cărbune și grafit. De asemenea, oprirea fumatului și vaccinarea împotriva infecțiilor respiratorii sunt indicate. [1]