Anorexia nervoasa

La modul general, tulburarea alimentară este descrisă drept adoptarea unor comportamente alimentare anormale sau ciudate, ce au ca substrat o tulburare psihologică.

Confrom DSM-5 (Manualul de Diagnostic și Clasificare Statistică a Bolilor Mintale, ediția a 5-a), tulburările alimentare sunt reprezentate de mai multe entități clinice, dintre care cele mai importante sunt reprezentate de:

• anorexia nervoasă;
• bulimia nervoasă;
• mâncatul compulsiv;
• tulburările de restricție sau de evitare a alimentării;
• tulburările alimentare nesecifice;
• alte tulburări alimentare specifice;
• sindromul pica;
• tulburările de ruminare. [1], [2]

Anorexia este o tulburare alimentară caracterizată prin scădere în greutate inadecvată vârstei sau prin dificultatea de a menține masa corporală pentru înălțimea, vârsta și statura persoanei. Literatura de specialitate atrage atenția asupra a două tipuri de anorexie: cea restrictivă și anorexia evacuatorie (folosirea diureticelor și a laxativelor pentru a îndepărta surplusul de hrană și lichide). Principalul mecanism care stă la baza acestei tulburări psihiatrice este reprezentat de devalorizarea imaginii de sine. [1], [2]

La persoanele care suferă de anorexie nervoasă se remarcă o restricție a numărului zilnic de calorii ingerate și a tipurilor de alimente consumate. Totodată, indivizii afectați pot recurge la efectuarea de exerciții fizice compulsive, provocarea vomei și a defecației și, poate paradoxal, chiar la mâncatul compulsiv. [3]

Distincția între o dietă normală și una tipică persoanelor care suferă de anorexie nervoasă este dată de următorii factori:

• scopul unei diete normale este acela de a menține greutatea corporală sub control;
• într-o dietă normală, stima de sine nu este formulată doar pe greutate și aspect fizic;
• dieta normală este privită ca un mod de îmbunătățire a stării de sănătate și a aspectului fizic;
• pierderea în greutate prin dieta normală se poate realiza într-un mod apreciat ca fiind sănătos. [1]

Epidemiologie

Afecțiunea nu ține cont de vârstă, sex, orientare sexuală sau etnie. Statisticile au indicat faptul că 0. 3-0. 4% dintre femeile tinere vor suferi de această tulburare psihică și 0. 1% dintre bărbați vor întruni criteriile pentru diagnosticul de anorexie nervoasă. Alți specialiști consideră că boala debutează cu mai mare probabilitate în perioada pre-adolescenței sau în primii ani ai maturității. Un studiu din 2012 a semnalat faptul că boala se va întâlni la 0. 9-2% dintre femei și la 0. 1-0. 3% dintre bărbați. Formele atenuate ale anorexiei nervoase apar la 1. 1-3. 3% dintre adolescente. [2], [3], [4]

De asemenea, se consideră că tulburările de apetit au cea mai înaltă rată de mortalitate dintre toate afecțiunile mintale. Alte statistici au indicat faptul că 1 din 5 decese provocate de anorexie este ca urmare a suicidului. [2], [3], [4]

În egală măsură, anorexia este privită ca a treia cea mai comună afecțiune cronică la tineri după astmul bronșic și diabetul zaharat de tip I. Anorexia a fost corelată cu rate de deces în rândul tinerilor de 10 ori mai crescute decât în cazul grupurilor unde boala nu este prezentă. [3]

Clasic, femeile și fetele erau mai frecvent diagnosticate cu anorexie nervoasă, însă, în ultimii ani, boala tinde să aibă un impact mai crescut asupra bărbaților. Astfel, bărbații reprezintă circa 25% dintre indivizii cu anorexie nervoasă, diagnosticul lor stabilindu-se tardiv din pricina prejudecăților sociale legate de afecțiunile emoționale, la modul general, și a celor de comportament alimentar, în mod particular. În privința anorexiei subclinice, datele statistice indică un echilibru de apariție între cele două sexe. [3], [5]

Merită a fi subliniat faptul că nu este absolut necesar ca persoana bolnavă să fie subnutrită pentru a primi diagnosticul de anorexie nervoasă, tulburarea putându-se întâlni și la persoane cu o masă corporală crescută. [3]

Mecanisme psihopatologice și fiziopatologice

La suprafață, afecțiunea își are originea în dorința de a nu fi gras și de a-și menține greutate corporală iîn limite normale. Însă, fundamentul este reprezentat de stima de sine redusă, imaginea asupra sinelui neconformă cu realitatea și imposibilitatea de control al sentimentelor. [5]

În plus, deși poate fi privită ca o tulburare emoțională centrată pe alimentație, mulți cercetători sunt de părere că, de fapt, reprezintă o încercare de a face față perfecționismului și, astfel, de a controla câștigul ponderal prin reglarea strictă a consumului de alimente și a greutății corporale. Stima de sine la această categorie de pacienți se bazează pe cât de slabi sunt. Anorexia nervoasă este precedată, de obicei, de un eveniment traumatic și este adesea acompaniată de alte tulburări emoționale. Este de menționat faptul că la unele persoane devine o patologie cronică, posibil să se extindă pe toată durata vieții. [6]

Persoanele anorexice consideră că modul în care arată este definitoriu pentru valoarea lor umană. Astfel, scăderea exagerată în greutate este privită dintr-o perspectivă pozitivă. Mulți au impresia că sunt grași și, într-o proporție crescută, vor încerca să ascundă acest fapt prin purtarea de haine largi. În acest sens, comportamentul la care se recurge în mod excesiv este acela de verificare în permanență a propriului corp. Se manifestă adeseori prin: cântăriri repetate, măsurarea circumferinței taliei și a înălțimii, privitul în oglindă. [5]

Persoanele anorexice se pot retarge din relații și vor avea tendința de a se distanța de familie și de prieteni, concomitent pierzându-și interesul pentru activități care odinioară le făceau plăcere. Nu în ultimul rând, modificările apărute vor determina scăderea performanțelor școlare sau profesionale. [5]

Continuarea obiceiurilor legate de scăderea ponderală este generată de satisfacția produsă de control și de succesul în atingerea acestui deziderat. Din punct de vedere psihologic, anorexia reduce anxietatea generalizată și se concentrează în jurul temerii de a mânca. Frica de a nu câștiga în greutate produce evitarea consumului de alimente, astfel că diminuarea anxietății este favorizată de pierderea ponderală. [7]

Fiziologic, a fost observată creșterea eliberării de hormon eliberator de corticotropină odată cu înfometarea, fapt ce conduce la supresia apetitului și, concomitent, la creșterea nivelului de cortizol. Astfel, riscul de osteoporoză va fi din ce în mai mare. Studiile de laborator au indicat și creșterea unui alt hormon, vasopresină, alături de scăderea oxitocinei în lichidul cefalorahidian, ambele corelate cu promovarea tiparelor nesănătoase de gândire. [7]

În plus, anorexia se mai asociază cu scăderea de hormoni gonadali și cu oprirea menstruației. De asemenea, deshidratarea și diminuarea concentrației serice de electroliți, agravate uneori și de vărsăturile provocate sau de utilizarea medicației diuretice, conduc la producerea unor tulburări de ritm cardiac care, în situații extreme pot fi fatale. [8]

Cauze şi factori de risc

Cauzele anorexiei nervoase nu sunt pe deplin elucidate, însă specialiștii sunt de părere că apariția bolii implică un cumul de factori psihologici, de mediu, biologici și genetici. [5]

Factori psihologici

S-a constatat că factorii psihologici au legătură cu anumite trăsături comportamentale sau de personalitate prezente la persoanele care suferă de anorexie nervoasă. Printre cei mai importanți se numără:

• tendința spre depresie sau anxietate;
• dificultățile în gestionarea stresului;
• îngrijorarea excesivă sau teama legată de viitor;
• perfecționismul: atingerea unor țeluri stricte, obositoare;
• sentimente obsesiv-compulsive fără a îndeplini criteriile pentru tulburarea obsesiv-compulsivă: gânduri nedorite, imagini sau nevoi ce-i împing la realizarea unor diverse acte. [2], [4], [5]

Factori de mediu

Principalii factori de mediu implicați în declanșarea anorexiei nervoase sunt debutul pubertății și normele impuse de societatea occidentală. Pubertatea aduce cu sine o serie de transformări, modificările hormonale apărute putând determina sentimente de stres, anxietate sau stimă de sine diminuată. [5], [7]

Mesajele media transmit, în general ideea, că a fi slab este totuna cu a fi frumos. Ideea este adeseori întărită și de faptul că în diverse reviste sau ziare, personajele mondene sunt criticate pentru imprefecțiunile lor corporale. Un alt factor important este presiunea pusă de mediul academic în sensul creșterii nivelului de stres, prin așteptările mari din partea persoanelor și, în egală măsură, șicanele referitoare la aspectul fizic, în particular la greutatea corporală. [5], [6], [7]

Evenimentele stresante de viață precum pierderea locului de muncă, despărțirile, doliul, relațiile familiale dificile pot reprezenta factori în dezvoltarea anorexiei. Nu în ultimul rând, ocupațiile sau hobby-urile în care a fi slab reprezintă un ideal sunt incriminate în producerea anorexiei nervoase. [5], [8]

Sub aceste aspecte, anorexia debutează prin ținerea unei diete care, încet-încet, scapă de sub control. [5]

Factorii biologici și genetici

Modificările legate de funcționarea creierului sau a nivelurilor hormonale pot juca un rol important în declanșarea anorexiei nervoase, însă rămâne neclar dacă ele conduc la producerea afecțiunii sau sunt o consecință a acesteia. [1], [3], [5]

Au fost sesizate schimbări și la nivelul structurilor cerebrale implicate în controlul apetitului sau la nivelul celor care pot conduce la sentimente de anxietate sau de vină în momentul consumului de hrană. Aria centrală medială a hipotalamusului, responsabilă de consumul de hrană, este afectată la această categorie de pacienți, alături de alterarea activității cerebrale în cortexul prefrontal dorsolateral, lobul parietal inferior, girusul cingulat anterior și nucleul caudat. De partea opusă, absența alimentației sau realizarea de exerciții fizice excesive conduc la îmbunătățirea dispoziției. [5], [7]

Adeseori, persoanele care au în istoricul familial tulburări de alimentare, depresie, abuz de substanțe sunt mai predispuse la apariția anorexiei nervoase. Astfel, se consideră că genetica ar putea juca un rol în declanșarea bolii. [5]

În plus, prezența unei tulburări alimentare sau a unei tulburări anxioase în copilărie poate reprezenta un factor de risc pentru declanșarea anorexiei. [4]

Semne și simptome

Principalul simptom este reprezentat de dorința de a scădea în greutate. Acest lucru se face remarcat prin:

• ratarea meselor, consumul redus de hrană, evitarea oricărui tip de mâncare grasă;
• minciuni legate de momentul meselor și despre produsele consumate;
• numărarea obsesivă a caloriilor din mâncare;
• minciuni referitoare la greutatea corporală;
• efectuarea de exerciții fizice excesive;
• apelarea la medicamente care să diminueze apetitul;
• provocarea vărsăturilor;
• ritualuri alimentare secrete sau ciudate (refuzul de a mânca în preajma altora, în locuri publice sau modul ritualistic de a mânca: fragmentarea alimentației și implicare în diverse jocuri cu alimentele). [1], [4], [5]

Criteriile DSM-5 pentru diagnosticul anorexiei nervoase sunt:

• restricționarea numărului de calorii adecvat necesităților organismului, producând o reducere ponderală semnificativă în raport cu vârsta, sexul, sănătatea fizică sau curbele de dezvoltare;
• teama intensă de a nu se îngrășa, în ciuda lipsei aportului alimentar;
• crearea unei imagini eronate în modul în care greutatea sau aspectul fizic sunt percepute de individul care suferă de anorexie; tulburări de percepție referitoare la masa corporală sau aspectul fizic; negarea efectului scăderii ponderale asupra sănătății fizice a individului. [3]

În DSM-5 este prezentă și noțiunea de anorexie nervoasă atipică, aceasta incluzând persoanele care întrunesc criteriile pentru afecțiune, însă nu sunt subnutrite în ciuda pierderilor ponderale semnificative. [3]

În privința semnelor de alarmă, ce pot ridica suspiciunea de boală, acestea sunt reprezentate de:

• ratarea meselor sau adoptarea de scuze frecvente pentru a nu mai mânca;
• consumul doar a anumitor tipuri de alimente;
• refuzul de a mânca în public;
• porționarea mâncării;
• efortul fizic excesiv. [6]

Nu doar scăderea în greutate, absența apetitului alimentar și ritualurile legate de hrană pot indica prezența anorexiei, ci și unele semne indirecte pot ridica suspciunea de boală. În această categorie sunt incluse:

• balonarea sau constipația;
• durerile de cap, senzația de amețeală sau de cap gol;
• sentimentul de oboseală;
• tulburările de gândire, confuzia, tulburările de memorie și de judecată, depresia;
• senzația de frig;
• decolorarea tegumentelor mâinilor și ale picioarelor din cauza circulației periferice afectate;
• uscăciunea pielii, friabilitatea unghiilor și căderea părului;
• osteoporoza și pierederea masei musculare sau a masei adipoase;
• tulburările de somn;
• disconfortul abdominal;
• tulburările de ciclu menstrual;
• tulburările de ritm cardiac;
• hipotensiunea arterială. [5], [6], [7]

În cazul copiilor care se confruntă cu această afecțiune, pubertatea și semnele însoțitoare ale acesteia sunt întârziate. În egală măsură, dezvoltarea globală va fi mult afectată, în special prin greutatea și talia sub limita firească a curbelor de creștere. În cazul femeilor, se poate instala amenoreea. [5]

În unele situații, anorexia nervoasă poate fi fatală. Malnutriția este cea care generează principalele probleme de sănătate, printre care se numără:

• tulburările aparatului osteo-artciular și a sistemului muscular: slăbiciunea musculară, osteoporoza, tulburările de dezvoltare scheletică la copi și adolescenți;
• tulburările de dinamică sexuală: amenoreea, infertilitatea, pierderea apetitului sexual, tulburările erectile;
• probleme ale inimii și ale vaselor de sânge: circulație deficitară, anemii, hipotensiune arterială, insuficiență cardiacă;
• tulburările neuro-psihiatrice: crizele epileptice, tulburările de concentrare sau de memorare;
• alte afecțiuni: afectare renală și hepatică severe, hipoglicemia. [5], [8]

Din perspectiva comorbidităților, se preconizeză că între 33 și 55% dintre cei care suferă de anorexie nervoasă au și o altă afecțiune psihiatrică, de cele mai multe aceasta fiind reprezentată de depresie. Totodată, ½ dintre pacienți suferă de o tulburare anxioasă (fobie socială, tulburare obsesiv-compulsivă). [2], [3]

În paralel, unele persoane pot dezvolta bulimia nervosa. Aceasta se manifestă prin tendința de a mânca excesiv și de a-și provoca ulterior vărsături. Unii bulimici preferă să consume abuziv și laxative pentru a elimina mai repede hrana. [2], [3] [6]

La femeile anorexice însărcinate, prin deficitele complexe produse, anorexia crește riscul pentru: avort, naștere prematură sau greutate redusă a copilului la naștere. În egală măsură, anorexia poate predispune la dificultăți de a rămâne însărcinată. Defectele la naștere au fost și ele observate la copiii pacientelor anorexice. [6]

Diagnostic

Diagnosticul de anorexie nervoasă va fi stabilit de medicul psihiatru. Examenul clinic general și cel pe aparate și sisteme poate aduce informații vitale cu privire la impactul bolii asupra întregului organism. [5], [7]

Un indice de masă corporală (IMC) mai mic cu 15% decât media pentru vârstă, sex sau înălțime va trebui să atragă atenția asupra unui posibil diagnostic de anorexie nervoasă. Valoarea normală a indicelui de masă corporală este cuprinsă în intervalul 18. 9-24. 9. La persoanele care suferă de anorexie nervoasă, acesta atinge valori mai mici de 17. 5. IMC-ul se folosește cu precădere la indivizii peste 18 ani, la copii utilizându-se curbele de creștere. [5]

Este recomandată utilizarea și a altor teste diagnostice pentru a se stabili gradul de afectare generat de anorexia nervoasă. Testele de sânge sunt utile pentru a verifica statusul general al pacientului, iar electrocardiograma este utilă pentru a identifica gradul de afectare cardiacă. Vor trebui evaluate funcția rinichilor, a ficatului și a glandei tiroide. De asemenea, este de evidențiat și gradul mineralizării osoase. Dozarea proteinelor totale și a albuminei sunt, la rândul lor, necesare. [4], [5]

Tratament

Combinația între terapiile psihologice și urmărirea câștigului ponderal sunt cele mai bune metode de tratament și de control ale anorexiei nervoase. De asemenea, se consideră că este necesară inițierea cât mai rapidă a tratamentului pentru a se reduce riscul de complicații secundare ale bolii. Cât privește echipa terapeutică, este ideal ca aceasta să fie constituită din: medic psihiatru, consilier psihologic, dieteticieni, medic pediatru, medic de familie și personal medical specializat în tratarea tulburărilor alimentare. Necesitatea unui număr mare de persoane care să se ocupe de persoanele cu anorexie nervoasă se explică prin necesitatea dezvoltării unui plan de acțiune fezabil care să se bazeze pe evaluările clinice și psihologice. [5]

Tratmentul poate fi inițiat în servicii spitalicești sau în ambulatoriu, în funcție de gravitatea bolii. Perioadele mai lungi de spitalizare sunt recomandate atunci când:

• persoana a pierdut semnificativ în greutate;
• pierderea ponderală este continuă în ciuda alimentării corespunzătoare;
• se dezvoltă anumite complicații medicale precum: tulburările cardiace, confuzia, modificarea nivelului de electroliți;
• persoana suferă din pricina depresiei severe sau este tentată să apeleze la suicid. [4]

În ceea ce privește recuperarea, statisticele evidențiază că doar 1/4 dintre persoanele anorexice se vor recupera complet. Majoritatea (50-70%) vor avea recăderi, iar în cazul a 20% dintre pacienți decesul survine în urma complicațiilor bolii. [6]

Terapia psihologică

Durata acesteia este variabilă, însă, pentru cazurile ușoare sau moderate, este cuprinsă între 6-12 luni. Există mai multe forme de terapie care pot ajuta persoanele cu acest tip de tulburare alimentară, dintre care se pot menționa: terapia cognitiv-analitică, terapia cognitiv-comportamentală, terapia interpersonală, terapia psihodinamică focalizată pe problema de sănătate, terapia familială și terapia de grup. [2], [5], [6]

Terapia cognitiv-analitică are ca fundament ideea că tulburările mentale sunt provocate de tipare nesănătoase de comportament și de gândire, dezvoltate în trecutul pacientului, de cele mai multe ori în copilărie. Modalitatea prin care se încearcă reabilitarea psihologică a persoanei se centrează în jurul a trei moduri de acțiune: reformularea, recunoașterea și revizuirea. Reformularea presupune urmărirea evenimentelor trecute ce pot explica motivele pentru care aceste scheme nesănătoase de comportament au dus la apariția bolii. Recunoașterea prevede ajutorarea pacientului de a înțelege mecanismele prin care tiparele de gândire au condus la apariția bolii. Revizuirea se bazează pe identificarea modalităților prin care tiparele comportamentale pot dispărea. [5]

Terapia cognitiv-comportamentală explică boala prin faptul că modul în care o persoană gândește o situație reverberează în modul în care acționează. Cu alte cuvinte, acțiunile fiecăruia guvernează gândirea și sentimentele. Psihoterapia își propune să prezinte pacientului modul în care anorexia nervoasă se corelează cu gândurile și credințele nesănătoase, nerealiste despre alimentație și dietă. Scopul principal este reprezentat de adoptarea unor idei mai realiste sau mai sănătoase. [5], [7]

Terapia interpersonală pornește de la premiza că relațiile cu alți oameni sau cu lumea exterioară, în general, au un impact covârșitor asupra sănătății mentale. După cum a fost prezentat și în secțiunile anterioare, sentimentele asociate anorexiei sunt stima de sine scăzută, anxietatea și neîncrederea. Astfel, acest tip de psihoterapie va explora elementele negative din interacțiunea cu ceilalți și modul în care acestea pot fi rezolvate. [5], [6], [7]

Terapia psihodinamică focalizată pe problemă se bazează pe ideea că tulburările mentale survine în urma conflictelor nerezolvate din copilărie. Obiectivul este acela de a-i ajuta pe pacienți să-și ilustreze modul în care expunerea timpurie la astfel de situații a ajuns să le influențeze starea mentală. De asemenea, odată cu expunerea la întâmplările trecute și odată cu explicarea lor, psihoterapia va urmări identificarea unor modalități mai bune de adaptare la situațiile stresante sau la emoțiile ori gândurile, negative. [5]

Conform terapiilor familiale, impactul bolii nu se răsfrânge numai asupra pacientului, ci și asupra membrilor familiei. Această formă de terapie își propune să discute modul în care anorexia a afectat dinamica familiei. Astfel, îi poate ajuta să înțeleagă boala și modul în care pot fi ajutați. [5]

Câștigul ponderal controlat

Starea de sănătate va fi monitorizată frecvent la cei care suferă de anorexie nervoasă. În egală măsură, în cazul copiilor și al adolescenților, dezvoltarea va fi urmărită cu ajutorul curbelor de creștere. Inițial, persoana va începe prin a consuma cantități mici de hrană până ce organismul se va reobișnui cu cantitățile fiziologice. Un posibil obiectiv va fi reprezentat de existența celor 3 mese zilnice, alături de posibilele suplimente alimentare sau minerale asociate. [1], [4], [5]

Pentru persoanele tratate în regim ambulatoriu, ținta este de 0. 5 kg/săptămână. Pentru cele internate, ținta este de 0. 5-1 kg/săptămână. [5]

Medicația

A fost demonstrat prin studii clinice că numai administrarea tratamentului medicamentos nu este suficientă pentru anorexie. Astfel, acesta se adresează cu precădere comorbidtăților de tipul tulburărilor anxioase sau depresiei. [5]

Administrarea de antidepresive, cum sunt inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei (ISRS), s-a dovedit a fi eficientă în tratarea depresiei și a anxietății. Antipsihoticele, precum este olanzapina, sunt utile în diminuarea sentimentelor anxioase asociate câștigului pondral la persoanele care nu răspund la altă formă de tratament. [5]

Tratamentul cu ISRS ar trebui amânat până în momentul în care greutatea coporală a pacientului este corespunzătoare, deoarece riscul de apariție a efectelor adverse ale medicației este mult mai mare la pacienții care sunt sever malnutriți. În egală măsură, medicamentele ar trebui utilizate cu prudență la persoanele sub 18 ani. [5], [6]

Metode profilactice și metode de sprijin

Alături de tratamentele diverse care se pot aplica în funcție de dorințele și de stilul persoanei care suferă de anorexie nervoasă, există și o serie de pași care ajută în recuperarea individului respectiv:

• admiterea că există o problemă pentru care merită să se încerce găsirea unei soluții;
• discuțiile cu un apropiat de încredere care să știe să asculte;
• îndepărtarea de locuri, de activități sau de persoane care ar putea facilita obsesia de a fi slab;
• apelarea la ajutor de specialiate oricând este necesar. [1], [2], [7]

Totodată, este important ca persoana care se confruntă cu anorexie să înțeleagă că anorexia nu este doar despre aspectul fizic și despre greutate corporală. Tolerarea emoțiilor este un alt pas pe care persoanele care se confruntă cu anorexie trebuie să-l înțeleagă și să-l controleze. Literatura de specialitate sugerează că tehnici precum mindufulness-ul pot ajuta în astfel de situații. [1], [2]

Confruntarea tiparelor de gândire distructive este o altă manieră de abordare a problemei anorexiei. Perfecționismul este principalul inamic al acestor persoane. În egală măsură, gândirea de tip totul sau nimic, raționalizarea emoțiilor (ceea ce presupune că dacă simți într-un anumit fel atunci sentimentul respectiv este cel adevărat), setul de reguli rigide (manifestate prin trebuie-nu trebuie), etichetarea și fatalismul, toate acestea sunt aspecte pe care o persoană cu anorexie nervoasă ar fi necesar să le conștientizeze și să încerce să lucreze la ele pentru a le îndepărta. Una dintre tehnicile la care pot apela este adoptarea unei perspective alternative asupra gândurilor care le vin în minte. [1], [2], [4]

Merită a fi trecute în revistă și sugestiile pentru aparținători sau apropiații unei persoane care suferă din cauza anorexiei nervoase:

• adoptarea unei poziții de outsider prin acceptarea că este decizia persoanei asupra a ceea ce dorește să facă cu viața și cu sănătatea ei;
• încercarea de a fi un model pentru un stil alimentar sănătos, pentru exercițiile fizice sau pentru imaginea asupra aspectului fizic; este de preferat să se evite afirmațiile negative asupra propriului aspect sau asupra aspectului altor persoane;
• neglijarea propriei sănătăți fizice și psihice este de evitat;
• evitarea adoptării unei figuri autoritare, persoana suferindă având nevoie mai degrabă de compasiune și sprijin;
• împiedicarea amenințărilor, a ieșirilor nervoase sau a descurajărilor. [1]

Este de reținut și faptul că tulburarea alimentară nu este despre alimentație, așa încât răbdarea este un instrument de mare preț care să ajute persoană aflată în nevoie să se deschidă. Înțelegerea acestei necesități și de către indvidul care oferă ajutor este la fel de importantă, pentru că astfel va conștientiza că recuperarea celui suferind poate însemna un proces de durată. [5]

Evitarea recăderilor este posibilă atunci când familia și prietenii se vor concentra mai puțin pe aspectul fizic al persoanei, pe alimentație sau pe greutate, iar despre problema de sănătate nu se va discuta în situații relaxante. [6]

Părinții au un rol definitoriu în prevenirea dezvoltării la copil a unei tulburări alimentare sau a dezvoltării anorexiei la vârsta adultă. Astfel, adoptarea unor comportamente alimentare sănătoase și construirea unei imagini de sine pozitive și stabile de la o vârstă fragedă sunt două metode la îndemână care se pot folosi. [6]