Anomaliile de structură: hipoplazia și hiperplazia dentară

Numite și displazii, anomaliile de structură dentară constituie o serie de afecțiuni ale țesuturilor componente ale dinților (smalț, dentină). Acestea se pot instala în perioada dezvoltării embrionare sau, după naștere, cele din urmă fiind provocate de anumiți factori exogeni perturbatori.

Hipoplazia este un deficit de dezvoltare al dintelui în sine sau a țesuturilor dure: smalț și dentină. Poate fi sistemică (afectează dinții care se dezvoltă aproximativ în aceeași perioadă) sau de focar (interesează un grup de dinți alăturați) sau localizată (un singur dinte). Dinții afectați oferă informații despre perioada în care a intervenit factorul etiologic. Astfel, un deficit la nivelul incisivilor centrali și al molarilor de 6 ani presupune că într-un interval de până la vârsta de 5-6 luni (când începe formarea acestor dinți) a existat o afecțiune care a deranjat procesul lor de creștere. În funcție de gravitatea ei, hipoplazia se poate manifesta de la prezența unor pete albicioase și pâna la absența în totalitate a smalțului (aplazie). Este de menționat faptul că, hipoplazia de smalț nu presupune afectarea exclusivă a smalțului, dar și alterarea consecutivă a structurii dentinare, acești dinți fiind predispuși la carie și incomodând psihologic pacientul datorită aspectului inestetic.

Etiologia hipoplaziilor dentare

1. Hipoplazia dinților temporari (de lapte) poate fi rezultatul unor dereglări ale organismului mamei, deoarece formarea acestora începe din perioada intrauterină. Asemenea boli ca rubeola, toxoplasmoza, infecții sau diverse intoxicații suportate în timpul sarcinii interferează negativ cu procesul de mineralizare corectă a dinților;
2. Icterul hemolitic din incompatibilitatea materno-fetală (situație în care mama și fătul au Rh diferit) sau o naștere traumatizantă, asfixia perinatală, alergiile înnăscute;
3. Unele boli ale nou-născutului, studiile efectuate demonstrând relația direct proporțională dintre bolile cronice ale copilului, asociate cu dereglari metabolice și riscul afectării hipoplazice al dinților;
4. La nivel local, orice traumă sau proces infecțios ce interesează unul sau mai mulți foliculi dentari.
5. Hipoplazia dinților permanenți este mult mai frecventă fiindcă procesele de mineralizare și dezvoltare ale lor corespund unei perioade în care copilul este foarte vulnerabil, imunitatea- scăzută și majoritatea afecțiunilor pot avea impact negativ: rahitismul, infecțiile acute, bolile gastro-intestinale, endocrinopatiiile, sifilisul congenital.
6. Hipovitaminozele și aportul scăzut de minerale si proteine, care nu permit constituirea matricii organice sau desfășurarea corectă a mineralizării ei.

Aspecte clinice

- Petele cretoase, mai rar galbene, bine delimitate și de mărimi aproximativ egale - detalii ce nu se modifică în cursul vieții pacientului respectiv. În asemenea cazuri, stratul de smalț este de grosime normală, iar examenul radiologic nu pune în evidență modificări patologice;
- În forme mai grave suprafața de smalț apare cu denivelări sau depresiuni punctiforme care se pigmentează în timp, sau striații paralele cu marginea incisivă or cu planul ocluzal. Este posibil ca unii pacienți să prezinte toate aceste forme de hipoplazie chiar pe un singur dinte.
- Aplazia de smalț este cea mai mai gravă și presupune absența în totalitate a smalțului sau a unei porțiuni din smalț, cu expunerea directă a dentinei, fapt ce va determina durerea dinților în prezența factorilor iritativi chimici sau termici (dulce, rece).

Forme clinice speciale de hipoplazie

Dinții Hutchinson - incisivii centrali superiori în formă de butoiaș, cu o margine incizală concavă în formă de semilună acoperită sau nu de smalț, fac parte din triada de simptome a sifilisului congenital, alături de keratita interstițială și surditatea înnăscută;
Dinții Fournier - incisivi centrali superiori asemanători dinților Hutchkinson, însă fără marginea în semilună.
Dinții Pfluger - molarii de formă conică: la care suprafața coroanei la baza coletului depășește suprafața ocluzală, iar relieful ocluzal este foarte slab dezvoltat, pus pe seama infecției sifilitice.
Dinții Turner - (hipoplazia localizată) dinții, foliculii cărora au suferit trumatisme, inflamații și prezintă pete albe sau gaben-brun bine sau imprecis delimitate, la care smalțul poate lipsi parțial sau în totalitate. Cel mai frecvet sunt afectați premolarii permanenți.

Tratamentul si profilaxia

În scop profilatic, se va preveni pe cât posibil apariția bolilor implicate amintite mai sus, atât la gravide, cât și la copilul aflat în primul său an de viață (studiile arată că aproximativ 60% din hipoplaziile sistemice debutează în primele 9 luni), urmărind asigurarea lor cu totă gama de vitamine și minerale necesare pentru o dezvoltare normală a organismului.
Modalitatea de tratament se alege în funcție de situația clinică în cauză. Dacă localizarea leziunilor este vizibilă și afectează estetic, se pot confecționa fațete sau se restaurează prin obturații fizionomice cu materiale compozite (se consideră mai puțin eficiente deoarece aderența compozitului la țesutul compromis nu este foarte bună). Dacă defectele sunt minore, se poate fluoriza local în scopul diminării riscului apariției cariilor. În cazuri grave, poate fi necesar și un tratament ortodontic.

Displazia dentinară

Rară, cu transmitere ereditară autosomal-dominantă, prezintă două forme:
1. Când afectează dentina rădăcinii, se păstrează forma și culoarea coroanei dentare. Doar uneori asemenea dinți pot apărea ușor opalescenți sau cu o tentă albăstruie, din cauza deficitului de dentină ce nu transpare prin stratul de smalț; criteriu de diagnostic- imaginea radiologică a unor rădăcini foarte ascuțite. Frecvent mobilitate și predispoziție la fractură.
2. Când afectează dentina coronară (porțiunea vizibilă a dintelui). În acest caz, vom avea dinți de lapte opalescenți, cei permanenți nu suferă modificări de culoare.

Hiperplazia de smalț

Constă în producerea exagerată de smalț în cursul dezvoltării. Sub forma de picături sau perle de smalț cu diametrul între 1 și 2-4 mm, localizate în zona coletului (spre gingie) sau în regiunea de bifurcație a rădăcinii, smalțul hiperplazic este delimitat de smalțul normal printr-o arie de cement. Uneori, perlele pot conține în interior, dentină și cavități minuscule cu pulpă dentară. Vizibile pe radiografii, dar și în recesiuni gingivale și extracții. Nu determină tulburări funcționale, însa pot retenționa alimentele, favorizând parodontopatii.