Amigdalita (angina)

Amigdalita este o afecțiune inflamatorie a amigdalei faringiene care se extinde și la nivelul structurilor învecinate, acestea fiind reprezentate de amigdala linguală, amigdala palatină și foliculii limfatici localizați pe suprafața peretelui faringian posterio.

Amigdalita este cea mai frecventă boală a copilăriei. În cele mai frecvente cazuri, factorul etiologic este cel viral, dar sunt descrise și amigdalite de natură bacteriană.

Amigdala faringiană, cunoscută sub denumirea de amigdala faringiană a lui Luschka, alături de amigdala palatină, amigdala peritubară (amigdala lui Gerlach), amigdala linguală și foliculii limfatici localizați la nivelul faringelui posterior alcătuiesc inelul limfatic al faringelui, denumit inelul limfatic al lui Waldeyer, structură anatomică care intervine în procesele de apărare antiinfecțioasă al organismului copilului. [3], [4], [5]

Epidemiologie

După cum spuneam anterior, amigdalita este cea mai frecventă afecțiune de natură infecțioasă întâlnită în copilărie. Cu toate acestea, amigdalita este rar întâlnită la copiii mici aflați sub vârsta de 2 ani.

Incidența maximă a amigdalitei de etiologie bacteriană este la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 15 ani, pe când incidența maximă a amigdalitei de etiologie virală este la copiii cu vârste cuprinse între 2 și 5 ani. [1], [3]

Cauze și factori de risc

Factorii declanșatori care determină apariția amigdalitei sunt factori de natură infecțioasă: bacterii sau virusuri.

Factorii virali sunt repezentați de:

• adenovirus;
• virusul Epstein Barr;
• virusul Herpes simplex;
• virusul rujeolei;
• citomegalovirus.

Factorii bacterieni sunt reprezentați de:

• streptococul beta-hemolitic de grup A;
• Haemophilus influenzae;
• stafilococul;
• Klebsiella;
• pneumococul.

Sunt descriși și anumiți factori favorizanți, a căror prezență facilitează contractarea și dezvoltarea agentului infecțios la nivel amigdalian. Aceștia pot fi:

• scăderea sistemului imunitar al organismului gazdă;
• temperatura scăzută;
• alergiile;
• alimentație necorespunzătoare;
• boli caracterizate prin scăderea sistemului imunitar (afecțiuni oncologice, diabet zaharat, sndromul imunodeficienței umane etc.);
• inflamațiile buco-dentare;
• structura anatomică particulară a amigdalelor care facilitează dezvoltarea și stagnarea germenilor. [1], [3], [4], [5]

Morfopatologie

În amigdalita acută, la examinarea macroscopică a amigdalelor poate fi observată prezența semnelor de inflamare a țesutului amigdalian: congestia și edemul mucoasei amigdaliene, hipertrofie tisulară și obstrucția foselor nazale.

În amigdalita cronică, poate fi observată hipertrofia sau atrofierea amigdalelor, examenul microscopic indicând sclerozarea țesutului amigdalian. [1], [2]

Clasificarea amigdalitelor

În funcție de momentul de debut și factorii declanșatori, pot fi descrise două forme de amigdalite:

• amigdalita acută, care reprezintă primul episod de inflamație amigdaliană din viața bolnavului, cauzat de cele mai multe ori de infecții virale sau bacteriene;
• amigdalita cronică, care este rezultatul episoadelor acute repetate de inflamație amigdaliană, inflamațiilor buco-dentare sau structurii anatomice amigdaliene. [1], [2]

Semne și simptome

Copiii diagnosticați cu amigdalita pot prezenta:

• alterarea profundă a stării generale;
• scădere în greutate;
• agitație;
• febră 39-40 grade cu debut brusc;
• rinoree;
• obstrucție nazală
• dispnee de tip inspirator
• respirație zgomotoasă
• tuse productivă; în primă fază secrețiile prezintă aspect sero-mucos pentru ca, în fazele mai avansate ale bolii să devină secreții muco-purulente.

La examinarea clinică a regiunii buco-faringiene, în cadrul amigdalitei acute, poate fi observată prezența secrețiilor mucopurulente la nivelul peretelui posterior al faringelui și la nivelul cavităților nazale. Amigdala palatină nu prezintă aspecte patologice.

Examinarea clinică a unui copil cu amigdalită cronică poate indica congestia permanentă a pereților faringieni anteriori, cu creșterea în dimensiuni a amigdalelor și adenopatie subangulomandibulară. La exercitarea unei presiuni la nivelul amigdalelor poate fi observată evacuarea unui lichid cu aspect tulbure, purulent. [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnostic

Diagnosticul pozitiv de amigdalită se pune pe baza simptomatologiei clinice prezente (febră 39-40 grade-prezența secrețiilor muco-purulente-obstrucție nazală) și a investigațiilor paraclinice (rinoscopie posterioară, culturi bacteriene).

Diagnosticul diferențial al amigdalitei trebuie realizat cu următoarele patologii:

• angina acută;
• angina virală;
• rinita acută sau cronică;
• tumora malignă amigdaliană;
• limfomul capului sau gâtului;
• tumorile maligne nazofaringiene. [3], [4], [5]

Investigații paraclinice

Rinoscopia posterioară este o investigație care permite examinarea porțiunii posterioare a cavităților nazale, a rinofaringelui și implicit a amigdalei faringiene Luschka. Rinoscopia posterioară, în cazul unui bolnav cu amigdalită, poate prezenta congestia și tumefierea amigdale faringiene, pe suprafața căreia poate fi observată prezența depozitelor albe, pultacee.

În cazul în care există suspiciunea apariției unei inflamații amigdaliene se recomandă efectuarea culturilor bacteriene care permit identificarea agentului infecțios implicat. [2], [4], [5]

Tratament

Tratamentul etiologic, de eradicare a agentului infecțios implicat, este tratamentul cu antibiotice.

În cazul amigdalitelor de etiologie virală sunt administrate preparate antivirale (Aciclovir, Zovirax) .

În cazul amigdalitelor de etiologie bacteriană, sunt administrate următoarele antibiotice: Ampicilină, pe cale orală, în doză de 50-100 mg/kgcorp/zi; Amoxicilină, pe cale orală, în doză de 40-50 mg/kgcorp/zi; Cotrimoxazol (Biseptol), pe cale orală, în doză de 5-10 mg/kgcorp/zi; Claritromicină, oral, în doză de 15 mg/kgcorp/zi; Eritromicină, oral, în doză de 40 mg/kgcorp/zi; Oxacilină, pe cale orală, în doză de 100 mg/kgcorp/zi; Penicilină G, intravenos sau intrmuscular, în doză de 50 000-100 000 UI/kgcorp/zi. Durata tratamentului cu antibiotice este cuprins între 5 și 7 zile.

Tratamentul simptomatic are drept scop ameliorarea simptomatologiei bolii și îmbunătățirea calității vieții bolnavului. Sunt administrate:

• medicamente antitermice pentru reducerea febrei (Aminofenazonă, Aspirină, Ibuprofen, Paracetamol);
• medicamente anticonvulsivante, pentru a preveni apariția convulsiilor din cadrul sindromului febril (Diazepam, Fenobarbital);
• vitamine și imunoglobuline pentru întărirea sistemului imunitar.

Tratamentul local are drept scop dezinfectarea regiunii nazo-faringiene și ameliorarea obstrucției nazale și a rinoreei. Pentru dezinfectarea regiunii nazale se pot adminstra Colargol 1% sau Protargol 1%. Pentru ameliorarea rinoreei se recomandă administrarea de vasoconstrictoare (Efedrină ser, Olynth, Nasivin). Pentru îndepărtarea obstrucției nazale se recomandă efectuarea zilnică de inhalații.

Amigdalectomia (îndepărtarea chirurgicală a amigdalelor în totalitate) se realizează în cazurile de amigdalită cronică, fără răspuns la tratamentul cu antibiotice administrat. Amigdalectomia poate fi realizată doar în cazul copiiilor cu vârsta peste 10 sau 12 luni. [2], [3], [4], [5]

Evoluție. Prognostic. Complicații

Prognosticul amigdalitei acute este bun, boala evoluând spre vindecare în decurs de 5-7 zile, în urma administrării tratamentului corespunzător. Apariția repetată a amigdalitei acute poate fi în cazul lipsei de tratament, în caz de tratament necorespunzător sau în cazul nerespectării duratei de administrare a tratamentului cu antibiotice și aceasta poate determina instalarea amigdalitei cronice.

Pe parcursul evoluției amigdalitelor, pot apărea anumite complicații, precum:

• sinuzită;
• otită medie supurată;
• laringită acută sau cronică;
• faringită acută sau cronică;
• adenopatie subangulomandibulară;
• mastoidită;
• abces retofaringian;
• abcese periamigdaliene. [1], [2], [3]