ADHD la adulți - manifestări și tratament

Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție (ADHD) reprezintă o afecţiune care debutează în copilărie și care are ca simptome principale dificultatea de a menține atenția, comportamentul impulsiv și hiperactivitatea.

Acest tablou poate persista însă până la vârsta adultă și poate cauza diverse probleme prin simptomatică și prin consecințele sociale și psihice ale comportamentului aferent (relații instabile, conflicte la locul de muncă sau schimbări repetate și impulsive ale locului de muncă, activități sportive periculoase).

Simptomele se schimbă de-a lungul timpului, așa că adulții pot avea manifestări diferite față de cele evidente atunci când erau copii. De exemplu, la adulți hiperactivitatea se poate manifesta ca o neliniște extremă sau activitate intensă care îi epuizează pe ceilalți.

În funcție de simptomatologia predominantă există 3 tipuri de prezentări ale persoanelor care suferă de ADHD: tipul predominant hiperactiv-impulsiv, tipul predominant cu deficit de atenție, tipul combinat.

Simptome şi diagnostic

Conform DSM-5 (Psychiatric Association’s Diagnostic and Statistical Manual, Fifth edition), Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale, diagnosticul de ADHD la adulți se stabilește în baza a cel puțin 5 criterii dintre cele ce urmează (nu 6 ca în cazul copiilor), care au fost prezente pe o durată de cel puțin 6 luni și nu sunt corespunzătoare nivelului de dezvoltare psiho-motorie (1):

Tipul predominant hiperactiv-impulsiv, care poate avea ca manifestări comportamentale:

• persoana se foiește, mișcă repetat picioarele, nu are astâmpăr
• dificultăți de a rămâne așezat atunci când acest lucru este cerut
• stare de neliniște în absenţa mișcării (copiii adesea aleargă sau se cațără în locuri nepotrivite)
• dificultăți de a desfășura sau lua parte la activități în liniște
• persoana este adesea în mișcare, de parcă are avea un „motor”
• vorbit excesiv, întreruperea partenerului de conversație, răspuns la întrebări înainte ca acestea să fie puse până la capăt
• nerăbdare, dificultate în a aștepta la rând

Tipul predominant cu deficit de atenție:

• dificultăți de a acorda atenție detaliilor, greșeli făcute din această cauză
• dificultăți de a menține atenția asupra unei sarcini sau activități
• dificultăți de a asculta atunci când i se vorbește direct
• evitarea sau refuzul activităților care presupun un efort mental de durată
• dificultăți în urmărirea unor instrucțiuni sau finalizarea unor sarcini sau activități
• dificultăți de organizare și prioritizare a unor sarcini sau activități
• pierderea frecventă a unor obiecte (ochelari, telefon, chei, documente)
• distragere cu ușurință de la activități, uitarea frecventă a unor informații sau obiecte

Tipul combinat:

• personale întrunesc criteriile atât pentru tipul hiperactiv-impulsiv, cât și pentru deficit de atenție.

Este necesar ca în plus să fie întrunite și următoarele condiții:

• simptome ale tipului predominant hiperactiv-impulsiv să fi fost prezente și înainte de 12 ani.
• simptomele sunt prezente în două sau mai multe locații (acasă, la serviciu, la scoală, în familie sau în timpul desfășurării altor activități) şi să interfereze sau să reducă funcționalitatea socială sau profesională.
• simptomele nu pot fi explicate de alte condiții medicale cum ar fi tulburările de dispoziție, de anxietate, tulburea de personalitate și nici nu au apărut în cazul unei schizofrenii sau altei tulburări psihotice.

Multe persoane care suferă de ADHD nu știu însă acest lucru. Activități care țin de rutina zilnică, cum ar fi trezitul și pregătitul pentru mers la serviciu sau sosirea punctuală la o întâlnire, pot fi o adevărată provocare pentru acestea.

Pentru că nu reușesc să prioritizeze lucrurile sau să se organizeze eficien,t ajung frecvent în situații în care ratează termene limită sau se văd nevoite să anuleze planuri.
De asemenea, ele consideră foarte dificil să ţina cont de data unor programări, să păstreze un loc de muncă pentru o perioadă îndelungată sau încearcă să efectueze mai multe activități în același timp, de cele mai multe ori fără succes. (2)

Aproape toate persoanele experimentează la un moment dat în viață simptome similare cu cele din ADHD. Dacă însă acestea sunt apărute recent și doar ocazional întâlnite în trecut, cel mai probabil persoana respectivă nu suferă de ADHD.

Etiologie

Cauzele apariției ADHD nu sunt cunoscute în întregime, deși multe studii subliniază rolul important al unor gene. Pe lângă factori genetici mai sunt incriminați factori de mediu care pot crește riscul de a dezvolta ADHD, de la traumatisme craniene până la nutriție sau factori sociali.

Printre acești factori se diferențiază:

• sarcina și factori legați de naștere (fumatul, abuzul de alcool și droguri, stresul crescut în timpul sarcinii, greutatea mică la naștere sau prematuritatea)
• mediul de dezvoltare din primii ani de viață: familii în care există conflicte frecvente și grave, neglijență parentală
• anumite toxine cum este plumbul, ce poate afecta dezvoltarea creierului și comportamentul
• factori nutriționali: este cunoscut faptul că atenția și concentrarea sunt reduse în cazul unor carenţe nutriționale (zinc, magneziu, acizi grași polinesaturați) sau pot fi afectate de anumite substanțe (zahăr, coloranți alimentari)

În cazul adulților cu ADHD cercetările au arătat existența unor diferențe în regiuni ale creierului și în activitatea lui, care sunt legate de memoria pe termen scurt, capacitatea de concentrare și de a lua decizii. De asemenea, s-au mai constatat diferențe în activitatea creierului asociată cu atenția și cu capacitatea de autoreglare a emoțiilor.

Deși ADHD debutează în copilărie, iar pe măsură trecerii timpului se observă oameliorarea simptomatologiei, 2-3% din adulți continuă să fie diagnosticați cu ADHD. Simptomele care apar mai târziu în viață și nu au fost întâlnite sub vârsta de 12 ani ar trebui însă analizate separat și încadrate în altă patologie.

Tratament

Tratamentul adultului cu ADHD este similar cu cel al copilului care suferă de ADHD.
Este reprezentat de o combinație între consiliere psihologică și terapie farmacologică, diverse programe de psihoeducație și grupuri de suport putând contribui, de asemenea, la o mai bună înțelegere a patologiei.

Tratamentul medicamentos nu vindecă ADHD, dar atunci când este eficient duce la o ameliorare a simptomatologiei.
Tratamentul recomadat adulților poate fi de tip psihostimulant (de exemplu metilphenidat), însemnând că această clasă de medicamente duce la creșterea cantității de la nivel cerebral a unor neurotransmiţători, dopamina și noreprinefrina.

Poate avea ca efecte secundare comune: tahicardie, cefalee, scăderea apetitului, insomnie, iritabilitate. (3)
Atomoxetina este un medicament care acționează diferit, fiind un inhibitor neselectiv al recaptarii noradrenalinei (SNRI), lucru care duce la o creștere a concentrației noradrenalinei.

Deși medicația stimulantă și atomoxetina pot reduce simptomele principale ale ADHD, acest lucru este adesea insuficient în ceea ce privește de exemplu capacitatea de organizare sau de auto-reglare emoțională, calitatea vieții și interacțiunile sociale continuând să fie afectate.

Pentru a îmbunătăți aceste aspecte au fost dezvoltate tehnici de terapie cognitiv-comportamentală. (4)

Alte condiții medicale care pot însoți ADHD la adulți

Mulți dintre adulți au însă și alte tulburări de sănătate mintală, cum ar fi depresia și anxietatea. Deși depresia nu este legată în mod direct de ADHD, probleme cauzate de acesta, cum ar fi eșecuri repetate și frustrarea consecutivă pot agrava o depresie. (5)
În plus, persoanele care suferă de ADHD au un risc mai crescut de a dezvolta diferite dependenţe, cum ar fi dependenţa de alcool sau de droguri. (6)
Rezultatele unui studiu efectuat în Germania în 2011 au arătat chiar că aproximativ jumătate din cei 60 de pacienți monitorizați au fost diagnosticați suplimentar cu o dependenţă. Aproape un sfert dintre aceștia aveau o dependenţă de alcool, iar drogul cel mai frecvent consumat era cannabisul.

De asemenea, se atrage atenția că debutul dependenţei în aceste cazuri poate fi mai devreme decât așteptat în mod obișnuit. (7)