Activitatea fizică ar putea ajuta supraviețuitorii cancerului de colon să egaleze ratele de supraviețuire a populației generale

Un studiu realizat în cadrul a două trialuri clinice (Cancer and Leukemia Group B – CALGB 89803 și CALGB 80702) investighează impactul activității fizice asupra supraviețuirii pacienților cu cancer de colon în stadiul III, comparativ cu o populație generală (MGP) care nu prezintă cancer. Cercetătorii au urmărit dacă practicarea activității fizice în timpul și după chimioterapie poate reduce diferența de supraviețuire dintre pacienții cu cancer de colon și persoanele de vârstă și sex similare, dar fără cancer.
Cancerul de colon reprezintă o cauză majoră de mortalitate la nivel mondial. Studiile anterioare au sugerat că activitatea fizică după diagnosticarea cancerului de colon este asociată cu o îmbunătățire semnificativă a supraviețuirii, în special prin scăderea riscului de recidivă tumorală. Deși beneficiile pot fi explicate parțial prin prevenirea sau întârzierea recidivei, rămâne neclar în ce măsură activitatea fizică poate apropia rata de supraviețuire a pacienților de cea a unei populații generale similare. În cercetările clinice anterioare, principala condiție pentru a atinge aceeași speranță de viață ca populația generală a fost menținerea unui status fără recidivă. Dat fiind că activitatea fizică ar putea preveni recidiva, există ipoteza că ar putea, de asemenea, să reducă discrepanțele de supraviețuire dintre pacienții cu cancer de colon și restul populației.

Despre studiu

Metodologia și participanții

Studiul publicat în jurnalul CANCER a inclus pacienți înscriși în două trialuri sponsorizate de NCI (National Cancer Institute) – CALGB 89803 și CALGB 80702 – care au primit tratament postoperator pentru cancer de colon în stadiul III. Criteriile de eligibilitate au inclus rezecția completă a tumorii primare, confirmarea histopatologică a adenocarcinomului de colon stadiul III, vârsta peste 18 ani și funcții hepatice, renale și hematologice normale.

Pacienții au avut opțiunea să participe la un sub-studiu privind stilul de viață, prin completarea a două chestionare standardizate despre timpul alocat activității fizice. Aceste chestionare au fost administrate la mijlocul curei de chimioterapie și la 6 luni după încheierea chimioterapiei (echivalent cu aproximativ 12-14 luni post-rezecție primară). Pentru fiecare activitate fizică, s-a calculat costul energetic în MET-uri (metabolic equivalent), iar pacienții au fost grupați în categorii de <3.0, 3.0–17.9 și ≥18.0 MET-ore/săptămână.

Punct final și analiză statistică

Obiectivul principal a fost supraviețuirea globală (de la prima raportare a activității fizice până la deces, indiferent de cauză). Pentru a compara rata de supraviețuire a pacienților cu cea a populației generale asortate în funcție de vârstă, sex și an calendaristic, s-au folosit tabele de supraviețuire validate. Cercetătorii au analizat și „supraviețuirea condițională la 3 ani” după ce pacienții erau deja supraviețuitori la 1, 2 sau 3 ani de la evaluarea inițială a activității fizice, comparând datele cu așteptările din populația generală (MGP). S-au calculat diferențe absolute de supraviețuire (observat – așteptat) și s-a utilizat SMR (standardized mortality ratio) pentru a vedea dacă intervalul de încredere exclude 1 (indicând semnificație statistică).

Rezultate

În total, au fost incluși 2876 de pacienți (1129 din CALGB 89803 și 1643 din CALGB 80702), având o vârstă mediană de 60,8 ani și majoritatea (56%) fiind bărbați. Circa 29% au raportat activitate fizică <3 MET-ore/săptămână, 44% între 3 și 17,9 MET-ore/săptămână și 26,8% ≥18 MET-ore/săptămână. Urmărirea mediană a pacienților a fost de aproximativ 6 ani. Dintre concluziile cheie:

• În CALGB 89803, diferența observat–așteptat (MGP) pentru supraviețuirea la 3 ani, condițională pe supraviețuire de 1, 2, respectiv 3 ani de la prima raportare a activității fizice, a variat între -19,2% și -11,3%. Valorile negative indică o rată de supraviețuire mai scăzută față de MGP. Totuși, pacienții care raportau ≥18 MET-ore/săptămână au avut o diferență mai mică față de MGP, sugerând o atenuare a discrepanței.
• În CALGB 80702, diferențele comparabile au fost între -6,3% și -7,1%. La fel, un nivel ridicat de activitate fizică (≥18 MET-ore/săptămână) a fost asociat cu discrepanțe mai mici între supraviețuirea pacienților și a populației generale.
• Analiza combinată a celor două trialuri a indicat că principala modificare a asocierii dintre activitatea fizică și supraviețuire apare odată cu recidiva tumorală. La pacienții care au făcut recidivă înainte de 3 ani, discrepanța de supraviețuire rămâne foarte mare. Cu toate acestea, un nivel ridicat de activitate fizică a scăzut diferența negativă, deși nu a eliminat-o, dat fiind caracterul agresiv al recidivei.
• În schimb, la pacienții fără recidivă la 3 ani, cei cu activitate fizică ridicată ajungeau la o rată de supraviețuire apropiată (ba chiar puțin peste) de cea a populației generale. Rezultatele sugerează că prevenirea recidivei reprezintă modul principal prin care activitatea fizică atenuează diferențele de supraviețuire față de MGP.

Concluzii

Acest studiu arată că pacienții cu cancer de colon stadiul III care participă la trialuri clinice au, per ansamblu, o rată de supraviețuire sub cea a unei populații de vârstă și sex similar. Cu toate acestea, volumul crescut de activitate fizică este asociat cu reducerea diferenței dintre cele două grupuri și chiar cu atingerea unor valori aproape egale cu populația generală la pacienții care rămân fără recidivă în primii 2–3 ani. În cazul celor care dezvoltă recidive, activitatea fizică pare să confere un anumit beneficiu (prin prelungirea supraviețuirii globale), dar nu elimină riscul crescut de deces.

Implicând numeroase mecanisme biologice (inflamație sistemică, reglarea insulinorezistenței, controlul greutății și al țesutului adipos visceral), activitatea fizică poate fi un factor-cheie pentru îmbunătățirea supraviețuirii și calității vieții pacienților cu cancer de colon. Aceste concluzii susțin importanța programelor de promovare a activității fizice în rândul supraviețuitorilor de cancer, pentru a maximiza beneficii precum scăderea recidivei și menținerea unei stări de sănătate apropiate de cea a populației generale.