Abcesul periamigdalian

Abcesul periamigdalian face parte din complicaţiile anginelor (inflamaţia amigdalelor), ȋn special a celor acute recidivante sau recurente, dar şi ȋn cazul reacutizărilor amigdalitelor cronice.

Complicaţiile anginelor pot fi ȋmpărţite ȋn supurative şi nesupurative.

Cele supurative pot fi complicaţii locale precum abcesul periamigdalian sau loco-regionale precum flegmoanele spaţiilor parafaringiene (prestilian sau retrostilian), flegmoanele spaţiului retrofaringian, adenoflegmonul laterocervical, celulita cervicală şi angina Ludwing.

Cele nesupurative sunt reprezentate de reumatismul articular acut şi glomerulonefrita acută poststreptococică ce poate apărea ca o complicaţie a anginei streptococice.

Etiologie şi factori de risc

Abcesul periamigdalian reprezintă o colecţie purulentă localizată la nivelul spaţiului periamigdalian, la polul superior al amigdalei palatine.
Delimitarea spaţiului periamigdalian se realizează ȋntre peretele lateral al faringelui, capsula amigdaliană, orificiul de deschidere al trompei lui Eustachio şi sinusul piriform.

Etiologie

Agenţii cei mai frecvent implicaţi sunt reprezentaţi de bacterii aerobe precum streptococi şi stafilococi, dar şi bacterii anaerobe precum Bacteroides, Fusobacterium sau peptostreptococi.
Abcesul periamigdalian complică de obicei evoluţia unei angine de cauză multimicrobiană.
Cel mai frecvent este ȋntȃlnit la copii, adolescenţi şi adulţi tineri.

Factori de risc

Factorii de risc sunt reprezentaţi de:

• Amigdalite cronice;
• Infecţii dentare;
• Mononucleoza infecţioasă (infecţie virală determinată de virusul Ebstein Barr).

Simptomatologie

Simptomatologia de abces periamigdalian este cea a anginei reprezentată de alterarea stării generale, curbatură (durere musculară ce apare la debutul unor boli), astenie ce apare la debut la care se asociază disfagia (dificultate la ȋnghiţirea alimentelor), odinofagia (durere la ȋnghiţirea alimentelor) şi febra.

Se adaugă manifestări ce indică evoluţia spre complicaţii a anginei reprezentate de otalgie reflexă (durere ce iradiază la nivelul urechii consecutiv unor boli ale organelor vecine), trismus (contracţie spastică a muşchilor mandibulei ce ȋmpiedică deschiderea gurii), sialoree (salivaţie abundentă), halenă fetidă (respiraţie urȃt mirositoare), tulburări ale vocii, odinofagia devine unilaterală, hiperpirexie (febră mare).

Diagnostic

Diagnosticul in abcesul periamidgalian se pune pe baza examenului clinic, a simptomatologiei şi a examenelor paraclinice.

Examenul clinic

La examenul local se identifică adenopatie subangulomandibulară de aceeaşi parte cu durerea, uneori se poate palpa şi o ȋmpăstare a regiunii.
La examenul cavităţii orale se poate identifica congestia şi tumefierea unilaterală ce cuprinde pilierul anterior şi vălul palatin. Acest lucru determină devierea inferioara şi spre linia mediană a amigdalei palatine. La niveul amigdalei se observă congestie, aceasta fiind de obicei acoperită de un exsudat purulent. Lueta poate fi curpinsă, fiind tumefiată şi deviată de partea opusă.

Simptomatologia este cea prezentată anterior.

Examenele paraclinice efectuate ne indică leucocitoză cu neutrofilie, reactanţii de fază acută (VSH, proteina C reactivă, fibrinogen) crescuţi.
Se poate realiza puncţia aspiratorie ce va aspira puroi, care va fi examinat bacteriologic ȋn scopul identificării germenilor implicaţi.
Puncţia aspiraţie este foarte importantă deoarece o puncţie pozitivă va confirma diagnosticul şi va exclude celulita periamigdaliană.

Diagnosticul diferenţial

Diagnosticul diferential se face cu:

• Celulita periamigdaliană;
• Epiglotita;
• Angina;
• Abcesul retrofaringian;
• Abcesul parafaringian

Forme clinice

Există mai multe forme clinice ale abcesului periamigdalian:
1. Forma anterosuperioară ce este cel mai frecvent ȋntȃlnită
2. Forma posterioară, colecţia fiind localizată ȋntre amigdală şi pilierul posterior. Ȋn această formă trismusul este discret. La examenul local se observă tumefierea pilierului posterior, amigdala fiind deviată de această dată spre anterior.
3. Forma intraamigdaliană - secreţia purulentă este reţinută ȋntr-o criptă amigdaliană, simptomatologia fiind moderată, trismusul lipsind. La examenul local se observă mărirea de volum a amigdalei palatine, vălul palatin şi pilierii avȃnd aspect normal.
4. Forma bilaterală este rară şi se ȋnsoţeşte de disfagie şi odinofagie severă. Uneori poate apărea unirea pe linia mediană a colecţiilor purulente. Edemul poate uneori cuprinde şi laringele determinȃnd dispnee cu necesitatea realizării traheotomiei.

Complicaţiile

Complicatiile abcesului periamigdalian sunt reprezentate de:

• Recurenţa abcesului;
• Extinderea infecţiei la nivelul spaţiului retro şi parafaringian;
• Fasceita necrozantă;
• Obstrucţia căilor respiratorii superioare;
• Hemoragie severă postamigdalectomie;
• Abces la nivelul regiunii cervicale.

Tratament

Tratamentul pentru abcesul periamigdalian trebuie realizat ȋn urgenţă şi presupune:

• un tratament chirurgical reprezentat de incize şi drenaj sub anestezie locală sau generală la copii. După vindecare, se va realiza tonsilectomia (excizia chirurgicală a amigdalelor) la 4-6 pȃnă la 12 săptămȃni.
• un tratament farmacologic ce este reprezentat de antibioticoterapie timp de 10 zile cu Penicilină intravenos sau antibiotice cu spectrul larg ce sunt active şi pe anaerobi, sau asociere cu Metronidazol.

Frecvent utilizate sunt amoxicilina cu acid clavulanic, cefalosporine, clindamicină, macrolide.
La antibioticoterapie se vor asocia şi antipiretice şi analgezice.

Prevenţie

Prevenţia se face prin tratamentul corespunzător al anginelor, al infecţiilor dentare, a celulitei periamigdaliene, uneori se indică chiar amigdalectomia ȋn cazul unor abcese recurente.

Prognostic

Prognosticul este bun la pacienţii cu o stare de sănătate bună, ȋn special dacă prezentarea la doctor se face imediat după debutul simptomelor.
Coexistenţa unor boli cronice precum diabetul zaharat, boli imunosupresive, neoplazii, transformă prognosticul din bun ȋn rezervat.