Abcesul cronic

Abcesul cronic este o colecție purulentă, bine delimitată față de țesuturile din jur, cu dezvoltare lentă și manifestări clinice estompate, fără semne clinice specifice inflamației acute. Deși nu prezintă o afecțiune amenințătoare de viață, abcesul cronic asociază un anumit disconfort fizic și estetic și necesită tratament chirurgical pentru evacuarea colecției purulente și toaletarea plăgii chirurgicale.

În majoritatea cazurilor, abcesul cronic este o complicație septică a plăgilor chirurgicale, care apare în urma efectuării intervențiilor chirurgicale.

Din punct de vedere al localizării, abcesele pot fi împărțite în două categorii:

• abcese superficiale, localizate la nivel subcutanat și
• abcese profunde, localizate la nivelul organelor interne.

Din punct de vedere al duratei evoluției și al manifestărilor clinice caracteristice, pot fi descrise

• abcesul acut (cu evoluție rapidă și manifestări clinice intense) și
• abcesul cronic (cu evoluție lentă, îndelungată și tablou clinic estompat).

Abcesele se pot dezvolta la nivelul zonei de inoculare a agentului patogen sau la distanță de zona de inoculare, ducând la apariția abceselor secundare (metastatice).  [1], [2]

Cauzele abcesului cronic

Germeni piogeni implicați în apariția abcesului cronic:

• Stafilococi (cel mai frecvent incriminat fiind stafilococul auriu)
• Streptococi
• Anaerobi
• Escherichia coli
• Bacilul tuberculos (în cazul abceselor cronice de natură tuberculoasă)

Factori de risc ce pot favoriza apariția abcesului cronic:

• Traumatismele
• Scăderea sistemului imunitar al organismului
• Prezența unor corpi străini (precum fire chirurgicale neresorbabile, comprese etc. )
• Desfășurarea intervențiilor chirurgicale fără respectarea măsurilor de asepsie. [3], [4], [5]

Manifestări clinice specifice abcesului cronic

Manifestările clinice de ordin general specifice abcesului cronic prezintă o intensitate mult diminuat comparativ cu cele apărute în contextul puseelor acute.

Cel mai frecvent, bolnavul acuză în zona de localizare a abcesului durere continuă și progresivă, care se accentuează la apăsare sau la mobilizarea regiunii respective.

La examinarea zonei de localizare a abcesului cronic poate fi observată tumefierea și înroșirea tegumentului adiacent, cu deformarea regiunii de localizare.

La palparea zonei de localizare a abcesului cronic poate fi observată tumefierea dureroasă a tegumentului supraiacent și adiacent, care este fierbinte și sub tensiune. La exprimarea formațiunii se elimină secreții purulente de culoare galben-verzuie.

Abcesele cronice localizate în profunzime prezintă o simptomatologie minimă, caracterizată printr-o sensibilitate discretă și infiltrarea țesuturilor supraiacente.

Acutizarea abcesului cronic se asociază apariției febrei, frisoanelor, anemiei, creșterii numărului de leucocite și poate duce la apariția stării septice. [1], [2], [3], [4], [5]

Diagnosticarea abcesului cronic

Pentru diagnosticarea abcesului cronic este necesară consultarea medicului și realizarea anumitor investigații paraclinice. Consultul medical presupune efectuarea unei anamneze amănunțite și a examenului clinic al bolnavului.

Anamneza trebuie să curpindă informații referitoare la momentul apariției colecției purulente, simptomele apărute pe parcursul evoluției acesteia, afecțiuni de care suferă bolnavul sau prezente în familia acestuia, condiții de viață și de muncă ale bolnavului etc.

La examinarea clinică a bolnavului, medicul poate decela apariția colecției purulente cu semne clinice inflamatorii specifice acesteia (tumefiere, înroșire a tegumentelor supraiacente etc. ).

Investigațiile paraclinice recomandate pentru diagnosticarea abcesului cronic sunt reprezentate de următoarele aspecte:

• Determinarea hemoleucogramei și a examenului biochimic al sângelui. Acestea pot indica creșterea numărului de leucocite (apariția leucocitozei) și neutrofile (apariția neutrofiliei), apariția anemiei și creșterea reactanților de fază acută, specifici inflamației, precum fibrinogenul, proteina C reactivă și viteza de sedimentare a hematiilor (VSH).
• Puncția exploratorie, care evidențiază prezența puroiului, în componența căruia poate fi determinat agentul patogen incriminat. - Culturi din puroiul recoltat.
• Biopsie și examen histopatologic, care evidențiază prezența unei cavități neoformate alcătuită dintr-un strat intern, un strat intermediar și un strat extern. În componența stratului intern poate fi evidențiată prezența leucocitelor (cu predominanță a limfocitelor și a plasmocitelor), a fibrinei și a germenilor piogeni. Stratul intermediar este alcătuit din țesut conjunctiv tânăr și deține în componență numeroase vase de neoformație (țesut de granulație). Stratul extern este alcătuit din țesut conjunctiv scleros, cu prezența infiltratului inflamator cronic (bogat în limfocite și plasmocite). În majoritatea cazurilor, diagnosticul de abces se pune în urma examenului histopatologic.

La diagnosticarea abcesului cronic este absolut necesară diferențierea acestuia de alte colecții purulente, precum furunculul, flegmonul, etc. [3], [4], [5]

Tratamentul abcesului cronic

Tratamentul abcesului cronic este medicamentos și chirurgical.

• Tratamentul medicamentos presupune administrarea de antibiotice.
• Tratamentul chirurgical presupune deschiderea chirugicală a colecției purulente (iefectuarea unei incizii chirurgicale locale), evacuarea conținutului purulent, excizia traiectelor fistuloase, toaletarea plăgii și aplicarea pansamentelor cu soluții antiseptice. În cazul abceselor cronice apărute pe fondul prezenței unui corp străin, se recomandă extragerea chirurgicală a acestuia din urmă. [3], [4], [5]

Complicațiile abcesului cronic

Abcesul cronic poate evolua fie spre vindecare, în condițiile administrării corespunzătoare a tratamentului asociat medicamentos și chirurgical, fie spre apariția anumitor complicații, în lipsa administrării tratamentului specific.

Principalele complicații ale abcesului cronic pot fi:

• supurații cronice
• fistulizarea
• acutizare
• calcificare (în cazul abceselor cronice de natură tuberculoasă)
• apariția necrozei cutanate
• apariția limfangitei și a adenitei regionale
• deschiderea într-o cavitate seroasă (peritoneu, pleură, etc.)
• generalizarea infecției cu apariția septicemiei. [1], [2]