Tipuri de leziuni ale mucoasei bucale - diagnostic diferențial

Leziunile cele mai frecvente ale mucoasei bucale includ candidoza, herpesul labial recurent, stomatita aftoasă recurentă, limba paroasă și lichenul plan. [1]
Recunoașterea și diagnosticarea acestor leziuni presupun efectuarea unei anamneze riguroase și a unui examen obiectiv complet al cavității bucale. Cunoașterea unor caracteristici clinice cum ar fi mărimea, localizarea, morfologia, culoarea, caracterul dureros și durata leziunilor este de ajutor în stabilirea unui diagnostic. Candidoza orală se poate prezenta ca o candidoză pseudomembranoasă, glosită sau cheilită angulară, și este comună la populația pediatrică, însă la adulți poate constitui un semn de deficit imunologic. Herpesul labial este o boală ușoară și autolimitată. Stomatita aftoasă recurentă este, în general, o afecțiune ușoară, însă cazurile severe pot fi determinate de deficiențele nutriționale, boli autoimune sau HIV. Limba păroasă apare prin elongarea și hipertrofia papilelor filiforme și a fost raportată cel mai frecvent la fumătorii inveterați. Lichenul plan oral este o tulburare inflamatorie cronică ce poate fi reticulară sau erozivă. Anumiți factori de risc au fost asociați cu fiecare dintre aceste leziuni, cum ar fi igiena orala deficitară, vârsta, fumatul și consumul de alcool. Din păcate însă, multe terapii recomandate pentru leziunile orale nu sunt sprijinite de studii clinice randomizate controlate. [1]

O leziune orală este un ulcer apărut la nivelul membranei mucoase a cavității orale. Aceste leziuni sunt foarte comune, apărând în asociere cu multe boli și prin mai multe mecanisme diferite. Pot fi recunoscute printr-o întrerupere cutanată sau a membranei mucoase, cu pierderea țesutului de suprafață și necroza țesutului epitelial. Cele mai comune cauze ale leziunilor orale sunt trauma localizată, infecțiile, bolile sistemice și bolile dermatologice asociate. Rareori, o leziune orală care nu se vindeca poate fi un semn de cancer oral. [2]

Candidoza orală

Există anumiți factori locali și sistemici care pot favoriza colonizarea excesivă cu Candida a cavității orale. Aceștia includ utilizarea unui inhalator steroidian, xerostomia, tulburările endocrine, infecția cu HIV, leucemia, malnutriția, scăderea imunității odată cu înaintarea în vârstă, radioterapia, chimioterapia sistemica și utilizarea antibioticelor cu spectru larg sau a corticoterapiei. [1]

Candidoza orală este o infecție localizată, însă rareori poate progresa sau poate surveni la pacienți cu candidoză sistemică. Formele clinice de candidoză orală sunt candidoza psudomembranoasă, glosita mediană romboidă și cheilita angulară. Factorii de risc pentru infecția sistemică includ sindromul imunodeficienței dobândite, diabetul, spitalizarea, terapia imunosupresoare, malignitatea, neutropenia, transplantul de organe și prematuritatea. [1]

Candidoza orală este frecvent întâlnită la copii, candidoza la copiii sănătoși manifestându-se ca o infecție minoră a cavității orale. Candidoza apărută la copiii născuți prematur sau spitalizați pentru o afecțiune gravă poate deveni sistemică și poate fi chiar fatală. Candidoza mucocutanată cronică în copilăria timpurie poate fi asociată cu apariția bolilor endocrine autoimune, cum ar fi hipoparatiroidismul, hipoadrenalismul, hipotiroidismul și diabetul zaharat. [1]

Terapia în acest caz implică antifungice topice sau sistemice. Schemele terapeutice topice obișnuite includ nistatin, clotrimazol și fluconazol sistemic. Agenții sistemici cum ar fi fluconazol, ketoconazol și itraconazol pot fi folosiți la pacienții care au candidoză refractară la tratamentul topic sau nu tolerează agenții topici, ori sunt la risc înalt de a dezvolta infecții sistemice. [1]

Herpesul labial

Infecția orală primară cu virusul Herpes simplex apare tipic la vârstă tânără, este asimptomatică și nu este asociată cu morbiditate semnificativă. O minoritate a oamenilor dezvoltă o infecție primară simptomatică, prezentându-se cu o erupție acută a veziculelor orale care colapsează rapid pentru a forma zone de eritem și ulcerație. Aceasta poate fi însoțită de limfadenopatie cervicală concomitentă, febră, frison, anorexie și iritabilitate. [1]

După infecția primară orală, virusul Herpex simplex poate persista în stare latentă în ganglionul trigeminal și poate fi reactivat ulterior sub forma unei forme mai cunoscute, herpesul labial. Factorii declanșatori comuni pentru reactivarea virusului includ razele ultraviolete, traumele, fatigabilitatea, stresul și menstruația. Herpesul labial se prezintă sub forma unui mănunchi de vezicule mici apărute de-a lungul marginii purpurii a buzei sau a pielii adiacente. Aceste vezicule ulterior se rup, ulcerează și formează o crustă în 24-48 de ore, urmând ca vindecarea spontană să aibă loc în 7-10 zile. [1]

La pacienții imunocompetenți, herpesul labial de obicei este ușor și autolimitat, însă apar durerea, edemul și probleme de ordin estetic care pot aduce pacientul la medic. Inițiată în timpul prodromului, terapia orală cu agenți antivirali, cum ar fi aciclovir și valaciclovir, are un beneficiu clinic modest. Însă tratamentul topic cu penciclovir cremă poate scurta durata vindecarii și chiar ameliora durerea, chiar în cazul inițierii terapiei după prodrom. Folosirea antiviralelor sistemice pentru herpesul labial ar trebui rezervat pentru pacienții imunocompromiși, iar infecțiile herpetice recurente nu ar trebui tratate cu corticosteroizi. [1]

Stomatita aftoasă recurentă

Stomatita aftoasă recurentă este o boală ulcerativă orală cu o prevalență între 5 și 21%, iar patogeneza sa rămâne necunoscută. Fumatul este asociat cu o prevalență scăzută a bolii. Cazurile severe pot fi asociate cu boala intestinală inflamatorie, boala celiacă, sindromul Behcet și infecția HIV. Stomatita aftoasă recurentă este caracterizată de ulcere recurente, dureroase, solitare sau multiple, acoperite cu pseudomembrane alb-gălbui și înconjurate de un halou eritematos. Această afecțiune implică mucoasa necheratinizată și are trei forme clinice: minoră, majoră și herpetiformă. Forma minoră este cea mai comună și apare ca ulcere solitare sau multiple rotunde, bine delimitate, cu diametrul de sub 1 cm, care se vindecă în 10-14 zile fără cicatrice. [1]

Pacienții cu afte ușoare nu necesită tratament sau au nevoie doar de terapie topică periodică. În cazul pacienților cu forme severe ale bolii, poate fi folosită terapia sistemică cu agenți precum thalidomida. Stomatita aftoasă trebuie diferențiată de stomatita herpetică, afecțiune cu care este deseori confundată. [1, 3]

Lichenul plan

Lichenul plan este o afecțiune inflamatorie cronică care afectează 1-2% dintre adulți, în special adulții cu vârsta de peste 40 ani. Există două mari tipuri clinice de lichen plan: reticular și eroziv. Forma reticulară apare sub forma unor striații albe, bilaterale și asimptomatice sau sub forma unor papule pe mucoasa bucală posterioară. Forma erozivă se manifestă sub forma unor regiuni de eritem dureros și ulcere dureroase, înconjurate de striații periferice albe. Lichenul plan se poate manifesta și ca eritem generalizat și ulcerații ale gingiei, cunoscute ca gingivită descuamativă. Pacienții asimptomatici nu necesită tratament, iar pentru cazurile simptomatice este indicată terapia cu corticosteroizi topici. Există încă controverse legate de asocierea între lichenul plan și cancerul oral, ceea ce justifică urmărirea periodică a pacienților. [1]

Cheilita angulară

Această leziune se prezintă ca o fisură la nivelul comisurilor labiale și este provocată cel mai des de Candida albicans și Stafilococul auriu. Prezentarea clinică a acestei patologii este considerată aproape inconfundabilă, iar tratamentul constă în unguente antifungice, pentru eliminarea Candida. Prognosticul cheilitei angulare este unul bun. [3]

Leucoplakia

Această afecțiune dermatologică se referă la o leziune albă a mucoasei bucale care nu poate fi identificată ca o altă ‘boală albă’, cum ar fi candidoza sau lichenul plan. Biopsia în acest caz este indicată pentru un diagnostic corect, leukoplakia fiind caracterizată de hiperkeratoză. Deși cauza exactă nu este cunoscută, au fost incriminate traumele, fumatul, consumul excesiv de alcool și deficiența de vitamină A. Diagnosticul diferențial al leucoplakiei include lichenul plan, candidoza și leucoplakia păroasă. [3]

Limba păroasă

Este caracterizată de aspectul „păros” al suprafeței dorsale a limbii, textura păroasă fiind determinată de keratinizarea excesivă a papilelor filiforme. Limba păroasă apare mai adesea la fumătorii înrăiți, la persoanele care iau antibiotice cu spectru larg, în xerostomie și la persoanele cu o igienă orală deficitară. Tratamentul constă în perierea limbii cu o periuță de dinți fină, iar prognosticul bolii este bun. [3]

Carcinomul scuamos celular

Carcinomul scuamos celular este de trei ori mai frecvent la sexul masculin decât la femei, iar riscul apariției acestei boli crește cu fiecare decadă. Localizarea cea mai frecventă a acestei patologii este la nivelul limbii și etajul inferior al cavității bucale, iar regiunile predispuse la apariția carcinomului scuamos celular sunt palatul moale și mucoasa linguală ventrală. Etiologia bolii nu este cunoscută, dar fumatul și consumul de alcool au fost recunoscuți ca factori de risc. Terapia constă în excizie chirurgicală, iar diagnosticul timpuriu crește șansa de supraviețuire a acestor pacienți. [3]

În concluzie, leziunile mucoasei bucale sunt importante în primul rând deoarece aduc în atenție posbilitatea prevenirii lor printr-o igienă orală corectă, prin evitarea fumatului, prin apelarea la medicul specialist atunci când apar leziunile și printr-o complianță crescută la tratamentul specific.