Testul Coombs

Testul Coombs sau testul antiglobulinic direct este o analiză de laborator prin intermediul căreia poate fi identificată prezența pe suprafața hematiilor a imunoglobulinelor sau a complementului. Prezența acestor elemente este utilă pentru diagnosticarea anemiilor hemolitice în cadrul cărora are loc distrugerea prematură a eritrocitelor (înainte de a ajunge la faza matură de dezvoltare) printr-un mecanism imun.

Pot fi descrise două tipuri de anticorpi care interacționează cu eritrocitele:

• Anticorpi care au capacitatea de a aglutina eritrocitele în mediul salin (anticorpi de tip IgM)
• Anticorpi care nu au capacitatea de a aglutina eritrocitele în mediu salin, pentru reacția de aglutinare a eritrocitelor fiind utilizate anumite tehnici speciale (anticorpi de tip IgG).

Pentru a demonstra prezența imunoglobulinelor şi/sau a complementului pe suprafața eritrocitelor, analiza se realizează prin adăugarea unei suspensii de eritrocite antiser provenite de la bolnav, îndreptate împotriva moleculelor de imunoglobuline şi a complementului, care va produce aglutinarea lor.

Analiza se efectuează prin utilizarea unor antiseruri polispecifice, care dețin în componență anti-IgG, anti-C3d şi prezintă o activitate uşoară anti-lanț. Cu toate acestea, există şi antiseruri monospecifice pentru C4b, C3b, lanțul greu al IgG şi C4d.

Antiserurile specifice IgA şi IgM sunt folosite rar, datorită faptului că IgM nu se ataşează de obicei pe suprafața celulelor, iar IgA sunt identificate rar pe suprafața hematiilor.

Sângele utilizat pentru efectuarea acestei analize este inițial recoltat pe citrat sau pe EDTA. Astfel, este inhibată activarea la rece in vitro a complementului de autoanticorpi.

Globulinele solubile sau ataşate nespecific de hematii pot fi îndepartate prin spălarea hematiilor. Aceasta permite identificarea in vivo a complementului sau a imunoglobulinelor pe suprafața hematiilor. [1], [2], [3], [4]

Indicații pentru efectuarea testului Coombs

Efectuarea testului Coombs este indicată în următoarele cazuri:

• Nou-născut suspicionat cu boală hemolitică
• Risc de hemoliză apărută pe fondul administrării unor medicamente
• Risc de apariție a hemolizei autoimune. [1], [4]

Materiale necesare şi tehnică de determinare

Se recoltează sânge venos de la bolnavul care urmează să fie investigat într-un vacumtainer care conține EDTA, cât cuprinde vacumtainerul. Testul trebuie realizat imediat după recoltare, iar dacă acest lucru nu este posibil se recomandă păstrarea probei la o temperatură cuprinsă între 2 şi 8 grade Celsius, timp de 48 de ore.

Inițial, o parte din hematii sunt spălate cu soluție salină de trei sau de patru ori. Pe urmă se prepară o suspensie de hematii cu ser fiziologic steril 5%.

Determinarea probei se poate realiza prin hemaglutinare pe lamă, aglutinare cu gel de filtrare pe carduri sau prin metoda de aderență în faza solidă. [1], [2], [3], [4]

Interpretarea analizei

În mod normal, în condiții fiziologice, în rândul persoanelor sănătoase fără hemoliză autoimună sau indusă medicamentos, valoarea analizei trebuie să fie negativă.

În cazul probelor determinate prin intermediul metodei de hemaglutinare pe lamă, rezultatul probei poate fi pozitiv în caz de prezență a hematiilor aglutinate sau negativ, în absența acestora din urmă.

În cazul probelor determinate prin metode de aglutinare pe carduri, rezultatul este pozitiv doar dacă microtubul de control este negativ. Rezultatele sunt apreciate în funcție de aglutinarea hematiilor astfel: ++++ (rezultat pozitiv), + până la +++ (rezultat slab pozitiv) şi – (rezultat negativ). În cazul rezultatelor pozitive este necesară determinarea anti-IgG şi/sau a anti-C3d.

La examinarea macroscopică (cu ochiul liber), probele pot fi interprerate astfel:

• Reacție pozitivă: hematiile sunt aşezate uniform pe suprafața pereților godeului
• Reacție negativă: hematiile se sedimentează în mijlocul godeului, iar butonul este compact.

Testul Coombs poate fi pozitiv în cadrul următoarelor afecțuni:

• Boala aglutininelor la rece idiopatică (de cauză necunoscută)
• Boala aglutininelor la rece secundară (apărută în cadrul unor afecțiuni precum mononucleoza infecțioasă, macroglobulinemia Waldenström, infecție cu Mycoplasma pneumoniae, boli limfoproliferative)
• Anemia hemolitică autoimună cu autoanticorpi la cald idiopatică
• Anemia hemolitică autoimună cu autoanticorpi la cald secundară (apărută în cadrul unor afecțiuni precum boli limfoproliferative, boli neoplazice, infecții, boli autoimune, deficiențe imune congenitale sau dobândite, sarcină)
• Hemoglobinuria paroxistică la rece acută, cu caracter tranzitor (apărută frecvent în cadrul bolilor infecțioase) sau cronică; idiopatică sau secundară sifilisului congenital sau tardiv
• Reacții transfuzionale imediate sau întârziate
• Boala hemolitică a nou-născutului
• Profilaxia izoimunizării Rh antepartum prin administrarea de imunoglobulină anti-D la mamă
• În urma administrării unor medicamente, precum cefalosporinele
• Detectarea în sângele bolnavului a autoanticorpilor la cald, în lipsa unui mecanism hemolitic
• Paraproteinemie sau hipergamaglobulinemie însoțită de absorbtia nespecifică a globulinelor
• Prezența autoanticorpilor la rece care determină activarea complementului in vitro (fenomen frecvent întâlnit în sângele răcit şi coagulat)
• Poliaglutinare. [1], [2], [3], [4]