Sumar de urină - informații pacient

Examenul de urină reprezintă o investigație de rutină efectuată tuturor pacienților internați pentru identificarea unor diferite tipuri de afecțiuni precum infecții de tract urinar, afecțiuni renale sau metabolice. Examenul de urină cuprinde examenul sumar de urină și examenul sedimentului urinar.

Indicațiile examanului de urină

Examenul de urină este efectuat unor grupuri mari de pacienți, majoritatea prezentându-se pentru o altă patologie ce nu afectează funcția renală, dar la care efectuarea examenului de urină poate fi folositoare. Din punct de vede clinic, pacienții pot fi asimptomatici, aceștia prezentându-se pentru urmărirea unor afecțiuni cronice la care medicul curant indică și un examen al urinei, dar această investigație este recomandată și pacienților imunodeprimați, ce prezintă patologii complexe. Indicațiile examenului de urină pot fi sumarizate astfel:

• simptomatologie ce poate fi specifică unei infecții de tract urinar;
• suspiciunea sau monitorizarea unor afecțiuni renale non-infecțioase, fie primare sau secundare unor afecțiuni sistemice precum hipertensiune arterială, afecțiuni reumatismale sau efecte ale drogurilor;
• afecțiuni non-infecțioase post renale;
• determinarea glucozei în urină în special în cazul pacienților diabetici;
• identificarea sau urmărirea unor afecțiuni metabolice sistemice: acidoză, alcaloză. (5, 7)

Pregătirea pacientului și recoltarea probei de urină

În vederea efectuării examenului de urină este preferată prima urină de dimineață, după o noapte de odihnă, la cel puțin 4 ore de la ultima golire a vezicii (pentru a permite florei bacteriene să se multiplice, în caz că aceasta există), anterior altor activități și înainte de masă. Pentru obținerea unor rezultate echitabile, este necesară respectarea unui set de reguli în ceea ce privește recoltarea urinei:

• evitarea activităților fizice intense cu 72 de ore înaintea examenului de urină pentru evitarea apariției proteinuriei indusă de efort sau a hematuriei;
• în cazul femeilor se recomandă evitarea prelevării urinei în timpul menstruației deoarece sângele poate contamina proba de urină;
• dacă există scurgeri vaginale, pentru prevenirea contaminării probei de urină, se va utiliza un tampon intern;
• spălarea mâinilor trebuie să preceadă recoltarea urinei;
• ulterior se decalotează penisul și se spală cu apă, iar uscarea se face prin tamponare cu un șervețel; la femei se îndepărtează labiile și se spală meatul uretral cu apă;
• după începerea micționării, primul jet nu este colectat deoarece este contaminat cu flora comensală de la nivelul uretrei;
• se colectează urina „prinsă în zbor din jetul mijlociu” într-un recipient steril, aproximativ 50-100 mL.

Recoltarea urinei în vederea examenului de urină poate fi făcută și prin intermediul cateterului vezical, prin puncție suprapubiană, aceste metode fiind folosite în cazurile speciale pentru pacienți spitalizați la care actul micțional nu este posibil. Examinarea probei este indicat să fie făcută imediat după recoltarea acesteia, iar dacă nu este posibil, refrigerarea la +4^oC este necesară până în momentul în care proba poate fi prelucrată. (1, 3, 6, 7, 8, 9)

Examenul sumar de urină

Proprietăți fizice

Examenul sumar al urinei începe prin determinarea culorii, turbidității, mirosului urinei, și a densității urinare.

În mod normal, culoarea urinei variază între galben deschis și galben închis. Variații ale culorii urinei se întâlnesc în multiple afecțiuni:

• roz-roșu: hematurie macroscopică, hemoglobinurie, mioglobinurie, administrare de medicamente (fenacetina, nitrati, fenotiazine, clorochine, etc.);
• galben-portocaliu: urină concentrată, medicamente (rifampicina);
• galben-verde: bilirubină, biliverdină, riboflabină;
• galben-maro: bilirubină, biliverdină, nitrofurantoin;
• albastru-verde: infecție cu Pseudomonas aeruginosa, medicamente;
• lăptos: chilurie.

În mod normal urina este transparentă, iar modificări ale turbidității acesteia se întâlnesc în cazul creșterii numărului de particule din compoziția urinei, în special eritrocite, leucocite, bacterii, celule epiteliale, sau frecvent în contaminările probei de urină cu secreții genitale.

Mirosul se modifică în infecții urinare (miros întepător ca urmare a creșterii producerii de amoniac), în cetoacidoza diabetică (miros dulce), în prezența fistulelor între segmente ale tubului digestiv și vezica urinară mirosul este fecaloid, sau administrarea unor medicamente sau unele preparate alimentare pot schimba mirosul urinei.

Proprietăți chimice

Pentru determinarea proprietăților chimice sunt folosite bandelete reactive (dipstick) ce reprezintă mici bețișoare de plastic ce prezintă mai mulți reactivi chimici la nivelul lor. Aceste bandelete se scufundă pentru câteva secunde în proba de urină a bolnavului, iar în funcție de caracteristicile urinei are loc o reacție la nivelul fiecărui reactiv în parte ce se marchează printr-un viraj de culoare. Ulterior, pentru interpretarea rezultatelor, bandeleta este comparată cu un model martor și în funcție de intensitatea culorii se apreciază prezența sau absența unui anumit compus în urină. Prin această metodă pot fi determinate următoarele elemente:

• pH-ul urinar: reprezintă concentrația protonilor în urină și variază în mod normal între 4,5 și 8. Dieta poate modifica pH-ul urinar în sensul scăderii acestuia (consumul de fructe acide) sau a creșterii (diete bogate în citrat) ;
• hemoglobina poate fi depistată cu ajutorul bandeletelor reactive. În mod normal aceasta este absentă în urină, pe bandeletă neavând loc niciun viraj de culoare, dar în cazul prezenței de eritrocite intacte, la nivelul zonei cu reactiv pot apărea puncte verzi. Colorarea întregii zone poate fi cauzată fie de un număr mare de eritrocite intacte, fie de hemoliza care eliberează în urină hemoglobină;
• glucoza este prezentă în urină, dar nu poate fi detectată cu ajutorul testelor cu bandeleta. Creșterea concentrației glucozei în urină și pozitivarea testului cu bandeleta reactivă se produce în diabet zaharat;
• corpii cetonici sunt produși în cadrul cetoacidozei diabetice, a exercițiilor fizice, în cadrul perioadelor de post sau afecțiuni inflamatorii intestinale ca urmare a folosirii preponderente a metabolismului acizilor grași;
• pigmenții biliari sunt prezenți în anomalii ale metabolismului bilirubinei sau a funcției hepatice. Odată cu apariția posibilității determinării enzimelor hepatice, pigmenții biliari urinari sunt mai puțin utilizați;
• urobilinogenul este prezent în cantitate mică în urina finală, fiind un produs final al metabolismului bilirubinei. Creșteri ale urobilinogenului sunt întâlnite în hemoliză și afecțiuni hepatice.
• nitriții: prin această metodă pot fi identificați nitriții din urină ce apar în urma infecțiilor cu bacterii capabile să reducă nitrații la nitriți (bacterii Gram negative) ;
• leucocituria reprezintă prezența leucocitelor în urină și poate fi pusă în evidență prin capacitatea esterazei leucocitare de a reacționa cu reactivul de pe bandeletă. Această enzimă este eliberată în urină prin liza leucocitelor;
• proteinuria: bandeleta reactivă este sensibilă la prezența albuminei în urină. Prezența proteinuriei este exprimată pe o scală ce variază de la 0 la ++++. + corespunde valorii de 30 mg/dL, ++ - 100 mg/dL, +++ - 300 mg/dL, ++++ - peste 1000 mg/dL. (1-9)

Examenul microscopic al sedimentului urinar

Examenul microscopic al sedimentului urinar reprezintă următoarea etapă a examenului de urină. La această examinare pot fi observate celule, mulaje ale tubilor renali, cilindri, bacterii. După efectuarea examenului sumar de urină, se iau 10-15 mL din proba de urină, se introduc într-o eprubetă și se centrifughează la 1500-3000 rotații pe minut timp de 5 minute. Supernatantul este îndepărtat, iar sedimentul se resuspendă, iar din amestec se ia o picătură și se întinde pe o lamă ce se acoperă cu o lamelă care se examinează la microscopul optic. Elementele ce pot fi observate la examenul microscopic al sedimentului urinar sunt:

• eritrocitele pot proveni de la orice nivel al tractului urinar: eritrocitele dismorfice (cu anomalii de formă și mărime) sugerează etiologia renală a hematuriei, în timp ce eritrocitele cu morfologie normală sunt specifice tractului urinar inferior.
• leucocitele apar cel mai frecvent în infecții urinare sau ca urmare a contaminării probei de urină cu secreții genitale. În cazul bărbaților sunt prezente 2 leucocite/câmp de rezoluție înaltă (HPF), în timp ce la femei se acceptă în mod normal 5 leucocite/HPF. Leucocitele pot apărea ca urmare a unor nefropatii glomerulare sau a altor tipuri de infecții ale tractului urinar.
• celulele epiteliale scuamoase sunt celule mari, cu formă neregulată, a căror prezență în sedimentul urinar denotă contaminare a probei.
• celulele epiteliale tranziționale (uroteliale) sunt frecvente în sedimentul urinar și provin de la nivelul căilor urinare.
• celulele epiteliale tubulare renale provin de la nivelul epiteliului tubular, cu forme și dimensiuni diferite corespunzătoare tubilor de la nivelul cărora provin. Apariția acestora în sedimentul urinar denotă existența unei necroze tubulare acute, a unei nefropatii interstițiale acute sau a rejetului de transplant renal.
• lipidele sunt prezente în urină la pacienții cu afectare severă a membranei bazale glomerulare. Acești pacienți prezintă de asemenea și proteinurie.
• cilindri reprezintă mulaje ale tubilor contorți distali și a tubilor colectori ca urmare a coagulării proteinei Tamm-Horsfall. Pe această matrice proteică se pot fixa diferite celule (hematii, leucocite, celule epiteliale) sau pot fi prezente ca atare în urina finală sub formă de cilindri hialini. Prezența cilindrilor în urină poate ridica suspiciunea unei afecțiuni renale.
• cristalele pot fi prezente în mod fiziologic în urină, iar concentrația lor poate fi influențată de alimentație sau de refrigerarea probei de urină sau de pH-ul urinar. Prezența cristaluriei este necesară să fie investigată în cazul pacienților cu risc de litiază urinară recurentă.
• bacteriuria: cu ajutorul microscopului cu putere de magnificație mare pot fi observate diferite specii de bacterii Gram pozitive și Gram negative pe baza caracteristicilor structurale ale acestora. Mai mult de 5 bacterii/HPF se corelează cu peste 100.000 UFC/mL, sugerând diagnosticul de infecție de tract urinar. (2, 3, 6, 7, 9)