Dependența de adrenalină și sporturile extreme

Adrenalina este un hormon secretat în sânge de către glanda medulosuprarenală în condiţii de stres maxim sau de pericol extrem. Acest hormon secretat constituie răspunsul organismului la astfel de situaţii.

Care sunt efectele adrenalinei?

Odată ajunsă în sânge, adrenalina determină următoarele efecte:

• creşterea frecvenţei cardiace
• creșterea presiunii sanguine
• contractarea vaselor de sânge
• dilatarea bronhiilor -  creşte fluxul de sânge către muşchi şi cantitatea de oxigen către plămâni, pregătind organismul pentru o producere masivă de energie prin arderea lipidelor şi sinteza glucozei.

Adrenalina este unul dintre hormonii produşi de glandele suprarenale, organe pereche situate deasupra polului superior al fiecărui rinichi. Glanda este formată din două părţi distincte: una periferică, ce poartă denumirea de corticosuprarenală şi o parte centrală, numită medulosuprarenală.

Hormonii secretaţi de glanda medulosuprarenală sunt denumiţi catecolamine (adrenalina, norepinefrina şi dopamina), care, în situaţii de stres, frică, frig, durere, hipoglicemie sau hipotensiune se descarcă în cantităţi mari în organism, asigurându-i acestuia condiţii mai bune de apărare.

În situaţii de stres sau cu potenţial crescut de pericol, hipotalamusul trimite un semnal către glandele suprarenale, care eliberează adrenalină şi alţi hormoni direct în fluxul sanguin.

Organismul reacţionează instantaneu la aceşti hormoni, forţa şi viteza cresc în timp ce capacitatea organismului de a simţi durerea scade. Adrenalina duce la creşterea frecvenţei respiratorii şi poate cauza o senzaţie de iritare sau nelinişte, deoarece sub efectul adrenalinei, organismul eliberează glucoză, ceea ce duce la creşterea nivelului de zahăr în sânge, mobilizând cantităţi de energie care rămân în corp.

Adrenalina are şi alte efecte: uscarea gurii, apariţia transpiraţiei abundente, mărirea pupilelor şi poate influenţa procesul de coagulare a sângelui.

Cu toate că adrenalina joacă un rol cheie în situaţiile ce implică supravieţuirea organismului, aceasta poate cauza în timp efecte mai puţin plăcute. În situaţiile în care acest hormon este eliberat în organism constant şi în cantităţi foarte mari (ex. în cazul celor care practică sporturile extreme, dependenţi fiind de astfel de eliberări aleadrenalină), el pune o presiune imensă asupra muşchiului inimii şi poate duce la insuficienţă cardiacă gravă.

Eliberarea masivă de adrenalină poate cauza, de asemenea, insomnii şi stări de nervozitate.

Adrenalina a fost sintetizată chimic în anul 1904 şi este folosită ca tratament în cazuri de şoc anafilactic, deoarece relaxează musculatura căilor aeriene, uşurând respiraţia, în crizele de astm bronşic şi în anumite situaţii ce implică afecţiuni cardiologice.
Este important de menţionat faptul că adrenalina trebuie administrată numai de către personalul specializat, în spital, deoarece în cazurile în care dozele de adrenalină nu sunt atent controlate, ea poate cauza reacţii adverse grave: aritmii cardiace, creşterea tensiunii arteriale, ce pot duce la apariţia accidentului vascular cerebral.

Dependența de adrenalină - mit sau realitate?

Când organismul se confruntă cu situaţii periculoase sau de stres major, adrenalina produce următoarele efecte:
bătăile inimii se accelerează
se eliberează o cantitate masivă de endorfine din glanda pituitară: apare hiperventilaţia şi se mobilizează unei cantitate mari de energie, prin intermediul cărora organismul poate să facă faţă acestor provocări.

Oricât ar părea de „ciudat”, există persoane la care adrenalina provoacă dependenţă, aşa numiţii „adrenaline junkies”, „teribilişti” care simt o nevoie constantă de a-şi pune organismul într-o stare de alertă maximă, atât din punct de vedere fizic, cât şi psihic.

Aceștia sunt dependenţi de emoţiile extreme, de fiorul aparte şi de senzaţiile pe care le experimentează în momentele în care adrenalina este descărcată în cantităţi masive în organismul lor.

Se pare că, în ultimii ani, pe lângă dependenţa de alcool, droguri sau jocuri pe calculator, psihologii şi psihiatrii se confruntă tot mai des cu persoane dependente de adrenalină.

Dependenţa de adrenalină se manifestă atât la nivel fizic, cât şi la nivel psihologic, aceasta devenind un mod de viaţă pentru cei care simt nevoia de a trăi senzaţii tari aproape în orice moment al existenţei lor.

Persoanele dependente de adrenalină îşi canalizează de regulă această nevoie de „a trăi periculos”, către practicarea sporturilor extreme, o sursă sigură şi inepuizabilă de adrenalină şi provocări.

În timp ce există atitudini mai radicale faţă de dependenţii de adrenalină, considerându-se că aceste comportamente au o tentă parasuicidară, care ignoră gândirea logică, alţii sunt mai toleranţi, acceptând ideea că pentru unii „a trăi la limită” este un mod de viaţă.

Dependenţa de adrenalină nu este însă o caracteristică specifică numai persoanelor care practică sporturile extreme. Putem privi dependenţa de adrenalină şi din altă perspectivă:

Agitaţia, stresul, provocările tot mai mari cu care ne confruntăm la locurile de muncă (sarcinile tot mai solicitante fizic și psihic), temerile accentuate legate de riscul pierderii locului de muncă reprezintă factori generatori de stres, ce ne fac să ne trăim vieţile într-un ritm alert, susţinut şi într-o agitaţie continuă.

Pentru a face față programului încărcat din timpul săptămânii, unele persoane se bazează tocmai pe adrenalină.

Dependenţa de adrenalină privită din această perspectivă devine un factor imperativ fără de care nu am putea face faţă şi de multe ori ne alimentăm această dependenţă, consumand cofeină şi băuturi energizante în exces.

Nu trebuie ignorate riscurile serioase la care ne supunem organismul suprasolicitându-l astfel, pentru că secreţia continuă de adrenalină ridică foarte mult nivelul de stres şi în final, organismul se va îmbolnăvi.
Apar bolile de inimă, atacurile de panică, afecţiuni ale organelor interne şi tulburările psihice.

În acest context, apare necesitatea de a ști cum pot fi gestionați tot acești factori, pentru a nu sacrifica nici programul și ritmul de zi cu zi și nici starea optimă de sănătate.

În acest sens, în ultimii ani au apărut o serie de metode care tratează sau încearcă să soluţioneze dependenţa de adrenalină: cărţi de specialitate ce tratează amănunţit acest subiect, seminarii şi workshop-uri organizate de către persoane instruite în managementul stresului şi dependenţa de adrenalină, variate tehnici de relaxare, etc.

Aceste metode pot ajuta dependenţii de adrenalină să îşi reducă nivelul de stres şi să îşi îmbunătăţească calitatea vieţii.

Sporturile extreme și dependența de adrenalină

Sporturile extreme constituie cea mai „sigură” metodă de a infuza organismului un flux crescut de adrenalină.

În definiţia clasică, sporturile extreme reprezintă categoria de activităţi sportive care includ un risc major la adresa vieţii şi care presupun eforturi fizice mari şi susţinute. Sporturile extreme sunt preferate şi practicate de către persoanele care au o nevoie constantă de a-şi trăi viaţa la limită, aventurându-se în provocări extreme, alungând astfel monotonia unei vieţi obişnuite, lipsite de inedit.

Dintre cele mai populare sporturi extreme practicate de către dependenţii de adrenalină enumerăm:

Paraşutismul (skydiving-ul)

Este un sport practicat din ce în ce mai des, atât de către femei, cât şi de bărbaţi.
Săriturile cu paraşuta se fac din avion, de la o anumită înălţime care să îi permită paraşutistului să aibă o cădere liberă de aproximativ un minut înainte de a deschide paraşuta pentru a ateriza în siguranţă sau de la o altitudine mai mică, caz în care paraşuta se va deschide imediat.

Pentru practicarea acestui sport sunt necesare cunoştinţe solide despre tehnicile de paraşutism, pentru a se evita astfel accidentele nefericite, deşi, ca în orice sport extrem, pot exista riscuri de accidentări serioase, chiar fatale, dacă nu se respectă anumite reguli (accidente cauzate de manevrarea incorectă a echipamentului, de calcularea greşită a momentului în care se acţionează deschiderea paraşutei, sau de condiţii meteorologie nefavorabile).

Bungee jumping

Bungee jumping-ul implică efectuarea unor sărituri de pe nişte structuri foarte înalte, în timp ce practicantul acestui sport are picioarele legate cu o coardă elastică, rezistentă.

Săriturile se execută de pe vârful unor stânci, de pe clădiri înalte, poduri, din elicopter sau baloane cu aer cald. În momentul vecin aterizării, coarda elastică de care este legat sportivul, se întinde, acţionând cu un efect de recul, acesta fiind ridicat, apoi coborât şi tot aşa, până când mişcarea încetineşte.

Acest sport eliberează o doză foarte mare de adrenalină, necesită mult curaj şi o verificare minuţioasă a condiţiilor în care se execută săriturile (locul ales precum şi rezistenţa corzii elastice). Practicarea acestui tip de sport extrem este destul de riscantă, deoarece în momentul retragerii corzii, presiunea intravasculară creşte periculos de mult, pot apărea leziuni serioase ale retinei şi ale coloanei vertebrale.

Surfingul

Surfingul este un sport de apă de suprafaţă în cadrul căruia sportivul, surferul, pluteşte pe crestele valurilor, folosindu-se de o placă de surfing.

Ideale pentru adepţii acestui sport sunt valurile mari ale oceanului, care le conferă un spaţiu mai mare, însă surfingul se mai poate practica şi pe râuri sau fluvii.

Acest sport a apărut în cultura polineziană şi a fost observat pentru prima dată în Tahiti, de către Samuel Wallis şi membrii echipajului fregatei „HMS Dolphin” care au fost primii europeni ce au vizitat această insulă în iunie 1767.

Plăcile de surfing sunt de dimensiuni variate şi sunt special concepute pentru a rezista manevrelor pe apă. Ele pot fi prevăzute cu o curea, ce se leagă de glezna surferului, pentru a nu fi înghiţite de valuri în cazul în care sportivul cade de pe placă.
Totuși, există şi riscuri legate de placa de surf, deoarece în unele cazuri, dacă surferul cade de pe placă, el poate fi târât de greutatea plăcii şi dus de curenţii puternici sau dacă cureaua se agaţă de un recif sau de un alt obiect, sportivul poate fi prins sub placă şi se poate îneca.

Riscurile practicării surfingului sunt legate de pericolul de înecare şi de accidentări serioase cu placa. Surfingul este un sport extrem de popular, iar dacă ar fi să vorbim despre dependenţa de adrenalină pe care acesta o creează, am aminti aici un film de referinţă - „Point Break” (1991, regia Kathryn Bigelow, cu Patrick Swayze, Keanu Reeves, Gary Busey), titlu inspirat dintr-un termen folosit în surfing: un val care se sparge în momentul în care atinge un punct de ţărm de pe linia de coastă.
Pe lângă intriga poliţistă structurată în jurul poveştii unor jefuitori de bănci, membri ai unei comunităţi de surferi, filmul conţine superbe scene de surfing şi skydiving, iar scena finală în care unul din personajele principale înoată către valul pe care l-a aşteptat o viaţă, alegând în mod paradoxal „libertatea” de muri pentru pasiunea vieţii sale, deşi o abordare „extremă” în cadrul unei ficţiuni, spune totuşi multe despre ceea ce poate crea dependenţa de adrenalină.

Windsurfingul

Este tot un sport nautic, apărut la mijlocul anilor 1960 şi reprezintă o combinaţie de surfing şi navigaţie. Acest sport se practică pe o placă cu o lungime între 2-5 metri, de care este ataşată o velă ce are rol de propulsare a plăcii. Windsurfingul conţine şi elemente de schi nautic, yachting şi skateboarding şi necesită o condiţie fizică foarte bună datorită mişcărilor complexe şi acrobaţiilor care se efectuează.

Zborul cu parapanta şi zborul cu deltaplanul

Zborul cu deltaplanul este caracterizat prin plutirea în aer cu ajutorul unui aparat nemotorizat; pilotul atârnă într-un ham şi manevrează aparatul cu ajutorul greutăţii corporale sau prin alte sisteme de control moderne, care îi permit să planeze pe perioade mai lungi, să urce la înălţimi mari (mii de kilometri altitudine) şi chiar să facă acrobaţii.

Zborul cu parapanta se aseamănă celui cu deltaplanul prin modul de zbor, însă parapantele nu au suport solid: pilotul stă într-un ham susţinut de 30 de corzi conectate la coloanele parapantei, ce susţin întreaga greutate a pilotului. Parapantele sunt special proiectate, ţinând cont de legile aerodinamicii, pot rezista unor zboruri ce pot dura mai multe ore şi acoperă o suprafaţă de zeci de kilometri.

Totuşi, pentru practicarea acestor două sporturi extreme înrudite, este nevoie de cunoştinţe solide de aerodinamică, meteorologie şi noţiuni legate de modul în care sunt concepute dispozitivele de zbor.

Ciclismul montan

Ciclismul montan necesită o condiţie fizică excelentă, abilităţi de acrobaţie şi o foarte mare rezistenţă. Ciclismul montan se practică pe teren accidentat, iar bicicletele folosite sunt special concepute pentru a fi utilizate în acest sport.
Ciclismul montan cuprinde patru ramuri, clasificate în funcţie de tipul terenului pe care se practică sportul şi de acrobaţiile efectuate:

• ciclism liber
• ciclism de teren
• ciclism pe pante
• acrobaţii de stradă
  

Riscurile legate de acest sport implică lovituri, afectări serioase ale coloanei, traumatisme craniene, ce pot fi cauzate de impactul cu terenul accidentat. Din acest motiv, este strict necesară purtarea echipamentului de protecţie, existând însă cazuri însă în care acesta nu îi poate asigura sportivului o protecţie completă. De aceea, este foarte importantă cunoaşterea amănunţită a terenului şi deţinerea unor abilităţi de menţinere a echilibrului, de efectuare a unor anumite acrobaţii şi de evitare a obstacolelor.

Alpinismul

Este un sport practicat de foarte multe persoane, fiind un adevărat hobby pentru aceştia. Ca sport extrem, alpinismul se caracterizează prin escaladarea unor locuri foarte abrupte şi necesită abilităţi foarte bune de căţărare şi de menţinere a echilibrului.
Echipamentul folosit este unul complex: pitoane, şuruburi, scăriţe, pioleţi tehnici, colţari tehnici, protecţii mobile, ham de căţărare, coardă de alpinism. Alpinismul se mai poate practica şi în spaţii închise, pe structuri special construite.
Riscurile legate de acest sport implică pericolul de alunecare şi cădere, de fracturi sau entorse.

Alpinismul pe gheaţă

Se efectuează pe porţiuni de gheaţă (pante, roci acoperite de gheaţă, cascade îngheţate) şi este un sport şi mai riscant decât alpinismul pe munte, deoarece implică temperaturi foarte joase, necesită o rezistenţă fizică foarte ridicată şi o putere maximă de concentrare.

Fiecare mişcare prost calculată poate deveni periculoasă, chiar fatală. Echipamentul aferent acestui sport include protecţii mobile, şuruburi de gheaţă, pioleţi, colţari etc.

În ultimii ani, nevoia tot mai crescută de adrenalină a dus la practicarea unor sporturi extreme dintre cele mai trăznite şi cu un grad de periculozitate foarte ridicat:

• surfingul pe cenuşa unui vulcan care a erupt
• limbo skating - sportul cu role practicat sub un obstacol orizontal, fără a-l atinge (spre ex. sub o maşină)
• surfingul pe tren -  deseori considerat a fi ilegal şi implică menţinerea echilibrului pe platforma unui tren din poziţia de surfing. Practica este deosebit de periculoasă, foarte mulţi tineri fiind grav răniţi, pierzându-şi chiar viaţa în timpul efectuării acestui sport.
• crocodile bungee - bungee jumping-ul deasupra unei ape în care se află crocodili; reprezintă o altă „variantă” cel puţin ciudată de consumare a excesului de adrenalină şi nu lasă foarte mult loc de comentarii în privinţa gradului extrem de periculozitate la care se supun practicanţii acestui sport.
• zorbing-ul sau rostogolirea pe panta unui deal sau a unui munte în interiorul unei mingi uriaşe alcătuite din două straturi de plastic, constituie un alt exemplu de sport extrem, extrem de trăznit, am adăuga. Originar din Noua Zeelandă, zorbingul a câştigat din ce în ce mai mulţi adepţi, însă nu este de neglijat faptul că există riscuri mari legate de practicarea acestui sport: fracturi ale coloanei sau comoţii serioase.

În concluzie, sporturile extreme reprezintă alternativa cea mai sigură de cheltuire a excesului de adrenalină şi de întreţinere a senzaţiilor tari, a fiorului unic şi a emoţiilor puternice, deşi, unele voci mai maliţioase ar putea considera că nu este nevoie să practicăm aceste tipuri de sporturi, de vreme ce în ultimul timp însuşi traiul de zi cu zi tinde să devină din ce în ce mai mult un sport extrem.