Premieră medicală națională: Echipa chirurgicală a clinicii Zetta a realizat prima reconstrucție complexă de penis cu țesut propriu recoltat de pe antebraț, proteză siliconică maleabilă și grăsime proprie
Data publicării: 13-10-2017
Prima etapă a intervenției, și cea mai importantă, a fost efectuată în luna martie a acestui an și a constat în reconstrucția microchirurgicală a organului genital al pacientului folosind țesuturi proprii, recoltate de la nivelul antebrațului. Medicii au urmărit recăpătarea formei, volumului și a sensibilității penisului, precum și a funcționalității uretrei. Operația a durat în jur de 8 ore și a fost încheiată cu succes, pacientul recuperându-se rapid, într-un interval de trei săptămâni.
Întrucât țesuturile reconstruite nu pot să rivalizeze cu întreaga complexitate a structurilor naturale, pentru a maximaliza rezultatul estetic și funcțional, în cursul zilei de 12 octombrie a fost realizată a doua intervenție care a avut ca scop consolidarea acestor aspecte cu ajutorul implantării a două proteze siliconice maleabile și a injectării unei cantități de grăsime proprie. Această operație a durat în jur de 3 ore. Întreg procesul de reconstrucție a fost cu atât mai complex cu cat pacientul prezintă o situație medicală cu riscuri semnificative.
„Reconstrucția peniană este una dintre cele mai complexe și dificile operații de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, întrucât este necesară refacerea funcțiilor esențiale ale organului, cea urinară, senzitivă, erectilă și sexuală. În plus, impactează semnificativ pacientul la nivel psihic, restaurându-i integritatea corporală și stima de sine. Ne bucurăm că am reușit să ajutăm acest pacient. Este evident rezultatul muncii, experienței și pasiunii unei echipe excepționale de medici chirurgi plasticieni, anesteziști și asistente, și a dotărilor de ultimă generație de care dispunem în clinica Zetta. Ambele operații au decurs foarte bine, pacientul fiind în prezent conștient și mulțumit. Urmează o perioadă de recuperare de 2-3 săptămâni, după care pacientul va putea să își reia viața normală.” a declarat Dr. Dragoș Zamfirescu.
Echipa operatorie condusă de Dr. Dragos Zamfirescu a fost alcătuită din dr. Iulia Muraru, dr. Dragoș Muraru, dr. Amit Beedasy, dr. Mihaela Dancaescu - medici specialiști de chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, dr. Luca Irina - medic anestezist. Coordonatorul echipei, dr. Dragos Zamfirescu deține o experiență de peste 20 ani în chirurgie plastică, 19 ani în microchirurgie reconstructivă și 17 ani în chirurgie estetică, având la activ peste 6.000 de intervenții chirurgicale, dintre care unele cu grad deosebit de dificultate și chiar premiere naționale.
Aceasta este cea mai recentă premieră medicală națională realizată de echipa de chirurgi a clinicii ZETTA în ultimii 5 ani. Acestea includ replantări de picior, de falange digitale distaleș autotransplant de testicul; reconstrucția zâmbetului în urma paraliziei de nerv facial; reconstrucție funcțională de limbă cu transfer liber; reconstrucție mamara bilaterala cu țesut propriu, diferite procedee de reconstrucție după paralizie de plex brahial, atât la copii, cat și la adulți.
Chirurgia genitală masculină se ocupă de remodelarea zonei, pentru a spori confortul, a îmbunătăți starea psihică și aspectul fizic ale pacientului. Clinica Zetta are o echipă chirurgicală care abordează în mod profesionist o gamă completă de intervenții ale zonei genitale masculine, de la proceduri de mărire/îngroșare a penisului, inserarea de implanturi peniene, la intervenții complexe, precum schimbare de sex, sau reconstrucții de penis după traumatisme, infecții sau malformații congenitale.
Sursa: Pi2,
13-10-2017, Vizualizari 1034