Mers întârziat

©

Autor:

Mers întârziat

Primii pași din viața unui copil reprezintă una dintre cele mai așteptate realizări de către părinți, fiind un moment emoționant care marchează debutul unei noi etape. În ceea ce privește vârsta la care se petrece acest eveniment, nu se poate stabili o dată exactă, întrucât ritmul de dezvoltare este unic și specific fiecărui copil. Acest articol își propune să descrie procesele care conduc la debutul mersului, vârsta aproximativă la care acesta are loc, dar mai ales posibilele cauze pentru care mult așteptatul eveniment poare avea loc cu întârziere.

În ce moment au de obicei loc primii pași ai bebelușului?

Dezvoltarea sugarilor pe parcursul primului an de viață este marcat de o multitudine de evenimente emoționante care culminează cu efectuarea primilor pași, alături de rostirea primelor cuvinte. Este important de reținut faptul că atât achizițiile mentale, cât și cele de ordin motor se dezvoltă asemenea unei piramide, unde fiecare nouă capacitate dobândită se suprapune peste cele anterioare, ajungând împreună să îl ajute pe cel mic să efectueze acțiuni din ce în ce mai ample.

Cei mici necesită dobândirea forței și capacității necesare pentru a își menține corpul în poziție verticală în mod independent înainte de a începe să meargă. În plus, este necesar ca bebelușul să fie capabil să își mențină greutatea corporală pe un singur picior, cel puțin temporar. Astfel, apare necesitatea celui mic de a parcurge o serie de etape care să îi pregătească sistemul osos și muscular pentru efectuarea primilor pași:

  • Prezența reflexului arhaic de mers, care apare imediat după naștere, dispare în jurul vârstei de două luni și constituie capacitatea micuțului de a simula efectuarea unor pași în momentul în care este susținut la nivelul trunchilui, iar piciorușele sunt aduse în contact cu un plan dur precum patul sau podeaua;
  • Dezvoltarea musculaturii din partea superioară a corpului care este exersată prin plasarea bebelușului pe burtică și încurajarea sa de a își ridica atât capul, cât și umerii;
  • Creșterea forței membrelor inferioare încurajată prin susținerea bebelușului astfel încât picioarele să atingă un plan drept, iar acesta să își folosească mușchii pentru a se mișca în sus și în jos;
  • Obținerea capacității de a sta în poziție verticală fără sprijin, care este corelată în mod direct cu devoltarea musculaturii spatelui, gâtului, precum și coordonarea membrelor alături de dezvoltarea echilibrului. (1), (2)


Fiecare dintre aceste etape se va succede la distanță de 2-3 luni față de precedenta și fac parte din dezvoltarea fiziologică a fiecărui sugar, însă părintele poartă un rol deosebit de important pentru asigurarea unui ritm constant de dezvoltare prin intermediul jocurilor sau activităților în familie.

Care sunt semnele care anticipează debutul mersului?

Mersul este o activitate amplă și dificilă pentru cei mici, care necesită pregătire și perseverență din partea acestora. Prin urmare, există o serie de activități „cheie” care anunță pregătirea micuțului pentru efectuarea primilor pași:

  • Tendința de a își ridica corpul în poziție verticală, ajutat de un sprijin precum patul, canapeaua sau scaunul, fapt ce are loc în jurul vârstei de 8 luni, însă intervalul de timp până la începerea mersului este cam de 4 luni din acel moment;
  • Statul în picioare fără sprijin pentru intervale scurte de timp; din acel moment este necesară dobândirea echilibrului și a capacității de a își muta greutatea corporală de la un picior pe celălalt;
  • Mersul cu ajutorul unui sprijin, fie susținut de un membru al familiei, fie utilizând mobilierul pentru menținerea echilibrului;
  • Schimbări ale stării de spirit, ale orarului de somn sau ale preferințelor alimentare, comportament corelat cu activitatea cerebrală accelerată, întrucât creierul celui mic se pregătește pentru efectuarea unei activitatăți complexe;
  • Sporirea încrederii în sine în timpul efectuării mișcărilor, alături de tendința de a încerca mai multe activități noi. (2), (3)


Din ce motiv mersul ar putea debuta cu întârziere?

În general, bebelușii efectuează primii pași în intervalul de vârstă de la 9 până la 15 luni, însă această perioadă are caracter orientativ, întrucât procesul de dezvoltare are caracter propriu fiecărui individ. Cu toate acestea, există o serie de factori care pot influența în mod negativ perioada de creștere a bebelușului și implicit pot întârzia apariția mersului:

  • Prematuritatea: bebelușii născuți înainte de termen având un ritm mai lent de dezvoltare;
  • Factorul genetic: dacă unul dintre părinți sau chiar ambii au efectuat primii pași cu întârziere, există o posbilitate crescută ca acest lucru să li se întâmple și copiilor lor;
  • Mediul familial: bebelușii crescuți în medii ostile, cărora nu le este încurajată dezvoltarea vor acumula capacitățile intelectuale, sociale și motorii în mod dificil;
  • Starea generală de sănătate: sugarii care din diferite motive au necesitat spitalizări repetate vor avea un ritm de dezvoltare întârziat față de alți copii de aceeași vârstă;
  • Sindroamele genetice: există o mare varitate de defecte genetice care pot determina dezvoltarea deficitară a sistemului nervos sau muscular;
  • Afecțiunile cerebrale sau musculare: acestea afectează în mod global dezvoltarea sugarului, fiind observată întârzierea sau absența dezvoltării mai multor abilități motorii;
  • Istoricul de traumatisme craniene: antecedentele traumatice ale unui sugar, în special cele la nivelul capului prezintă o capacitate crescută de a influența negativ parcursul micuțului. (4), (5)


Având în vedere aceste situații care pot impacta în mod negativ dezvoltarea micuțului și pot determina apariția cu întârziere a mersului este important pentru fiecare părinte să monitorizeze cu atenție dezvoltarea bebelușului și să se adreseze în mod periodic la medic pentru a putea evidenția cât mai precoce eventualele anomalii.


Data actualizare: 18-12-2023 | creare: 18-12-2023 | Vizite: 150
Bibliografie
(1) Your child's walking timeline, link: https://www.babycentre.co.uk/a1050148/your-childs-walking-timeline
(2) When do babies start walking, and how does it develop? (An illustrated guide), link: https://parentingscience.com/when-do-babies-start-walking/
(3) 6 Signs Baby Will Walk Soon, link: https://www.thebump.com/a/signs-baby-will-walk-soon
(4) What are the Reasons for Late Walking in Babies?, link: https://fdna.health/knowledge-base/what-are-the-reasons-for-late-walking-in-babies/
(5) Reasons for Late Walking in Toddlers, link: https://healthnews.com/family-health/child-health/reasons-for-late-walking-in-toddlers/
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!

Alte articole din aceeași secțiune:

Forumul ROmedic - întrebări și răspunsuri medicale:
Pe forum găsiți peste 500.000 de întrebări și răspunsuri despre boli sau alte subiecte medicale. Aveți o întrebare? Primiți răspunsuri gratuite de la medici.
  intră pe forum