Magnetoterapie

©

Autor:

Magnetoterapie

Deși oamenii au fost interesați de magneți și de presupusele lor puteri binefăcătoare din cele mai vechi timpuri, abia în secolul al XX-lea oamenii de știință au început să dea atenție acestei terapii bazate pe un material care are capacitatea de a atrage fierul și de a produce efecte diferite, în funcție de încărcarea sa fizică, asupra sistemelor biologice. (1)

Ce este magnetoterapia?

Magnetoterapia este un tip ce medicină alternativă care utilizează magneții pentru a trata anumite boli și pentru a reduce durerea asociată.


Istoria magnetoterapiei începe cu alchimistul elvețian Paracelsus, care folosea magneții pentru a trata afecțiuni precum epilepsia și diareea, considerând că dacă magneții au puterea de a atrage metalele, aceștia pot acționa în acest sens și asupra corpului uman, atrăgând boala și eliminând-o.


Popularitatea terapiei cu magneți a crescut în perioada lui Franz Mesmer, care a deschis la Paris un salon de vindecare magnetică și a impus așa numita teorie a „magnetismului animal”. Mai mult decât atât, a ajuns la concluzia că el are capacitatea de a magnetiza și obiecte non-magnetice precum hârtia, apa, lemnul, acestea căpătând caracteristici similare magneților. Magnetoterapia a luat o amploare atât de mare, încât a fost constituită o comisie științifică al cărei scop era să verifice dacă într-adevăr efectele magneților sunt veridice. Concluzia comisiei a fost că eventualele efecte benefice asupra stării de sănătate se datorează sugestiei și nu magnetoterapiei. (2), (3)


La finalul secolului al XIX-lea, odată cu descoperirea tehnologiei electrice, magnetoterapia a cunoscut o renaștere datorită interesului din ce în ce mai mare al publicului față de puterea câmpurilor electrice și magnetice. Medicii au început să prescrie utilizarea magneților ca tratament împotriva durerii, îmbunătățirea somnului și multe alte tulburări.

În secolul al XX-lea s-au făcut noi descoperiri în domeniul magneților (dezvoltarea de magneți din ce în ce mai puternici, realizați din diverse metale și aliaje), ceea ce a impulsionat din nou magnetoterapia. (3)


În prezent magnetoterapia a captat atenția publicului larg de peste tot, mai ales datorită promovării ei de către jucătorii de golf și de tenis care o utilizează în tratamentul accidentărilor specifice sportului. Foarte populară în Japonia, a început să atragă adepți considerabili și în Statele Unite. (4)


Cum funcționează magnetoterapia?

Specialiștii în terapia prin magneți au avansat diverse explicații pentru modul în care acționează remediile magnetice asupra organismului uman.


Principiul care stă la baza acestei terapii constă în faptul că unele celule și țesuturi din organism prezintă impulsuri electromagnetice, care în cazul unor afecțiuni sau tulburări se degradează. Utilizarea magneților are rolul de a reface câmpurile energetice, de a restabili echilibrul și de a readuce sănătatea în organele și țesuturile afectate. Magneții acționează prin producerea unor câmpuri magnetice de diferite niveluri care se presupune că pot pătrunde în corpul uman, având puteri vindecătoare asupra lui. (1)


Magneții sunt realizați din metale (cum ar fi fierul) sau aliaje (amestec de metale sau metale cu nemetale) și au diferite puteri de acțiune, fiind în general mult mai puternici decât câmpul magnetic al Pământului și mult mai slabi decât aparatele MRI. (5)


Există mai multe păreri în ceea ce privește dimensiunea și tipul de magneți folosiți, precum și locul unde trebuie aplicați, în funcție de afecțiunea tratată, pentru a fi cât mai eficienți. Astfel, pentru tratarea țesuturilor mai profunde terapeuți recomandă magneții unipolari, datorită puterii mai mari de penetrare a câmpului magnetic, în timp ce în cazul țesuturilor de suprafață sunt mai eficienți magneții cu poluri alternante. Cu toate acestea, nu s-a dovedit științific că acest mecanism de alegere a magneților în funcție de profunzimea țesuturilor ar funcționa. (4)


Specialiștii în magnetoterapie sunt de părere că stări precum oboseala, amețeala, durerea de diverse tipuri și alte afecțiuni legate de sistemele circulator și nervos sunt cauzate de acumularea în organism de ioni pozitivi. Utilizarea magneților ar readuce echilibrul și astfel ar înlătura starea de rău. (6)


O explicație cuprinzătoare a magnetoterapiei a fost oferită de medicul Kyochi Nakagawa din Japonia, care a precizat faptul că multe din bolile și afecțiunile de care suferim astăzi sunt un rezultat al „Sindromului deficienței câmpului magnetic”, care se manifestă prin dureri de cap, amețeală, durere în piept, insomnie. Acest sindrom este legat de reducerea câmpului magnetic al Pământului: începând cu anul 1830 câmpul magnetic a fost redus cu 6% și se consideră că în ultimul mileniu scăderea a ajuns chiar la 30%. Magnetoterapia acționează prin redarea unei părți din câmpul magnetic pierdut de Pământ. (3), (7)


Unii susținători ai magnetoterapiei consideră că magneții au efect asupra îmbunătățirii circulației sanguine, deși studiile nu au găsit niciun rezultat în acest sens. Alții susțin că magnetoterapia acționează la nivelul impulsurilor nervoase din organism, ridicând nivelul de oxigen și de alcalinitate a fluidelor și reducând depozitele de pe pereții vaselor de sânge. (3)


În ce constă tratamentul prin magnetoterapie?

Magneți metalici se aplică pe piele sau aproape de piele, fie direct, fie sub forma de brățări, coliere, centuri sau sub forma unor pachete care se aplică în zona cu probleme. Se pot folosi de asemenea perne, saltele sau pături. (1) Centurile magnetice conțin mai mulți magneți și sunt disponibile pentru toate zonele corpului (spate, mâini, coate, încheieturi, picioare). În cazul durerilor de cap sunt indicate colierele, cerceii și coronițele magnetice.


Unii producători de magneți recomandă aplicarea acestora direct pe locul care doare, în timp ce alții consideră că e mai eficient să se aplice pachetele cu magneți pe punctele de acupunctură. (3)

În general se practică două tipuri diferite de aplicare a terapiei magnetice: expunerea corpului doar la polul negativ și expunerea la ambii poli ai magnetului. Durata tratamentului este foarte importantă, cu cât magnetul este aplicat pe zona cu probleme o perioadă mai lungă de timp, cu atât se va vindeca mai repede. Uneori este recomandată aplicarea magneților pe durata a 24 de ore, însă timpul de expunere la magneți variază în funcție de intensitatea și persistența simptomelor. (7)


Pentru tratarea depresiei se folosește „stimularea magnetică transcraniană” (TMS), o metodă mult mai evoluată de stimulare a zonelor creierului responsabile de dispoziție față de cea folosită de călugării tibetani depresivi, care în timpul meditației țin în mână magneți care să le intensifice starea de calm. TMS constă în aplicarea unui set de fire la nivelul capului, mai exact în zona frontală, pentru că este partea creierului responsabilă de dispoziție. Prin energie electrică este activată această zonă a creierului, ceea ce se presupune că duce la reducerea depresiei. (8)


Care sunt efectele magnetoterapiei?

Teste clinice au fost realizate pe pacienți suferinzi de o diversitate de afecțiuni, fizice și psihice, fiind luate în calcul terapia prin puterea statică a magneților, terapia prin pulsurile câmpului electromagnetic și terapia electromagnetică (stimularea magnetică transcranială repetitivă). (4)

În general dovezile științifice nu susțin efectul benefic al magneților în vindecarea afecțiunilor sau înlăturarea durerilor, iar în cazul unor afecțiuni rezultatele sunt fie insuficiente, fie contradictorii pentru a putea trage niște concluzii generale. (5)


Promotorii magnetoterapiei susțin totuși că acest tip de terapie este benefic în reducerea durerii de cap, durerii de gât și spate, durerea cauzate de artrită, stres, îmbunătățirea circulației sângelui și a metabolismului, recuperarea oaselor accidentate și chiar vindecarea unor afecțiuni precum depresia, bolile degenerative și cancerul. (1), (8)


Se consideră că aplicarea unui câmp magnetic negativ la nivelul capului va induce o stare de calm, similară somnului, la nivelul creierului și a funcțiilor organismului, prin stimularea producției de melatonină, un hormon anti-stres, anti-îmbătrânire, anti-infecții, anti-cancerigen. (7)


Ce spun studiile?

O problemă a multor studii și teste clinice vizând magnetoterapia o constituie nerespectarea standardelor de calitate experimentală: număr mic de participanți, variabile necontrolate, studii simple și de mică amploare etc. (5)

Necesitatea unor comparații ale tratamentului prin magnetoterapie cu efectul placebo este imperioasă, având în vedere slaba diferențiere care se poate face între ele. Pe de altă parte, pentru obținerea unor rezultate veridice este nevoie de cercetări „dublu oarbe” (double-blind), ceea ce înseană că nici pacientul, nici terapeutul nu știu care este tratamentul real și care este cel fals. Cu toate acestea, susținătorii magnetoterapiei consideră că este dificil să creeze un magnet placebo, având în vedere ușurința cu care se poate verifica dacă un material este sau nu magnet. (4)


Iată câteva rezultate obținute în urma unor cercetări:

Pentru a se verifica efectul benefic al magneților asupra circulației sanguine, într-un test au fost plasate discuri identice de magneți și alte materiale non-magnetice pe brațele unor voluntari care nu prezentau probleme de sănătate. Măsurătorile au arătat că nu există nicio diferență între efectul magneților și al celorlalte materiale folosite. (1)


Într-o analiză a studiilor privind efectul terapiei cu magneți asupra înlăturării durerii asociate mai multor afecțiuni s-a ajuns la concluzia că nu există suficiente dovezi care să susțină utilizarea magneților ca metodă de terapie. Mai mult decât atât, studiile respective au prezentat numeroase vicii de realizare (dozaj de „acțiune magnetică” insuficient, lipsa identificării unei anumite zone a corpului pe care să se aplice terapia și a unor parametri fizici ai magneților care se aplicau permanent). (10)


O meta-analiză realizată de Eccles N.K. a vizat 21 de studii în care terapia cu magneți a fost comparată cu medicamentele analgezice în ceea ce privește efectul de reducere a durerii. Din totalul de 21, 13 studii au arătat efecte semnificative ale magnetoterapiei asupra durerii și din 18 studii realizate conform standardelor de calitate experimentală, 11 au arătat efecte pozitive, 6 au arătat efecte negative și unul nu a demonstrat efecte semnificative ale magneților ca având rol analgezic. Concluzia meta-analizei a fost că magnetoterapia are efect analgezic asupra durerii provocate de tulburări neuropatice, inflamatorii, musculare, reumatice și post-operatorii. (12)


Aceste rezultate sunt însă în contradicție cu o meta-analiză similară realizată doi ani mai târziu, care a vizat 29 de studii și care a ajuns la concluzia că magneții nu au niciun rol îndepărtarea durerii sau în vindecare. (11)


Polemica privind magnetoterapia

Magnetoterapia este un subiect de controversă în lumea științifică. Magneții par să aibă efecte benefice și pacienții declară că se simt mai bine după tratament, deși rezultatele obiective ale testelor clinice nu merg în aceeași direcție.

Iată câteva dintre argumentele pro ale magnetoterapiei și contraargumentele aduse de criticii acestei terapii:

Argumente pro

  • Este o metodă naturală de a trata afecțiunile, este sigură și nu are efecte secundare
  • Nu presupune ingerarea unor substanțe chimice sau de altă natură
  • Tratamentul poate fi realizat de către pacient, fără ajutorul unui terapeut, in cazul unor afecțiuni ușoare (cum se întâmplă în cazul „bijuteriilor” magnetice)
  • Remediile magnetice sunt foarte accesibile, paleta de produse este bogată și prețurile sunt variabile, astfel încât să și le poată permite majoritatea persoanelor interesate de această terapie

Argumente contra

  • Magneții pot provoca tulburări în funcționarea unor device-uri medicale implantate la nivelul organismului, precum stimulatoarele cardiace, defibrilatoarele, pompele de infuzie etc și pot produce efecte negative în apropierea unui aparat MRI (1)
  • Unii susținători ai magnetoterapiei consideră că sângele din organism este atras de câmpurile magnetice datorită fierului pe care îl conține. Fierul din sânge este însă foarte diferit de fierul metalic. Acesta din urmă este foarte magnetic pentru că atomii individuali sunt strâns cuplați între ei datorită fenomenului de feromagnetism. Fierul din sânge, în schimb, conține atomi izolați de fier în molecule mari de hemoglobină, localizate în celulele roșii. Acești atomi rămân independenți din punct de veder magnetic pentru că nu sunt apropiați între ei. (3)
  • Efectele pozitive ale magneților se pot datora altor cauze precum efectul placebo sau alți factori care pot interveni. De exemplu, în cazul jucătorilor de golf în vârstă, suporturile magnetice le pot reduce durerea de spate prin corectarea poziției spatelui și prin încălzirea zonei respective, mai degrabă decât printr-un efect magnetic. De asemenea, într-un studiu privind eficiența unor stimulatoare de creștere a osului pe baza stimulării câmpurilor magnetice s-a ajuns la concluzia că aceste dispozitive aveau efecte benefice doar datorită impunerii activității fizice pentru pacient, pentru că același efect era obținut și când aparatul era pornit, și când era oprit. (3)
  • Criticii consideră că magnetoterapia nu este altceva decât placebo, pentru că magneții nu au suficientă putere să influnțeze cursul sângelui, sub zona de piele pe care sunt aplicați. (8)
  • Producătorii și promotorii magnetoterapiei susțin existența unor magneți „unipolari”, însă nu există magneți care să aibă un singur pol sau cel puțin nu au fost descoperiți până acum. (2)
  • În ciuda sutelor de studii care s-au realizat până în prezent se pare că nu s-a avansat în ceea ce privește explicațiile științifice mai mult de ceea ce se știa în perioada lui Mesmer. (2)
  • Explicațiile pe care magnetoterapia le oferă sunt considerate de oamenii de știință ca fiind simpliste: „creșterea vitezei de recuperare a organismului”„îmbunătățirea circulației”, „reducerea inflamațiilor”. Este bine cunoscută puterea organismului de a lupta singur împotriva bolii și stării de rău, iar în unele cazuri se vindecă singur dacă nu este aplicat vreun tratament. În aceste condiții cum se poate diferenția capacitatea de auto-vindecare cu tratamentul prin magnetoterapie la nivel de rezultate? (2)


Amploarea magnetoterapiei

Magnetoterapia este o afacere de succes, care valorează la nivel mondial aproximativ un bilion de dolari. (9) Un număr foarte mare de companii vând produse magnetice terapeutice, iar procurarea lor este extrem de facilă, magazinele online abundă de oferte atrăgătoare la nivel de dispozitive și bijuterii magnetice. Dar odată cu creșterea popularității magnetoterapiei, cresc și vânzările. Deși așa zisele beneficii ale magneților nu au fost încă demonstrate, aceasta nu îi împiedică pe oamenii să cumpere în continuare astfel de produse. Mai alarmant este că producătorii și comercianții acestor remedii magnetice susțin că magneții pot influența pozitiv longevitatea și că pot trata și boli grave precum cancerul. Un astfel de mesaj îi poate convinge pe unii pacienți să renunțe la un tratament convențional, privându-i de șansa recuperării printr-un tratament dovedit clinic.


Data actualizare: 09-12-2013 | creare: 02-07-2007 | Vizite: 59828
Bibliografie
(1)Magnetic Therapy, link: http://www.cancer.org/treatment/treatmentsandsideeffects/complementaryandalternativemedicine/herbsvitaminsandminerals/magnetic-therapy
(2)Magnetic and electromagnetic therapy, link: http://www.skeptically.org/quackery/id4.html
(3)Magnetic Therapy: Plausible Attraction?, link: http://www.acemagnetics.com/eduarticles-magsportsbracelets-plausibleatt.html
(4)Magnet Therapy, link: http://www.med.nyu.edu/content?ChunkIID=33778
(5)Magnets for Pain Relief, link: http://nccam.nih.gov/health/magnet/magnetsforpain.htm
(6)Is Magnetic Therapy for Real?, link: http://www.healthguidance.org/entry/12354/1/Is-Magnetic-Therapy-for-Real.html
(7)Magnetic field therapy, link: http://library.thinkquest.org/24206/magnetic-field-therapy.html
(8)Does Magnetic Therapy work or just a Placebo Effect, link: http://www.thetruthbehindthescenes.org/2010/06/15/does-magnetic-therapy-work-or-just-a-placebo-effect/
(9)Magnet therapies 'have no effect' , link: http://news.bbc.co.uk/2/hi/health/4582282.stm
(10)Static magnetic field therapy: dosimetry considerations, link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/18532897
(11)Static magnets for reducing pain: systematic review and meta-analysis of randomized trials, link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17893349
(12)A critical review of randomized controlled trials of static magnets for pain relief, link: http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15992236
©

Copyright ROmedic: Articolul se află sub protecția drepturilor de autor. Reproducerea, chiar și parțială, este interzisă!