Infecția urinară

Infecțiile urinare sunt afecțiuni comune, în care bacteriile pătrund în tractul urinar și infectează această regiune. În mod normal, tractul urinar și urina sunt sterile, însemnând că nu conțin niciun microorganism. Infecțiile de tract urinar apar mai frecvent la femei, din cauza anatomiei specifice a căilor urinare inferioare. Deși cu o frecvență mai redusă, infecția urinară poate apărea și la copii, ridicând suspiciunea unor alți factori locali care le favorizează.

Cistita reprezintă colonizarea bacteriană a vezicii urinare și este cel mai comun tip de infecție urinară. Aceasta poate trece de la sine, dar dacă nu dispare în câteva zile, necesită un consult medical și tratament antibiotic timp de 1-7 zile. Simptomele sale principale sunt nevoia de urinare frecventă, inclusiv nocturnă și durere sau usturime la urinare. În cadrul cistitei poate apărea sânge în urină, fără a avea o semnificație mai severă. Totuși, acest simptom implică consultul medical rapid, pentru a elimina alte cauze mai grave.

Infecția urinară poate cuprinde însă și rinichii, caz în care se numește pielonefrită. Aceasta este o infecție mai gravă, cu simptomatologie marcată precum febră, frisoane (tremur incontrolabil), vărsături, durere de spate. Aceasta necesită contactarea în scurt timp a medicului, care va prescrie un tratament cu medicamente antibiotice. Acesta trebuie urmat așa cum este recomandat, fără a întrerupe cura, chiar dacă simptomele au dispărut.

La copiii mici, infecțiile urinare evoluează nespecific, cu febră, diaree, plâns, refuzul alimentației. Necesită atenție și tratament medical în scurt timp.

Infecțiile urinare pot necesita investigații suplimentare pentru a determina bacteria care le produce (prin urocultură), factorii locali favorizanți sau complicațiile lor (prin ecografie, radiografie, urografie). (1)

Căile urinare și infecția urinară

Tractul urinar este sistemul prin care se produce și se excretă urină. Acest lichid este produs prin filtrarea sângelui și are rolul de a elimina diverse substanțe toxice, reziduuri și apa în exces. Deoarece urina provine din „prelucrarea” sângelui, aceasta este sterilă. Tractul urinar este compus din:

• Rinichi - organele care produc urină și sunt situate în spate, puțin mai jos decât ultima coastă, câte unul pe fiecare parte
• Uretere - organe tubulare prin care urina este transportată de la rinichi la vezică (câte unul pentru fiecare rinichi)
• Vezica urinară - situată în pelvis, are rolul de a depozita urina, asigurând micțiunea (urinarea) voluntară
• Uretră - conductul prin care se elimină urina la exterior; este mai scurtă și mai largă la femei și mai lungă și curbată la bărbați.

Infecția urinară apare atunci când microorganismele - de obicei bacterii, pătrund în sistemul urinar și se înmulțesc și se fixează pe structurile de aici. Acest lucru se poate întâmpla în două moduri principale:

• Ascendent (cel mai frecvent) - pătrund prin uretră, vezică și pot ascensiona către rinichi. Cel mai comun, aceste microorganisme provin din regiunea anală sau cea genitală, la femei. Cele mai comune bacterii din infecțiile urinare sunt Escherichia coli, Staphylococcus saprophyticus și Proteus mirabilis.
• Descendent - pătrund pe cale sangvină direct în rinichi, apoi sunt eliminate prin tractul urinar, unde pot produce noi infecții. Aceste bacterii provin din alte focare de infecție din organism, care elimină periodic bacterii în sânge, sau din infecții generalizate (septicemie).

Organismul are mai multe metode de protecție împotriva infecțiilor de tract urinar. Urina în sine, curgând într-un singur sens, „spală” căile urinare de potențiale microorganisme, înainte ca acestea să se atașeze. Altfel, stagnarea (staza) urinei într-un anumit punct pe acest traseu ar însemna că bacteriile au timp să se multiplice și să invadeze mucoasa. În punctul în care ureterele se unesc cu vezica urinară există o valvă cu un singur sens, care asigură că urina nu refluează din vezică în uretere, când crește presiunea. În plus, factori imunitari acționează la ambele sexe pentru a preveni infecția, iar la bărbați prostata secretă substanțe anti-bacteriene. Cu toate acestea, bacteriile pot, în anumite condiții, învinge sistemele de apărare ale corpului și produce o infecție. (1, 3)

Tipuri de infecție urinară

Ținând cont de componentele anatomice ale tractului urinar, infecțiile urinare pot fi împărțite în:
Superioare:

• Rinichi - pielonefrită
• Uretere - ureterită

Inferioare:

• Vezică urinară - cistită
• Uretră - uretrită

Atunci când infecția de tract urinar apare de mai multe ori într-un timp scurt, se numește infecție recurentă. Poate fi vorba despre reinfectare - la o anumită perioadă după vindecare, sau recădere, când infecția nu este de fapt vindecată. În general, se consideră infecții recurente apariția a 2 episoade în decurs de 6 luni sau 3 în decurs de un an, dar aceste numere pot varia în funcție de vârsta pacientului.

Există o categorie separată de persoane care nu dezvoltă o infecție și totuși au bacterii prezente în urină. Este vorba de obicei despre persoanele în vârstă, iar situația se numește bacteriurie asimptomatică și nu are semnificație patologică.

După terenul pe care apare și modul în care se suspectează că va evolua, infecția urinară mai poate fi clasificată în:

• Necomplicată - o infecție banală, care apare la o persoană sănătoasă, cu un tract urinar integru și normal conformat
• Complicată - infecția s-a dezvoltat la o persoană care are factori de risc funcționali, anatomici sau farmacologici care predispun la persistența infecției (absența vindecării), recurența sa și apariția de complicații. (1, 4)

Cine poate face infecție urinară

Există anumite situații care cresc riscul pentru ca o persoană să facă o infecție urinară. Acestea sunt reunite sub denumirea de factori de risc și includ:

• Litiaza renală sau vezicală - „pietrele” în tractul urinar blochează fluxul normal al urinei și astfel predispun la stagnarea acesteia, inflamație locală și infecție.
• Afecțiuni neurologice care împiedică golirea normală a vezicii - mielomeningocel, hidrocefalie, leziune a măduvei.
• Reflux vezico-ureteral - este o cauză foarte frecventă la copii, fiind o afecțiune prezentă de obicei încă de la naștere. Datorită unei anomalii structurale în punctele de implantare a ureterelor în vezică, urina ascensionează înapoi în uretere (și în rinichi), atunci când presiunea în vezica urinară crește.
• Alte anomalii structurale ale tractului urinar (malformații)
• Diabetul zaharat - hiperglicemia și imunitatea redusă din această boală predispun la numeroase infecții, inclusiv cele de tract urinar.
• Situații clinice în care imunitatea este scăzută - de exemplu, tratamentul pe termen lung cu corticosteroizi sau infecția cu HIV
• Instrumentarea tractului urinar - montarea unui cateter vezical (un tub plasat prin uretră în vezică, pentru a elimina urina direct)

Femeile au un risc mult mai mare decât bărbații pentru a dezvolta o infecție urinară. Acest lucru se datorează în principal conformației anatomice specifice - uretra scurtă, cu orificiul de deschidere mai larg și mai apropiat de anus. În plus, femeile mai au câțiva factori de risc specifici pentru infecția urinară:

• Viața sexuală activă - iritarea uretrei din timpul contactului sexual stimulează ascensionarea bacteriilor din uretră în vezică.
• Folosirea prezervativelor sau al cremelor cu spermicid - această substanță are un efect iritativ asupra mucoasei vaginale și predispune la infecții.
• Folosirea diafragmei ca metodă contraceptivă - acest dispozitiv poate împiedica golirea completă a vezicii, iar staza urinară crește riscul de infecție.
• Sarcina - din cauza compresiunii pe care uterul gravid o face asupra vezicii urinare, există un risc mai mare de a face infecții urinare în această perioadă.
• Tratamentul cu antibiotice - acestea modifică flora microbiană din vagin și promovează colonizarea acestei regiuni cu specii găsite în mod obișnuit în colon. Astfel, crește și șansa de a face o infecție urinară cu aceste bacterii.
• Băi cu spumă, săpunuri sau lenjerie de corp iritativă pentru uretră - inflamația face ca bacteriile să poată „ataca” mai ușor mucoasa uretrală și apoi să ascensioneze.
• Ștergerea regiunii ano-genitale din spate în față - impactează bacteriile care se găsesc în colon, în deschiderea uretrei.

În cazul bărbaților, pe lângă factorii de risc generali, se adaugă mărirea prostatei. Fie că este vorba despre inflamație, hiperplazie sau o formațiune tumorală, creșterea în volum a prostatei blochează parțial fluxul urinar, determinând stagnarea urinei. Băieții cu vârsta mică de un an au un risc mai mare pentru a face astfel de infecții dacă nu sunt circumciși. (1, 2, 4)

Infecțiile urinare la adulți

Infecțiile urinare joase (cistite și uretrite) au următoarele semne și simptome:

• Urină tulbure
• Durere, usturime, senzație de mâncărime la nivelul uretrei - tot timpul sau apar la urinare
• Urinare frecventă, de obicei în cantitate mică; poate apărea și noaptea
• Senzația de nevoie imediată de a urina
• Miros neobișnuit al urinei
• Sânge în urină
• Durere sau senzație de disconfort în abdomenul inferior

Infecțiile urinare înalte evoluează cu simptome generale mai importante:

• Febră
• Frison (tremur care nu poate fi controlat)
• Greață, vărsături
• Diaree
• Durere în regiunea posterioară, lateral, sub coaste
• Durerea poate iradia în pelvis și organele genitale
• Durerea poate fi abdominală și nespecifică
• Intensitatea durerii este variabilă
• Pot fi prezente și semnele unei infecții de tract urinar inferior (1)

Infecțiile urinare la copii

În cazul copiilor, simptomele unei infecții de tract urinar sunt de obicei nespecifice. Chiar atunci când sunt destul de mari pentru a verbaliza, copiii localizează cu greu durerea și în plus, o multitudine de afecțiuni evoluează cu dureri abdominale, diaree și vărsături (senzația de greață nu poate fi relatată). Dimensiunea redusă a structurilor anatomice și imaturitatea acestora implică o delimitare mai slabă a infecțiilor urinare joase de cele înalte.

În ordinea frecvenței, simptomele care pot apărea la sugari într-o infecție urinară sunt:

• Febră mai mare de 38°C
• Vărsături
• Lipsa energiei
• Iritabilitate
• Refuzul alimentației
• Rata de creștere sub cea normală vârstei
• Icter (îngălbenirea albului ochilor, apoi a pielii)
• Sânge în urină
• Urină cu miros neplăcut

La copiii care pot vorbi, simptomele cele mai frecvente sunt:

• Urinare frecventă
• Senzație neplăcută sau dureroasă în timpul urinării
• Abținerea de la a urina, în mod voluntar
• Udarea patului ori a lenjeriei
• Durere în regiunea abdominală sau pelvină
• Febră, stare de rău general
• Urină tulbure și/ sau sânge în urină (5)

Când te prezinți la medic

Simptomele unei infecții de tract urinar inferior (cistită) pot dispărea de la sine, în câteva zile. Există însă și situații în care este necesară prezentarea la medicul de familie:

• Simptomele sunt marcate sau durează mai mult de câteva zile
• Simptomele se înrăutățesc
• Apar febra și frisoanele
• Aveți greață și vărsături
• Aveți dureri abdominale sau de spate puternice
• Sunteți însărcinată
• Aveți diabet zaharat

Deoarece infecțiile de tract urinar apar mai rar la bărbați, aceștia trebuie să contacteze medicul la apariția simptomelor caracteristice, deoarece pot exista factori care să favorizeze și să complice această afecțiune. Uneori, medicul de familie poate să vă recomande un consult urologic de specialitate, pentru a investiga cauzele infecției urinare.

Copiii de orice vârstă la care se suspicionează o infecție urinară trebuie să beneficieze de consultația medicului de familie și de un tratament corespunzător. Pentru investigații suplimentare, aceștia pot fi sub grija medicului pediatru. (1, 5)

Cum se pune diagnosticul

Pentru infecțiile comune, la persoanele fără risc, diagnosticul se poate stabili pe baza:

• Anamnezei (simptomele și condițiile favorizante pe care le relatați) și a examenului clinic
• Un test rapid al urinei („dipstick”) - acesta arată prezența globulelor albe și/ sau a nitriților în urină, rezultate care sugerează infecția bacteriană
• Analiza microscopică a urinei - un test rapid arată prezența globulelor albe și uneori a bacteriilor

Există situații în care sunt recomandate investigații suplimentare:

• Femeile însărcinate sau cu infecții recurente
• Este prezent sânge în urină
• Sexul masculin
• Copii (cu excepția fetelor peste 3 ani cu simptome tipice)
• Risc de dezvoltare a complicațiilor (sistem imunitar afectat)

Investigațiile care pot completa diagnosticul și oferi un tratament mai țintit includ:

• Urocultură - o probă de urină recoltată în mod steril se cultivă în laborator, pe substanțe nutritive pentru bacterii. După câteva zile, se identifică bacteriile care au cauzat infecția și se testează răspunsul acestora la antibiotice.
• Ecografie - poate demonstra prezența calculilor, golirea incompletă a vezicii
• Radiografie și urografie - radiografia simplă poate arăta prezența unor calculi în tractul urinar. Urografia implică realizarea de radiografii seriate după ce în tractul urinar s-a introdus o substanță de contrast (de obicei, intravenos). Astfel, se urmărește traseul substanței prin căile urinare și implicit, structura și funcționarea acestora.
• Cistoscopie - un telescop subțire este introdus prin uretră, pentru a vizualiza căile urinare inferioare. (1, 5)

Ce trebuie să știi despre tratament

Tratamentul infecțiilor urinare se realizează cu medicamente antibiotice. Ținând cont de bacteriile care cauzează cel mai des astfel de infecții, medicul poate recomanda un tratament stabilit pe baza investigațiilor preliminare. Dacă se realizează o urocultură, tratamentul se poate modifica după câteva zile, când se obține rezultatul. Tratamentul la domiciliu implică:

• În cistită - antibiotice administrate oral, cel mai frecvent timp de 3 zile (până la 7 zile la bărbați și femei cu risc), în funcție de preparat. Există și posibilitatea administrării unei doze unice. Medicamentele utilizate includ: nitrofurantoin, trimetoprim, amoxicilină.
• În pielonefrită - antibiotice administrate oral, timp de 7-14 zile. Se utilizează mai des ciprofloxacin sau cefalexin, la femeile însărcinate.
• Antiinflamatorii sau antalgice, pentru a ameliora durerea - paracetamol, ibuprofen.

Există situații în care infecția urinară poate necesita tratament într-un mediu spitalicesc:

• Sarcina
• Vârsta înaintată
• Simptome severe (durere, vărsături)
• Deshidratarea marcată
• Blocaj urinar (cantitatea de urină eliminată a scăzut foarte mult), litiază
• Pacienți cu boli care afectează imunitatea (diabet, HIV, cancere), chimioterapie

În acest caz, tratamentul antibiotic se realizează de obicei intravenos (prin perfuzie). În același timp, se tratează factorii care au dus la apariția infecției urinare și complicațiile acesteia, dacă sunt prezente. Malformațiile sistemului urinar pot necesita intervenție chirurgicală. (1)

Prevenirea infecțiilor urinare la adulți

Atunci când apar simptomele unei cistite, anumite măsuri pot duce la vindecarea ei fără a interveni cu antibiotice. Consultați însă medicul dacă simptomele nu dispar în câteva zile sau se înrăutățesc.

• Consumați suficiente lichide - în general, este vorba despre 6-8 pahare cu apă, de 250 de ml pe zi, pentru a spăla căile urinare.
• Urinați atunci când simțiți nevoia, nu amânați mersul la baie - staza urinei favorizează dezvoltarea bacteriilor.
• Consumați preparate cu merișor și vitamina C (ceaiuri sau alte extracte) - acestea acidifiază urina, făcând-o mai puțin „dezirabilă” pentru bacterii; în plus, merișorul formează un film pe mucoasa tractului urinar și face atașarea bacteriilor mai dificilă.

În plus, prevenirea episoadelor ulterioare de infecție urinară implică:

• Evitați constipația - consumați suficiente lichide și fibre și folosiți un laxativ, pe termen scurt
• După ce folosiți toaleta, ștergeți zona genitală din față spre posterior
• Spălați regiunea genito-anală în fiecare zi, folosind apă și un săpun care nu este iritativ
• Urinați înainte și după contactul sexual
• Schimbați des absorbantele sau tampoanele intravaginale
• Nu folosiți produse deodorante sau săpunuri iritante în regiunea genitală
• Evitați lenjeria intimă din materiale sintetice și hainele strâmte în regiunea genitală
• Aplicarea unei creme cu estrogeni în regiunea genitală, la femeile aflate la menopauză poate reduce riscul de infecții urinare
• Evitați folosirea diafragmei sau a spermicidelor (1, 6)

Prevenirea infecțiilor urinare la copii

Pentru a preveni infecția urinară sau recurența acesteia la copii, sunt utile următoarele măsuri:

• La sugari, schimbați des scutecul și igienizați corespunzător regiunea
• Învațați copiii să meargă la toaletă frecvent, cel puțin o dată la 4 ore, înainte de a face baie și înainte de culcare. Permiteți-le să meargă atunci când au nevoie, nu „să se țină”.
• Învățați fetele mai mari cum să se șteargă corect după folosirea toaletei
• Învățați băieții mai mari să curețe regiunea de sub prepuț, unde se pot aduna bacterii
• Folosiți lenjerie de corp din materiale naturale și evitanți substanțele potențial iritante (5, 7)

Concluzii - de reținut

• Infecțiile urinare sunt afecțiuni comune, în special la sexul feminin. Tratamentul cu antibiotice este de obicei eficient în eliminarea infecției. Când apar mai multe infecții în câteva luni, sunt necesare investigații mai amănunțite.
• Apariția de sânge în urină nu este neapărat un semn grav, fiind întâlnit uneori în cistite. Totuși, impune prezentarea la medic pentru investigații.
• Apariția unei infecții urinare la bărbați implică un consult medical, întrucât pot exista factori locali favorizanți sau o evoluție mai severă.
• Infecțiile urinare la copii au simptome nespecifice, dintre care febra și refuzul alimentației sunt mai frecvente. Necesită consult medical și tratament de specialitate.
• Administrați tratamentul medicamentos așa cum a fost el prescris de către medic. Chiar dacă simptomele au dispărut, este posibil ca bacteriile să fie în continuare prezente în tractul urinar. Întreruperea antibioticelor în acest punct poate duce la reactivarea infecției sau complicații pe termen lung. (1)