Hidroterapia - terapia cu apă

Hidroterapia este o metodă alternativă de tratare a unei game variate de afecțiuni și boli prin utilizarea proprietăților apei. Originile terapiei cu apă sunt foarte vechi și, cu toate că studiile efectuate până în prezent nu au oferit dovezi edificatoare asupra eficienței sale, hidroterapia reprezintă un segment reprezentativ pentru medicina de recuperare.

Adepții acestui tratament susțin că apa, caldă sau rece, în contact cu corpul, declanșează o serie de reacții ce determină:

• Stimularea sistemului imunitar;
• Revigorarea circulației sanguine;
• Reducerea sensibilității la durere;
• Îmbunătățirea digestiei;
• Reducerea stresului.

Cei care iau în considerare terapia cu apă ar trebui să discute mai înainte această opțiune cu medicul lor, tocmai pentru a se asigura că starea de sănătate le permite parcurgerea acestui tratament fără consecințe negative.

Cei diagnosticați cu diabet, sindromul Raynaud, scleroză multiplă, hiper sau hipotensiune arterială sau alte probleme cardiace, cât și gravidele ar trebui să fie cu atât mai circumspecți în privința terapiei cu apă. (1)

Scurtă istorie a hidroterapiei

Efectele terapeutice ale apei au fost cunoscute încă din cele mai vechi timpuri. Ruinele unor băi publice datând încă din anul 4500 înainte de Hristos sunt doar câteva mărturii ale faptului că oamenii puneau mare preț pe tratamentele cu apă. Meritul pentru promovarea ei asiduă recentă îi revine însă unui preot din Bavaria, Sebastien Kneipp. La începutul secolului al XIX-lea acesta a început să își trateze enoriașii cu băi de apă rece, după ce el însuși a susținut că s-a vindecat de tuberculoză printr-o astfel de metodă.

Un adept al său, austriacul Vincenz Priessnitz, a început să își trateze și el pacienții cu băi, împachetări și dușuri cu apă rece de izvor. În clinica spa pe care și-a deschis-o a tratat în primul an de activitate nu mai puțin de 1 500 de pacienți, devenind, ca și Kneipp, un model pentru toți cei care s-au specializat ulterior în hidroterapie.

De la ei și până astăzi, terapia cu apă a cunoscut un progres continuu și aplicații în tot mai multe afecțiuni. Pentru unii pacienți pare să ofere rezultate mulțumitoare, în timp ce pentru alții nu are deloc efectul dorit, de aici statutul controversat al acesteia chiar și în zilele noastre. (2, 3)

Mecanismul terapeutic

Proprietățile apei

Mecanismul terapeutic al hidroterapiei are la bază patru proprietăți ale acestui lichid:

Flotabilitatea – un corp scufundat în apă este împins cu o forță de sens contrar gravitației; greutatea pe care corpul o pierde în acest proces este egală cu cea a volumului de apă disclocat, astfel încât presiunea și stresul aplicate în mod normal asupra mușchilor și țesuturilor scade semnificativ;

Presiunea hidrostatică – aceasta este forța cu care apa acționează asupra unui corp scufundat; ea reduce tendința sângelui de a se deplasa către extremitățile inferioare ale corpului, îmbunătățind eficiența circulației venoase – de aici și reducerea umflării extremităților și stabilizarea articulațiilor cu probleme;

Căldura specifică – este energia necesară creșterii temperaturii unei substanțe cu un grad celsius; în cazul apei pierderea de căldură este de 25 de ori mai mare decât cea din aer, iar efectuarea de exerciții fizice în apă mai caldă (aproximativ 33 grade celsius) duce la o temperatură crescută a corpului; în funcție de condiția fizică a pacientilor și de intensitatea antrenamentului prescris, se va stabili și o anumită teperatură a apei;

Vâscozitatea – este rezistența la frecare a unui corp care se mișcă într-un fluid; vâscozitatea apei variază în funcție de mișcările efectuate și de temperatură, astfel că, utilizând această proprietate, se poate lucra pentru întărirea anumitor mușchi. (4)

Dintre toate aceste principii ale hidroterapiei, temperatura pare să aibă un rol foarte important, deoarece apa rece determină constricția vaselor de sânge, stimulând organismul și încetinind procesele inflamatorii, în timp ce apa caldă relaxează corpul prin dilatarea vaselor de sânge și îmbogățirea circulației la nivelul pielii și mușchilor. Alternarea temperaturilor constituie, așadar, o practică destul de comună a terapiei cu apă. (5)

Tehnici de hidroterapie

Hidroterapia vizează deopotrivă tehnici externe (diferite tipuri de băi, dușuri, comprese etc.) și interne:

• Consumul unei anumite cantități de apă, zilnic;
• Consumul unui anumit sortiment (îmbogățit) de apă;
• Administrarea de infuzii intravenoase;
• Curățarea cu lichid a nasului, vaginului, colonului etc.

Principalele tehnici de terapie externă cu apă includ:

Comprese: calde, cu aburi, reci, stimulente sau alternante;

Împachetări umede: pe diferite zone ale corpului (inferioară, superioară, pe trei sferturi, în zona trunchiului) și pentru anumite intervale de timp (scurte – 10 – 15 minute; medii – 40 – 50 minute; lungi – 50 – 90 minute) ;

Fricțiuni: parțiale, complete sau cu sare;

Băi terapeutice: generale sau locale, la temperaturi care variază de la mai puțin de 200 C până la peste 400 C, cu apă dulce sau sărată, aromatizată, gazeificată, minerală naturală etc.

Masaje reci: se freacă întregul corp sau doar anumite zone afectate cu un prosop înmuiat în apă rece și stors foarte bine;

Dușuri blânde: se toarnă ușor apă, dintr-un recipient, direct pe zona afectată, urmându-se traseul de la periferie către centrul zonei (genunchi, coapse, partea inferioară a trunchiului, brațe, piept, partea superioară a trunchiului, spate, gât, față);

Saună și băi de aburi – sunt două proceduri cu efecte foarte asemănătoare. În timp ce căldura din saună stimulează corpul să elimine toxinele prin piele, aburul poate avea un efect mai pronunțat asupra sistemului respirator;

Înfășurări – sunt folosite în primul rând ca metodă de tratare a febrei și a inflamațiilor locale (cu apă rece) respectiv a problemelor respiratorii (cu apă caldă). Materialul ud este aplicat ferm pe zona afectată (gât, piept, trunchi, coapse, gambe, articulații);

Împachetările – sunt foarte asemănătoare înfășurărilor, doar că nu mai este vorba doar despre apă, ci despre o infuzie, un decoct sau o cataplasmă aplicate cu bandajul respectiv pe zona afectata. (1, 6)

Argumente pro și contra

La fel ca în cazul multor altor ramuri ale terapiei alternative, hidroterapia este încă subiectul a numeroase controverse. Această polemică este alimentată de un număr relativ mare de studii menite să dovedească beneficiile concrete ale terapiei cu apă, dar care au eșuat să facă acest lucru. Iată așadar câteva dintre argumentele pro și contra:

Argumente pro

• Practicată corect, hidroterapia este o procedură non-invazivă și cu efecte secundare slabe;
• Procesul poate implica lucrarea întregului corp, fiind avantajos pentru pacienții cu probleme musculare sau articulare;
• Exercițiile în apă sunt mult mai ușor de efectuat datorită greutății mai mici resimțite de corp, iar exersarea mersului după perioade de imobilitate poate începe mai devreme decât pe uscat;
• Pacienții se bucură de mult mai multă flexibilitate în apă, ceea ce le poate susține eforturile de recuperare și le poate ridica moralul;
• Nu implică presiune pe oase, frecare sau leziuni ale pielii. (7)

Argumente contra

 

• Niciunul dintre numeroasele studii vizând hidroterapia nu oferă rezultate incontestabile privind eficiența acestei metode
• Cele mai multe rezultate sunt contestate în ceea ce privește condițiile design-ului experimental, fiind identificate diferite defecte în proiectarea studiului și în raportarea rezultatelor;
• Cei mai mulți participanți la studiile efectuate până acum au fost recrutați în regim voluntar, punându-se astfel problema subiectivității rezultatelor – cei care se oferă au tendința de a crede în astfel de tratamente alternative, de aici biasul rezultatelor;
• Pe lângă insuficiența dovezilor științifice, procedurile în sine prezintă numeroase riscuri ca urmare a expunerii îndelungate a corpului la temperaturi prea mari sau prea mici;
• Riscurile sunt amplificate și de posibilitatea experimentării unor probleme respiratorii sau iritații ale ochilor, ca urmare a dezinfectanților utilizați în aceste amplasamente;
• De multe ori, tocmai din cauza capacității de flotabilitate în apă este dificilă practicarea unor mișcări mai stricte și exersarea individualizată a unei grupe de mușchi;
• Faptul că apa oferă mai multă flexibilitate poate face mai dificil procesul final de recuperare, care presupune deplasarea pe uscat, în condiții mult mai solicitante;
• Încă se pune problema în ce măsură proprietățile apei reduc simptomele diferitelor afecțiuni și în ce măsură intervin implicațiile psihologice ale relaxării pe care o induc aceste tratamente;
• Nu s-au acumulat până în prezent dovezi concludente nici în privința diferențelor dintre femei și bărbați la reacția stimulii aplicați. (7, 8, 9)

Studii privind hidroterapia

Terapia cu apă pentru afecțiunile neurologice și musculo-scheletice

O revizuire sistematică detaliată, publicată de Hall și colaboratorii săi în 2008, și-a propus să investigheze efectele hidroterapiei în diferite afecțiuni medicale. Analiza sistematică întreprinsă a reprezentat o evaluare a literaturii de specialitate din 18 baze de date electronice. Hall a ales 19 din cele mai relevante studii clinice randomizate, având ca subiect afecțiunile neurologice și musculo-scheletice.

Potrivit constatărilor sale, atunci când a comparat hidroterapia cu lipsa oricărui tratament sau intervenție, a observat o ușoară ameliorare a simptomelor în favoarea hidroterapiei, cu  mențiunea că “nu s-a putut trage o concluzie clară despre efectele hidroterapiei în aceste afecțiuni din cauza lipsei de consistență și consecvență a probelor utilizate în aceste studii.”

Efectele analgezice s-au dovedit a fi asemănătoare în cazul pacienților tratați în apă respectiv pe uscat, Hall concluzionând că ”nu există dovezi clare că ar exista diferențe între exercițiile acvatice și cele terestre în ceea ce privește eficiența tratării durerilor. ”

Hidroterapia pentru osteoartrită

În ceea ce privește osteoartrita șoldului și a genunchiului, Sylvester și colaboratorii săi au atribuit pentru 14 pacienți diagnosticați cu osteoartrita șoldului, aleatoriu, tratamente cu hidroterapie, respectiv diatermie cu unde scurte și exerciții fizice. Ambele grupuri au efectuat exerciții pentru refacerea articulațiilor șoldului și ședințe de mers timp de aproximativ 30 de minute, de două ori pe săptămână, pe o durată de șase săptămâni.

Înainte de tratament nu au existat diferențe semnificative între cele două grupuri, iar după tratament durerea a scăzut semnificativ în ambele grupuri. Cu toate acestea, nu au existat diferențe semnificative nici ulterior, între durerea experimentată, capacitatea funcțională, satisfacția de viață și libertatea de mișcare la pacienții din cele două grupuri.

Terapia cu apă în fibromialgie

Cercetările în domeniul fibromialgiei nu relevă existența prea multor studii ale căror rezultate să poată fi luate în considerare. Busch și colaboratorii săi au publicat în 2008 o meta-analiză a studiilor existente, concluzionând că ”există dovezi ale unei eficiențe moderate a tratamentelor bazate exclusiv pe ședințe recuperatorii aerobice.” Constatarea că exercițiile îmbunătățesc condiția fizică a pacienților cu fibromialgie fac din exercițiile terestre un grup de control relevant, față de care Busch a urmărit efectele hidroterapiei. Din nou, Busch și colaboratorii săi s-au aflat în imposibilitatea de a face recomandări specifice cu privire la rolul exercițiilor acvatice, în baza rezultatelor obținute.

Hidroterapia pentru dureri de spate și picioare

La capitolul dureri de spate și picioare Yozbatiran și colaboratorii săi au efectuat în 2004 un studiu pe 30 de pacienți, cărora le-au atribuit, aleatoriu, tratamente prin exerciții acvatice respectiv terestre. Ambele grupuri au urmat programe asemănătoare, ce au inclus  încălzire, întinderi, un circuit progresiv compus din 15 exerciții și relaxare cu exerciții ușoare de întindere și aerobic. Ședințele s-au desfășurat de 3 ori pe săptămână timp de o lună. În final nu s-au înregistrat diferențe semnificative între grupuri referitor la fitness-ul aerobic, fitnesul motor, fitness-ul musculo-scheletic, raportarea durerii de spate sau picioare.

Hidroterapia și alte afecțiuni

De-a lungul timpuluil au fost efectuate numeroase alte studii vizând tratamentul prin hidroterapie al pacienților diagnosticați cu scleroză multiplă, afecțiunile neuromotorii, afecțiunile cardiace cronice, afecțiunile pulmonare cronice, venele varicoase, afecțiunile ligamentelor sau recuperările post-fracturi. Rezultatele au fost, în cele mai multe cazuri, neconcludente. (10)

Hidroterapia este astăzi mai degrabă recomandată în completarea unor tratamente a căror eficiență este deja cunoscută. Terapeutul trebuie să fie foarte bine informat asupra situației pacientului, dar și a tratamentelor pe care acesta le-a urmat recent sau le urmează la momentul începerii ședințelor de hidroterapie.