Dislexie

Dislexia este o tulburare neurologică complexă ce se caracterizează prin deficientă în a citi. Apare la copii cu un indice de inteligenţă normal şi fără tulburări de vedere.

Dislexia a fost descrisă pentru prima data în anul 1890 de către James Hinshelwood care susţinea că pacientul cu dislexie este „orb la cuvinte”, cu „probleme de memorie vizuală”.

Etiologie

Etiologia nu este suficient cunoscută, existând mai multe ipoteze:

• Anomalii morfologice;
• Transmitere ereditară;
• Dezechilibre neurochimice.

Transmiterea ereditară

De obicei există mai multe cazuri de dislexie în familie, putând coexista cu lateralitatea dominantă stângă.
În aproximativ 50 % din cazuri există antecedente heredocolaterale de tulburări de învăţare în familie, iar în alte 50 % din cazuri există cineva stângaci în familie.

Dezechilibre neurochimice

În ceea ce priveşte dezechilibrele neurochimice, se presupune un deficit de aport al glucozei sau prezenţa unei alimentaţii bogate în alimente alergogene, zahăr, cupru.

Din punct de vedere neurofiziologic, există două teorii în ceea ce priveşte dislexia: teoria magnocelulară şi teoria integrării senzoriale.

Teoria magnocelulară

Calea magnocelulară are drept scop detectarea direcţiei şi semnificaţiei obiectelor aflate în mişcare, contribuind totodată şi la controlul mişcărilor globilor oculari.
S-a identificat o modificare funcţională a lobului temporal prezentă la dislexici, şi anume la nivelul ariei ce procesează mişcarea vizuală rapidă.

Teoria integrării senzoriale

Această teorie consideră că dislexia apare deoarce există o modificare patologică a procesării rapide la nivelul lobilor parietal şi temporal. Astfel există o procesare defectuoasă ce va determina transmiterea unei informaţii neclare.

Principalul factor de risc de apariţie a bolii este reprezentat de existenţa unui alt membru din familie ce suferă de dislexie.

Semne şi simptome pentru dislexie

Ȋn dislexie pot fi afectate una sau mai multe din următoarele:

• Citirea cifrelor;
• Citirea numerelor;
• Citirea notelor muzicale;
• Coordonarea motorie;
• Capacitatea de a răspunde rapid oral sau în scris.

Boala este identificată în general în scoala primară datorită unor tulburări de citire, copilul relatând că „vede literele dansând”.

Principalii indicatori de dislexie ce determină părintele să aducă copilul la un doctor sunt reprezentate de:

a. În perioada de preşcolar:

• Pronunţarea greşită a unor cuvinte;
• Dificultate în numirea unor obiecte cunoscute;
• Folosirea unor cuvinte substitutive (ex.:„chestia aia” în loc de „masă”);
• Dificultate de a se îmbrăca, încălţa, a-şi lega şireturile;
• Vorbirea se dezvoltă mai târziu;
• Încurcă sensul prepoziţiilor;
• Se împiedică excesiv;
• Dificultăţi în coordonare: nu reuşeşte să lovească mingea sau să o prindă;
• Dificultăţi în a bate ritmul.

b. În perioada de şcolar

apar atât tulburări ale limbajului vorbit, cât şi tulburări ale limbajului scris:

• Dificultăţi de pronunţie;
• Îmbogăţirea cu greutate a vocabularului;
• Dificultăţi în memorarea alfabetului, a cântecelor, poeziilor;
• Dificultăţi de exprimare;
• Nu reuşeşte să proceseze la timp un limbaj mai rapid;
• Învaţă cu greutate să scrie şi să citească;
• Dificultăţi în crearea de rime, de numărare a silabelor;
• Distinge cu dificulate anumite sunete din cuvinte;
• Confundă literele, cel mai frecvent b cu d, p cu q;
• Dificultăţi în citire (în gând sau cu glas tare);
• Dificultăţi în pronunţarea cuvintelor lungi;
• „mănâncă litere”;
• Nu reuşeşte să înţeleagă sensul cuvintelor atunci când citeşte cu voce tare sau în gând;

Dislexia se poate asocia cu disgrafie, discalculie, dispraxie, dificultăţi de organizare, deficit de antenţie.

Disgrafia se poate manifesta prin:

• Copilul este stângaci;
• Dificultate în scrierea temelor;
• Dificultate de exprimare a ideilor în scris;
• Prezenţa a numeroase greşeli de ortografie;
• Scris de mână defectuos;
• Dificultăţi de amintire a alfabetului, a formulelor.

Discalculia se poate manifesta prin:

• Numără cu dificultate;
• Nu reuşeşte să memoreze formule matematice;
• Greşeli frecvente în realizarea calculelor.

Deficitul de atenţie se poate manifesta prin:

• Distractibilitate;
• Impulsivitate;
• Hiperreactivitate.

Dispraxia se poate manifesta prin:

• Dificultăţi de coordonare a mişcărilor corporale;
• Dificultăţi de coordonare a muşchilor feţei cu deficienţe în pronunţarea anumitor litere.

Dificultăţi de organizare:

• birou dezordonat;
• lucrează încet;
• pierde hârtii;
• uită teme;
• caiete pătate.

c. După vârsta de 12 ani:

• Dificultăţile de citire persistă;
• Dificultăţile de pronunţare pe litere persistă;
• Nu reuşeşte să pronunţe cuvintele lungi;
• Încurcă ore, date;
• Dificultate în procesarea unui şir lung de instrucţiuni.

Complicaţiile in dislexie sunt reprezentate de:

• Tulburări de citit;
• Probleme sociale - netratată, dislexia poate conduce la scăderea încrederii în sine, probleme de comportament, anxietate, agresivitate, retragere faţă de prieteni, familie, profesori;
• Probleme în viaţa de adult.

Copiii cu dislexie au un risc crescut de a dezvolta şi deficit de atenţie cu hiperactivitate.

Diagnostic

Pentru a diagnostica dislexia se realizează mai multe teste precum:

• Un şir de întrebări adresate părinţilor ce presupun: întrebări despre dezvoltarea copilului, despre condiţiile de acasă, despre existenţa altor membri ai familiei ce suferă de dislexie;
• Chestionare ce vor fi aplicate copilului, membrilor familiei şi profesorilor;
• Copilul va fi supus unor teste ce au drept scop identificarea abilităţilor de a citi sau de a scrie;
• Teste neurologice ce evaluează vederea, auzul şi dezvoltarea neurologică pentru a exclude o altă patologie ce ar putea determina dificultăţile de citire;
• Teste psihologice ce vor determina dacă există sau nu probleme sociale, anxietate, depresie;
• Teste speciale precum Wechsler Intelligence Scale for Children, Third Edition (WISC-III) – evaluează inteligenţa verbală, Woodcock-Johnson Psychoeducational Battery-Revised - evaluează capacitatea cognitivă, Kaufman Assessment Battery for Children (K-ABC) - evaluează inteligenţa şi capacitatea de citire.

Tratament

Tratamentul pentru dislexie nu este de obicei medicamentos, decât în situaţiile în care coexistă cu alte patologii.
Tratamentul se realizează prin mijloace educaţionale ce au drept scop perfecţionarea abilităţii de a citi.
O intervenţie mai rapidă determină un prognostic mai bun al integrării sociale şi al recuperării limbajului şi scrisului.
Există numeroase tehinici ce implică stimularea auzului, vederii şi simţului tactil pentru a îmbunătăţi aptitudinea de a citi.

Un logoped va fi necesar pentru a ajuta copilul cu dizlexie să înveţe să:

• Recunoască fonemele;
• Înţeleagă faptul că literele şi grupurile de litere reprezintă sunete;
• Întelgeagă propoziţiile pe care le citeşte;
• Citească cu voce tare;
• Să îşi construiască un vocabular corespunzător vârstei.

Ȋn caz de dislexie severă, şedinţele vor fi mai frecvente, iar progresul va fi mai lent. Există posibilitatea ca un copil cu dislexie severă să nu fie niciodată capabil să citească bine. Acest lucru nu înseamnă că o persoană cu dislexie este condamnată la eşec. Există numeroase persoane cu dislexie ce sunt sclipitori şi creativi, cu o carieră de succes.

De asemenea, se recomandă şi asocierea kinetoterapiei la tratament, copiii cu dislexie având de obicei şi deficite de coordonare a mişcărilor, în dezvoltarea echilibrului, tulburări de schema corporală şi orientare spaţială.

Psihoterapia este şi ea foarte importantă în tratamentul dislexiei. Pe parcursul şcolii apăr numeroase tulburări emoţionale şi de dezvoltare a personalităţii. De asemenea se poate instala depresia, anxietatea, sentimentele de inutilitate şi devalorizare, tulburări de comportament.

Părinţii copilului cu dislexie ar trebui:

• să îi ofere suport emotional;
• să îi citească cu voce tare;
• să îi explice ce reprezintă dislexia;
• să ajute copilul să înveţe acasă;
• să relaţioneze cu profesorii de la şcoală şi să se intereseze de evoluţia copilului.